ICCJ. Decizia nr. 716/2013. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 716/2013

Dosar nr. 1733/54/2012

Şedinţa publică de la 12 februarie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 1068 din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.A.O. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi, în consecinţă, a aplicat Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data de 30 iulie 2011 şi până la data de 15 martie 2012 şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie, reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 126.115, 68 lei, la care se adaugă actualizarea acesteia cu indicele de inflaţie, calculată pentru perioada cuprinsă între 30 iulie 2011 şi 15 martie 2012.

Curtea a respins acţiunea faţă de pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Preşedintele acestei autorităţi, precum şi cererile reclamantului privind fixarea unui termen până la care pârâtele să-i achite despăgubirile pentru întârziere, acordarea de daune morale şi stabilirea datei până la care pârâta trebuia să emită noua decizie reprezentând titlu de despăgubire.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că, prin sentinţa nr. 406 din 27 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1587/54/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3843 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, a fost admisă acţiunea reclamanţilor T.A.O. şi M.C.M. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost anulată decizia nr. 7054 din 18 noiembrie 2009 emisă de această pârâtă şi a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire într-un cuantum de 126.115,68 lei, reprezentând actualizarea sumei cuprinse în decizia iniţială cu indicele de inflaţie, în perioada iulie 2003 - 27 septembrie 2010.

Curtea a mai reţinut faptul că reclamantul s-a adresat pârâtei pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti mai sus arătate, însă, prin singurul răspuns primit, în data de 05 iunie 2012 - adresa nr. 17458/RG/2012, - pârâta a justificat refuzul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri prin invocarea intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, act normativ prin care a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Evocând dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat că pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuia să emită titlul de despăgubire în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a Hotărârii nr. 406/2010, adică până la data de 30 iulie 2011, obligaţie pe care pârâta a refuzat să o îndeplinească.

Curtea a mai apreciat că pârâta putea şi trebuia să-şi îndeplinească această obligaţie până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, respectiv 15 martie 2012 - data publicării acestui act normativ în M. Of. al României; în plus, judecătorul fondului a reţinut incidenţa dispoziţiilor acestui act normativ în ceea ce priveşte stabilirea perioadei de timp pentru care se aplică amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi actualizarea despăgubirilor.

Prima instanţă a mai arătat că actualizarea sumei de 126.115,68 lei reprezintă doar o măsură compensatorie menită să asigure aceeaşi valoare reală a despăgubirilor, având în vedere perioada scursă de la momentul cuantificării lor prin efectul inflaţiei, respectiv de la data de 27 septembrie 2010 - când a fost pronunţată hotărârea irevocabilă şi până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, respectiv data de 15 martie 2012.

Cererile reclamantului privind despăgubirile de întârziere şi daunele morale au fost respinse cu motivarea că acordarea lor nu se poate face în mod automat, fiind necesară dovedirea vătămării produse şi valoarea pagubei, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat.

Curtea a mai apreciat că nu se impune stabilirea exactă a numărului de zile de întârziere de care se fac vinovate pârâtele prin neemiterea noii decizii reprezentând titlul de despăgubire, atâta timp cât este precizată perioada pentru care conducătorul persoanei juridice este obligat la plata amenzii pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti.

Instanţa de fond a respins excepţiile invocate de pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în legătură cu lipsa calităţii lor procesuale pasive, motivându-se că răspunzător pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti irevocabile este conducătorul autorităţii publice obligate la emiterea actului administrativ, iar atribuţia de emitere a titlurilor de despăgubire revine în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, precum şi a acestei autorităţi, a fost însă apreciată ca întemeiată, în raport de obiectul acţiunii şi de prevederile H.G. nr. 1068/2007 care reglementează atribuţiile acestora.

2. Recursul declarat de reclamantul T.A.O.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, reclamantul T.A.O. şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

În recursul său, reclamantul a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul schimbării numărului de zile de întârziere de care se fac vinovate pârâtele şi admiterii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că hotărârea contestată este lipsită de temei legal.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

2.1. Numărul de zile de întârziere de care se fac vinovate pârâtele pentru neactualizarea sumei cu indicele de inflaţie trebuia să fie calculat de la data de 30 iulie 2011 şi până la data de 06 iulie 2012, dată la care Legea nr. 117/2012 a încorporat, prin aprobare, în conţinutul său O.U.G. nr. 4/2012.

Pe acest aspect, recurentul a precizat faptul că art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, prevede că, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În materia de faţă, O.U.G. nr. 4/2012 este un act normativ de nivel inferior legii şi, din acest motiv, nu putea suspenda aplicarea dispoziţiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ca atare, pârâtele aveau obligaţia de a se conforma titlului executoriu fără a invoca drept argument pentru neexecutare prevederile O.U.G. nr. 4/2012.

