ICCJ. Decizia nr. 710/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 710/2013
Dosar nr. 641/45/2012
Şedinţa de la 12 februarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 5163 din 27 iulie 2011, reclamantul A.O. a solicitat, în contradictoriu cu A.N.R.P., obligarea pârâtei A.N.R.P. la plata către reclamant a sumei de 303.840 lei, reprezentând compensaţii băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 16 din 13 martie 2008 emisă de Comisia Judeţeană Vaslui de aplicare a Legii nr. 290/2003 şi obligarea pârâtei în principal: la plata către reclamant a sumei reprezentând actualizarea sumei de 303.840 lei în raport cu indicele de creştere a preturilor de consum, începând cu data de 01 iulie 2008 şi până la data plăţii efective şi la plata către reclamant a sumei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 303.840 lei stabilită prin Hotărârea nr. 16 din 13 martie 2008 emisă de Comisia Judeţeană Vaslui de aplicare a Legii 290/2003, astfel:
- dobânda legală aferentă tranşei de 40% (121.536 lei) pentru perioada 01 ianuarie 2009 şi până la data plăţii efective;
- dobânda legală aferentă tranşei de 60% (182.304 lei) pentru perioada 01 ianuarie 2010 şi până la data plăţii efective.
În subsidiar reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând actualizarea celei de 303.840 lei în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum, începând cu data de 1 iulie 2008 şi până la data plăţii efective.
Prin Sentinţa nr. 644/CA din 25 iunie 2012, Tribunalul Vaslui a admis excepţia necompetentei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, reţinându-se că potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor publice centrale se judecă de secţiile de contencios administrativ ale curţilor de apel.
S-a mai reţinut că art. 8 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 290/2003 instituie competenţa materială a tribunalelor exclusiv în ceea ce priveşte plângerea împotriva soluţiei date contestaţiilor administrative de către A.N.R.P. vizând legalitatea şi temeinicia hotărârilor emise de comisiile judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar în cazul de faţă reclamanta nu a contestat hotărârea comisiei judeţene.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 641/45/2012.
Prin sentinţa nr. 264 din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulată de reclamantul A.O. în favoarea Tribunalului Vaslui. Totodată, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.
A reţinut Curtea de Apel Iaşi că din economia dispoziţiilor art. 8 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 290/2003 coroborate cu cele ale art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 rezultă că şi în cazul refuzului autorităţii de a acorda despăgubirile stabilite prin hotărârea comisiei judeţene, competenţa materială aparţine tribunalului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanţa competentă a soluţiona pricina în raport cu obiectul acesteia şi cu dispoziţiile legale incidente ei.
In speţă, obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtei A.N.R.P. la plata unor sume, actualizate la data plăţii, cuvenite reclamantei cu titlu de despăgubiri, în baza unor hotărâri emise de Comisia Judeţeană Vaslui de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Rezultă, deci, că este vorba despre o acţiune în pretenţii, având drept cauză neplata în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 290/2003, precum şi normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Astfel, conform prevederilor legale susmenţionate, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (alin. (3)) şi în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (alin. (4)).
De asemenea, potrivit aceluiaşi articol, hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare (alin. (5)) şi hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege (alin. (6)).
Tot astfel, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative, rezultă că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003, inclusiv sub forma refuzului nejustificat, pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o competenţă exclusivă a tribunalului.
Înalta Curte reţine, aşadar, că în cauză nu sunt aplicabile normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci prevederile Legii nr. 290/2003 a căror aplicare a generat litigiul şi care, având caracter special, sunt derogatorii, conform principiului lex specialia generalibus derogant.
Întrucât aceste norme cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, prevăd competenţa exclusivă a secţiei de contencios administrativ a tribunalului în ceea ce priveşte acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi şi în privinţa acţiunilor privind obligarea A.N.R.P. la plata sumelor stabilite în baza aceleiaşi Legi nr. 290/2003, soluţie de principiu ce a fost adoptată de Plenul judecătorilor Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 noiembrie 2009, conform art. 33 alin. (1) şi (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia contencios administrativ, în raza căruia domiciliază petentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A.O. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7096/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7100/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
