ICCJ. Decizia nr. 684/2013. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 684/2013
Dosar nr. 415/32/2010
Şedinţa publică de la 12 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamanta SC A. SA, în prezent SC A.M. SA Arad, a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Bacău, anularea deciziei de impunere nr. 130/2010 şi a Deciziei nr. 811/2010.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 66/2011 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în perioada 11 ianuarie-15 februarie 2010, organele de inspecţie fiscală au efectuat o inspecţie fiscală parţială la SC A. SA Bacău, având ca obiectiv verificarea TVA pentru perioada 01 ianuarie 2009-31 ianuarie 2009, rezultatul inspecţiei fiscale materializându-se prin raportul de inspecţie fiscală din 2010, act prin care s-a reţinut suma de 66.3101 RON TVA nedeductibilă, compusă din:
-3.154 RON, aferentă facturilor c/valoare energie electrică facturată de E-ON Moldova aferent perioadei aprilie-octombrie 2009 pentru care organul fiscal a reţinut că societatea nu a respectat prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003.
-1.133 RON TVA, nedeductibilă înregistrată în evidenţa contabilă de pe factura V. din 27 iulie 2009 emisă de V. România
-1.191 RON TVA, nedeductibilă dedusă eronat fără a avea la bază documente justificative;
-3.475 RON dedusă, deşi nu era efectuată în scopul operaţiunilor taxabile;
-3.201 RON şi 17.180 RON deduse de pe factura din 2009 încheiată cu SC C.C. SRL Oradea, deşi nu a fost în scopul operaţiunilor taxabile;
-105.281 RON dedusă de pe documente justificative emise de C.H. Sucursala Elveţia, deşi serviciile nu au fost în scopul operaţiunilor taxabile, încălcându-se prevederile art. 145 alin. (2) lit. a), art. 133 alin. (2) lit. g), pct. 5, art. 150 alin. (1) lit. b) respectiv art. 157 din Legea nr. 571/2003.
-528.487 RON TVA nedeductibilă dedusă în baza contractului de management din 04 noiembrie 2008 şi actului adiţional din 27 martie 2009 deşi plata bonusurilor este nejustificată deoarece a avut loc transferul de personal către SC D.I. SRL.
În baza raportului de inspecţie fiscală s-a întocmit decizia de impunere din 15 februarie 2010, decizie contestată în baza art. 205 C. proc. civ., prin Decizia 811/2011 respingându-se contestaţia formulată.
Precum dispoziţii incidente în cauză, prima instanţă a reţinut prevederea art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, potrivit căreia persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate în folosul operaţiunilor taxabile şi dispoziţiile art. 146, 155 din acelaşi act normativ ce reglementează condiţiile formale care dau dreptul la deducere (existenţa unei facturi care să cuprindă menţiuni obligatorii).
De asemenea a fost invocată dispoziţia pct. 81 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 44/2004, potrivit căreia dacă achiziţiile sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau dreptul de deducere, se va stabili taxa datorată bugetului de stat.
A apreciat judecătorului fondului că prin prisma dispoziţiilor fiscale incidente, susţinerile reclamantei sunt nefondate.
Astfel, într-adevăr din formularea art. 145 C. fisc. rezultă că legiuitorul nu a condiţionat dreptul de deducere de obţinerea unui venit însă, a apreciat instanţa, operaţiunile ce intră în sfera de aplicabilitate a TVA este obligatoriu a fi destinate în folosul operaţiunilor taxabile.
S-a constatat că parte din serviciile prestate nu se circumscriu noţiunii de a fi „destinate în folosul operaţiunilor taxabile”, actele administrativ fiscale fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a art. 145.
În raport cu susţinerile reclamantului, s-a reţinut că organele de conducere ale societăţi au dreptul de a stabili strategia de implementare a obiectului de activitate şi de a lua măsurile ce se impun, apreciindu-se însă că acest drept nu poate avea influenţă asupra dispoziţiilor fiscale sau asupra obligaţiei organului fiscal, stabilită de art. 5 din O.G. nr. 92/2003, de a urmări stabilirea corectă a taxelor.
