ICCJ. Decizia nr. 65/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 65/2013
Dosar nr. 8013/2/2012
Şedinţa publică de la 10 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.R. şi B.D.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele C.C.S.D. şi Statul Român prin C.C.S.D., obligarea Preşedintelui C.C.S.D. la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat pentru neexecutarea obligaţiei legale de a emite decizia de despăgubire, în temeiul art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin decizia irevocabilă nr. 4590 din 06 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3474/2/2010, pârâta C.C.S.D. a fost obligată la emiterea deciziei de despăgubire în baza Legii nr. 247/2005-titlu VII, în Dosarul de despăgubire nr. 44810/CC, în termen de 3 luni, de la data pronunţării acestei decizii, însă pârâta nu a executat de bunăvoie această obligaţie până la data scadentă - 06 ianuarie 2012 şi nici până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Consideră astfel că pârâta cu o totală rea-credinţă, refuză să respecte o hotărâre judecătorească şi să îşi îndeplinească obligaţia de a face care, în sensul art. 580 din C. proc. civ., nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, iar faptul că în prezent procedura este suspendată nu are relevanţă, pârâta avea de executat această obligaţie încă din ianuarie 2012, iar la acel moment procedura era încă funcţională.
În ceea ce priveşte capătul doi de cerere privind daunele interese pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiei, a susţinut că daunele reprezintă dividendele pe care le-ar fi putut încasa pentru anul 2011, întrucât orice acţionar înregistrat la S.C. Fondul P. SA care deţine acţiuni la data de 14 mai 2012 are dreptul la dividendele aferente anului financiar 2011.
În concluzie, recurenţii au susţinut că prin comportamentul pârâţilor se încălcă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, absenţa totală a despăgubirilor creând pentru reclamanţi o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 6253 din 5 noiembrie 2012, a respins cererea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4092 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.R. şi B.D.D., ca neîntemeiată, iar prin decizia nr. 4590 din 06 octombrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de reclamanţi, a casat sentinţa atacată, a admis acţiunea reclamanţilor, obligând pârâta C.C.S.D. să emită decizia de despăgubire, în termen de 3 luni de la data pronunţării deciziei, respectiv 06 ianuarie 2012.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, nu există un refuz nejustificat din partea celor doi pârâţi în ce priveşte punerea în executare a deciziei civile nr. 4590 din 06 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că nu există o culpă a autorităţii publice în ce priveşte punerea în aplicare a deciziei civile nr. 4590 din 06 octombrie 2011 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât următoarele etape ale procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 urmează a fi demarate ulterior expirării termenului legal de suspendare a emiterii titlului reprezentând titlul de despăgubire, deci ulterior datei de 15 mai 2013.
Având în vedere că solicitarea privind aplicarea unei amenzi judiciare autorităţilor publice pârâte, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reprezintă capătul principal de cerere, prima instanţă va respinge, în consecinţă, şi capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea pârâtelor la plata de daune interese pentru prejudiciul cauzat pentru neexecutarea obligaţiei de a emite decizia de despăgubire.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 6253 din 5 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanţii, apreciind-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, se aduc, în esenţă, critici sentinţei recurate, în sensul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 întrucât până la data la care trebuia îndeplinită obligaţia de a fi emis titlul de despăgubire, respectiv 6 ianuarie 2012, actul normativ menţionat nu a intrat în vigoare.
Astfel, O.U.G. nr. 4/2012 nu poate avea efect retroactiv, fiind evidentă culpa autorităţii pârâte şi a pârâtului în executarea deciziei nr. 4590 din 6 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, atitudinea autorităţii pârâte contravine jurisprudenţei CEDO cu privire la aplicarea art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană.
Intimata-pârâtă C.C.S.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.
Se menţionează că în cauză a existat un viciu de procedură în ceea ce priveşte citarea preşedintelui actual al C.C.S.D.
Combătând criticile reclamanţilor, se arată, în esenţă, că dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 sunt pe deplin aplicabile cauzei, cu atât mai mult cu cât în prezent nu mai există resurse financiare pentru plata despăgubirilor solicitate.
Mai mult, actualul preşedinte al C.C.S.D. nu are nicio culpă în neexecutarea obligaţiei întrucât a fost numit prin Decizia Primului-ministru nr. 343/2012, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.
