ICCJ. Decizia nr. 6984/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6984/2013
Dosar nr. 801/54/2013
Ședința publică de la 29 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului.
Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2599/101/2013, reclamanta P.I.C. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea S.H. Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii şi chematul în garanţie M.E.C.T.S. solicitând obligarea acestuia la tipizarea formularelor de diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea prev.de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a unor daune cominatorii în cuantum de 2.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate.
De asemenea, a solicitat chemarea în garanţie a M.E.C.T.S., prin Ministru, cu obligarea chematului în garanţie să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, sub sancţiunea prev.de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a unor daune cominatorii în cuantum de 2.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate, precum şi obligarea chematului în garanţie să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă.
Pârâtul M.E.C.T.S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondată, având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007, procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularelor tipizate este o procedură ce implică numai instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate, M.E.C.T.S. şi SC R. SA, Compania de material Didactic, nicidecum absolvenţii universităţilor respective.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să ia act că şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a emite Adeverinţele de studiu pentru reclamantă şi a făcut demersuri către M.E.C.T.S. în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.
Totodată, a formulat şi cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licenţă şi a suplimentului la diplomă pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi la obligarea chematului în garanţie la plata tuturor sumelor solicitate, cu orice titlu, de către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 3607 din 24 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 2599/101/2013, s-a admis excepţia de necompetenţă materială cu soluţionarea cauzei de către Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind pe reclamanta P.I.C. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. şi chematul în garanţie M.E.C.T.S., în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că Universitatea S.H. din Bucureşti este, conform Legii nr. 443/2002, instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ superior care, poate fi asimilată autorităţii publice centrale, având în vedere faptul că are competenţă ce se exercită la nivel naţional, pe întreg teritoriul ţării.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 604 din 31 ianuarie 2007, nepublicată, a reţinut că dacă obiectul cauzei este contestarea unor acte emise de o instituţie de învăţământ superior, căreia, prin lege i-a fost acordată personalitate juridică de drept privat şi a fost recunoscută utilitatea publică la nivel naţional, fiind asimilată potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 unei autorităţi publice centrale, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, Tribunalul a reţinut că pârâta Universitatea S.H. Bucureşti este asimilată autorităţii publice centrale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 24 mai 2013.
2.2. Prin Sentinţa nr. 254 din 17 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 801/54/2013 s-a admis excepţia necompetenţei materiale; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea formulată de P.I.C., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. şi chematul în garanţie M.E.C.T.S., în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, în condiţiile în care niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
S-a apreciat in speţă, că o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale, astfel că tribunalul este competent a soluţiona cauza.
Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În speţa de faţă, reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., s-a susţinut că potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, astfel că va fi soluţionată de către tribunal.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
Pârâta Universitatea S.H. este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b)) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea S.H. a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, M.E.C.T.S. este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior; de asemenea, controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu M.E.C.T.S., neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea S.H. este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea S.H. - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe P.I.C., Universitatea S.H. Bucureşti şi M.E.C.T.S., secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6970/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 6991/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