În concret, prima instanţă a apreciat:
- referitor la suma de 3.154 RON, reprezentând TVA aferentă facturilor pentru energia electrică din perioada aprilie-octombrie 2009 facturată de E-ON Moldova Furnizare, că livrarea energiei electrice este o operaţiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei reglementată de art. 128, însă nu a fost destinată operaţiunilor taxabile, având în vedere faptul că, începând cu luna martie, reclamanta a relocat întreaga activitate de producţie care se desfăşura în locaţia de pe strada Milcov, într-o altă locaţie, fiind transferat personalul şi activele. Or, câtă vreme activitatea de producţie s-a desfăşurat într-o altă locaţie, în mod vădit furnizarea energiei la un spaţiu unde nu se desfăşura nici o activitate, nu putea reprezenta o achiziţie în folosul operaţiunilor taxabile.
S-a reţinut că susţinerile reclamantei în sensul că s-a impus furnizarea energiei pentru conservarea bunurilor nu prezintă relevanţă, pe de o parte, pentru că nu s-a făcut dovada că au rămas active în spaţiul în discuţie, iar pe de altă parte, deoarece conservarea nu poate fi considerată ca fiind în folosul operaţiunilor taxabile.
Sub acest aspect instanţa a înlăturat concluziile expertului referitoare la faptul că persoanele implicate în operaţiunea în discuţie erau înregistrate în scopuri de TVA, apreciind că înregistrarea în scopuri de TVA şi deţinerea de facturi emise în conformitate cu art. 155 nu sunt suficiente pentru acordarea deductibilităţii TVA, în lipsa neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. a);
- referitor la suma de 1.133 RON, reprezentând TVA dedusă de pe factura V. emisă de V., s-a reţinut că expertul a constatat că nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă, aşa încât în raport cu art. 46 alin. (1) H.G. nr. 44/2004 şi art. 146 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, neînregistrarea în contabilitate are drept consecinţă nededucerea taxei.
O situaţie similară s-a reţine şi cu privire la suma de 1.191 RON, câtă vreme expertul a constatat că cele două facturi nu au fost înregistrate în jurnalul de cumpărări.
- referitor la suma de 3.475 RON, reprezentând TVA dedusă de pe documentul justificativ emis de I. SA Arad, instanţa a constatat că în mod corect organele de control nu au acceptat deducerea taxei, câtă vreme reclamanta nu deţine documente anexate facturii, prin care să se facă dovada serviciilor prestate.
S-a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea în sensul că participarea la un târg de la Viena a avut ca scop un studiu al pieţei imobiliare şi că aceasta s-a impus în vederea vânzării spaţiului societăţii, întrucât o eventuală vânzare nu poate fi considerată o operaţiune taxabilă în accepţiunea art. 145, cu atât mai mult cu cât, cu excepţia facturii, nu au fost prezentate alte documente.
- în ce priveşte suma de 3.201 RON, s-a reţinut că nu s-a făcut dovada prestării serviciilor care au făcut obiectul contractului de prestări din 30 mai 2009, din acest considerent fiind înlăturate susţinerile reclamantei şi părerea expertului.
S-a apreciat că la data efectuării inspecţiei fiscale societatea trebuia să deţină (conform contractului invocat) studiul de oportunitate, PUZ, documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie, or, reclamanta a prezentat doar PUZ pentru Oradea, care nu avea legătură cu executarea contractului invocat.
- referitor la suma de 17.180 RON, reprezentând TVA dedusă de pe documentele emise de SC C.C. SRL Oradea în baza contractului de prestări-servicii de consultanţă din 01 iunie 2009, s-a reţinut că existenţa doar a facturilor nu este suficientă pentru exercitarea dreptului de deducere, cheltuielile nefiind destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.
În ipoteza în care societatea reclamantă ar fi avut obiect de activitate în domeniu imobiliar, prestarea unor servicii de consultanţă în materie imobiliară ar fi fost apreciate ca fiind în folosul operaţiunilor taxabile.
Operaţiunile taxabile în accepţiunea codului fiscal nu pot fi decât în legătură cu exercitarea obiectului de activitate, iar în condiţiile în care reclamanta a invocat mai multe antecontracte de consultanţă şi prestări servicii având drept scop studiu de piaţă, nici nu se poate stabili cu exactitate care dintre serviciile invocate ar fi putut fi în folosul operaţiunilor sale.