De asemenea, reclamanţii nu au făcut dovada existenţei şi întinderii prejudiciului solicitat.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de susţinerile părţilor, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin decizia irevocabilă nr. 4590 din 6 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul reclamanţilor, s-a casat sentinţa nr. 4092 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind obligată C.C.S.D. să emită decizia de despăgubire, în termen de 3 luni de la data pronunţării acestei decizii.
La dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi în sensul executării acestei decizii.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice, sau după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Deci, în speţă, pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este necesar ca hotărârea ce urmează a se executa sau faţă de care se constată neexecutarea de către autoritatea pârâtă să fi fost irevocabilă, iar autoritatea publică pârâtă să nu fi îndeplinit obligaţia legală de a ermite decizia-titlu de despăgubire până la data de 6 ianuarie 2012.
Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, aşa că se impune, în concordanţă cu prevederile legale menţionate, aplicarea în sarcina preşedintelui autorităţii pârâte, a amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire.
În ceea ce priveşte persoana răspunzătoare în condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a A.N.R.P., Cap.IV - Atribuţii specifice departamentelor din subordinea directă a preşedintelui autorităţii, rezultă că preşedintele A.N.R.P. este şi preşedintele C.C.S.D., având totodată, la dispoziţie, în subordine directă, un compartiment de lucru la nivel de direcţie, care asigură secretariatul acestei comisii, astfel încât răspunderea preşedintelui este deplină în ceea ce priveşte organizarea şi finalizarea activităţii C.C.S.D.
Astfel, instanţa de recurs va reţine răspunderea exclusivă a preşedintelui C.C.S.D. care are statutul de conducător al autorităţii în sensul acestei legi, neavând relevanţă cine ocupă această funcţie, aceste aspecte vizând executarea plăţii amenzii.
Mai mult, aspectele menţionate în întâmpinare referitoare la viciul de procedură în ceea ce priveşte citarea preşedintelui C.C.S.D., pe de o parte nu sunt reale, existând la dosar dovada citării (dosar fond), iar pe de altă parte, intimata-pârâtă nu a formulat recurs în acest sens în cauză.
Adevărat este că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, emiterea deciziilor titlu de despăgubire, ca şi orice altă procedură administrativă prevăzută la Titlul VII din Legea nr. 247/2002, au fost suspendate până la data de 15 martie 2012 şi apoi până la data de 15 mai 2013.
Însă, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este însă lipsită de temei legal, întrucât deşi a reţinut că prin ordonanţa menţionată anterior a fost suspendată orice procedură administrativă, nu a avut în vedere perioada de pasivitate a autorităţii cuprinsă între data expirării celor 3 luni de la rămânerea irevocabilă a deciziei nr. 4950 6 octombrie 2011, respectiv 6 ianuarie 2012 şi data de 15 martie 2012, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, când hotărârea judecătorească nu a căzut sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012.
Totodată, Înalta Curte consideră că ignorarea de către o autoritate publică a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin neexecutarea acesteia în termenul prevăzut de lege, fără o justificare legală, reprezintă şi o imixtiune implicită în domeniul rezervat constituţional puterii judecătoreşti, cu consecinţa încălcării principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
Cum la data pronunţării prezentei decizii, emiterea titlurilor de despăgubire este suspendată până la 15 martie 2013, ulterior acestei date, în caz de neexecutare a deciziei menţionate, devin incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire cuvenit reclamanţilor.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză se impune respectarea art. 6 din Convenţia CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, întrucât executarea unei hotărâri judecătoreşti se circumscrie dreptului la un proces echitabil.
De asemenea, este unanim acceptat că, unul din principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, art. 312 alin. (1) teza I din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa sentinţa recurată şi va admite în parte acţiunea reclamanţilor, în sensul că se va aplica Preşedintelui C.C.S.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 6 ianuarie 2012-15 martie 2012 şi în continuare pentru perioada 15 mai 2013 - până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire.
În rest, acţiunea va fi respinsă, întrucât nici la fond şi nici în recurs, nu s-a făcut dovada despăgubirilor solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.R. şi B.D.D. împotriva sentinţei nr. 6253 din 5 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite, în parte, acţiunea în sensul că aplică Preşedintelui C.C.S.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 06 ianuarie 2012-15 martie 2012 şi, în continuare, pentru perioada 15 mai 2013, până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire.
Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 635/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 684/2013. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
