ICCJ. Decizia nr. 7217/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7217/2013
Dosar nr. 1059/54/2011
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 mai 2011, reclamanta SC M.O.C. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. Dolj a contestat Decizia nr. 58 din 25 martie 2011 emisă de A.N.A.F.
In motivarea acţiunii s-a arătat că prin Decizia de impunere nr. 1 din 19 ianuarie 2011, societatea a fost obligată la plata sumei de 1.030.406 lei reprezentând impozit pe profit (285 685 lei), obligaţii fiscale accesorii impozit pe profit (165 807 lei), T.V.A.(386.848 lei) şi obligaţii fiscale accesorii T.V.A. (192066 lei), iar contestaţia formulată a fost soluţionată negativ prin Decizia nr. 58 din 25 martie 2011.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 388 din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC M.O.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj; a fost anulată Decizia de impunere nr. 1 din 19 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P.- Activitatea de Inspecţie Fiscală şi decizia de soluţionare a contestaţiei din 25 martie 2011 emisă de către A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj; s-a respins cererea de anulare a raportului de inspecţie fiscală nr. 501 din 19 ianuarie 2011 ca inadmisibilă şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.004,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut sub aspectul situaţie de fapt, că prin Decizia de impunere fiscală din 19 ianuarie 2011 întocmită în baza procesului verbal de control fiscal de către pârâta A.N.A.F.- D.G.F.P. Dolj, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.030.406 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar în cuantum de 285 685 lei, obligaţii fiscale accesorii impozit pe profit 165 807 lei, T.V.A. suplimentar în cuantum de 3.868.48 lei şi obligaţii fiscale accesorii T.V.A. în cuantum de 192066 lei, iar contestaţia formulată a fost respinsă prin Decizia nr. 58 din 25 martie 2011.
S-a avut in vedere ca în evidenţele societăţii au fost înregistrate în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009 două facturi emise de către SC M.S.I.E. SRL Dr. Tr. Severin; că in perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009 au fost înregistrate nouă facturi de aprovizionare emise de către SC F.A.S.S. SRL Deva; că în luna decembrie 2009, în evidenţa societăţii reclamante au fost înregistrate cinci facturi emise de SC M.G. SRL Strehaia, apreciindu-se de către organele fiscale că toate aceste operaţiuni nu reflectau realitatea.
În raport de documentele ataşate la dosar, precum şi de concluziile raportului de expertiză, de răspunsul la obiecţiuni de anexele la raportul de expertiză, Curtea de Apel a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 155 din C. fisc. cele 16 facturi conţin toate datele prevăzute de lege ca fiind informaţii obligatorii, respectiv denumirea şi numărul documentului, denumirea/numele şi prenumele şi sediul/adresa persoanei care întocmeşte documentul, conţinutul operaţiunii economico financiare, datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii, numele, prenumele şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii respective, toate aceste menţiuni regăsindu-se în facturile respective.
În ceea ce priveşte susţinerile organelor fiscale că acestea nu pot fi considerate valabile ca documente justificative, întrucât lipsesc elemente precum locul de încărcare, semnătura de primire, ora expediţiei, s-a apreciat că acestea nu reprezintă menţiuni esenţiale, şi totodată că absenţa lor poate fi suplinită de celelalte documente contabile, precum avizele de însoţire a mărfii, fişele de magazie, N.I.R.- etc.
De asemenea, s-a reţinut că SC M.S. SRL, SC F.A.S.S. SRL şi SC M.G. SRL au fost declarate inactive ulterior tranzac ț iilor efectuate cu societatea reclamantă, din conţinutul raportului de expertiză şi din documentele anexate, rezultând faptul că bunurile cuprinse în cele 16 facturi au fost cumpărate de la societăţi care la data transferului dreptului de proprietate nu erau în insolvenţă, faliment, inactivitate temporară sau alte situaţii, că materialele au fost livrate în baza unor avize de expediţie care consemnează datele privind identificarea transporturilor, respectiv data, mijlocul de transport, delegat, cantitate, materialele au fost recepţionate conform facturilor întocmite, că facturile au fost achitate către furnizori prin instrumente de plată bancare şi că materialele au fost utilizate pentru executarea unor lucrări contractate de către societate astfel că nu se poate reţine vreo culpă a reclamantei.
Totodată, s-a avut in vedere că evidenţa materialelor s-a ţinut cantitativ valoric, că au fost deschise fişe de magazie şi au fost consemnate în fişele de magazie toate operaţiunile de intrare şi dare în consum, că operaţiunile de intrare au fost înregistrate în contabilitatea SC M.O.C. SRL, iar lucrările de executare au fost facturate către beneficiari şi incasate, facturile fiind înregistrate în jurnalele de vânzări şi înscrise în deconturile de T.V.A., iar veniturile au fost înregistrate în registrul jurnal şi în balanţele de verificare corespunzătoare perioadelor respective.
Ca atare, Curtea de apel a reţinut că toate sumele cuprinse în facturile cu societăţile SC M.S.I.E. SRL Dr.Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL Deva şi SC M.G. SRL, verificate de către organele fiscale cu ocazia controlului efectuat şi consemnat în R.I.F., au caracter de cheltuieli deductibile, aşa cum rezultă din documentele contabile ale SC M.O.C. SRL, acestea îndeplinind condiţiile prevăzute de legislaţia fiscală în vigoare, respectiv art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. coroborat cu pct. 45 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, art. 146 alin. (1) lit. a) şi art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
În ceea ce priveşte faptul că SC M.S.I.E. SRL, SC F.A.S.S. SRL şi SC M.G. SRL, în perioada în care s-au derulat tranzacţii cu aceste 3 societăţi, nu au depus bilanţul contabil, sau nu au depus declaraţii fiscale către A.N.A.F. pentru anumite perioade, sau nu au declarat un punct de lucru, s-a considerat că aceste situaţii nu-i pot fi imputate reclamantei, aceasta comportându-se ca un comerciant de bună credinţă atât în relaţia cu cei trei furnizori cât şi faţă de A.N.A.F.
S-a reţinut şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene de Justiţie cu privire la deductibilitatea T.V.A. în Cauzele reunite C-354/355/03 Optigen Ltd, Fulcrum Electronics Ltd si Bond House systems Lta c. Commlssloners of Customs & Excise privind implicarea în lanţul tranzacţional a unei societăţi-fantomă (fraudă tip carusel) şi utilizarea în deducerea T.V.A. a unui cod de înregistrare fictiv, in Cauza C-255/02 Halifax privind practici abuzive în materie de T.V.A., în Cauza C-409/04, Teleos şi alţi c. Commissioners of Custom & Excise privind aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere utilizând documente aparent reale, Cauza C-85/95 Reisdorf - lipsa documentului în original.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a raportului de inspecţie fiscală, judecătorul fondului a apreciat că se impune respingerea acesteia deoarece acesta nu reprezintă un act administrativ fiscal susceptibil de a fi pus în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art. 85 şi 86 C. proc. fisc.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. întrucât a căzut în pretenţii, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.004,30 lei.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în esenţă pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a reţinut în mod eronat situaţia de fapt dedusă judecăţii.
Se reţine faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 155 C. fisc. cele 16 facturi ar conţine toate datele prevăzute de lege ca fiind informaţii obligatorii.
În perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, societatea contestatoare a înregistrat în evidenţa contabilă facturi de aprovizioanare de la trei furnizori: SC M.S.I.E. SRL, Dr. Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL - Hunedoara, SC M.G. SRL - Mehedinţi.
Organele de inspecţie fiscală au stabilit în mod întemeiat că societatea reclamantă a înregistrat în evidenţa contabilă două facturi de aprovizionare cu balast şi piatră sparta de la SC M.S.I.E. SRL Dr. Tr.Severin în sumă totală de 600.354 lei, din care baza impozabilă : 504.499 lei + TVA : 95.855 lei.
Conform Raportului din 12 iulie 2010 emis de Compartimentul de Schimb International de Informaţii din cadrul D.G.F.P. Dolj, rezultă că SC M.S.I.E. SRL nu a declarat livrări efectuate către reclamanta SC M.O.C. SRL.
Asupra acestui aspect instanţa de fond nu s-a pronunţat în niciun fel.
- Pe nota de intrare recepţie din 16 decembrie 2008 a cantităţilor de 4.140 mc balaş figurează facturată cu factura din 26 decembrie 2008, rubricile «comisia de recepţie» şi «primit în gestiune» sunt completate cu numele şi prenumele persoanei/persoanelor, la rubrica «comisia de recepţie» figurează aplicată o ştampilă cu sigla reclamantei şi o semnătură inteligibilă.
Referitor la factura din 20 ianuarie 2009, s-a învederat instanţei de fond că la rubrica " date privind expediţia" nu erau completate "mijlocul de transport, expedierea s-a efectuat în prezenta noastră la de . ora. şi nici rubrica semnăturile."
Cu privire la contractul încheiat de către reclamantă cu SC M.S.I.E. SRL, dl E.Ş. în calitate de administrator al reclamantei a declarat ca acesta a fost semnat de dl. M.M., în timp ce dl. M.M. în declaraţia dată organelor I.P.J. Mehedinţi a declarat că legătura cu facturile din 26 decembrie 2008 şi din 20 ianuarie 2009, în care el apare ca delegat menţionează nu cunoaşte nimic, semnătura nu-i aparţine şi nu cunoaşte dacă a fost livrată cantitatea de balast şi p de către SC M.S.I.E. SRL către SC M.O.C. SRL."
Inspecţia fiscala a constatat, în mod întemeiat, că, în perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009, societatea contestatoare a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 9 facturi aprovizionare, în sumă totală de1.263.769 lei, emise de către SC F.A.S.S. SRL.
Conform Raportului din 12 iulie 2010 emis de Compartimentul de Schimb Internaţional de Informaţii din cadrul D.G.F.P. Dolj, SC F.A.S.S. SRL nu a declarat livrările efectuate către reclamanta SC M.O.C. SRL.
- Analiza caracterului deductibil al cheltuielilor înregistrate de către reclamantă presupunea, în mod obligatoriu şi o verificare a situaţiei SC F.A.S.S. SRL, lucru ce nu a fost făcut nici de către expertul contabil, nici de către instanţa de fond care preia numai concluziile expertului contabil.
La stabilirea caracterului deductibil al cheltuielilor respective expertul contabil trebuia să aibă în vedere procesul verbal din 09 februarie 2010 încheiat de către D.G.F.P. Dolj la SC F.A.S.S. SRL Deva în care se reţine că: „organele de inspecţie fiscala s-au deplasat in data de 06 septembrie 2010 la sediul social declarat al agentului economic din Deva, unde nu a fost prezentă nici o persoana care să reprezinte societatea comerciala şi să pună la dispoziţia organelor de inspecţie fiscala documentele primare, documentele financiar contabile declaraţiile de impunere, registrul fiscal, jurnalele T.V.A. de vânzări si cumpărări si alte înscrisuri necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale a SC F.A.S.S. SRL."
- Instanţa de fond nu s-a pronunţat nici cu privire la faptul că pentru factura din 30 septembrie 2009 în care figurează achiziţionată cantitatea de 2846 mc piatra sparta de dimensiune 70-63 si cantitatea 586 mc piatra sparta de dimensiune 16-30 nu a fost prezentată nota de intrare recepţie.
Materialele ce figurează aprovizionate de la SC F.A.S.S. SRL au fost incluse pe cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil în perioada 01 noiembrie 2008-30 iunie 2010.
O situaţie de fapt asemănătoare s-a reţinut în actul de control şi în ceea ce priveşte relaţia reclamantei cu SC M.G. SRL Strehaia.
Astfel, în luna decembrie 2009 în evidenţa contabilă a SC M.O.C. SRL au fost înregistrate 5 facturi în valoare totală de 558.767 lei emise de SC M.G. SRL, reprezentând beton pietriş, piatră spartă şi motorină.
Conform Raportului din 12 iulie 2010 emis de Compartimentul de Schimb International Informaţii din cadrul D.G.F.P. Dolj, SC M.G. SRL nu a declarat livrări către reclamantă.
Asupra acestui aspect instanţa de fond nu şi-a exprimat punctul de vedere în niciun fel, deşi analiza caracterului deductibil al sumelor în litigiu nu poate presupune simpla verificare a înregistrări contabile a facturilor emise de partenerii reclamantei, aşa cum a procedat expertul contabil la realizarea expertizei contabile.
Această analiză a caracterului deductibil al cheltuielilor înregistrate de reclamantă presupune, în mod obligatoriu şi o verificare a situaţiei SC M.G. SRL.