- referitor la suma de 528.487 RON, reprezentând TVA dedusă de pe documentele justificative emise de SC D.I. SRL în baza contractului de management din 04 noiembrie 2008, instanţa a înlăturat atât susţinerile reclamantei, cât şi părerea expertului, reţinând că prin contractul de management în discuţie s-a încredinţat SC D.I. SRL, gestionarea, organizarea şi conducerea activităţii societăţi pe baza unor obiective de performanţă.
În baza contractului mai sus evocat managerul avea obligaţia să organizeze şi să conducă nemijlocit activitatea societăţi pe principiul eficienţei economice, neavând voie să exercite activităţi în folosul propriu care ar putea aduce prejudicii societăţii.
S-a reţinut că începând cu 01 martie 2009 SC A. SA a relocat întreaga activitate de producţie (personal + TESA şi active) la punctul de lucru situat în Bacău, spaţiu închiriat tocmai de la SC D.I. SRL, care avea calitate de manager, situaţie în care a apreciat că prestarea serviciilor de management nu a fost în folosul operaţiunilor taxabile ale reclamantei, ci în folosul societăţii care avea calitatea de manager.
3. Recursul declarat de SC A.M. SA Arad
Recurenta a criticat hotărârea atacată pe considerente de netemeinicie şi nelegalitate, precizând că în susţinerea acţiunii introductive au fost invocate dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) C. proc. fisc., potrivit cărora în vederea deducerii TVA aferentă achiziţiilor, acestea trebuie să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.
În vederea încadrării în norma legală este necesară analiza a două aspecte şi anume, pe de o parte, determinarea sferei operaţiunilor ce pot fi calificate ca fiind efectuate în folosul unor operaţiuni taxabile, iar, pe de altă parte, determinarea persoanelor competente să stabilească operaţiunile efectuate în folosul unor operaţiuni taxabile.
S-a opinat în ce priveşte cele două aspecte relevate că instanţa fondului a procedat la o analiză superficială, făcând o greşită aplicare a textelor de lege incidente.
Astfel, în ce priveşte sfera operaţiunilor, deşi judecătorul fondului a admis faptul că acestea nu trebuie să fie operaţiuni care să genereze automat venit, a apreciat că parte dintre serviciile prestate nu se circumscriu noţiunii de a fi destinate în folosul operaţiunilor taxabile, deşi fiecare dintre aceste servicii a generat venituri, fie sub forma celor facturate, fie sub forma diminuării pierderilor.
Relativ la persoanele competente să stabilească, în principal, operaţiunile efectuate în folosul unor operaţiuni taxabile, prima instanţă a recunoscut organului fiscal o liberate de apreciere ce depăşeşte litera legii, făcând astfel o greşită aplicare a prevederilor Codului de procedură fiscală, sub acest aspect comerciantul fiind cel care îşi asumă gestiunea propriei activităţi, stabilind operaţiunile ce urmează să fie efectuate în vederea realizării de profit.
S-a susţinut că în perioada supusă controlului, activitatea de producţie a societăţii a generat constant pierderi, primul obiectiv al administraţiei fiind acela de a diminua pierderea.
În atare context soluţia cea mai simplă ar fi fost închiderea activităţii, însă în acest caz cei 500 de angajaţi ar fi avut de suferit, astfel că s-a încercat găsirea unei soluţii alternative.
Totodată, deoarece exista posibilitatea valorificării imobilelor deţinute de societate pentru acoperirea pierderilor, a fost necesară eliberarea lor, prin relocarea activităţii de producţie.
Astfel, toate cheltuielile angajate de societate au fost subordonate acestor obiective.
Referitor la sumele în discuţie, recurenta a arătat:
- în ceea ce priveşte suma de 3.154 RON, reprezentând TVA, aferentă facturilor pentru energie electrica din perioada aprilie-octombrie 2009, facturata de E-ON Moldova Furnizare S.A. pentru locaţia Fabrică confecţii, situată în Bacău, achiziţie realizată energie electrică din perioada menţionată, că aşa cum s-a arătat şi la momentul controlului, consumul de energie electrică a fost justificat de necesitatea conservării bunurilor societăţii, indiferent dacă în această perioadă ele au fost sau nu închiriate.
Cu toate că organul de control a contestat numai nivelul consumului, prima instanţă a depăşit organul de control, contestând şi necesitatea consumului de energie electrică.
A susţinut recurenta că, după cum a constatat şi expertul, organul de control a făcut o apreciere subiectivă şi imprecisă, fără a aduce argumente de natură tehnică, din această perspectivă opinând ca fiind necesară o expertiză tehnică de specialitate.
