ICCJ. Decizia nr. 7111/2013. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7111/2013
Dosar nr. 5207/1/2012
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 294 din 3 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC D.R. SRL Bihor în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Bihor, A.I.F. pentru anularea Deciziei de impunere nr. 413 din 24 februarie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 24 februarie 2010 pentru obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 477.973 lei, reprezentând impozit pe profit, 652.516 lei, reprezentând majorări de întârziere şi 10.774 lei, reprezentând T.V.A.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 5697 din 25 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei decizii şi în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., SC D.R. SRL Bihor a formulat contestaţie în anulare, susţinând că, soluţia dată de instanţa de recurs este rezultatul unor greşeli materiale evidente, deoarece instanţa nu a exercitat rol activ pentru stabilirea situaţiei de fapt în vederea aplicării corecte a legii.
În virtutea rolului activ al instanţei şi pentru pronunţarea hotărârii legale şi temeinice, s-a arătat că instanţa trebuia să ţină cont de concluziile expertizei extrajudiciare şi chiar avea posibilitatea să ordone din oficiu efectuarea unei expertize pentru lămurirea aspectelor contabile în litigiu.
Contestatoarea a invocat de asemenea omisiunea de cercetare asupra motivelor de recurs referitoare la legalitatea estimării de către organul fiscal a preţurilor de transfer şi la legalitatea stabilirii impozitului pe profit, în condiţiile în care organul de control a refuzat să ia în calcul sumele plătite cu acest titlu în perioada supusă controlului.
Cu privire la estimarea preţurilor de transfer, s-a arătat că nu s-a analizat nerespectarea Ordinului M.E.F. nr. 222/2008 privind procedura de estimare a cuantumului preţurilor de transfer, care prevede că, estimarea acestor preţuri se realizează prin identificarea a trei exemple de tranzacţii similare celor care urmează a face obiectul estimării, utilizându-se valoarea medie aritmetică a cuantumului tranzacţiilor similare identificate.
Omisiunea de pronunţare a fost invocată şi în ceea ce priveşte motivul de recurs prin care s-a contestat legalitatea stabilirii impozitului pe profit, arătându-se că organul de control a refuzat luarea în calcul a unor sume plătite cu acest titlu în timpul perioadei supuse controlului.
Contestatoarea a învederat că instanţa de recurs nu a examinat modalitatea şi legalitatea stabilirii impozitului pe profit şi nu a avut în vedere achitarea unui impozit pe profit suplimentar în sumă de 281.470 lei în anul 2007 şi nici excluderea în două rânduri a unor cheltuieli nedeductibile în sumă de 91.994 lei, luate iniţial în calcul la stabilirea impozitului pe profit în anul 2006 şi excluse de către organul de control cu ocazia recalculării impozitului respectiv.
Examinând actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte va respinge ca nefondată prezenta contestaţie în anulare pentru următoarele considerente:
Retractarea Deciziei nr. 5697 din 25 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost solicitată de contestatoarea SC D.R. SRL Bihor în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., care prevăd că, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa,respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cauză nu a fost dovedită niciuna din ipotezele juridice reglementate pentru contestaţia în anulare formulată împotriva hotărârii dată de instanţa de recurs, întrucât decizia contestată nu este rezultatul unei greşeli materiale, fiind pronunţată după cercetarea tuturor motivelor de casare şi de modificare invocate în recursul declarat de SC D.R. SRL Bihor împotriva sentinţei nr. 294 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea.
Existenţa unei greşeli materiale, ca temei pentru anularea deciziei contestate, nu poate fi reţinută chiar faţă de argumentul contestatoarei că această greşeală vizează situaţia de fapt, pentru care instanţa de recurs nu a exercitat rol activ, în vederea aplicării corecte a legii.
Greşeala invocată de către contestatoare are ca obiect elementele de fapt ale pricinii şi aprecierea dată de instanţă probelor administrate, ceea ce nu se poate analiza pe calea contestaţiei în anulare prevăzută de lege numai în cazul unor greşeli materiale evidente de ordin procedural.
În consecinţă, se reţine că, în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată, iar nu pretinse erori de fond în legătură cu aprecierea probelor şi cu modul în care a fost stabilită situaţia de fapt.
De asemenea, nu se poate reţine în cauză existenţa celei de-a doua ipoteze prevăzute de lege pentru retractarea hotărârii instanţei de recurs pe calea contestaţiei în anulare, dat fiind că, din considerentele de fapt şi de drept ale deciziei contestate rezultă că au fost examinate toate motivele de casare şi de modificare invocate prin recursul declarat împotriva sentinţei nr. 294 din 3 noiembrie 2010.
În realitate, contestatoarea critică soluţia dată motivelor sale de recurs, ceea ce depăşeşte limitele procedurale în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, deoarece legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs.
În consecinţă, toate motivele de casare şi de modificare invocate în recursul declarat de SC D.R. SRL Bihor au fost analizate de către instanţa de recurs, iar motivele pe care aceasta ar fi putut să le ridice din oficiu nu justifică formularea unei contestaţii în anulare, pentru că rolul activ al instanţei nu poate depăşi limitele investirii sale.
De altfel, în art. 129 alin. (5)1 C. proc. civ. se prevede expres că, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., invocate de contestatoare pentru retractarea Deciziei nr. 5697 din 25 noiembrie 2011, Înalta Curte va respinge ca nefondată prezenta contestaţie în anulare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC D.R. SRL Bihor împotriva Deciziei nr. 5697 din 25 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7110/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 7112/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
