ICCJ. Decizia nr. 72/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 72/2013

Dosar nr. 2520/54/2011

Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 429 din 27 aprilie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 11.5. din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 alin. (3) şi (4) din decizia Directorului General al A.N.P. din 25 ianuarie 2007, invocată de reclamantul N.S. în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Craiova, Ministerul Justiţiei, A.N.P. şi Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt în concordanţă cu prevederile cuprinse în actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora au fost emise, atât Ordinul nr. 399/C/2007, cât şi decizia din 25 ianuarie 2007, respectiv Legea nr. 293/2002 şi O.G. nr. 64/2006.

Astfel, dispoziţiile a căror nelegalitate s-a invocat prevăd modul în care se calculează orele lucrate suplimentar în cazul lucrului în ture, precum şi cum se remunerează acestea.

Instanţa de fond a constatat că atât ordinul, conţinând normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006, cât şi decizia contestată oferă soluţii concrete pentru punerea în executare a prevederilor legale privind salarizarea funcţionarilor publici din A.N.P., fără a se putea concluziona că instituie o procedură diferită de calcul al orelor sau zilelor lucrate suplimentar.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul N.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs se critică soluţia ca fiind nelegală întrucât dispoziţiile art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 339/2007 şi a art. 4 din decizia Directorului General al A.N.P. din 25 ianuarie 2007 sunt nelegale, venind în contradicţie şi adăugând la lege, în speţa de faţă fiind vorba de O.U.G. nr. 64/2006 şi Legea nr. 293/2006.

În art. 11 Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007, mai exact pct. 5 şi art. 4 alin. (3) şi (4) din decizia din 25 ianuarie 2007 se ajunge la o situaţie aberantă, întrucât recurentul-reclamant are un număr de ore lucrate suplimentar dar acestea sunt transformate în zile lucrate suplimentar, iar dintr-o tură de 12 ore sau un multiplu de 12 ore se împarte la 8 ore, apărând zile suplimentare, iar fracţiile de zile rezultate suplimentar se neglijează.

S-a susţinut că nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar, iar instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile legii întrucât a acceptat ca un mod de calcul să fie contrar dispoziţiilor legale.

Atâta timp cât legea stipulează într-un anumit sens nu este admis ca alte acte normative, inferioare în grad legii, să dispună contrariul, să adauge sau să modifice, ci doar trebuie să vină în aplicarea legii.

Intimaţii Penitenciarul Craiova, A.N.P. şi Ministerul Justiţiei au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a putea ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4) din decizia din 25 ianuarie 2007 emisă de Direcţia Generală a A.N.P. a fost invocată pentru că ar contraveni dispoziţiilor Legii nr. 293/2004 şi O.G. nr. 64/2006.

Potrivit art. 16 din O.G. nr. 64/2006 „pentru orele prestate de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările şi completările ulterioare”.

Art. 43 din Legea nr. 293/2004 la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 are, în actuala reglementare, nr. 45 şi prevede că: „(1) Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. (2) Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenţa în serviciu mai mult de 8 ore se stabileşte de către directorii unităţilor, în raport cu necesităţile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal. (3) În cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziţii legale specifice, se vor aplica aceste dispoziţii legale. (4) Orele prestate de funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”.

În baza acestor texte a fost emis Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, aprobată prin Legea nr. 462/2006 care, la pct. 11.5, prevede că: „În cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti astfel: a) Total ore lucrate conform pontaj - total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferenţa până la opt ore se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracţiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”.

A fost emisă, însă, şi decizia Directorului General al A.N.P. din 25 ianuarie 2007 privind plata orelor suplimentare efectuate de către funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din sistemul administraţiei penitenciarelor care, la art. 4 alin. (3) şi (4), au următorul conţinut: Alin. (3) „În cazul lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar”. Alin. (4) „Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferenţa până la opt ore se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracţiunile de zile se neglijează”.

În cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ trebuie analizată în funcţie de actele normative cu forţă juridică superioară în baza cărora au fost emise în raport cu principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Instanţa de fond a respins excepţiile de nelegalitate apreciind că acestea sunt conforme cu actele normative în baza cărora au fost adoptate.

Însă, nu vor fi reţinute susţinerile instanţei de fond potrivit cărora prin art. 11 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 s-ar stabili un mod de calcul pentru situaţia specială a lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare, întrucât dacă s-ar aprecia că organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestate peste durata normală a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să respecte dispoziţiile legale incidente.

De altfel, chiar în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 (actual art. 45 alin. (3)) se prevede că „În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normale de lucru este stabilită prin dispoziţii legale specifice, se vor aplica aceste dispoziţii legale”.

Dacă ar fi existat dispoziţii legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau precizate acele dispoziţii pentru a putea verifica dacă normele metodologice de aplicare sunt conforme acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de dispoziţii legale specifice, nu se poate aprecia decât că prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 trebuiau aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 453 din Legea nr. 293/2004, text care nu face nicio referire la lucrul în ture.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în cazul „lucrului în ture” ar fi putut să o facă, mai ales că O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.

În lipsa unei menţiuni exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2006 privind plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în ture, nici în Normele metodologice sau într-o decizie a Directorului General al ANP nu se putea stabili o modalitate diferită decât cea prevăzută de lege.

Cum art. 43 din Legea nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracţiune de zile rezultate ca lucrate suplimentar s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a acestei legi nu puteau conţine o astfel de reglementare.

Deşi instanţa de fond încearcă să demonstreze că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a fost invocată: „Fracţiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează” nu este în afara prevederilor legale, totuşi din verificarea textelor legale care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate - art. 16 din O.G. nr. 64/2006 şi art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, rezultă că nu există o asemenea prevedere.

Prin această reglementare se ajunge la situaţia ca o parte din munca prestată peste durata normală a timpului de lucru să nu poată fi plătită, deşi sunt respectate dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004, iar scopul legii este acela de a plăti orele suplimentare.

Pentru că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată în sensul că se va admite excepţia de nelegalitate şi se va constata nelegalitatea dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 emis de către Directorul General al A.N.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.S. împotriva sentinţei nr. 429 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că, admite excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi art. 4 alin. (3) şi (4) din decizia Directorului General al A.N.P. din 25 ianuarie 2007 invocată de reclamantul N.S. în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Craiova, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi A.N.P.

Constată nelegalitatea dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4) din decizia din 25 ianuarie 2007 emisă de Directorul General al A.N.P.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 72/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs