ICCJ. Decizia nr. 6747/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6747/2013

Dosar nr. 9252/2/2012

Şedinţa publică de la 17 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prima instanţă

Prin Încheierea din data de 19 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendarea a executării Deciziei nr. 22 din 7 septembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi a României şi confirmată prin Încheierea nr. 140 din 19 noiembrie 2012. Curtea de Apel Bucureşti a constatat că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă nu sunt întrunite în mod cumulativ, reclamantul nefăcând dovada că prin punerea în executare a actului riscă să sufere o pagubă iminentă.

2. Instanţa de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs s-a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, că a fost dovedită existenţa cazului bine justificat.

Înalta Curte examinând motivele de recurs, încheierea primei instanţe, situaţia de fapt existentă în cauză şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 şi 15, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauza prezentă, prin Sentinţa nr. 1344 din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantului Ministerul Afacerilor Externe şi a dispus anularea punctului II 12 din Încheierea nr. 140 din 19 noiembrie 2012 şi punctul II 4 din Decizia nr. 22 din 7 septembrie 2012, emise de Curtea de Conturi a României.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa nelegalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumţia de legalitate ataşată actelor administrative.

Înalta Curte precizează că, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Ca urmare, legalitatea actului administrativ este infirmată prin soluţia instanţei de fond şi consecinţa admiterii acţiunii este suspendarea prin efectul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

c) Soluţia instanţei de recurs

Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Încheierii din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6747/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs