ICCJ. Decizia nr. 6904/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6904/2013
Dosar nr. 164/35/2012
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, faţă de precizarea de acţiune însuşită de către reprezentantul reclamantului, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a respins excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Oradea invocată de pârâta C.N.V.M. prin întâmpinarea formulată în cauză şi a unit excepţia lipsei de obiect a acţiunii invocată de pârâta C.N.V.M. cu fondul cauzei.
Totodată, a amânat pronunţarea soluţiei în cauză pentru data de 19 iunie 2012.
Prin Sentinţa nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii şi a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M.T. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi SSIF M. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat excepţia lipsei de obiect a acţiunii invocată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare prin întâmpinare, constatând că aceasta este neîntemeiată, atâta vreme cât, prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să încuviinţeze începerea falimentului debitoarei SSIF M. SA Oradea, iar prin răspunsul formulat de pârâta CNVM, nu s-a răspuns în sensul aprobării sau respingerii solicitării, motiv pentru care reclamantul a înregistrat acţiunea.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că reclamantul M.T. solicită obligarea pârâtei să încuviinţeze începerea falimentului debitoarei SSIF M. SA Oradea, inclusiv sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, începând cu 48 de ore de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va da.
Prin Adresa nr. DJ/5727 din 18 aprilie 2012 întocmită de pârâta CNVM, aceasta a concluzionat că, dat fiind faptul că autorizaţia de funcţionare a SC (fosta SSIF) M. SA a fost retrasă la data de 5 decembrie 2008, iar ulterior această entitate nu a mai intrat sub incidenţa Legii nr. 297/2004 şi nu s-a mai aflat sub supravegherea CNVM, CNVM nu se poate pronunţa cu privire la situaţia financiară prezentă a acesteia, menţionând în final că reclamantul, în calitate de creditor al SC (fosta SSIF) M. SA, s-ar putea adresa instanţei judecătoreşti cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Raportat la situaţia SC (fosta SSIF) M. SA, Curtea a reţinut că, prin Ordonanţa CNVM nr. 712 din 5 decembrie 2008 a fost retrasă autorizaţia de funcţionare a acesteia în temeiul art. 264 alin. (1) lit. a) şi c), art. 265, art. 266 şi art. 269 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi art. 17 din Statutul CNVM, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Măsura a fost contestată de SC (fosta SSIF) M. SA la Curtea de Apel Bucureşti care, prin sentinţa pronunţată, a respins ca neîntemeiată acţiunea, soluţie menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 6153 din 19 decembrie 2011.
Aşa cum rezultă din obiectul acţiunii formulate în cauză, a constatat judecătorul fondului, scopul urmărit de reclamantul M.T., susţinut şi oral în faţa instanţei cu ocazia dezbaterii prezentei cauze, este declanşarea procedurii de deschidere a procedurii insolvenţei cu privire la debitoarea SC (fosta SSIF) M. SA, solicitare pe care o poate adresa personal Tribunalului Bihor printr-o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital nu sunt aplicabile în speţă, atâta timp cât CNVM a făcut aplicarea prevederilor art. 3 din Ordonanţa nr. 712 din 5 decembrie 2008.
Date fiind aceste dispoziţii ale art. 3 din Ordonanţa CNVM nr. 712 din 5 decembrie 2008, pârâta CNVM a solicitat Tribunalului Bihor convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC (fosta SSIF) M. SA, având ca obiect pe ordinea de zi constatarea dizolvării societăţii, acţiune pe care instanţa a admis-o prin Sentinţa nr. 861 din 10 noiembrie 2010, definitivă şi irevocabilă prin neapelare. Deşi CNVM a notificat SC M. SA cu privire la obligaţia respectării dispoziţiilor sentinţei de mai sus, până în prezent membrii CA ai pârâtei nu s-au conformat în acest sens.
Ca atare, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 10/2004 la care textul art. 269 alin. (3) face trimitere nu sunt aplicabile în speţă, atâta timp cât acelaşi art. 269 alin. (3) face precizarea că aceste dispoziţii se aplică în măsura compatibilităţii lor. Or, dat fiind faptul că CNVM a făcut demersuri în sensul indicat mai sus, solicitând Tribunalului Bihor obligarea SSIF M. SA, respectiv a administratorilor să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SC (fosta SSIF) M. SA, având ca obiect pe ordinea de zi constatarea dizolvării societăţii, iar instanţa a admis această cerere, Curtea a apreciat că solicitarea făcută CNVM de aprobare a deschiderii procedurii falimentului nu se mai impune.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii şi a respins ca nefondată acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M.T. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi SSIF M. SA.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2012 şi a Sentinţei civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aceasta considerând că hotărârile judecătoreşti atacate sunt vădit nelegale şi netemeinice sub aspectul respingerii excepţiei de necompetenţă teritorială, invocată de C.N.V.M.
Recurenta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în raport de prevederile art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. din 1865 hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, întrucât reclamantul a promovat o acţiune introductivă de instanţă împotriva refuzului nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva o cerere, cu privire la care Legea pieţei de capital nr. 297/2004 stabileşte o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
A considerat recurenta că Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital constituie legea specială aplicabilă în speţă, astfel că potrivit prevederile art. 2 alin. (3) din acest act normativ orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti.
