ICCJ. Decizia nr. 7094/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7094/2013
Dosar nr. 7653/2/2011*
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 7173 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi pe cale de consecinţă a dispus anularea Hotărârii nr. 274 din 07 aprilie 2011 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi respingerea în rest a acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În rejudecarea cauzei, reclamantul a depus la 11 septembrie 2012 cerere de completare a acţiunii cu solicitarea de „constatare a nulităţii absolute a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 546 din 07 iulie 2011 din aceleaşi considerente ca şi în cazul Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 274 din 07 aprilie 2011”.
În acest context, instanţa de fond a constatat că Hotărârea Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 274 din 07 aprilie 2011 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementau competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea contestaţiei împotriva rezoluţiei de clasare (art. 46 pct. 13 din Legea nr. 317/2004 în vigoare la 27 martie 2011), procedând la anularea acesteia.
Cu privire la cererea de anulare a Hotărârii Secţiei pentru Judecători nr. 545 din 07 iulie 2011, instanţa de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reţinând în prealabil că motivele invocate de reclamant în susţinerea acestei cereri trimit la cele formulate prin acţiunea iniţială, având ca obiect anularea Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 274 din 07 aprilie 2011 şi care privesc nulitatea absolută a hotărârii pentru necompetenţa Consiliului Superior al Magistraturii.
Astfel, analizând fondul contestaţiei împotriva rezoluţiei de clasare, faţă de considerentele deciziei de casare , instanţa de fond a constatat că prin acţiunea, astfel cum a fost completată, având ca obiect anularea celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru Judecători, reclamantul nu a invocat motive concrete de nelegalitate a rezoluţiei, aşa încât a analizat cele susţinute prin contestaţia adresată Consiliului Superior al Magistraturii, calificată ca şi plângere prealabilă.
Astfel, a apreciat instanţa de fond că nu sunt fondate criticile reclamantului cu privire la netemeinicia soluţiei de clasare, reţinând că: în mod corect s-a apreciat că judecătorul a avut o conduită conformă dispoziţiilor procedurale referitoare la desfăşurarea şedinţei de judecată; bruiajul existent în înregistrarea audio a şedinţei din 25 octombrie 2010 nu poate sta la baza unei concluzii de modificare a înregistrărilor; împrejurarea că nu rezultă din probele administrate cu certitudine dacă judecătorul s-a adresat inculpatului sau poliţistului cu remarca „Şi d-voastră la fel Păstraţi liniştea” nu poate sta la baza admiterii acţiunii; stabilirea situaţiei dacă procurorul de şedinţă s-a adresat sau nu direct inculpatului fără ca instanţa să îi acorde cuvântul, nu face obiectul analizei necesare pentru stabilirea legalităţii rezoluţiei.
Cu privire la faptul că judecătorul T.I. a atras atenţia procurorului de şedinţă că îi va aplica o amendă judiciară în situaţia în care va mai întrerupe instanţa, judecătorul fondului a considerat că s-a apreciat în mod corect că această atenţionare nu este de natură a constitui o conduită contrară demnităţii profesiei de magistrat, în condiţiile în care legiuitorul a pus la dispoziţia judecătorului acest mijloc procesual pentru a asigura păstrarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată.
În ce priveşte afirmaţia judecătorului: „...văd că toată lumea ştie cine este colaboratorul sub acoperire, mă rog, în fine... ne jucăm de-a investigaţiile serioase”, care, în aprecierea Comisiei de disciplină „are mai mult caracterul unei constatări, judecătorul exprimându-şi în această modalitate uimirea cu privire la faptul că inculpaţii, potrivit precizărilor acestora, cunoşteau identitatea colaboratorului sub acoperire” instanţa de fond a reţinut că nu au fost aduse argumente de către reclamant care să stea la baza concluziei că a fost de natură să diminueze prestigiul profesional şi autoritatea Ministerului Public, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut şi în rezoluţie, în aceeaşi şedinţă judecătorul a afirmat că „era doar în atenţia organelor de urmărire penală pentru a verifica ei înşişi dacă se impune în continuare ca acest colaborator să-şi păstreze o identitate protejată sau dacă nu mai este cazul”.
