ICCJ. Decizia nr. 685/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 685/2013
Dosar nr. 1195/2/2009
Şedinţa publică de la 12 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 1195/2/2009, reclamanta SC U.M.B. R.I. SA a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. Bacău şi A.F.P. pentru contribuabili mici Bacău, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008, Decizia de impunere nr. 51/2008, raportul de inspecţie fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008.
În Dosarul cu nr. 5571/2/2009, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 82 din 16 martie 2009, a Deciziei de impunere nr. 107/2008, a raportului de inspecţie fiscală nr. 59529 din 28 noiembrie 2008.
Prin încheierea din 3 februarie 2010, Curtea de apel a dispus conexarea Dosarului nr. 5571/2/2009, la Dosarul nr. 1195/2/2009.
Prin sentinţa nr. 1976 din 9 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile invocate de pârâţii A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău, a respins contestaţia formulată de reclamanta SC U.M.B.R.I. SA, de asemenea a obligat pârâţii la plata către expert, cu titlu de onorariu expert, a sumei datorate cu acest titlu rezultată din scăderea sumei achitate din cuantumul total de 6360 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă a reţinut că excepţiile invocate, sunt nefondate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. s-a arătat că aceasta este emitenta Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008 contestată în dosar de reclamanta.
Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea sumelor achitate de SC U.M.B.R.I. SA Bacău, în baza Deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008,competenţa în restituirea sumei revine organului fiscal în a cărei raza teritoriala are domiciliul reclamanta şi exista o procedura speciala de restituire instituita prin art. 117 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, aceste aspecte exced pronunţării pe acest capăt de cerere de către instanţa de judecată fiind proceduri care se iniţiază după ce hotărârea judecătorească data în cauza în acest sens devine definitivă şi irevocabila. Aceleaşi aspecte privesc şi eventualele compensări la care face referiri A.N.A.F. în procedura speciala a restituirii sumei încasată fără drept la bugetul de stat.
S-a apreciat că excepţia lipsei de interes a acţiunii introduse de reclamantă, nu este fondată, deoarece criticile aduse actelor administrative contestate nu privesc aspectele care au fost desfiinţate în procedura prealabila iniţială, prin Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008.
Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008 a menţinut Decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 pentru suma de 5.288.281 lei, desfiinţând-o parţial doar pentru suma de 3.979.354 lei.
Reclamanta justifică vătămarea adusă prin actele administrative atacate, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 având drepturi subiective şi interese legitime patrimoniale de protejat.
Cu privire la excepţia lipsei de obiect s-a arătat că decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 a fost anulată parţial, fiind menţinută în legătura cu suma totala de 5.288.281 lei, contestată în Dosarul nr. 1195/2/2008.
Excepţia prematurităţii la care face referiri D.G.F.P. Bacău privind contestarea sumelor pentru care s-a dispus anularea deciziei de impunere, întrucât în speţă, urmare a deciziei de soluţionare a contestaţiei s-au efectuat reverificări fiscale, concretizate în Raportul de inspecţie fiscala (R.I.F.) nr. 59529 din 28 noiembrie 2008 şi Decizia de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 care au fost contestate de reclamanta, contestaţie soluţionata prin Decizia nr. 82 din 16 martie 2008.
Pe fond, Curtea de apel a analizat Decizia nr. 82 din 16 martie 2009, Decizia de impunere nr. 107/2008 şi raportul de impunere fiscală nr. 59529 din 28 noiembrie 2008, reţinând că Decizia nr. 351/2008 se referă la reverificarea de către organele fiscale a tranzacţiilor, urmând ca după soluţionarea Dosarului nr. 1195/2/2009 să se reia analiza contestaţiei suspendate.
S-a formulat cerere de completare a hotărârii, însă, prin sentinţa nr. 4834 din 5 septembrie 2011, s-a respins cererea cu motivarea că instanţa s-a pronunţat implicit asupra cererilor care au formulat obiectul Dosarului nr. 5771/2/2011.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta
În motivele de recurs s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea este nemotivată, că greşit instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de anulare a Deciziei nr. 351/2009, că nu s-a motivat de ce anume s-au înlăturat concluziile raportului de expertiză.
A precizat recurenta că în sentinţa pronunţată, Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat motivele de nelegalitate şi netemeinicie a Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, acţiunea şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Reclamantul a formulat acţiune pentru anularea Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008, a Deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008, având ca obiect suma de 9.080.904 lei.
