ICCJ. Decizia nr. 6991/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6991/2013
Dosar nr. 310/64/2011
Ședința publică de la 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 310/64/2011, reclamanta SC K.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Braşov, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care să se dispună:
(i) Anularea în parte a Deciziei nr. 1756 din 18 februarie 2011, a Deciziei de impunere nr. 1112 din 06 octombrie 2010 şi a R.I.F. nr. 9847 din 06 octombrie 2010 emise de D.G.F.P. Braşov, în ceea ce priveşte suma de 894.776 lei reprezentând impozit pe profit aferent anului 2008;
(ii) Suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. 1112 din 06 octombrie 2010 până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a Deciziei nr. 1756 din 18 februarie 2011 emisă de D.G.F.P. Braşov.
La data de 22 aprilie 2011, prin cererea intitulată „precizare a cererii de chemare în judecată”, reclamanta şi-a completat acţiunea introductivă, în sensul că solicită:
- Obligarea pârâtei la restituirea sumei de 894.776 lei reprezentând impozit pe profit nedatorat, aferent anului 2008;
- Compensarea sumei de 894.776 lei cu suma de 741.884 lei reprezentând obligaţia de plată a societăţii faţă de bugetul de stat;
- Obligarea pârâtei la restituirea sumei de 152.890 lei reprezentând diferenţă rezultată în urma compensării sumei de 894.776 lei cu suma de 741.884 lei;
- Anularea penalităţilor şi dobânzilor în sumă de 232.843 lei percepute de pârâtă la sumele menţionate.
Situaţia de fapt, în prezentarea rezumativă realizată de reclamantă, este următoarea:
Impozitul pe profit în cuantum de 894.776 lei a fost stabilit suplimentar asupra veniturilor în valoare de 5.592.346 lei realizate din lucrări şi servicii nedecontate în contrapartidă cu cheltuielile efectuate în anul 2008.
Organele de control nu au inclus în baza impozabilă şi cheltuielile care iniţial au fost reflectate în inventarul producţiei neterminate, iar metoda utilizată pentru determinarea producţiei neterminate este contrară prevederilor Ordinul M.F. nr. 1752/2005 privind aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.
Inspecţia fiscală a calculat eronat producţia neterminată pe baza rulajelor conturilor de cheltuieli influenţate de cheltuielile nealocate costurilor de producţie, iar determinarea acestora pe bază de coeficient stabilit ca raport între costul producţiei neterminate recalculată de inspecţia fiscală şi cea stabilită de agent.
Pârâta D.G.F.P. Braşov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, susţinând, în special, faptul că instanţa nu are competenţa materială de a proceda la compensarea creanţelor bugetare, că aceste operaţiuni se efectuează conform unei proceduri şi în condiţiile stabilite de lege, de către organele fiscale.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 209 din 26 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea în parte a cererii formulate de reclamanta SC K.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Braşov, anularea în parte a Deciziei nr. 1756 din 18 februarie 2011, Deciziei de impunere nr. 1112 din 06 octombrie 2010 şi R.I.F. din 06 octombrie 2010 emise de pârâtă, sub aspectul stabilirii impozitului pe profit aferent anului 2008, în sumă de 851.172 lei, respingerea, în rest, a pretenţiilor formulate şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.610,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 1756 din 18 februarie 2011 emisă de D.G.F.P. Braşov s-a respins ca neîntemeiată contestaţia cu privire la impozitul pe profit în valoare de 894.776 lei aferent anului 2008, s-a admis în parte contestaţia în privinţa impozitului pe profit în valoare de 17.238 lei aferent anului 2008, au fost anulate parţial, sub acest aspect, decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală, au fost desfiinţate parţial decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală cu privire la impozitul pe profit în valoare de 7.306 lei stabilit suplimentar pe anul 2009, dispunându-se o nouă verificare cu privire la acest ultim impozit.
Concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză au fost în sensul că producţia neterminată aferentă anului 2008 nu a fost corect calculată, nu au fost incluse toate cheltuielile ocazionate de lucrările executate şi în curs de executare aferente anului 2008, rezultând o diferenţă în plus de 272.523 lei faţă de calculul efectuat de societate, diferenţă care, în opinia expertului, trebuie luată în calcul la determinarea rezultatului fiscal aferent anului 2008.
Faţă de starea de fapt fiscală reţinută de organele de control, expertul contabil a analizat Anexele 5b şi 5c întocmite de organele fiscale şi a constatat că nu s-a ţinut cont de repartizarea sumelor pe tipuri de cheltuieli, calculele fiind eronate atât din punct de vedere matematic, cât şi al conţinutului.
Ca urmare, doar impozitul aferent suplimentului bazei de impunere calculată de societate, în sumă de 272.523 lei, respectiv 43.604 lei, trebuie achitat în plus faţă de cel calculat de societate, urmând ca diferenţa dintre suma de 894.776 lei şi cea de 43.604 lei, respectiv 851.172 lei, să fie înlăturată prin anularea parţială a actelor administrativ fiscale atacate.
Compensarea şi restituirea se realizează conform C. proc. fisc. şi Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, urmându-se o procedură specială ce presupune existenţa unei creanţe certe şi lichide.
Reclamanta nu a făcut dovada penalităţilor şi dobânzilor la care face referire în precizarea de acţiune, prin decizia de impunere nefiind stabilite obligaţii accesorii în sarcina acesteia.
3. Calea de atac exercitată de pârâta D.G.F.P. Braşov
Împotriva sentinţei civile nr. 209 din 26 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta D.G.F.P. Braşov, susţinând că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanţă nu şi-a motivat hotărârea pronunţată, ci a preluat doar susţinerile părţilor, fără o analiză de substanţă din care să reiasă convingerea acesteia.