2.2. Pârâtele nu au fost obligate la plata de daune morale egale cu 20% din cuantumul salariului minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere, cu toate că au refuzat în mod nejustificat să pună în executare hotărârea judecătorească care le obliga să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Recurentul a precizat faptul că i s-a încălcat dreptul de proprietate şi i-a fost afectată imaginea şi credibilitatea.

3. Recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

În recursul său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

3.1. În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa atacată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova în condiţiile în care Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost legal citat în cauză.

Potrivit recurentei, nu s-a avut în vedere respectarea dreptului la apărare al părţilor şi a dreptului la un proces echitabil, ceea ce reprezintă încălcarea art. 6 CEDO.

Din economia dispoziţiilor art. 24 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 25 din Legea nr. 554/2004, modificată, reiese că sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorităţii publice obligată prin hotărâre la una din prestaţiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege.

Acest text legal instituie un mijloc de presiune pus la îndemâna particularului atunci când trebuie să fie executată o obligaţie de a face, personală, a administraţiei publice.

De aceea, pentru ca un subiect de drept să poată fi obligat la plata acestei amenzi trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii:

- să aibă competenţa (posibilitatea concretă) de a executa personal hotărârea judecătorească irevocabilă;

- să fie vorba despre o persoană fizică, privată.

În speţa de faţă, reclamantul a solicitat aplicarea amenzii faţă de conducătorul autorităţii publice chemate în judecată, fără să formuleze o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal.

Or, pârâta, instituţie de drept public, este diferită de preşedintele acesteia, atât în ceea ce priveşte calitatea procesuală în cauză, cât şi în ceea ce priveşte patrimoniul fiecăruia.

Ca atare, se impunea ca instanţa de fond, în baza art. 129 C. proc. civ., şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, modificată, să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a conducătorului autorităţii obligate, fapt ce nu a fost realizat de către Curtea de Apel Craiova.

3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că hotărârea contestată este lipsită de temei legal.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs a fost prezentată de către recurentă situaţia factuală existentă în speţă şi au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

3.2.1. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, şi ale art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,reiese că sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorităţii publice obligat prin hotărâre la una dintre prestaţiile expres prevăzute de primul text legal adus în discuţie.

Or, având în vedere faptul că, începând cu data de 23 mai 2012, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are un nou preşedinte, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, nu pot fi aplicate faţă de foştii conducători ai instituţiei, din moment ce nu au calitatea cerută de lege pentru îndeplinirea obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească.

Suspendarea activităţii Comisiei Centrale referitoare la emiterea titlurilor de despăgubire a intrat în vigoare la un moment anterior numirii noului preşedinte al acesteia, astfel că nu se poate reţine culpa sa pentru perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013.

3.2.2. Decizia reprezentând titlu de despăgubire urmează a fi emisă în favoarea reclamantului în cuantumul stabilit prin sentinţa nr. 406/2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3843 din 30 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, imediat după expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012.

Pe acest aspect, recurenta a arătat faptul că suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmăreşte implementarea Hotărârii CEDO din cauza pilot Maria Athanasiu şi alţii contra României. Această măsură a fost determinată de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii anterior amintite, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire, ci şi blocarea acestor operaţiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislaţiei în acest domeniu, cât şi pentru găsirea resurselor financiare necesare plăţii acestor despăgubiri.

Recurenta a concluzionat în sensul că, la momentul actual, nu este posibilă stabilirea îndeplinirii obligaţiei privind emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, întrucât intenţia legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri până la reformarea legislaţiei în domeniu.

Prin urmare, obligaţia statuată va fi îndeplinită conform legii, în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 4/2012 şi, respectiv, de Legea nr. 117/2012.

3.2.3. Instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 126.115,68 lei, la care se adaugă actualizarea acesteia cu indicele de inflaţie, calculată pentru perioada cuprinsă între 30 iulie 2011 - 15 martie 2012.

Recurenta a arătat faptul că, în dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu este prevăzută o astfel de actualizare.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului introdus de reclamantul T.A.O. şi menţinerea soluţiei primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, în raport de prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de cele ale art. 2 din H.G. nr. 361/2005 (a se vedea filele 53-55 dosar I.C.C.J.).

De asemenea, în speţa de faţă a formulat întâmpinare şi recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care a solicitat respingerea recursului introdus de reclamantul T.A.O., cu motivarea că, din data de 05 iunie 2012, autoritatea are un nou preşedinte, respectiv pe dl. G.B. În plus, în raport de prevederile O.U.G. nr. 4/2012, nu se poate pune în discuţie neexecutarea culpabilă a hotărârii judecătoreşti care constituie titlu executoriu (a se vedea filele 80-86 dosar I.C.C.J.).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, dar şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de reclamantul T.A.O. este nefondat, iar recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1.Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant T.A.O. a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect:

- aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu titlu de sancţiune pentru neexecutarea în termen a sentinţei nr. 406/2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3843 din 30 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal;

- acordarea de despăgubiri din partea pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în procent de 40% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere;

- obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 126.115,68 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, calculată pentru perioada cuprinsă între 30 iulie 2011 - 06 iulie 2012;

- acordarea de daune morale din partea pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în procent de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere.

Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs şi la apărările formulate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

1.1.Referitor la recursul declarat de reclamantul T.A.O.

1.1.1.Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată:

„(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalităţi, în condiţiile art. 894 C. proc. civ.”

În temeiul acestor prevederi legale, Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 30 iulie 2011, potrivit dispozitivului sentinţei nr. 406/2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3843 din 30 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, să ia toate măsurile pentru „anularea deciziei nr. 7054 din 18 noiembrie 2009 emisă de C.C.S.D.” şi „emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubire într-un cuantum de 126.115,68 lei, reprezentând actualizarea sumei cuprinse în decizia iniţială cu indicele de inflaţie, în perioada iulie 2003 - 27 septembrie 2010”.

Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, deşi a trecut mai mult de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, motiv pentru care este legală soluţia primei instanţe, de amendare a Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

1.1.2. Este nefondată critica recurentului în sensul că numărul de zile de întârziere de care se fac vinovate pârâtele pentru neactualizarea sumei cu indicele de inflaţie trebuia să fie calculat de la data de 30 iulie 2011 şi până la data de 06 iulie 2012, dată la care Legea nr. 117/2012 a încorporat, prin aprobare, în conţinutul său O.U.G. nr. 4/2012.

Astfel, începând cu data de 15 martie 2012, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 - act normativ cu putere de lege - prin care s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Ulterior, prin Legea nr. 117/2012, a fost aprobată cu modificări O.U.G. nr. 4/2012, în sensul că perioada de suspendare a fost prelungită până la data de 15 mai 2013.

Ca atare, nu se poate primi susţinerea recurentului în sensul că au fost încălcate prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

În speţa de faţă, pârâtele trebuiau să se conformeze titlului executoriu până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, care a operat o suspendare legală a obligaţiei aflate în sarcina lor.

1.1.3. Este nefondată critica recurentului referitoare la neacordarea daunelor morale pentru neexecutarea sentinţei anterior arătate, în condiţiile în care partea nu a probat existenţa prejudiciului moral suferit.

1.2. Referitor la recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

1.2.1. Este nefondat motivul de recurs, încadrabil în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În concret,recurenta-pârâtă invocă faptul că instanţa de fond, în baza art. 129 C. proc. civ., şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, modificată, trebuia să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a conducătorului autorităţii obligate, ceea ce nu s-a realizat de către Curtea de Apel Craiova.

Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a chemat în judecată, în calitate de pârât, şi pe Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care, de altfel, a semnat întâmpinarea formulată în cauză (a se vedea filele 1, 30-36 dosar fond).

1.2.2. Este nefondată critica recurentei-pârâte prezentată la pct. 3.2.1.

Astfel, problema fluctuaţiei existente la nivelul funcţiei de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu prezintă nicio relevanţă juridică.

Cu ocazia executării silite vor fi identificaţi conducătorii autorităţii publice sub al căror mandat nu s-au îndeplinit dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu şi se va proceda în consecinţă.

1.2.3.Într-adevăr, decizia reprezentând titlu de despăgubire urmează a fi emisă în favoarea reclamantului în cuantumul stabilit prin sentinţa nr. 406/2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3843 din 30 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, imediat după expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.

1.2.4. Este fondată critica recurentei-pârâte prezentată la pct. 3.2.3.

În procedura reglementată de art. 24-25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, nu este posibilă obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui nou titlu executoriu, după cum solicită recurentul-reclamant în cauza de faţă, ci doar aplicarea amenzii şi plata de despăgubiri.

În plus, în dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu este prevăzută actualizarea sumei nominalizate în decizia ce reprezintă titlul de despăgubire.

2. Actualizarea cu indicele de inflaţie poate avea loc doar în situaţia deciziilor/ordinelor emise, în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată, în favoarea persoanelor care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative. Doar aceste categorii de persoane au dreptul la măsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital.

Or, în speţa de faţă, măsurile reparatorii au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, motiv pentru care recurentul-reclamant nu se poate încadra în situaţia descrisă mai sus.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea acestei autorităţi publice la emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 126.115,69 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, pentru perioada 30 iulie 2011 - 15 martie 2012; totodată, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.A.O. împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 1068 din 20 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubiri pentru suma de 126.115,69 lei, cu actualizarea indicelui de inflaţie pentru perioada 30 iulie 2011 - 15 martie 2012, ca neîntemeiat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge recursul declarat de reclamantul T.A.O. împotriva sentinţei nr. 1068 din 20 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 716/2013. Contencios