ICCJ. Decizia nr. 7113/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 7113/2013
Dosar nr. 2309/1/2013
Ședința publică de la 6 noiembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 9 aprilie 2013, V.M.A. a formulat contestaţie în anulare a Deciziei nr. 4748 din 29 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, invocându-se ca temei al contestaţiei dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 şi art. 318 C. proc. civ.
Astfel, contestatorul a susţinut că recursul formulat în cauză trebuia soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Deşi prin contestaţia iniţială au fost invocate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. în susţinerea cererii şi s-a arătat că motivarea pe aceste dispoziţii va fi formulată după redactarea deciziei atacate, aceste motive nu au mai fost depuse.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 4748 din 29 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de M.A.N. împotriva sentinţei civile nr. 5386 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost modificată sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul V.M.A., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.M.A., în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., a solicitat, în principal, anularea în tot a Ordinului M.A.N. din 8 iunie 2012 şi, pe cale de consecinţă: reîncadrarea în funcţia avută anterior; plata unei despăgubiri pentru daune materiale reprezentând diferenţa dintre drepturile de natură salarială avute anterior emiterii ordinului şi cele actuale, începând cu 8 iunie 2012 şi până la plata efectivă a acestora, actualizat în raport cu indicele de inflaţie; considerarea perioadei cuprinse între data emiterii Ordinului şi data anulării lui prin hotărâre judecătorească ca vechime în funcţia de general; plata unei despăgubiri de 1 leu pentru daunele morale suferite; în subsidiar, a solicitat anularea în parte a Ordinului M.A.N. din 8 iunie 2012 şi, pe cale de consecinţă: încadrarea pe o altă funcţie din cadrul M.A.N. prevăzută în statul de organizare cu grad de general de brigadă; plata unei despăgubiri pentru daune materiale reprezentând diferenţa dintre drepturile de natură salarială avute anterior emiterii ordinului şi cele actuale, începând cu 8 iunie 2012 şi până la plata efectivă a acestora, actualizat în raport cu indicele de inflaţie; considerarea perioadei cuprinse între data emiterii Ordinului şi data anulării lui prin hotărâre judecătorească ca vechime în funcţia de general; plata unei despăgubiri de 1 leu pentru daunele morale suferite. A solicitat, de asemenea, suspendarea executării Ordinului din 8 iunie 2012 până la pronunţarea instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 5386 din data de 28 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul V.M.A., a anulat Ordinul M.A.N. din 8 iunie 2012, pct. I și a obligat pârâtul să îl reîncadreze pe reclamant pe funcţia avută anterior Ordinului, precum și să-i achite despăgubiri materiale reprezentând diferenţa dintre drepturile de natură salarială avute anterior emiterii Ordinului şi cele avute ulterior, începând cu 8 iunie 2012 şi până la reîncadrarea conform prezentei hotărâri. A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării Ordinului până la pronunţarea instanţei de fond și a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii. Totodată, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond a reținut că, din coroborarea acestor dispoziții legale cu prevederile H.G. nr. 106/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare şi ale Ordinului din 2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea sistemului de selecţie şi ierarhizare în vederea evoluţiei în carieră a cadrelor militare din M.A.N., rezultă că acest cadru normativ conferă cadrelor militare dreptul la promovarea în funcţii de grad superior celui deţinut, dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege și că de o astfel de promovare s-a bucurat reclamantul, anterior emiterii actului atacat în cauză fiind numit într-o funcţie de grad superior celui pe care îl deţine, respectiv o funcţie corespunzătoare gradului de general de brigadă.
Judecătorul fondului a constatat, însă, că prin ordinul atacat, reclamantul ajunge să fie numit într-o funcţie inferioară celei deţinute, încălcându-se prevederile art. 751 alin. (1), citate ca temei de drept al ordinului atacat, pe de o parte, pentru că nu este justificată situaţia urgentă care a determinat numirea prin Ordin al M.A.N., iar nu prin intermediul Comisiei de selecţie, potrivit Ghidului carierei militare, iar, pe de altă parte, pentru că numirea nu a avut loc într-o funcţie similară sau superioară celei deţinute, ci într-o funcţie inferioară.
Privitor la vătămare, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că aceasta există în cauză, întrucât, prin numirea în funcţia inferioară, reclamantul deşi continuă (conform prevederilor exprese ale Ordinului) să beneficieze de coeficientul de ierarhizare corespunzător funcţiei superioare deţinute anterior, celelalte drepturi salariale aferente gradului de general de brigadă au fost pierdute, ele fiind corespunzătoare noului grad al funcţiei, acela de colonel, ducând la o diminuare a drepturilor de natură salarială, conform dovezilor prezentate de reclamant în acest sens. În plus, reclamantul este prejudiciat prin numirea într-o funcţie inferioară celei deţinute anterior din punctul de vedere al carierei sale militare, în care este relevantă deţinerea pe o anumită perioadă de timp a funcţiei prevăzută în statele de organizare cu grad de general sau similar.
Cât priveşte măsura detaşării dispusă prin acelaşi Ordin, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 101 din Legea nr. 80/1995, prima instanță a reținut că, întrucât detaşarea reclamantului în cadrul M.A.I. conform Ordinului M.A.N. din 26 octombrie 2010 s-a dispus pe durată nedeterminată, măsura încetării detaşării trebuia justificată conform dispozițiilor alin. (3) al art. 101 din Legea nr. 80/1995, indicându-se interesul M.A.N. care impune încetarea detaşării. Or, ordinul atacat nu răspunde acestei cerinţe de legalitate, fiind nemotivat în fapt sub aspectul motivelor care au determinat încetarea detaşării.
Referitor la plata unei despăgubiri pentru daunele morale suferite prin emiterea ordinului, Curtea de apel a constatat că eventualul prejudiciu moral suferit de reclamant, care, de altfel, nu a făcut obiectul unei probaţiuni în cauză, nu este susceptibil de dezdăunare materială.
Instanţa de control judiciar, sesizată cu soluţionarea recursului formulat împotriva hotărârii instanţei de fond, a constatat că intimatul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul din 8 iunie 2012, emis de M.A.N., prin care s-au dispus următoarele măsuri: încetarea detaşării în afara M.A.N., la M.A.I. - A.N.R.S.P.S.; eliberarea din funcţia de şef direcţie pe statul anexa „M” al D.M.R.U.; numirea în funcţia de şef birou intendenţă şi C.L. în S.L.S.R. din Statul Major al Forţelor Navale.
Conform adresei de comunicare din 13 iunie 2012, ordinul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 751, 78 şi 101 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, iar în motivarea în fapt s-a făcut trimitere la „art. 27 alin. (3) M.R.U. 1/2, competenţe exercitate în domeniul rezervelor umane de către conducătorii, comandanţii şi şefii structurilor din M.A.N.”, în realitate tot o motivare în drept.
În ceea ce priveşte condiţiile în care operase detaşarea intimatului - reclamant, din documentaţia depusă la dosarul de fond rezultă că prin Ordinul M.A.N. din 26 octombrie 2010 se dispusese eliberarea din funcţia pe statul anexă „M” la D.M.R.U. a M.A.N., numirea şi detaşarea la M.A.I. - A.N.R.S.P.S., în vederea îndeplinirii atribuţiilor funcţiei publice de conducere vacante de director la D.P.E.N.A. din cadrul D.G.P.S., iar în mod corespunzător, prin Ordinul din 01 noiembrie 2010, preşedintele A.N.R.S.P.S. a dispus următoarele:
Art. 1 - Începând cu data de 01 noiembrie 2010, căpitanul-comandor ing. V.M.A., eliberat din funcţie pe statul anexă „M" la D.M.R.U. a M.A.N., încetează îndeplinirea atribuţiilor funcţiei publice de conducere de şef serviciu, Serviciul implementare tratate şi acorduri şi cer deschis la D.C.A.V. din cadrul D.G.P.S. din A.N.R.S.P.S.