A apreciat recurenta, de asemenea, că urmare coroborării dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu legea specială, respectiv cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, în mod evident concluzia care se impune este aceea că în litigiu singura instanţă competentă teritorial să soluţioneze acţiunea în anularea unui act administrativ emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, respectiv care să constate refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Argumentaţia instanţei de fond în respingerea excepţiei de necompetenţă, s-a mai arătat, lipseşte cu desăvârşire, aceasta limitându-se a prelua susţinerile părţilor şi textele legale citate şi opinând într-un final, fără a argumenta, faptul că excepţia de necompetenţă teritorială invocată de C.N.V.M. este neîntemeiată. Aceasta în condiţiile în care, faţă de obiectul pricinii, având în vedere prevederile legale mai sus citate, precum şi principiul de drept potrivit căruia norma specială se va aplica cu prioritate, ori de câte ori se găseşte în faţa unui caz care intră în prevederile sale, este indubitabil că Legea nr. 297/2004 reprezintă o reglementare specială, care stabileşte o competenţă teritorială exclusivă, care derogă de la norma generală reprezentată de Legea contenciosului administrativ (care stabileşte o competenţă teritorială alternativă).
Recurs împotriva Sentinţei civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat în termen legal şi reclamantul M.T., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea acesteia în sensul admiterii în totalitate a acţiunii introductive de instanţă, în sensul obligării pârâtei Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare să încuviinţeze începerea falimentului debitorului S.S.I.F. M. SA în termen de 48 de ore de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va da, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul M.T. a relevat că argumentul invocat de curtea de apel pentru respingerea acţiunii în contencios administrativ se situează în afara legii, textele legale reprezentate de art. 227 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 31/1990 referindu-se la dizolvarea societăţilor comerciale pe cale voluntară, prin voinţa acţionarilor şi cu condiţia inexistenţei unor datorii ale societăţii care să ducă la insolvenţa societăţii.
Or, societatea S.S.I.F. M. SA are datorii la mai mulţi creditori, printre care şi reclamantul (care este creditor pentru suma de 3.803.000 RON), iar ordonanţa C.N.V.M. de retragere a autorizaţiei de funcţionare a pârâtei nu poate înlătura aplicare dispoziţiilor art. 269 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit.
Reclamantul a susţinut că pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare are posibilitatea de a cere lichidarea administrativă în condiţiile Legii nr. 31/1990 (condiţii care însă nu sunt îndeplinite) sau falimentul pârâtei S.S.I.F. M. SA, procedura falimentului pârâtei putând începe însă şi pe baza unei cereri introduse de ”creditorii acesteia” (art. 11 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004).
În fine, reclamantul a învederat că în ambele situaţii ale procedurii falimentului, respectiv când aceasta este cerută de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, sau de către creditori, este necesar a se îndeplini condiţia prealabilă prevăzută de art. 11 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004, aceea a ”aprobării prealabile” a C.N.V.M., ceea ce recurentul a solicitat prin acţiune.
Prin întâmpinările depuse la dosar de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), în calitatea de autoritate administrativă autonomă, succesoare în drepturi şi obligaţii a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, respectiv de către reclamantul M.T., s-a solicitat, de către A.S.F., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul M.T. împotriva Sentinţei civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi, de către M.T., respingerea ca nefondat a recursului formulat de C.N.V.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2012 şi a Sentinţei civile nr. 219/CA din 19 iulie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru termenul de judecată de azi recurentul M.T. a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei şi în lipsa acestuia, cerere prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului său şi respingerea recursului formulat de pârâtă, şi, în subsidiar, casarea cu consecinţa trimiterii cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.
Recursurile declarate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) şi de M.T. sunt fondate şi urmează a fi admise, cu consecinţa modificării încheierii din data de 12 iunie 2012 şi a Sentinţei civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 164/35/2012, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu modificările şi completările ulterioare, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., relevat de pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară), se reţine că acesta este fondat, judecătorul fondului pronunţând hotărârea atacată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.
Incontestabil, acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 6 aprilie 2012 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având ca reclamant pe M.T. şi ca pârâtă Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, şi prin care s-a solicitat obligarea C.N.V.M. să încuviinţeze începerea falimentului debitorului S.S.I.F. M. SA în termen de 48 de ore de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va da, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere, se circumscrie sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora ”Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti”.
În mod evident, cum dealtfel instanţa supremă a statuat în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 5667 din 25 noiembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 512/2005), prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 reprezintă norma specială, în materia litigiilor privind piaţa de capital, ce stabileşte competenţa teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti (prin Secţia de contencios administrativ şi fiscal), normă care potrivit principiului specialia generalibus derogant se aplică cu prioritate şi în mod imperativ faţă de norma generală de competenţă teritorială alternativă (la alegerea reclamantului, instanţa de la domiciliul său sau instanţa de la domiciliul pârâtului), instituită prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, constatându-se că în mod nelegal instanţa de fond a respins, prin încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2012, excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei sesizate cu judecarea acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul M.T., invocată în condiţiile legii de pârâta C.N.V.M., şi că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. din 1865, cu modificările şi completările ulterioare, se va dispune, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi cu cele ale art. 312 alin. (1) - (3) şi (6) şi art. 313 C. proc. civ. din 1865, admiterea recursurilor declarate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) şi de reclamantul M.T., cu consecinţa modificării încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2012, şi implicit a Sentinţei civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012, ambele pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) împotriva Încheierii din 12 iunie 2012 şi a Sentinţei civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012 ale Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de M.T. împotriva Sentinţei civile nr. 219/CA/2012 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea şi sentinţa atacate în sensul că trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6892/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6912/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
