ICCJ. Decizia nr. 6742/2013. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6742/2013
Dosar nr. 903/57/2011
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare încheiat la data de 27 ianuarie 2011, privind proiectul „Modernizare cu extindere fabrica de preparate carne, construcţie staţie de epurare şi schimbare destinaţie din grajd animale în vestiar şi birouri, comuna Ighiu, judeţul Alba", beneficiar SC T. SRL, comuna Ighiu, judeţul Alba şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate şi înregistrată la APRDP sub nr. 5145 din 8 martie 2011 (21903 din 21 septembrie 2011).
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin procesul-verbal menţionat s-a dispus plata sumei de 4.237.503,71 RON, cu titlu de debit către Agenţia de plată pentru dezvoltare rurală şi pescuit, sumă ce reprezintă valoarea integrală a finanţării nerambursabile potrivit Contractului nr. CI. 10201670100083 din 27 noiembrie 2006, reţinându-se că a încălcat: art. 1 alin. (1), anexa I „Prevederi generale"; art. 1 alin. (2) din anexa 1 Prevederi generale din cadrul Contractului de finanţare, art. 14 „Eligibilitatea cheltuielilor", alin. 14 (1) din anexa 1 „Prevederi generale la contract"; art. 14 „Eligibilitatea cheltuielilor" al. 14 (1) din anexa I „Prevederi generale" la contract; art. 17 „Neregularităţi, sume necuvenite şi restituirea finanţării"din anexa I „Prevederi generale" al. 17 (3); capitolul I Prevederi generale din anexa IV a contractului de finanţare „Instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai programului SAPARD"; art. 7 (1) „Dispoziţii finale" a contractului de finanţare; art. 4 „Eligibilitatea cheltuielilor" din secţiunea B - „Managementul,monitorizarea şi evaluarea programului din Legea nr. 316/2001 - Acordul multianual de finanţare al Programului SAPARD.
A mai menţionat reclamanta că procesul-verbal s-a încheiat ca urmare unui control care a avut ca motiv comunicarea primită de la Comisia Europeană - Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) nr. D/009930 din 25 octombrie 2010 înregistrată la APDRP cu nr. 23682 din 1 noiembrie 2010.
S-a mai precizat că Oficiul European de Luptă Antifraudă a solicitat Serviciului German de Investigare Vamală (ZKA) să verifice autenticitatea ofertelor transmise de mai multe firme germane către firme româneşti pentru ca acestea din urma să-şi poată susţine cererile de finanţare prin programul SAPARD. Rapoartele întocmite de ZKA a relevat că reclamanta a prezentat pentru achiziţiile realizate în cadrul Contractului de finanţare nr. CI 10201670100083 din 27 noiembrie 2006 şi oferta companiei ENDERS GmbH & Co KG.
Împotriva Procesului-verbal de constatare prin care s-a dispus plata sumei de 4.237.503,71 RON cu titlu de debit către Agenţia de Plată pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, sumă ce reprezintă valoarea integrală a finanţării nerambursabile potrivit Contractului nr. CI. 10201670100083 din 27 noiembrie 2006, reclamanta SC T. SRL a formulat contestaţie, înregistrată la A.P.D.R.P. sub nr. 5145 din 8 martie 2011.
Pârâta A.P.D.R.P. a emis Decizia nr. 6144 din 21 martie 2011 prin care a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de SC T. SRL "până la primirea, după caz, a Notei de control a Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF), a Raportului final al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau a Rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dar nu mai mult de 6 luni de la data primirii deciziei de către beneficiar".
Prin Decizia nr. 21.903 din 21 septembrie 2011 s-a admis contestaţia formulată de reclamanta SC T. SRL, s-a anulat debitul constituit în baza procesului-verbal de constatare cât şi a actelor subsecvente.
Prin Sentinţa nr. 14 din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC T. SRL Ighiu, astfel cum a fost precizată, a modificat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 21903 din 21 septembrie 2011 în sensul că a anulat şi Procesul-verbal de constatare nr. 2213 din 1 februarie 2011.