Comisia de disciplină a reţinut faptul că această afirmaţie nu are legătură cu aprecierile pe care trebuie să le facă un judecător în timpul dezbaterilor, apreciind că, fiind vorba de o simplă remarcă, nu se poate considera că aceasta se circumscrie unei conduite „nedemne” a doamnei judecător T.I. în raporturile cu procurorul de şedinţă, de natura celei reglementate de dispoziţiile art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.
În fine a mai reţinut judecătorul fondului că împrejurările invocate de reclamant în cursul cuvântului pe fond (neconcordanţele privind datele consemnate în adresa nr. 2765/IJ/2239/SIJ/2010 a Inspecţiei Judiciare) nu constituie aspecte de nelegalitate a rezoluţiei de clasare.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 7173 din 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a arătat, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte motivul prevăzut în art. 304 pct. 9) C. proc. civ., recurentul a formulat două critici pe care le-a circumscris cazului de modificare indicat, ambele vizând competenţa Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la soluţionarea plângerii prealabile formulate, ca urmare a modificărilor intervenite asupra Legii nr. 317/2004.
Astfel, recurentul susţine că în raport de dispoziţiile art. 43 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu mai era competentă să se pronunţe asupra plângerii prealabile formulate în temeiul Legii nr. 544/2004, nici în ceea ce priveşte revocarea Hotărârii nr. 274 din 07 aprilie 2011 a Secţiei pentru Judecători a CSM şi nici asupra contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei de clasare din Dosarul nr. 12/CDJ/2011, în condiţiile în care la acel moment singura îndreptăţită să se pronunţe era instanţa competentă. Consideră recurentul că faţă de dispoziţiile legale invocate Secţia pentru Judecători trebuia în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 să constate că nu este competentă a se mai pronunţa asupra respectivei plângeri/contestaţii.
Printr-o altă critică formulată, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de fond după casare nu a respectat dispoziţiile date prin decizia de casare nr. 1038 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu privire la legalitatea Hotărârii nr. 546 din 07 iulie 2012 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care, în mod nelegal, s-a pronunţat asupra contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei de clasare dispusă în Dosarul nr. 12/CDJ/2012 pe care a calificat-o drept plângere prealabilă şi pe care a respins-o.
O critică distinctă, întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează motivarea sentinţei, care, potrivit susţinerilor recurentului, reprezintă un copy-paste după motivele din rezoluţia de clasare şi după Hotărârea nr. 274 din 07 iulie 2011, fără ca instanţa de fond să arate care au fost aspectele pe care le-a avut în vedere şi care i-au determinat convingerea în respingerea respectivelor capete de cerere.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurentul a susţinut că prin respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 546 din 07 iulie 2011, instanţa de fond după casare a comis o nelegalitate menţinând o hotărâre dată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În fine, un ultim aspect de nelegalitate invocat, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., constă în aceea că instanţa de fond după casare nu s-a pronunţat cu privire la daunele morale în cuantum de 1 RON solicitate cu ocazia dezbaterilor în Dosarul nr. 7653/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, arătând în esenţă că instanţa de fond a verificat legalitatea Hotărârii nr. 546 din 07 iulie 2011 în raport de dispoziţiile legale în materie, cu respectarea îndrumărilor dispuse prin decizia de casare, formulând scurte apărări în combaterea motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente în materia suspusă examinării, constată că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.
5. Circumstanţele cauzei
Recurentul M.M. a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat iniţial anularea Hotărârii Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 274 din 07 aprilie 2011, iar ulterior, în urma completării acţiunii în al doilea ciclu procesual a solicitat şi anularea Hotărârii Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 546 din 07 iulie 2011.
