ICCJ. Decizia nr. 6912/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6912/2013
Dosar nr. 154/35/2012*
Şedinţa de la 24 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 28 martie 2012, reclamantul C.O. a chemat în judecată pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi G.M. - director al SRI Bucureşti, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâţilor de a-i comunica un răspuns temeinic şi legal la cererea formulată la data de 1 februarie 2012, respectiv dacă pârâtul G.M. are cunoştinţă despre faptul că reclamantului i se aplică prevederile art. 53 din Constituţie, adică restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, cu obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri pecuniare, cu titlu de reparare a daunelor morale pe care i le-a cauzat, cuantumul acestora urmând a-l preciza pe parcursul dezbaterilor şi obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 203/CA din 12 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul C.O. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi G.M. - director al SRI Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia de necompetenţă materială ridicată din oficiu la termenul de judecată din 29 mai 2012 este întemeiată.
Astfel, s-a reţinut că, prin cererea formulată de reclamantul C.O., acesta a solicitat obligarea pârâţilor să-i comunice un răspuns legal şi temeinic la cererea sa adresată SRI la data de 1 februarie 2012, prin care a solicitat să i se răspundă dacă pârâta are cunoştinţă că i se aplică prevederile art. 53 din Constituţie şi, de asemenea, să-i comunice numele, prenumele şi adresa şefilor Secţiei judeţene Bihor a SRI care s-au perindat la conducerea acestei secţii de la Revoluţia din decembrie 1989 până la data de 29 septembrie 2010, spre a aprecia (în funcţie de probele pe care le deţine) ce abuzuri şi ilegalităţi a săvârşit fiecare, în vederea unei acţionări în judecată.
Faţă de obiectul solicitării formulate de reclamant către pârâta SRI, date fiind prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, potrivit cărora „în cazul în care o persoana se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice”, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 4319/CA/2013 din 5 iunie 2013, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, ridicată de reclamant, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării asupra instanţei competente din punct de vedere material, printr-un regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că informaţiile solicitate de reclamant nu privesc activitatea unei autorităţi publice şi nu rezultă din activitatea unei autorităţi sau instituţii publice. Reclamantul doreşte a i se comunica informaţii despre situaţia sa personală, despre drepturile şi libertăţile care îi sunt restrânse.
Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 544/2001, cererea reclamantului fiind formulată în temeiul legii contenciosului administrativ
Întrucât Serviciul Român de Informaţii este o autoritate publică centrală, acţiunea având ca obiect refuzul soluţionării cererii reclamantului de către pârât revine în competenţa Curţii de Apel Oradea.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâţilor la furnizarea unor informaţii cu caracter personal în ceea ce-l priveşte pe reclamant, informaţii care nu pot fi incluse în categoria informaţiilor de interes public, după cum corect a remarcat judecătorul Tribunalului Bihor.
Astfel în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 544/2001, iar acţiunea formulată de reclamant se circumscrie sferei de aplicare a dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum aceasta este definită, din perspectiva subiectelor de sezină, la art. 1 alin. (1) din lege.
Or, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă prevăzute de dispoziţiile legale citate, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut, cu caracter unitar, că ele instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, respectiv căreia îi revine obligaţia corelativă dreptului legitim invocat de reclamant, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
În cauză, pârâtul Serviciul Român de Informaţii este o autoritate publică de nivel central, astfel încât, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel ca instanţă de contencios administrativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C.O. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi G.M. - Director al Serviciului Român de Informaţii în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6904/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5740/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