A precizat recurenta că societatea a efectuat operaţiuni taxabile prin vânzarea unora dintre bunurile aflate în conservare în perioada verificată, în perioada 01 iulie 2009-31 octombrie 2009, procedându-se la vânzarea de bunuri în valoare de 47.969 RON, din care TVA 9.116 RON.
- în ceea ce priveşte suma de 3.475 RON, reprezentând TVA de pe documentul justificativ I. SA Arad, factura din 21 mai 2009, achiziţia realizată constând în suportarea unei părţi din costurile de participare la “Târgul R. Viena”, în perioada 26-28 mai 2009, târg în domeniul imobiliar, s-a precizat că societatea deţine în proprietate un activ imobiliar important pe care intenţiona să îl vândă sau să îl închirieze în condiţii cât mai profitabile, motiv pentru care a participat la târgul european în domeniul imobiliar.
Din această perspectivă recurenta a opinat ca TVA-ul aferent cheltuielilor angajate este deductibil, deoarece scopul angajării acestor cheltuieli este un scop economic al societăţii.
Se susţine că instanţa de fond a respins în mod incorect susţinerile societăţii, stabilind că societatea nu deţine documente anexate facturii, în cuprinsul hotărârii atacate nefăcându-se nici o menţiune despre facturile emise pe numele I. SA pentru serviciile şi lucrările menţionate în anexa 1 la acordul nr. 565/2009, care, în opinia recurentei, probează serviciile prestate.
- referitor la suma de 3.201 RON, reprezentând TVA nedeductibilă, dedusă de pe factura din 10 iunie 2009, emisă de SC C.C. SRL Oradea, conform contractului de prestări servicii din 30 mai 2009, recurenta a opinat că încheierea contractului este justificată de faptul că în perioada respectivă societatea s-a aflat în negociere cu L.R. SRL, pentru vânzarea unei părţi din terenul situat în Bacău, Judeţul Bacău, în vederea construirii de către aceasta din urmă a unui magazin de tip L.R. SRL, obţinerea PUZ şi a Autorizaţiei de Construire fiind în sarcina societăţii, conform contractului încheiat între părţi.
A precizat recurenta că rata I din preţ reprezintă un avans şi potrivit voinţei părţilor aceasta nu a fost condiţionată de executarea nici unei alte obligaţii de către prestator, astfel că în mod greşit instanţa de fond a reluat afirmaţiile organului de control potrivit cărora pentru achitarea acestei tranşe ar fi fost necesară întocmirea documentaţiei de urbanism.
- referitor la suma de 17.180 RON, reprezentând TVA nedeductibilă dedusă de pe documente justificative emise de SC C.C. SRL Oradea, în baza contractului de prestări servicii de consultanţă din 01 iunie 2009, recurenta a arătat că în condiţiile în care societatea valorifica pentru prima oară un activ imobiliar, decizia de a apela la firme specializate era o decizie pe deplin justificată, ca efect al contractului de consultanţă, societatea încheind cu L.R. SRL un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un preţ de 2.250.360 euro.
- suma de 105.281 RON, reprezentând TVA nedeductibilă dedusă de pe documente justificative emise de Compania C.H. Elveţia în baza contractului de prestări servicii de consultanţă din 26 iulie 2009, s-a precizat că în contextul economic general, societatea a înregistrat pierderi din activitatea de producţie, astfel încât s-a impus găsirea de soluţii pentru redresarea activităţii societăţii şi limitarea pierderii înregistrate.
Societatea C.H. a efectuat un studiu economico-financiar şi de impact al zonei, concretizat printr-o analiză de amploare şi a stabilit şi consolidat relaţii comerciale cu viitorii achizitori.
Societatea C.H. a oferit o perspectivă mai largă a accesului pe piaţa internaţională, în timp ce societatea SC C.C. SRL urma să efectueze intermedierea pe plan naţional.
- referitor la suma de 528.487 RON, reprezentând TVA nedeductibilă deduse de pe documente justificative emise de SC D.I. SRL, în baza contractului de management din 04 noiembrie 2008, recurenta a precizat că organele de conducere au decis măsuri în vederea diminuării şi recuperării pierderilor, în speţă de a reloca activitatea de producţie într-un alt spaţiu, în scopul eliberării imobilului din Bacău, pentru a putea fi valorificat prin vânzare/închiriere, sens în care s-a încheiat contractul de management.
În anexa la contract au fost menţionate obiectivele de performanţă şi bonusurile la care managerul avea dreptul la momentul realizării acestor obiective, relocarea activităţii fiind realizată până la data de 31 martie 2009.
Ca atare a opinat recurenta, managerul a fost îndreptăţit la bonusul aferent, calculat conform înţelegerii părţilor.
A subliniat recurenta că pe parcursul derulării contractului, managerul nu a desfăşurat activităţi în interes propriu, societatea realizând venituri din activitatea aferenta contractului în sumă de 5.835.511 RON în perioada noiembrie 2008-30 aprilie 2009.
S-a susţinut că interpretarea dată de organul de control criteriilor în funcţie de care urmau să se acorde bonusurile administratorului, reprezintă o ingerinţă nepermisă şi nelegală în contractul de management care reprezintă voinţa neechivocă a părţilor de a stabilii ele însele drepturile şi obligaţiile ce le revin.
De asemenea s-a apreciat că în mod incorect instanţa fondului a reţinut că ar fi profitat numai managerului contractul încheiat, motivat de faptul că acesta era proprietarul spaţiului închiriat, din perspectiva părţii recurente prezentând importanţă obiectivele de performanţă stabilite şi gradul de realizare al acestora.
- referitor la suma de 1.133 RON reprezentând TVA neînregistrat în evidenţa operativ-contabilă de pe documentul justificativ reprezentat de factura V. din 27 iulie 2009 emisă de V. România SA se menţionează că această factură este de storno servicii şi nu este o factură de achiziţie de servicii cu TVA deductibil, astfel încât prin neînregistrarea respectivei facturi în perioada menţionată societatea nu şi-a redus TVA deductibil, efect pe care l-ar fi avut tocmai înregistrarea facturii.
- referitor la suma de 1.191 RON, reprezentând TVA nedeductibilă, dedusă eronat de societate, fără a avea documente justificative în cazul furnizorului V. România SA, recurenta menţionează că după cum s-a menţionat şi la momentul controlului, societatea deţine documentul justificativ din partea furnizorului, despre care organul de control a menţionat în raportul de inspecţie fiscală că a fost regăsită la dosarul societăţii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil în materie, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Prin decizia de impunere nr. 130/2010 emisă de D.G.F.P. Bacău în baza raportului de inspecţie fiscală întocmit ca urmare a controlului efectuat în perioada 15 ianuarie-15 februarie 2010 la societatea recurentă, s-a reţinut în sarcina acesteia, plata sumei de 663.101 RON cu titlu de TVA nedeductibil.
Această decizie a fost contestată de recurenta-reclamantă, iar contestaţia a fost respinsă prin Decizia nr. 811/2011 emisă în condiţiile art. 205 C. proc. fisc.
Temeiul de drept reţinut de organele fiscale în decizia a cărei anulare face obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 şi respectiv art. 146 şi art. 155 din aceeaşi lege.
Astfel, potrivit art. 145 alin. (2) lit. a), orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate în folosul operaţiunilor taxabile, condiţiile formale care dau dreptul la deducere fiind reglementate de art. 146 şi 155 din Legea nr. 571/2003.
Pe de altă parte, potrivit pct. 81 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 44/2004, dacă achiziţiile sunt distincte realizării de operaţiuni care nu dau dreptul de deducere, se va stabili taxa datorată bugetului de stat.
În raport de dispoziţiile legale mai sus invocate, Curtea, analizând apărările şi respectiv susţinerile recurentei-reclamante, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:
Suma de 663.100 RON reţinută de organele de control fiscal cu titlu de TVA nedeductibil este compusă din mai multe sume care nu se circumscriu noţiunii de „servicii destinate în folosul operaţiunilor taxabile” ceea ce ar fi permis aplicarea dispoziţiilor art. 145 C. proc. fisc., în sensul deductibilităţii TVA.
Astfel, referitor la suma de 3.201 RON reprezentând TVA aferent facturii din 2009, în baza contractului de prestări servicii din 30 mai 2001 având ca obiect consiliere investită în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru obiectivul Centrul comercial RR Bacău, Curtea reţine următoarele:
Potrivit notei explicative date în 26 ianuarie 2010 şi având în vedere dispoziţiile art. 8 din acest contract, la data efectuării controlului s-a constatat că acest contract nu s-a concretizat în nici un fel prin realizarea de venituri, ceea ce ar fi putut duce la deducerea TVA aferentă facturii fiscale din 2009.