P rin rezoluţia pronunţată de Comisia de disciplină pentru Judecători la 27.01.2011 în Dosarul nr. 12/CDJ/2011, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 de către dna judecător T.I. din cadrul Tribunalului Bucureşti.
La data de 15 martie 2011 recurentul, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare dispusă în Dosarul nr. 12/CDJ/2011.
Prin Hotărârea Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 274 din 07 aprilie 2011 a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul M.M., împotriva rezoluţiei pronunţate, la data de 27 ianuarie 2011, în Dosarul nr. 12/CDJ/2011 de Comisia de disciplină pentru judecători.
Prin plângerea prealabilă formulată, în temeiul Legii contenciosului administrativ, la data de 01 iulie 2011 recurentul a solicitat intimatului Consiliul Superior al Magistraturii revocarea Hotărârii nr. 274 din 07 aprilie 2011 a Secţiei pentru Judecători, cu motivarea că respectiva hotărâre a fost emisă cu încălcarea normelor de competenţă, faţă de modificările aduse dispoziţiilor art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004 prin O.U.G. nr. 59/2009 aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 36/2011.
Prin Hotărârea Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 546 din 07 iulie 2011 a fost admisă plângerea prealabilă formulată de M.M., la data de 01 iulie 2011, cu motivarea că Secţia pentru Judecători nu a avut competenţă legală pentru a se pronunţa cu privire la contestaţia depusă de petiţionar la 15 martie 2011, împotriva rezoluţiei de clasare din Dosarul nr. 12/CDJ/2011 (art. 1 din hotărâre); totodată, ca efect al admiterii plângerii prealabile şi implicit al desfiinţării actului administrativ contestat, prin aceiaşi hotărâre (art. 2) a fost calificată drept plângere prealabilă şi analizată ca atare şi contestaţia formulată de recurent la data de 15 martie 2011, împotriva rezoluţiei de clasare dispuse în Dosarul nr. 12/CDJ/2011.
În acest context, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent, prin prisma motivelor de recurs reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În prealabil, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs formulate recurentă critică soluţia instanţei de fond doar cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la anularea Hotărârii Secţiei pentru Judecători nr. 546 din 07 iulie 2011, aşa încât considerentele referitoare la anularea Hotărârii Secţiei pentru Judecători nr. 274 din 07 aprilie 2011 au intrat în putere de lucru judecat.
6. Cu privire la calitatea motivării sentinţei
Verificând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a expus raţiunile pentru care a ajuns la concluzia că contestaţia formulată de recurent cu privire la Hotărârea Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 546 din 07 iulie 2011 este neîntemeiată.
Este adevărat că instanţa de fond, nu a răspuns fiecărui argument invocat de recurent în susţinerea netemeiniciei rezoluţiei de clasare, prin plângerea prealabilă înregistrată la data de 15 martie 2011 şi respinsă prin Hotărârea Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 546 din 07 iulie 2011, însă acest fapt nu este de natură a afecta hotărârea instanţei de fond, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care argumentele expuse în considerentele hotărârii recurate justifică pe deplin soluţia pronunţată.
Faptul că în motivarea hotărârii pronunţate instanţa de fond a preluat o parte din argumentele expuse în rezoluţia de clasare contestată nu poate conduce la concluzia că respectivele argumente nu au trecut prin filtru analizei judecătorului fondului, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
De altfel, chiar recurentul nu prezintă coerenţă în conturarea motivelor de netemeinicie a art. 2 din Hotărârea Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 546 din 07 iulie 2011 în condiţiile în care prin acţiunea completatoare depusă la dosarul de fond, critică respectivul act administrativ doar prin prisma încălcării unor norme de competenţă.
Prin urmare, constatând că motivarea sentinţei răspunde exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.
Nefondate sunt şi criticile vizând incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme instanţa de fond nu a schimbat cu nimic nici natura şi nici înţelesul actelor juridice deduse judecăţii, ceea ce rezultă de altfel şi din expunerea rezumativă a considerentelor, de mai sus, pronunţându-se în limitele investirii sale şi raportat la obiectul acţiunii de faţă.