Art 2. - (1) - Începând cu data de 01 noiembrie 2010, căpitanul-comandor ing. V.M.A., numit şef direcţie pe statul anexă „M" la D.M.R.U. a M.A.N. şi detaşat la M.A.I. - A.N.R.S.P.S., îndeplineşte atribuţiile funcţiei publice de conducere de director la D.P.E.N.A. din cadrul D.G.P.S. din A.N.R.S.P.S.
Din succesiunea acestor acte juridice rezultă că numirea în funcţia de şef direcţie pe statul anexă „M” la D.M.R.U. a M.A.N. are o legătură directă cu detaşarea în afara ministerului, pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei publice de conducere de director al unei direcţii din cadrul A.N.R.S.P.S., instituţie subordonată M.A.I., având rolul de a asigura corespondenţa birocratică dintre funcţia pe care o exercită intimatul - reclamant în cadrul instituţiei în favoarea căreia a operat detaşarea şi funcţia înregistrată în evidenţele M.A.N., pe statul anexă „M”, aşa cum se procedase şi anterior, pe durata îndeplinirii atribuţiilor funcţiei publice de şef al Serviciului Implementare Tratate şi Acorduri.
Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de control judiciar a constatat întemeiate susţinerile recurentului - pârât, în sensul că în speţă nu a operat o veritabilă numire ori promovare în accepţiunea art. 75 şi 751 din Legea nr. 80/1995, pe o funcţie din structura M.A.N., obiectul principal al manifestării de voinţă a ministrului de resort constituindu-l acordul în vederea detaşării pentru exercitarea unei funcţii aflate în statul de funcţii al unei alte instituţii, în raport cu care celelalte măsuri menţionate anterior au caracter accesoriu.
Potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, ofiţerii în activitate pot fi detaşaţi pentru a executa misiuni în afara M.A.N., iar, în temeiul art. 101 alin. (3) din aceeaşi Lege, în situaţia când interesele M.A.N. o impun, se poate dispune încetarea detaşării cadrelor militare prin Ordinul M.A.N. sau al comandanţilor stabiliţi de acesta.
Înalta Curte a reţinut că în speţă nu pot fi identificate elemente pe baza cărora să se poată reţine că M.A.N. şi-a exercitat abuziv dreptul de apreciere, astfel încât ordinul contestat să fie calificat ca expresie a unui exces de putere, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte a constatat că, în lipsa unor elemente de nelegalitate a ordinului, analiza distinctă a argumentelor privind existenţa unei vătămări aduse intimatului - reclamant prin diminuarea drepturilor salariale devine de prisos.
II. Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată a constatat că prezenta cerere este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
C. proc. civ. reglementează în Titlul V Cap. I, contestaţia în anulare (art. 317-321), cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., fără ca instanţa de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte a constatat că decizia în cauză nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor legale arătate.
Cererea contestatorului întemeiată pe motivul prevăzut de dispoziţiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi primită de Înalta Curte, în condiţiile în care această competenţă de ordine publică nu a fost invocată în recurs, precum şi pentru considerentul că, în materia supusă judecăţii, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile Legii nr. 2/2013.
Înalta Curte constatând că este nemotivată contestaţia cu privire la dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., va proceda la analiza dispoziţiilor legale în întregime în raport cu decizia atacată, pentru a nu prejudicia în nici un mod pe contestator în dreptul său la un proces echitabil, fără însă a se putea identifica însă vreo greşeală materială ori o omisiune de a cerceta vreunul dintre motivele de casare sau modificare a hotărârii atacate.
Instanţa sesizată cu această contestaţie reţine că aspectele sesizate de contestator exced dispoziţiilor art. 317- 318 C. proc. civ., nefiind întrunite condiţiile pentru a se putea exercita această cale de atac extraordinară.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte a constatat că cererea de faţă nu îndeplineşte cerinţele minime de admisibilitate pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac şi, în consecinţă, va respinge contestaţia formulată ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de V.M.A. împotriva Deciziei nr. 4748 din 29 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7112/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7114/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