Cât priveşte suma de 3.475 RON reprezentând TVA nedeductibil aferent facturii fiscale din 21 mai 2009, în mod corect organul de control fiscal a reţinut, iar prima jurisdicţie a constatat în baza probelor administrative, respectiv acordul nr. 565/2009, nota explicativă din 21 ianuarie 2010, precum şi nematerializarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu L.R. SRL România printr-un contract de vânzare-cumpărare, că la data controlului, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi încasat vreun venit.
Tot astfel, referitor la suma de 17.180 RON reprezentând TVA nedeductibil aferent unui număr de 4 facturi fiscale emise de SC C.C. SRL în baza contractului de prestări servicii din 2009, acest contract având ca obiect servicii de consultanţă, consiliere şi intermedieri în materie imobiliară, din probele administrate rezultă că recurenta-reclamantă nu a putut face dovada cu acte justificative a plăţilor efectuate către prestator.
În legătură cu suma de 105.281 RON, sumă de reprezintă taxa nedeductibilă aferentă unui număr de 2 facturi emise de C.H., Curtea reţine că susţinerile recurentei sunt de asemenea, nefondate.
Sub acest aspect, din actele şi probele administrate cu ocazia soluţionării fondului rezultă că la 26 iulie 2009 a fost încheiat contractul de prestări servicii de prestări servicii de consultanţă FN/2009 între recurenta-reclamantă pe de o parte şi C.H. Elveţia pe de altă parte, având ca obiect asigurarea de servicii de consultanţă în domeniul imobiliar, dar pentru acelaşi teren cuprins în obiectivul de investiţii din celelalte două contracte mai sus individualizate (din 2009) încheiate însă cu SC C.C. SRL. Ori, cu privire la aceste două ultime contracte, aşa cum deja s-a reţinut, recurenta-reclamantă nu a putut face dovada unor venituri realizate în realitate.
Cu privire la această sumă, urmează a fi reţinute şi dispoziţiile art. 150 alin. (1) lit. b), art. 133 alin. (2) lit. g), art. 157 alin. (2) C. fisc., precum şi dispoziţiile art. 55 alin. (1) şi art. 81 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 44/2004, în raport de care persoana impozabilă este obligată la plata de TVA dacă serviciile sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România.
Aşa fiind, având în vedere că la data efectuării controlului, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 157 alin. (2) şi art. 157 alin. (5) C. fisc., în mod corect prima jurisdicţie a reţinut că această sumă nu putea fi deductibilă de la TVA.
În ceea ce priveşte suma de 528.487 RON reprezentând TVA nedeductibilă aferentă unui număr de 3 facturi fiscale emise de SC D.I. SRL, Curtea reţine că acestea au fost emise în baza contractului de management din 2008. Aşa cum rezultă însă din probele administrate, această societate nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract (eficientizarea activităţii de producţie, reducerea costurilor cu menţinerea personalului) ci a preluat activitatea de producţie a întregului personal şi a activelor acesteia, motiv pentru care corect a reţinut organul de control fiscal că prestările de servicii efectuate de SC D.I. SRL nu au fost destinate realizării de operaţiuni taxabile în sensul dispoziţiilor art. 145 alin. (2) C. fisc.
Referitor la suma de 1.133 RON reprezentând TVA nedeductibil, aferentă facturii emise de V. România SA, se va reţine că potrivit dispoziţiilor art. 146 alin. (1) lit. a) şi art. 155 alin. (5) C. fisc., recurenta-reclamantă avea obligaţia înregistrării acesteia în evidenţa contabilă in storno, obligaţie ce nu a fost respectată.
Cât priveşte suma de 1.191 RON, aceasta reprezintă TVA nedeductibil dedus în mod eronat, respectiv în lipsa unor documente justificative impuse de Codul fiscal, dispoziţiile art. 146 alin. (1) lit. a) şi pct. 46 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004.
În aceste condiţii, în mod corect s-a procedat la neacceptarea la deducere a acestei sume.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluţia recurată fiind pronunţată în condiţii de legalitate şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.M. SA Arad împotriva sentinţei civile nr. 66/2011 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 65/2013. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 685/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
