ICCJ. Decizia nr. 7106/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 7106/2013
Dosar nr. 7159/2/2012
Ședința publică de la 6 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 7159/2/2012, reclamanta Ş.C.I.S., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., a solicitat obligarea pârâtului la recunoaşterea diplomei de licenţă emisă de Universitatea S.H., cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul M.E.C.T.S. a formulat întâmpinare invocând excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 6779 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile privind lipsa de interes şi excepţia de inadmisibilitate.
Instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta Ş.C.I.S., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., ca neîntemeiată.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, argumentele prezentate de pârât în susţinerea acesteia nu vizează interesul legitim privit din perspectiva condiţiei generale de exercitare a unei acţiuni civile, ci se referă la interesul legitim presupus a fi vătămat prin nerecunoaşterea diplomei, arătând că reclamanta nu a probat vătămarea suferită.
Or, în materia contencosului administrativ, dovedirea interesului legitim vătămat reprezintă un aspect care ţine de fondul cauzei, constituind o cerinţă a cărei îndeplinire atrage anularea actului nelegal care a produs vătămarea.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că argumentele invocate de pârât nu pot face obiectul analizei excepţiei lipsei de interes, întrucât antamează fondul cauzei şi nu se referă la interes ca şi condiţie generală de exercitare a unei acţiuni.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii, Curtea reţine că aceasta este argumentată, în esenţă, pe susţinerea potrivit căreia ministerul nu are atribuţii în recunoaşterea diplomelor şi că, prin urmare, nu poate fi obligat să recunoască o diplomă dacă aceasta nu a fost emisă conform prevederilor legale.
Se constată de instanţă că argumentele prezentate ţin de fondul cauzei, aspectele învederate de pârât tinzând să formeze convingerea instanţei că nu există un refuz nejustificat de recunoaştere a diplomei obţinute de reclamantă.
În fapt, Curtea a constatat că reclamanta Ş.C.I.S. a absolvit Universitatea S.H., Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, promoţia 2008, forma de învăţământ I.D. şi a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea februarie 2008, obţinând titlul de licenţiat în filologie, conform diplomei de licenţă.
Prin plângerea adresată M.E.C.T.S. la data de 29 iunie 2012, reclamanta a solicitat recunoaşterea diplomei de licenţă eliberată de către Universitatea S.H.
Prin adresa din 31 iulie 2012 emisă de pârâtul M.E.C.T.S. - D.G.Î.S., s-a comunicat reclamantei faptul că această direcţie nu se poate pronunţa asupra legalităţii programului de studii urmat.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în cauza dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, pentru a considera că este vorba de un refuz nejustificat din partea pârâtului M.E.C.T.S.
Instanţa reţine că Ordinul nr. 295/2007 al M.E.C.T.S. privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior - examene de absolvire, licenţă, diplomă, selecţie, disertaţie şi de finalizare a programelor de pregătire universitară avansată din cadrul studiilor universitare de doctorat, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei, prevede expres că diplomele de licenţă se eliberează de instituţia care a organizat examenul de licenţă, neprevăzându-se nici o atribuţie a M.E.C.T.S. de a valida aceste diplome de licenţă.
De altfel, reţine instanţa că din acţiune nu rezultă decât derularea unor raporturi juridice între reclamantă, în calitate de studentă, şi Universitatea S.H., nefiind dovedit faptul că pârâtul M.E.C.T.S. ar avea vreo obligaţie contractuală sau legală de a emite un act administrativ prin care să recunoască o diplomă de licenţă eliberată de Universitatea S.H.
Instanţa de primă jurisdicţie reţine faptul că o diplomă de licenţă emisă de o instituţie de învăţământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoastere/validare a diplomei de către M.E.C.T.S.
3. Recursul formulat de Ş.I.S.
Prin cererea de recurs formulată în cauză, recurenta Ş.I.S. a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, fiind invocate ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Principalul motiv de casare invocat de recurentă a fost acela că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. S-a arătat că în mod greşit instanţa a reţinut că M.E.C.T.S. nu are în sfera de competenţe recunoaşterea diplomelor de licenţă, având în vedere că în cadrul acestei instituţii este constituită D.G.Î.S., care are în sfera de competenţă formularea de răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii şi a conţinutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învăţământ, specializărilor şi statutul facultăţilor şi instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, în conformitate cu hotărârile de guvern în vigoare.
Recurenta a arătat că cel de-al doilea motiv de recurs este dat tocmai de faptul că instanţa de judecată, în motivarea sentinţei admite că diploma emisă de o instituţie de învăţământ superior produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare a diplomei de licenţă eliberată de M.E.C.T.S.
Recurenta a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este determinat tocmai de împrejurarea că diploma de licenţă a fost considerată ca nefiind valabilă, considerându-se că a fost urmată o specializare la o facultate care nu era acreditată/autorizată să funcţioneze provizoriu.
De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de recurs nu a dat curs principiului de drept error comunis facit jus, având în vedere faptul că recurenta şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea S.H., respectiv plata taxelor de studii, susţinerea şi promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licenţă.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta - reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere ce vizează refuzul nejustificat al intimatului-pârât de a-i recunoaşte diploma de licenţă emisă de Universitatea S.H.
Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., reţinând că în mod corect a apreciat instanţa de primă jurisdicţie că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi reglementările legale relevante pentru speţă - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei.
Prin urmare, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţiile de învăţământ superior, cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.
Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.
Referitor la critica recurentei cu privire la împrejurarea că diploma de licenţă a fost considerată ca nefiind valabilă, considerându-se că a fost urmată o specializare la o facultate care nu era acreditată/autorizată să funcţioneze provizoriu, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a chemat în judecată şi nu a atacat refuzul instituţiei/autorităţii de a recunoaşte actul legal emis de Universitatea S.H., act care a intrat în circuitul civil şi care nu a făcut obiectul unei acţiuni în anulare, ci obiectul prezentei acţiuni vizează strict obligarea M.E.C.T.S. de a recunoaşte diploma de licenţă emisă de Universitatea S.H.
Înalta Curte reţine că diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără obţinerea unei alte formalităţi.
În condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licenţă, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenţia M.E.C.T.S. pentru „recunoaşterea diplomei de licenţă”.
Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă, reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ş.I.S. împotriva Sentinţei nr. 6779 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7105/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7107/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