Această acţiune a format obiectul Dosarului nr. 1195/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti.
Prin raportul de inspecţie fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008 (f. 85 – Dosar nr. 1195/2/2009) şi Decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, iar reclamanta a contestat suma de 9.302.687 lei compusă din 3.657.604 lei TVA, 607.645 majorări aferente TVA, 4.438.796 lei impozit pe profit şi 598.642 lei majorări aferente impozit pe profit.
Prin Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008 s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 51/2008 şi Raportul de impunere fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008, în sensul că s-a respins contestaţia pentru suma de 5.288.281 lei reprezentând 250.843 lei TVA, 4438,796 lei - impozit pe profit şi 598.642 lei majorări aferente impozitului pe profit.
S-a desfiinţat parţial Decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 pentru suma de 3.979.354 lei compusă din 3.371.709 lei şi 607.645 lei majorări de întârziere, urmând a se efectua recalcularea taxei pe valoarea adăugată şi accesoriile aferente.
În Dosarul nr. 5771/2/2009 s-a solicitat anularea Deciziei nr. 82/2009, a Deciziei de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 59529 din 28 noiembrie 2009, pentru suma de 3.371.709 TVA şi 607.645 lei majorări de întârziere.
Raportul de inspecţie fiscală nr. 59.529 din 28 octombrie 2009 şi decizia de impunere nr. 107 din 28 octombrie 2008 s-au emis a urmare a Deciziei nr. 351/2008.
Prin Decizia nr. 82/2009 s-a soluţionat contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 şi R.I.F. nr. 59529 din 28 noiembrie 2009, în sensul că s-a respins contestaţia ca neîntemeiată pentru suma de 16.001 lei TVA şi 12500 lei majorări aferente, ca nemotivată pentru suma de 188.318 lei majorări şi 786 lei reprezentând penalizări de întârziere.
Prin Decizia nr. 82/2009 s-a suspendat soluţionarea contestaţiei pentru 3.761,749 lei compusă din 3.355,708 lei TVA şi 406.041 lei majorări de întârziere.
Dosarul nr. 5771/2/2009 a fost conexat la Dosarul nr. 1195/2/2009.
Prin conexarea celor două dosare, instanţa de fond trebuia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008 pronunţată în soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008, a raportului de inspecţie fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008, decizie prin care s-a respins contestaţia pentru suma de 5.288.281 lei, impozit pe profit şi majorări.
Din analiza considerentelor sentinţei nr. 1976/2011 se constată că Decizia nr. 351/2008 a fost contestată în totalitate, or, instanţa de fond nu a observat că s-a contestat întreg debitul, inclusiv suma de 5.288.281 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări.
Având în vedere că instanţa nu s-a pronunţat acestei sume, se constată că acest motiv de recurs este întemeiat, situaţie în care se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare.
De asemenea, hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au condus la adoptarea soluţiei, astfel că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii este întemeiat.
Hotărârea judecătorească este actul final al judecăţii, actul de dispoziţie al instanţei cu privire la litigiul dintre părţi.
Potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Motivarea este de esenţa hotărârilor, constituie o garanţie pentru părţi că cererea a fost analizată şi de asemenea oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar, iar motivarea trebuie să fie în deplină concordanţă cu soluţia pronunţată.
În lipsa motivării nu se poate exercita controlul judiciar de către instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac.
Judecătorul trebuie să verifice legalitatea actelor administrative supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ, în raport de susţinerile părţilor.
Alături de argumentele decurgând din art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte mai are în vedere şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că potrivit art. 6 din Convenţie, procesul echitabil înseamnă şi explicarea motivelor care au condus la adoptarea deciziei jurisdicţionale.
Prin nemotivarea soluţiei, prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, nu a verificat existenţa motivelor de nelegalitate, invocate de reclamantă, în raport de prevederile legale naţionale şi comunitare, care au aplicabilitate directă.
În aceste condiţii fondul pricinii nu a fost cercetat, motiv astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare, situaţie în care devine inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de SC U.M.B.R.I. SA Bacău împotriva sentinţei civile nr. 1976 din 09 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei civile nr. 4834 din 05 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursurile declarate de A.N.A.F., respectiv de D.G.F.P. Bacău împotriva sentinţei civile nr. 1976 din 09 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 684/2013. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 716/2013. Contencios → |
|---|
