ICCJ. Decizia nr. 7209/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7209/2013
Dosar nr. 271/42/2012
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 6 aprilie 2012, reclamantul P.P.C. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Baroului Dâmboviţa, Baroul Dâmboviţa, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România şi a solicitat, în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea în parte a Deciziei nr. 168 din 23 decembrie 2011 a Consiliului Baroului Dâmboviţa şi anularea în totalitate a Deciziei nr. 343 din 3 martie 2012 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR), în sensul admiterii cererii sale de trecere pe tabloul avocaţilor definitivi prin scutirea de la efectuarea stagiului de avocat, scutire întemeiată pe dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 republicată.
În motivarea cererii a arătat reclamantul că a intrat în profesia de avocat în anul 1999 prin Decizia UAR nr. 3613 din 18 iunie 1999, în temeiul art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în care legea profesiei de avocat era în vigoare în anul 1999 (susţinând un examen scris şi oral de verificare a cunoştinţelor de drept civil, penal procedură civilă, procedură penală precum şi din legea de organizare a profesiei de avocat). Ulterior intrării în profesie, în perioada stagiului, a cerut Baroului Dâmboviţa suspendarea din profesie prin Adresa nr. 114 din 17 decembrie 1999, urmare angajării în funcţia de jurisconsult, cerere care i-a fost aprobată prin Adresa nr. 445 din 21 decembrie 1999. În perioada ulterioară suspendării din profesia de avocat şi până în prezent a fost definitivat în funcţia de consilier juridic, fapt atestat de Adeverinţa nr. 19 din 24 noiembrie 2011 a Asociaţiei Profesionale a Consilierilor Juridici „L.C.” Dâmboviţa, având o vechime în profesia de consilier juridic de peste 10 ani, după cum reiese şi din consemnările operate în cartea de muncă.
În susţinerea cererii de scutire de stagiu şi înscriere pe tabloul avocaţilor definitivi, adresată Baroului Dâmboviţa, precum şi în contestaţia adresată Consiliului UNBR, a invocat pe lângă dispoziţiile legale din Legea nr. 51/1995 şi din Statutul profesiei şi Hotărârea interpretativă nr. 3/2008 a Baroului Bucureşti, care la art. 4 menţionează că: „Avocaţii stagiari deveniţi incompatibili, exercitând ulterior în perioada de incompatibilitate funcţii juridice în sensul celor prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, o perioadă mai mare de 5 ani, sau care au fost definitivaţi în aceste funcţii, dobândesc calitatea de avocat definitiv la data de ridicare a măsurii suspendării cu condiţia depunerii de înscrisuri justificative în acest sens.”
A susţinut reclamantul că interpretarea legii trebuie făcută nu doar în litera ci şi în spiritul ei, iar scopul legii în acest caz este acela de a echivala unei persoane definitivatul într-o altă profesie de natură juridică cu definitivatul profesiei de avocat.
A invocat reclamantul Decizia nr. 58/2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care o persoană aflată într-o situaţie similară a atacat în contencios administrativ Decizia Baroului Cluj cu privire la respingerea cererii de scutire de stagiu, fiindu-i admisă cererea (soluţia rămânând irevocabilă şi în urma respingerii recursului la ICCJ prin Decizia nr. 5106 din 18 noiembrie 2010).
S-a mai arătat prin acţiune că în considerentele Deciziei nr. 168 din 23 decembrie 2011 Consiliul UNBR invocă ca şi motiv că nu ar fi făcut dovada susţinerii examenului de definitivat în profesia de consilier juridic, fără a se avea în vedere că a fost definitivat de drept, prin efectul legii, în profesia de consilier juridic, astfel că nu putea susţine un alt examen de definitivat.
De asemenea a mai invocat reclamantul că i-a fost aplicat un tratament discriminatoriu faţă de alte persoane în aceeaşi situaţie, ceea ce contravine prevederilor art. 14 din Convenţia Europeană a drepturilor omului
Pârâtele Consiliul Baroului Dâmboviţa şi Baroul Dâmboviţa, precum şi pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România au formulat întâmpinări prin care au invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea acţiunii formulate de către reclamant, iar pe fond, în cazul în care s-ar trece peste excepţia invocată, respingerea acţiunii ca nefondată.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, pârâtele au arătat faptul că în cererea acestuia sunt luate în discuţie relaţiile de serviciu între membri ai aceleiaşi categorii profesionale şi chiar ai aceluiaşi barou, membru al UNBR, şi nu relaţia Baroului Dâmboviţa (sau UNBR) cu terţii, ceea ce excede cadrului contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, în condiţiile în care s-ar trece peste excepţia invocată, pârâtele au arătat că acţiunea reclamantului P.P.C. este nefondată, impunându-se respingerea ei ca atare, prin hotărârea ce va fi pronunţată.
