ICCJ. Decizia nr. 7175/2013. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7175/2013
Dosar nr. 3512/337/2009
Ședința publică de la 8 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea adresată Curţii de Apel Cluj şi înregistrată sub nr. 3512/337/2009, reclamanţii J.I şi J.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC F. SA, SC C.G. SRL, SC B.I. SRL, constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra bunurilor din 29 iunie 1995 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei prin care asupra imobilelor cu fânaţ în suprafaţă de 1 iug.şi 609 stj. p. respectiv 7.946 mp şi fânaţ în suprafaţă de 1 iug.şi 304 stj. p. respectiv 1074 mp s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei SC F. SA, să se dispună rectificarea de carte funciară în sensul anulării încheierii 627 din 2 octombrie 1995 şi a radierii dreptului de proprietate întabulat cu consecinţa restabilirii situaţiei de carte funciară anterioare în favoarea vechilor proprietari, să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare din 1996 de B.N.P. I.D.B. prin care s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei SC C.G. SRL asupra aceloraşi imobile, să se dispună rectificarea de carte funciară în sensul anulării încheierii din 3 iulie 1996 şi a radierii dreptului de proprietate întabulat de către SC C.G. SRL în favoarea SC F. SA, iar mai apoi în favoarea vechilor proprietari, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de licitaţie din 9 mai 2003 şi a actului adiţional prin care s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea SC B.I. SRL asupra aceloraşi imobile cu consecinţa rectificării de carte funciară în sensul restabilirii situaţiei anterioare.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea reclamanţilor, aceştia fiind totodată obligaţi să achite cheltuieli de judecată în sumă de 4180 lei către pârâta SC F. SA şi de 800 lei către SC B.G. SRL.
În motivarea acesteia s-a arătat că terenul asupra cărora au solicitat reclamanţii reconstituirea, era la data apariţiei Legii nr. 15/1990 în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat şi în baza art. 20 din aceeaşi lege a trecut în proprietatea noi societăţi comerciale rezultată în urma reorganizării fostei întreprinderi de legume şi fructe. Toată procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991 a fost menită să determine cu exactitate dacă terenul se află în patrimoniul acelei societăţi comerciale şi dacă este necesar desfăşurării activităţii.
În privinţa condiţiei ca acest teren să fie necesar desfăşurării activităţii Curtea a observat că şi această condiţie este îndeplinită. Aceasta deoarece textul actului normativ se referă la data apariţiei Legii nr. 15/1990 şi nu la momentul actual cum consideră din eroare reclamanţii. La acel moment, documentaţia tehnică şi raportul de expertiză relevă existenţa unor hale, sere, canale, platforme betonate, decantoare care erau în funcţiune fiind necesare desfăşurării activităţii şi constituind active ale noii societăţi comerciale înfiinţate.
De asemenea, martorul audiat în faţa instanţei a cărui sinceritate a fost pusă la îndoială de reclamanţi dar a cărui depoziţie se coroborează cu documentaţia tehnică şi expertiza arată că la data apariţiei Legii nr. 15/1990, aceste active aflate pe perimetrul delimitat de expert ca fiind liber funcţionau şi că existenţa lor poate fi constatată şi la data de faţă, chiar dacă unele sere au fost desfiinţate şi unele active nu sunt folosite în prezent.
Ca atare, nici la data de faţă acest teren nu este liber ci este ocupat de activele celor două societăţi comerciale SC F. SA şi SC B.G. SA iar faptul că unele din obiectivele arătate au fost desfiinţate sau altele nu sunt folosite, nu are nicio relevanţă pentru că fiind proprietatea acestor societăţi comerciale, ele sunt folosite după cum consideră conducerea acestor societăţi.
Astfel, Curtea a constatat că existau toate condiţiile prevăzute de lege pentru emiterea certificatului de atestare şi că, criticile de legalitate făcute de reclamanţi sunt nefondate.
În privinţa petitului accesoriu Curtea a constatat că certificatul de atestare este valabil şi prin urmare, încheierea de carte funciară din 1995 a respectat condiţiile prevăzute de Decretul-lege nr. 115/1938 în vigoare la acel moment şi că de altfel acest petit nu ar putea fi admis nici în ipoteza în care s-ar fi constatat nulitatea absolută parţială pentru că este în strânsă legătură cu capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC F. SA şi SC C.G. SRL şi a procesului verbal de licitaţie din 9 mai 2003, cât şi cu capetele de cerere privind rectificarea cărţii funciare în sensul anulării încheierilor de întabulare din 3 iulie 1996 şi din 7 august 2003 care constituie obiectul Dosarului cu nr. 3513/337/2009 al Judecătoriei Zalău.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat, în mod separat, recurs, cei doi reclamanţi.
În recursul promovat de J.V., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat faptul că este nereal ca la 1 ianuarie 1990 terenul constituia proprietatea Statului. Acest fapt este contrazis de extrasul de Carte Funciară şi de inexistenţa unui titlu legal al statului asupra terenului,respectiv naţionalizare, expropriere,donaţie etc.
Simpla stăpânire, respectiv alungarea abuziva a titularului dreptului real din detenţia si uzul bunului sau şi exercitarea stăpânirii de către o unitate socialistă de stat, nu este constitutivă de drept real şi nu se putea converti conform Legii nr. 15/1990 în drept de proprietate, pentru că aceasta ar intra în coliziune flagrantă cu prevederile constituţionale precum şi ale articolului 480 C. civ., care apărau dreptul proprietarului tabular.
Apoi instanţa fondului ignoră faptul că nici una dintre operaţiunile de C.F. săvârşite, după anul 1990 nu îi sunt opozabile, că ele s-au făcut fără ştiinţa şi în opozabilitate cu proprietarul tabular, fără acord ori act emanat de la acesta încălcându-se astfel principiul legalităţii prevăzut de art. 19 din Decretul Lege nr. 115/1938 preluat apoi şi de Legea nr. 7/1996.
Făcând abstracţie de existenţa în anul 1990 şi 1991a dreptului antecesorului asupra terenului, Curtea de Apel Cluj, soluţionează cauza conform mentalităţii şi principiului întâietăţii şi superiorităţii proprietăţii de stat, socialiste în dauna aplicării imparţiale şi nediscriminatorii a dreptului de proprietate aşa cum era el reglementat potrivit Constituţiei şi codului civil.
Recursul reclamantului J.I., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cu motivarea că instanţa de fond porneşte de la premisa ca Legea nr. 18/1991, reglementează reconstituirea dreptului de proprietate doar asupra terenurilor agricole, aflate în patrimoniul cooperativelor agricole, ori în acest caz cităm: „terenul a trecut de la antecesorul reclamanţilor la Statul Român."
În primul rând acest aspect nu mai putea face obiectul raportului juridic dedus judecaţii, întrucât prin sentinţa civilă nr. 685/2002, raporturile dintre reclamanţi şi Statul Român, au fost definitiv tranşate în favoarea acestora, recunoscându-li-se calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate în natură. Singura problemă care mai putea fi pusă în discuţie, era poziţionarea acestui teren, iar principiul de bază stipulat în Legea nr. 18/1991 şi apoi în celelalte legi subsecvente respectiv Legea nr. 169/1996 și apoi Legea nr. 1/2000, este că retrocedarea se va face pe vechiul amplasament sub rezerva dacă acest teren este liber, cum s-a şi probat de altfel în cauză.
La data apariţiei Legea nr. 15/1990, dreptul de proprietate asupra terenului nu se afla în patrimoniul fostei întreprinderi cu capital de stat ci doar dreptul de administrare operativă directă, ceea ce este cu totul şi cu totul altceva. Astfel la data reorganizării, putea trece în patrimoniul noii societăţi comerciale înfiinţate în baza Legea nr. 15/1990, eventual dreptul de proprietate asupra clădirilor. În ceea ce priveşte terenul, intră în patrimoniul noii societăţii comerciale cu capital de stat doar dreptul de administrare operativa directă. Dacă s-ar accepta viziunea instanţei de fond s-ar anula însăşi raţiunea pentru care a fost emisă H.G. nr. 834/1990 care prevedea metodologia şi condiţiile de intrare în patrimoniul societăţilor comerciale noi înfiinţate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Dreptul de proprietate asupra terenului putea fi dobândit la cerere, în baza H.G. nr. 834/1991, în anumite, condiţii şi respectiv în situaţia în care acest teren este solicitat şi este necesar bunei desfăşurări a activităţii economice. Însăşi instanţa de fond specifică: „iar administrarea acestui teren a aparţinut întreprinderii agricole de stat, iar mai apoi fostei întreprinderi de legume fructe Zalău".
Toată doctrina şi jurisprudenţa anilor 1990 şi ulterioară a statuat clar, ca în patrimoniul societăţilor noi înfiinţate, asupra terenurilor intră doar dreptul de administrare operativa directă, care putea fi eventual transformat în drept de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991, în anumite condiţii şi după o anumită procedură, altfel ar fi apărut o a doua preluare abuzivă.
Printre condiţiile esenţiale ca dreptul de proprietate asupra terenului să fi intrat în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat nou înfiinţate, trebuia ca acesta să fie necesar desfăşurării activităţii. Astfel rămânea de probat dacă acesta este liber sau nu, ceea ce s-a şi făcut.
În urma efectuării expertizei topo de către expert tehnic judiciar M.M.T. s-a constatat că „din suprafaţa totală de 7.945+1.094 = 9.039 mp a celor două imobile iniţial identificate prin expertiza efectuată, o suprafaţa de 7.860 + 1.085 = 8.945 mp din suprafaţa de teren revendicată de către reclamanţi este inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC F. SA”.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietateasupra terenurilor, mai sus indicat este nul pentru suprafaţa de 8.945 mp, revendicată şi identificată la primul punct din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză ca fiind inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC F. SA, pe raţionamentelor susţinute şi în faţa instanţei de fond.
În altă ordine de idei, conform art. 1. H.G. nr. 834/1991. „Un teren aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acesteia necesar desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate se determină, pentru societatea comercială înfiinţată printr-o H.G. de către organe care îndeplinesc atribuţiile Ministerului de resort". Totodată, conform acestor dispoziţii legale SC F. SA, pentru a i se putea elibera certificatul de proprietate, trebuia să îndeplinească trei condiţii:
În primul rând dreptul de proprietate asupra terenului trebuia să fi fost în patrimoniul societăţii, în patrimoniul societăţii există doar dreptul de administrare operativă directă.
În al doilea rând terenul să fie necesar desfăşurării activităţii societăţii, am probat, susţine recurentul, că terenul este liber.
În al treilea rând terenul să fie aferent unui activ, activele societăţii sunt cele reiterate în expertiza tehnică şi se poate remarca uşor şi din fotografia efectuată în cauză, cât anume este liber şi cat este folosit.
Având în vedere datele concrete ale speţei, SC F. SA, nu îndeplineşte nici una din aceste condiţii. Terenul este liber de construcţii şi nu este aferent vreunui activ al societăţii, astfel nu se justifica eliberarea actului a cărui revocare se cere.
4. Apărările intimaţilor
SC F. SA Zalău prin întâmpinare a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu motivarea că reclamanţii mai susţin neadevărat şi faptul că azi pe terenul ce a aparţinut antecesorului acestora, nu există nici un fel de construcţii, sau cele care există nu sunt exploatate şi invocă în sprijinul acestor susţineri expertiza efectuată în cauză de către expertul M.
Criticile formulate de reclamanţi sunt neîntemeiate şi prin actele depuse la dosar în faţa instanţei de fond, s-a făcut dovada că intimata este proprietara terenului în litigiu şi a dobândit acest teren în condiţii de legalitate deplină, pe teren la data dobândirii lui existau construcţii care erau necesare desfăşurării activităţii societăţii şi toate aceste construcţii, inclusiv serele erau în funcţiune la data dobândirii proprietăţii asupra terenului.
În ceea ce priveşte terenul pe care aceştia îl „revendică" pe acesta se află staţia de preepurare şi staţia de epurare, casa pompe,platformă betonată, canalizarea întregii clădiri, precum şi conductele de alimentare cu agent termic a serelor, serele şi conductele de canalizare a apelor reziduale de la sere şi parţial se află construită fabrica de conserve, acesta a fost transmis în patrimoniul fostei I.L.F. Sălaj Zalău prin Decizia nr. 385 din 26 decembrie 1972 a fostului Consiliului Popular al Judeţului Sălaj.