Cu privire la contractul încheiat de către reclamantă cu SC M.G. SRL, dl E.Ş. în calitate de administrator al reclamantei a declarat că: acesta a fost semnat de dl M.S., fiind semnat la sediul SC M.O.C. SRL;
Controlul a constatat ca pe notele de intrare recepţie a cantităţilor de materiale ce figurează facturate, rubricile "comisia de recepţie" si "primit in gestiune" nu figurează completate cu normele şi prenumele persoanei/persoanelor la rubrica "comisia de recepţie" figurează aplicata o ştampilă SC M.O.C. SRL, cu semnătura inteligibilă.
Prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării a documentelor justificative, cât şi menţiunile sau informaţiile care să rezulte din acestea.
În acest sens, prin art. 145 din C. fisc. s-a prevăzut, la alin. (8), că "Pentru exercitare; dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice drepţi de deducere, în funcţie de felul operaţiunii", precizându-se în cadrul reglementărilor date, la lit. a) şi b); documentele ce trebuie prezentate pentru dovedirea fiecărei situaţii specifice.
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin admiterea recursului în interesul legii că în aplicarea corectă a dispoziţiilor înscrise în art. 21 alin. (4) lit. f) şi în art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din Lege; nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi în art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată, se impune să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.
În consecinţă, operaţiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate iar bunurile care fac obiectul tranzacţiilor respective sunt considerate fără documente legale de provenienţă.
- Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că legislaţia fiscală nu ar prevede obligativitatea contribuabilului de a face alte verificări suplimentare şi nici nu menţionează ca fiind nedeductibile fiscal sau că nu îndeplinesc condiţiile de a fi înregistrate în contabilitate documentele contabile, dacă acestea sunt emise de entităţi care nu şi-au îndeplinit obligaţiile către organele fiscale.
- În ceea ce priveşte accesoriile obligaţiilor bugetare, în condiţiile în care reclamantul datorează debitul principal, instanţa de recurs să constate faptul că textele legale C. proc. fisc. sunt lipsite de echivoc.
Astfel, „pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere," iar „majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv."
În concluzie, nu este condiţionată impunerea fiscală de săvârşirea faptei cu vinovăţie, în speţa de faţă data scadentă a obligaţiei principale fiind stabilită de legea fiscală şi fiind nerespectată de către reclamantă.
- Cu privire la cheltuielile de judecată, se apreciază cuantumul acestora exagerat în raport cu probele administrate.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Reclamanta SC M.O.C. SRL Craiova a formulat concluzii scrise şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Consideră reclamanta - intimată că practica judiciară C.E.J. este în sensul că fără a exista o practică abuzivă din partea furnizorului, acesta, chiar în prezenţa unor documente fictive, este considerat de bună credinţă, pe cale de consecinţă putând aplica regimul de T.V.A. drept de deducere.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
- În ceea ce priveşte neîndeplinirea de către reclamanta - intimată a condiţiilor impuse de prevederile art. 155 C. fisc. ca informaţii obligatorii.
Organele de inspecţie fiscală au constatat că pentru achiziţiile care figurează efectuate de SC M. SRL, SC M.S.I.E. SRL, SC F.A.S.S. SRL, SC M.G. SRL - respectiv pentru un număr de 16 facturi, societatea reclamantă nu a prezentat documente şi informaţii care pot certifica realitatea acestor operaţiuni de aprovizionare.
S-a reţinut că facturile de aprovizionare nu sunt completate la rubrica nr. aviz de însoţire a mărfii, cu numărul avizelor în baza cărora s-a făcut facturarea şi au date incomplete la rubrica „date privind expediţia” şi în consecinţă bunurile care fac obiectul tranzacţiilor sunt considerate de către organul de control fără documente legale de provenienţă.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că reclamanta - intimată s-a comportat ca un comerciant de bună credinţă, a înregistrat în jurnalele de T.V.A. şi în deconturile de T.V.A. toate facturile în cauză şi a depus pentru perioadele menţionate toate declaraţiile solicitate de legislaţia în vigoare. De asemenea, facturile emise au fost achitate prin ordine de plată, fapt care dovedeşte realitatea desfăşurării tranzacţiilor.
Sunt de reţinut şi concluziile raportului de expertiză în sensul că la data tranzacţiilor, cele 3 societăţi nu erau în insolvenţă, faliment, inactivitate temporară sau alte situaţii, materialele au fost livrate în baza unor avize de expediţie care consemnează datele privind identificarea transporturilor, respectiv data, mijlocul de transport, delegat, cantitate, materialele au fost recepţionate conform facturilor întocmite, facturile au fost achitate către furnizori prin instrumente de plată bancare, materialele au fost utilizate pentru executarea unor lucrări contractate de către societate astfel că nu se poate reţine vreo culpă a reclamantei.
La darea în consum a materialelor s-au întocmit bonuri de consum pe care este menţionat locul de consum al acestora.
Evidenţa materialelor s-a ţinut cantitativ valoric, au fost deschise fişe de magazie şi au fost consemnate în fişele de magazie toate operaţiunile de intrare şi dare în consum.
Toate operaţiunile de intrare, dare în consum ale materialelor cumpărate de la SC M.S.I.E. SRL Dr. Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL Deva şi SC M.G. SRL au fost înregistrate în contabilitatea SC M.O.C. SRL.
Lucrările executate care încorporau şi aceste materiale au fost facturate către beneficiari şi încasate, deci materialele cumpărate de la SC M.S.I.E. SRL Dr.Tr. Severin, SC F.A.S.S. SRL Deva şi SC M.G. SRL au contribuit la realizarea veniturilor SC M.O.C. SRL.
- În ceea ce priveşte motivul de recurs privind înregistrarea în contabilitate de către cei trei furnizori a facturilor respective.
Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu este fondat, instanţa de fond în mod corect a reţinut că aceste împrejurări nu pot fi imputate reclamantei – intimate câtă vreme nu s-a dovedit o practică abuzivă din partea acesteia.
În acest sens sunt şi considerentele C.E.J. care în cauzele Axel Kittel v.Etat Belge (Dec. C.E.J. 439/2004) şi Ecotrade SpA Agenzia delle Entrate (Dec C.E.J. 95/2007) - „în temeiul principiului neutralităţii fiscale, deducerea T.V.A. aferentă intrărilor trebuie să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă au fost omise de către persoanele impozabile” „În cazul în care beneficiarul unei livrări de bunuri este o persoană impozabilă care nu a ştiut şi nu putea să cunoască faptul că operaţiunea respectivă a fost legată de o fraudă comisă de vânzător, art. 17 din Direcţia a 6-a trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi interne prin care cumpărătorul pierde dreptul de deducere a T.V.A. achitate. Nu are importanţă faptul că nulitatea contractului se datorează evaziunii frauduloase a T.V.A. sau altor fraude”.
Aceste considerente au fost reţinute corect şi de instanţa de fond, adoptarea de către organele fiscale a unor soluţii excesiv de formaliste şi în contrast cu jurisprudenţa obligatorie a C.E.J. pentru statele membre, duce la încălcarea principiului neutralităţii fiscale şi a evitării dublei impuneri în materia de T.V.A. (art. 228 parag. 1 din Tratatul C.E.).
- Cel de-al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat deoarece nu se poate imputa reclamantei – intimate faptul că după derularea tranzacţiilor economice la un anumit interval de timp societăţile furnizoare au fost declarate inactive prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F., pentru aceleaşi raţiuni că organul fiscal nu a dovedit că reclamanta - intimată a putut să cunoască sau a ştiut că operaţiunea respectivă a fost legată de vreo fraudă a societăţii furnizoare.
Cum organele fiscale nu au putut dovedi împrejurări care să determine reaua credinţă a reclamantei în derularea operaţiunilor, faptul că furnizorii nu au declarat livrările către reclamanta - intimată, că la sediile sociale nu s-au găsit nici o persoană, că societăţile furnizoare s-au declarat inactive ulterior operaţiunilor, nu pot fi imputate reclamantei.
Se reţine că materialele cumpărate au fost folosite pentru realizarea de operaţiuni economice în scopul obţinerii de venituri impozabile, în fapt reclamanta utilizându-le pentru lucrările de construcţii contractate. Cum aceste cheltuieli au fost dovedite cu facturi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (5) lit. o) C. fisc., acelea sunt deductibile conform art. 145 alin. (2) C. fisc., aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.
- În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, se observă că în cauză instanţa de fond a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 274 C. proc. civ., cuantumul cheltuielilor de judecată fiind apreciat ca rezonabil în raport cu natura, complexitatea, timpul şi volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului de avocat.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., văzând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Craiova împotriva sentinţei nr. 388 din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7205/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7239/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