Astfel, s-a susţinut că nu au fost analizate în mod legal starea de fapt dedusă judecăţii, probatoriul administrat în cauză, precum şi toate temeiurile de drept aplicabile, ci s-a avut în vedere cu prioritate raportul de expertiză contabilă ale cărei concluzii sunt nedocumentate şi părtinitoare.
Recurenta a precizat că a solicitat un punct de vedere asupra expertizei organului competent din cadrul D.G.F.P Braşov, care şi-a menţinut constatările din actele administrative fiscale, în sensul că societatea reclamantă a procedat la diminuarea în mod artificial a rezultatului fiscal al anului 2008 prin neincluderea în costul lucrărilor executate şi a celor în curs de executare a tuturor cheltuielilor ocazionate de realizarea acestora. Acest punct de vedere a fost transmis instanţei, însă nu a fost reţinut cu ocazia pronunţării hotărârii.
În privinţa impozitului pe profit suplimentar aferent anului 2008, în valoare de 894.776 lei, recurenta a reluat integral situaţia de fapt şi considerentele pentru care contestaţia reclamantei a fost respinsă în procedura administrativă, fără a formula, în concret, critici referitoare la modalitatea în care prima instanţă a dezlegat problema de drept dedusă judecăţii.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei civile nr. 209 din 26 octombrie 2011, în sensul respingerii acţiunii.
4.Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Intimata-reclamantă, deşi a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
În jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Convenţia nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a celor concrete şi efective (Hotărârea Artico c.Italiei, din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică examinate temeinic de către instanţa sesizată (Hotărârile din 19 aprilie 1994, Van de Hurk c.Olandei, şi din 28 aprilie 2005, Albina c.României).
Pentru instanţa europeană, obligarea motivării hotărârilor judecătoreşti este inerentă procesului echitabil, chiar dacă această exigenţă este „relativă”, întrucât:
(i) Nu impune instanţelor un răspuns detaliat la fiecare argument; în schimb, un mijloc de apărare hotărâtor pentru soluţia pronunţată presupune un răspuns specific şi explicit;
(ii) Are limite variabile, în funcţie de natura hotărârii şi poate fi analizată numai în lumina circumstanţelor cauzei.
Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile legale enunţate şi la jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 teza I C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină”) este nefondat.
Astfel, problema esenţială dedusă judecăţii vizează legalitatea determinării profitului impozabil aferent anului 2008 şi a obligaţiei suplimentare de plată în valoare de 894.776 lei stabilită prin actele administrative contestate, în condiţiile în care reclamanta contestă, în principal, metoda utilizată de organele fiscale pentru determinarea producţiei neterminate.
În acest context, proba cu expertiză contabilă administrată în cauză la solicitarea reclamantei a reprezentat mijlocul de probă pertinent şi decisiv pentru soluţionarea pricinii.
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a admis în parte pretenţiile reclamantei, sens în care a oferit un răspuns specific şi explicit aspectelor esenţiale deduse judecăţii, analizând raportul de expertiză contabilă pe baza datelor şi raţionamentelor furnizate de expert, fără a prelua, exclusiv, susţinerile reclamantei, cum în mod eronat afirmă recurenta.
Astfel, expertul judiciar a stabilit, pe baza documentelor contabile puse la dispoziţie de societatea reclamantă, a constatărilor organelor fiscale evidenţiate în anexele 5b şi 5c la raportul de inspecţie fiscală şi a reglementărilor contabile în materie, că diferenţa de 5.592.346 lei cu care organele fiscale au reîntregit profitul impozabil aferent anului 2008 nu a fost corect stabilită nici din punct de vedere matematic şi nici prin raportare la principiile calculaţiei costurilor prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 1826/2003.
Totodată, expertul contabil a verificat balanţa analitică a societăţii pentru perioada 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, fişele de cont şi situaţiile prezentate de reclamantă şi a concluzionat că producţia neterminată nu a cuprins toate cheltuielile ocazionate de lucrările executate şi în curs de executare aferente anului 2008, rezultând o diferenţă de 272.523 lei în plus faţă de calculul efectuat de societate şi care trebuia avută în vedere la determinarea rezultatului fiscal aferent anului 2008.
În aceste circumstanţe, se observă cu claritate faptul că expertul contabil nu a făcut o simplă apreciere subiectivă şi nedocumentată, cum eronat pretinde recurenta, ci a formulat concluzii pe bază de date şi raţionamente precise, temeinic fundamentate.
Recurenta nu a formulat, în termen legal, obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă, deşi instanţa a dispus comunicarea acestuia şi acordarea unui termen de judecată pentru a fi formulate eventuale obiecţiuni.
Punctul de vedere al recurentei asupra raportului de expertiză contabilă a fost transmis instanţei după închiderea dezbaterilor, în termenul stabilit pentru amânarea pronunţării, odată cu concluziile scrise, fără a oferi astfel posibilitatea reclamantei de a răspunde la acesta, în considerarea dreptului său la un proces echitabil, sub aspectul principiului contradictorialităţii.
În plus, opinia exprimată de recurentă nu cuprinde, în concret, obiecţiuni cu privire la constatările şi concluziile expertului judiciar, ci reia aprecierile organului fiscal, subliniind faptul că obligaţia suplimentară de plată a impozitului pe profit aferent anului 2008 a fost corect determinată.
În aceste condiţii, în mod legal, prima instanţă nu a făcut trimitere în considerentele hotărârii la opinia recurentei asupra expertizei contabile şi a dispus anularea în parte a actelor administrative contestate, validând constatările şi concluziile expertizei judiciare, întocmite cu respectarea prevederilor art. 201 şi urm. C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru raţiunile expuse la pct. II.1, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către D.G.F.P. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 209/F din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 6984/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7063/2013. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