Dovada existenţei acestor construcţii la data preluării terenului de către SC F. SA, a patrimoniului fostei Întreprinderi de Legume şi Fructe a fost făcută în faţa instanţei de fond cu actele pe care le-a depus la dosar la data de 26 ianuarie 2012.
Existenţa serelor este atestată şi în anul 1994 prin raportul de expertiză efectuat de către expert topo F.L., care constata că în mai 1994 existau pe teren „hală secţie conserve", „laborator", „depozite", „staţie de preepurare", „staţie de epurare", „casă pompe" şi „platformă betonată" şi sere, exact aceleaşi construcţii care există şi azi pe teren cu excepţia unei părţi din sere care au trebuit demolate.
S-au depus la dosar planşele foto actuale ale terenului aflat în litigiu, schiţa construcţiilor preluate de intimată la data eliberării certificatului de atestare din 29 iunie 1995 şi care demonstrează că terenul solicitat de reclamanţi este ocupat şi azi de construcţii, care sunt necesare desfăşurării activităţii sale economice productive a subsemnatei, chiar dacă unele din sere au fost recent demolate.
Prin ascultarea în faţa primei instanţe a martorului P.G. s-a demonstrat încă o dată că terenul revendicat de reclamanţi este un teren construit, pe care există şi azi cele două filtre decantoare, platforma betonată, staţia de betoane, casa pompe şi depozitul de produse finite, martorul arătând că nu a existat şi nu există nici azi vreun teren viran, iar serele existau la data la care SC F. SA a preluat patrimoniul de la fosta I.L.F. Sălaj Zalău, au fost funcţionale şi au funcţionat până în anul 2011, astfel că am dovedit contrar celor susţinute de către recurenţi.
Recurentul J.V. critică hotărârea atacată susţinând că SC F. SA a dobândit nelegal terenul, deoarece susţine că la data de 1 ianuarie 1990 terenul din litigiu nu era în proprietatea Statului Roman.
Afirmaţia recurentului nu este conformă cu realitatea şi este combătută de Decizia nr. 385 din 26 decembrie 1972 dată în baza Ordinului nr. 333 din 4 noiembrie 1972 prin care s-a transmis în patrimoniul fostei I.L.F. Sălaj suprafaţa de teren de 9,63 ha, în vederea construirii secţiei de Conserve, a serelor a depozitelor de ambalaje etc.
Faptul construirii serelor şi a celorlalte supraedificate pe terenul de 9,63 ha este dovedit şi prin actele depuse la dosar, în faţa Curţii de Apel Cluj la termenul din 26 ianuarie 2012.
Din actele prezentate, în mod corect prima instanţă a statuat că la data apariţiei Legii nr. 15/1990 în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat (I.L.F. Sălaj Zalău) exista şi terenul care face obiectul prezentului proces, iar trecerea terenului în patrimoniul SC F. SA s-a făcut în mod legal în baza disp. art. 20 din Legea nr. 15/1990, deoarece s-a îndeplinit şi procedura prev.de H.G. nr. 834/1991 urmare căreia s-a constatat că pe terenul de 9,63 ha există construcţii care sunt necesare desfăşurării în concret a activităţii societăţii. În ceea ce priveşte terenul revendicat de recurenţii-reclamanţi s-au depus la dosar actele care atestă existenţa acestor construcţii.
Intimatul M.A.D.R.,prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de fond în mod temeinic şi legal, a constatat că legalitatea actului administrativ atacat este susţinută de dispoziţiile legale în vigoare, actele emise respectând procedurile legale.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la data de 29 iunie 1995 de către minister în baza Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 şi a Criteriilor Comune nr. 2665/1C/311/1992 şi Completările nr. 425316/N/1992 privind stabilirea şi evacuarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de stat, emise de M.F.M.L.P.A.T., având avizele O.C.A.O.T.A. judeţean şi al celorlalte instituţii abilitate în acest scop, pentru suprafaţa de 158.786,98 mp.
Potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în societăţi comerciale pe acţiuni, „bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia” (aici fiind inclus şi terenul), iar prin actele emise de minister, în temeiul H.G. nr. 834/1991, s-a certificat acest drept legal de proprietate, M.A.D.R. a avut în vedere documentaţia depusă de societatea în cauză, care era avizată şi aprobată de organele legale abilitate, potrivit H.G. nr. 834/1991 şi Criteriilor de aplicare.
Conform art. 15 Cap. IV din aceste criterii, documentaţia se înaintează la compartimentul urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul consiliilor judeţene, unde reprezentantul acestuia, împreuna cu reprezentantul O.C.O.T. verifică şi avizează datele înscrise în planuri şi anexe.
Actele administrative se bazează pe o prezumţie de autenticitate şi veridicitate. Această trăsătură a actelor administrative derivă din faptul că, fiind elaborate în executarea legii, sunt considerate, pe de o parte, ca fiind acte autentice, o emanaţie a organului abilitat în acest scop de lege, iar pe de altă parte, că datele pe care le cuprind sunt conforme cu realitatea. Aşadar, reclamanţii au obligaţia să facă dovada că actele atacate au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii acestora, în caz contrar urmând ca acţiunea să fie respinsă ca nefondată, conform principiului de drept potrivit căruia actul este valabil până la proba contrară, sarcina probei fiind a reclamanţilor.
Mai mult, de la data emiterii lui şi până la data formulării cererii, actul administrativ a produs efecte juridice depline, astfel încât declararea lui ca nelegală ar aduce atingere principiului salvgardării stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.
Faţă de cele învederate mai sus şi cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa în hotărârea atacată, suprafaţa de teren revendicată "era la data apariţiei Legii nr. 15/1990 în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat şi în baza art. 20 din aceeaşi Lege a trecut în proprietatea noii societăţi comerciale rezultată în urma reorganizării fostei întreprinderi de legume şi fructe."
Mai mult, şi condiţia prevăzută de Legea nr. 15/1990 ca, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, terenul revendicat să fie necesar desfăşurării activităţii societăţii comerciale este îndeplinită.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Principala critică adusă soluţiei instanţei de fond vizează faptul că terenul în litigiu nu ar fi fost la data apariţiei Legii nr. 15/1990 în proprietatea antecesoarei pârâtei, respectiv I.L.F. Zalău.
Or, conform înscrisurilor aflate la dosarul instanţa de fond, terenul în litigiu se află în patrimoniul acestei societăţi la data apariţiei Legii nr. 15/1990, planurile cadastrale confirmând acest lucru.
Cât priveşte aspectul conform căruia terenul în litigiu era sau nu necesar desfăşurării întreprinderii, din planul de situaţii (fila 208), cât şi din declaraţia martorului audiat în cauză, martor propus de către reclamanţi, respectiv P.G. (fila 232) acesta confirmă existenţa a două construcţii, depozit şi a unor sere, care la nivelul anului 2011 erau utilizate.
De altfel, condiţia prevăzută de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, a utilizării terenului pentru desfăşurarea activităţii rezultă şi din înscrisurile ce au stat la baza emiterii certificatului de atestare a cărui anulare se solicită (filele 132-146 dosar fond).
Cât priveşte faptul că respectivul certificat nu ar fi trebuit să fie emis întrucât la acea dată exista pe rolul instanţei o acţiune în revendicare vizând aceeaşi suprafaţă de teren, nici o dispoziţie legală nu impune o asemenea decizie, şi, mai mult, întrucât actul a fost emis, nu există nicio prevedere legală conform căreia acest motiv ar conduce înspre anularea sau nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Aceeaşi argumentaţie priveşte şi susţinerea conform căreia la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, recurenţii depuseseră deja cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul Legii nr. 18/1991.
Mai mult, conform înscrisurilor de la dosar, nu există nicio probă că la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamanţilor.
2. Temeiul legal al soluţiei
Având în vedere aceste considerente Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală, urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile ca nefondate, acestea neîncadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de J.I. și J.V. împotriva sentinţei nr. 274 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă pe fiecare dintre recurenţii-reclamanţi la plata a câte 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatele pârâte SC F. SA Zalău şi SC B.G. SRL Oradea, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7174/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7205/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