Înalta Curte apreciază că nici cu privire la criticile recurentei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu au fost prezentate argumente de natură a demonstra că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
Astfel, cu privire la critica referitoare la necompetenta intimatului în emiterea Hotărârii nr. 546 din 07 iulie 2011, în prealabil Înalta Curte constată că modificările pe care Legea nr. 36/2011 le-a adus art. 43 alin. (13) din Legea nr. 317/2004 (forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat) statuează obligativitatea respectării condiţiilor şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 în situaţia contestării rezoluţiilor de clasare dispuse de Comisia de disciplină, ceea ce implică şi obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din acelaşi act normativ, ca şi mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau de organul ierarhic superior, care poate să revină asupra actului emis anterior şi să emită altul acceptat de reclamant.
În cauză, plângerea prealabilă formulată de recurent, la data de 01 iulie 2011, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 viza anularea Hotărârii Secţiei pentru Judecători nr. 274 din 07 aprilie 2011, iar contestaţia formulată la data de 15 martie 2011, corect calificată de intimat drept plângere prealabilă, era formulată împotriva rezoluţie de clasare emisă de Comisia de disciplină cu nr. 12/CDJ/2011.
Astfel, Înalta Curte constată că atâta vreme cât Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii era organul emitent al Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 274 din 07 aprilie 2011 este incontestabilă competenţa sa în soluţionarea plângerii prealabile care viza anularea respectivului act administrativ, soluţionată, în mod corect, prin art. 1 al Hotărârii Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 576 din 07 iulie 2011.
De asemenea, în condiţiile în care la data pronunţării Hotărârii nr. 576 din 07 iulie 2011, Inspecţia Judiciară funcţiona pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (art. 61 din Legea nr. 317/2004), iar atribuţiile din domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor erau exercitate de Consiliul Superior al Magistraturii prin intermediul secţiilor corespunzătoare (art. 44 din Legea nr. 317/2004) intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin Secţia pentru Judecători în calitate de organ emitent asimilat al actului administrativ contestat era competent să se pronunţe şi asupra plângerii prealabile care viza anularea unui act emis de Comisia de disciplină, aşa încât vor fi înlăturate criticile referitoare la încălcarea normelor de competenţă în soluţionarea respectivei plângeri (art. 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 576/2011).
Înalta Curte nu va primi nici critica potrivit căreia instanţa de fond după casare nu a respectat dispoziţiile date prin decizia de casare nr. 1038 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu privire la legalitatea Hotărârii nr. 546 din 07 iulie 2012 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constatând că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu respectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., fapt rezultat dintr-o analiză logică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Astfel, în condiţiile în care instanţa de fond a conchis, prin hotărârea pronunţată, în sensul legalităţii şi temeiniciei Hotărârii nr. 576 din 07 iulie 2011, este de domeniul unei logici elementare că a analizat, în prealabil şi modalitatea de soluţionare a plângerii prealabile formulate de recurent potrivit recomandării instanţei de recurs din decizia nr. 1038 din 28 februarie 2012, chiar dacă nu a făcut trimitere expresă prin considerentele hotărârii recurate la această primă etapă a analizei legalităţii actului administrativ contestat.
În fine, nu poate fi primită nici critica referitoare la nesoluţionarea capătului de cerere privind plata daunelor morale, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu se află o cerere de completare a acţiunii în acest sens. Astfel, prin cererea iniţială reclamantul nu a formulat un astfel de capăt de cerere şi nici ulterior prin cererea de completare a acţiunii formulată la data de 11 septembrie 2012, în faţa instanţei de fond. Prin urmare, nici acest motiv de recurs, analizat prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 6) C. proc. civ., nu este fondat.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinţei nr. 7173 din 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7062/2013. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 7096/2013. Contencios → |
|---|