Prin Încheierea din data de 7 mai 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta SC T. SRL şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, dispozitivul şi considerentele Sentinţei nr. 142012, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că se va trece corect Procesul-verbal de constatare încheiat la data de 27 octombrie 2011 în loc de Procesul-verbal de constatare nr. 2213 din 1 februarie 2011 care a fost consemnat greşit.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că pârâta nu a făcut dovada celor susţinute în procesul-verbal încheiat şi, de asemenea că procesul-verbal atacat nu are la bază nicio probă certă care să ateste faptul că reclamanta ar fi folosit o ofertă neautentică, aşa cum susţine OLAF, precum şi faptul că în decizia de soluţionare a contestaţiei nu se menţionează în mod expres că se anulează şi procesul-verbal de constatare, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 216 C. proc. fisc.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanţa nu a acordat întreaga sumă solicitată cu titlu de onorariu de avocat, întrucât a apreciat că onorariul de asistenţă juridică este nejustificat de mare, procedând la reducerea acestuia de la suma de 6.720 RON la suma de 1.000 RON.
Împotriva Sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamanta SC T. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Se susţine în motivarea căii de atac că Decizia nr. 21.903 din 21 septembrie 2011 este nelegală, întrucât Comisia de soluţionare a contestaţiei nu s-a pronunţat asupra cererilor recurentei, în sensul că nu a dispus revocarea procesului-verbal de constatare, întocmai cum s-a solicitat.
Mai arată recurenta că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că a anulat Procesul-verbal de constatare nr. 2213 din 1 februarie 2011, deşi s-a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare emis în data de 27 ianuarie 2011.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de curtea de apel de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, se apreciază că instanţa de fond a aplicat greşit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Susţinerile autorităţii intimate potrivit cărora suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este nejustificată, întrucât A.P.D.R.P. nu s-ar afla în culpă procesuală sau pentru că în cursul derulării procesului nu ar fi determinat aceste cheltuieli prin atitudinea sa, sunt complet neîntemeiate şi contravin dispoziţiilor legale.
Astfel, potrivit art. 274 C. proc. civ.: „(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."
Drept urmare, legea nu condiţionează obligarea la plata cheltuielilor de judecată de existenţa culpei ori de o atitudine rău-voitoare a părţii ce a căzut în pretenţii, ci stipulează în mod expres obligaţia de plată a acestor cheltuieli, sub condiţia ca ele să fie solicitate de partea adversă.
Curtea constată că dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. nu stabilesc obligaţia în raport cu ideea de culpă ori de rea-credinţă în exercitarea drepturilor procesuale, ci doar ca o consecinţă a „căderii în pretenţii".
Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că la fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părţii, se reţine că această culpă nu este determinată în nici un caz de atitudinea părţii din timpul desfăşurării procesului, astfel cum în mod eronat susţine autoritatea intimată, ci ea are la bază întârzierea A.P.D.R.P. în soluţionarea contestaţiei împotriva procesului-verbal de constatare, fapt care a dus la naşterea litigiului.
Aşadar, obligarea la plata cheltuielilor de judecată are nu numai rolul de a reprezenta o sancţiune procedurală dar şi de a asigura despăgubirea părţii care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare, aceasta fiind şi situaţia recurentei care a fost nevoită să apeleze la puterea judecătorească pentru a-şi proteja în cele din urmă drepturile.
Aceasta a fost şi raţiunea avută în vedere de instanţa de fond la momentul pronunţării hotărârii recurate de obligare la plata cheltuielilor de judecată a pârâtului ce îşi îndeplineşte obligaţiile ulterior chemării sale în judecată.
În ceea ce priveşte subsidiarul cererii de recurs referitor la diminuarea onorariului avocaţial, trebuie subliniat că în cauză nu se poate face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., aşa cum a procedat instanţa de fond, cuantumul său reflectând pe deplin munca depusă de avocaţii societăţii care nu presupune doar prezenţa în faţa instanţei de judecată la termenele stabilite de aceasta pentru soluţionarea cererii introductive ci şi activitate de cercetare juridică, de pregătire a argumentelor şi a redactării acestora într-o formulă adecvată susţinerii cauzei recurentei-reclamante.
Având în vedere susţinerile reprezentantului societăţii recurente, de la termenul de judecată din data de 17 octombrie 2013, în sensul restrângerii caii de atac doar cu privire la capătul de cerere vizând obligarea la cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, instanţa va admite recursul declarat de SC T. SRL Ighiu împotriva Sentinţei nr. 14 din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va modifica sentinţa atacată, în sensul obligării autorităţii pârâte la plata sumei de 6.720 RON reprezentând cheltuieli de judecată, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi va obliga intimata-pârâtă la plata sumei de 3.720 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC T. SRL Ighiu împotriva Sentinţei nr. 14 din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă autoritatea pârâtă la plata sumei de 6.720 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 3.720 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6741/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6744/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
