ICCJ. Decizia nr. 6913/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6913/2013
Dosar nr. 341/35/2012
Şedinţa de la 24 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 26 iunie 2012, reclamanta D.A. PFA a solicitat instanţei anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 3135 din 9 februarie 2012 întocmit de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu Mare, constatarea valabilităţii Contractului de finanţare nr. C 112010860500015 din 29 iulie 2009 încheiat între reclamantă şi APDRP şi declararea ca eligibilă şi acordarea efectivă a tranşei a doua de plată în sumă de 40.225 RON, în cadrul contractului încheiat, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 375/CA/2012 - PI, Curtea de Apel Oradea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, prin admiterea excepţiei necompetenţei materiale invocate din oficiu, motivat de faptul că actul administrativ supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este în prezenta speţă procesul - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmit de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu Mare, care este o autoritate publică de nivel local.
Curtea de Apel Oradea a apreciat că Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu Mare nu este o autoritate centrală, iar regiunea nefiind recunoscută ca şi unitate administrativ-teritorială în Legea contenciosului administrativ (chiar dacă este regiunea este recunoscută ca atare prin O.U.G. nr. 13/2006 şi actele normative conexe), rezultă că, din punctul de vedere al normelor privind competenţa organelor de control jurisdicţional, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu Mare este o autoritate publică judeţeană (chiar dacă are în circumscripţie mai multe judeţe din regiunea nord-vest a României, respectiv judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj).
Prin Sentinţa nr. 288/CA/2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Bihor, în urma admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale invocate de reclamantă.
Tribunalul Satu Mare a reţinut că asupra competenţei materiale de soluţionare a prezentei pricini de către tribunal a statuat Curtea de Apel Oradea prin Sentinţa nr. 375/CA/2012-PI.
Verificând excepţia necompetenţei teritoriale, Tribunalul Satu Mare a reţinut că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 derogă de la regula de competenţă teritorială din dreptul comun, unde judecata aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, prevăzând o competenţa cu caracter alternativ, respectiv competenţa instanţei de la domiciliul reclamatului sau de la domiciliul pârâtului. Astfel, reclamantul are posibilitatea de a se adresa fie instanţei de la domiciliul său, fie instanţei de la domiciliul pârâtului.
Alegerea reclamantei în privinţa instanţei competente teritorial a fost în sensul instanţei de la domiciliul său, de pe raza judeţului Bihor. Drept urmare, instanţa competentă teritorial a se pronunţa cu privire la prezenta pricină este Tribunalul Bihor.
Prin Sentinţa nr. 4320/CA/2013 din 5 iunie 2013, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Oradea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării asupra instanţei competente din punct de vedere material, printr-un regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 3135 din 9 februarie 2012 a fost emis de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu Mare, la fel şi Contractul de finanţare nr. C 112010860500015 din 29 iulie 2009 încheiat între reclamantă şi APDRP.
Instanţa a constatat că autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat este o autoritate publică centrală, chiar dacă în speţă este vorba despre un centru regional, întrucât art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2006 prevede acest centru regional drept structură a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Sunt autorităţi publice judeţene, chiar fără personalitate juridică, oficiile judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, care sunt organizate la nivelul fiecărui judeţ. Instanţa a apreciat că nu se poate extinde noţiunea de autoritate judeţeană asupra centrelor regionale.
3. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 3135 din 9 februarie 2012 întocmit de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu Mare, constatarea valabilităţii Contractului de finanţare nr. C 112010860500015 din 29 iulie 2009 încheiat între reclamantă şi A.P.D.R.P., declararea ca eligibilă şi acordarea efectivă a tranşei a doua de plată în sumă de 40.225 RON, în cadrul contractului încheiat.
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanţe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, respectiv suma de 40.225 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
În vederea stabilirii competenţei teritoriale în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevede că „reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale”.
Deci, textul de lege sus-citat instituie pentru acţiunea în contencios administrativ o competenţă teritorială alternativă, în sensul că reclamantul are un drept de opţiune între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de la sediul pârâtului.
Prevederea legală menţionată nu poate fi interpretată însă decât în sensul că stabilirea instanţei competente se face în funcţie de cadrul procesual fixat până la momentul invocării şi soluţionării excepţiei de necompetenţă, luându-se în considerare obiectul cauzei şi părţile aflate în litigiu.
Competenţa teritorială este determinată de domiciliul sau sediul reclamantului la data introducerii acţiunii.
Înalta Curte constată că alegerea reclamantei în privinţa instanţei competente teritorial a fost în sensul instanţei de la domiciliul său, de pe raza judeţului Bihor. Drept urmare, instanţa competentă teritorial a se pronunţa cu privire la prezenta pricină este Tribunalul Bihor.
În consecinţă având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta D.A. PFA în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Satu Mare în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5883/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 6892/2013. Contencios → |
|---|