Prin Sentinţa nr. 160 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâte; s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul P.P.C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Baroului Dâmboviţa, Baroul Dâmboviţa, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Pentru a pronunţa această sentinţa, instanţa a reţinut că cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâte, că ambele decizii atacate constituie acte administrative, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar potrivit art. 2 lit. b) din aceeaşi lege şi dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R. este formată din toate barourile din România şi este persoană juridică de interes public.
A apreciat judecătorul fondului că prin deciziile contestate la instanţă nu sunt reglementate simple relaţii de serviciu avocat - Barou, iar hotărârile adoptate de consiliul baroului pot fi anulate de Consiliul U.N.B.R. numai pentru motive de nelegalitate ori de încălcare a prevederilor statutului, cu respectarea autonomiei baroului fără a fi înlăturat caracterul de act administrativ al deciziilor menţionate. De asemenea, s-a constatat că dispoziţiile invocate, respectiv art. 85 alin. (2) din Hotărârea nr. 64/2011, nu sunt aplicabile în speţă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamantul a dobândit calitatea de avocat stagiar, iar urmare angajării în funcţia de jurisconsult a solicitat suspendarea din profesie.
A reţinut Curtea de Apel că alin. (5) al art. 20 din Legea nr. 51/1995 prevede excepţia de la regula dobândirii prin examen a calităţii de avocat definitive, precizând cumulativ, pentru cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat, 2 condiţii pentru a dobândi calitatea de avocat definitiv fără susţinerea examenului de definitivat şi anume: a îndeplinirii funcţiei de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani şi a promovării examenului de definitivat în această profesie.
A constatat judecătorul fondului că reclamantul nu îndeplineşte toate aceste condiţii în mod cumulativ, respectiv că acesta nu a promovat examenul de definitivat în profesia de consilier juridic, întrucât din Adresa nr. 20 din 3 mai 2012 emisă de Asociaţia Profesională a Consilierilor Juridici „L.C.” Dâmboviţa a rezultat că înscrierea sa în Tabloul Consilierilor Juridici Definitivi a avut loc de drept la data de 6 octombrie 2004, întrucât la data înscrierii avea această calitate dobândită în temeiul Decretului nr. 143/1955, aflat în vigoare până la apariţia Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, ulterior apariţiei acesteia având obligaţia efectuării stagiului numai cei care debutau în profesie după 1 decembrie 2003.
S-a mai reţinut în considerentele sentinţei atacate că, împrejurarea că reclamantul a fost definitivat de drept, prin efectul legii, în profesia de consilier juridic în temeiul art. 29 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic, adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor juridici din România din data de 6 martie 2004, în aplicarea Legii nr. 514/2003 privind profesia consilierului juridic, nu este de natură să ducă la concluzia că s-a promovat un examen de definitivat, condiţie expres prevăzută de Legea nr. 51/1995 în vigoare pentru dobândirea calităţii de avocat definitiv pentru cei care au îndeplinit timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult.
De asemenea, s-a constatat că nici Hotărârea nr. 3/2008 a Baroului Bucureşti nu produce efecte în ceea ce priveşte celelalte barouri sau Uniunea Naţională a Barourilor din România şi nici Sentinţa nr. 58/2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A mai arătat judecătorul fondului că în prezent dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 precizează condiţia de promovare a examenului de definitivat în acea profesie şi nu simpla definitivare în funcţia juridică.
S-a mai apreciat că prevederile art. 20 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 51/1995, invocate de reclamant, privind pe cei care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi şi Consiliului Legislativ, au exercitat cel puţin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean sau vicepreşedinte de consiliu judeţean sunt de strictă aplicare şi nu sunt aplicabile în situaţia reclamantului.
În fine, Curtea de Apel a considerat că nu au fost dovedite susţinerile reclamantului privind aplicarea unui tratament discriminatoriu în cazul său, raportat la alţi consilieri juridici deveniţi avocaţi în Baroul Dâmboviţa.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul P.P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 republicată.
Se arată că în mod greşit prima instanţă a apreciat că reclamantul nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, respectiv condiţia susţinerii examenului de definitivat în altă profesie juridică, pentru dobândirea calităţii de avocat definitiv.
Aceasta deoarece la data formulării cererii reclamantul de scutire de stagiu şi de înscriere ca avocat definitiv, după încetarea efectuării suspendării din profesie acesta avea calitatea de consilier juridic definitiv de drept, în baza art. 299 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic, dat în aplicarea Legii nr. 514 din 18 noiembrie 2003, astfel încât condiţia susţinerii examenului de definitivat în profesia de consilier juridic ulterior primirii în profesia de avocat impusă prin Decizia nr. 168/2011 a Consiliului Baroului Dâmboviţa este o condiţie imposibilă a fi realizată.
Recurentul arată că în mod nelegal prima instanţă prin soluţia de respingere a confirmat legalitatea celor două decizii contestate, în condiţiile în care deciziile cuprind motivări şi argumente diferite de respingere a cererii sale având ca obiect scutirea de stagiu şi înscrierea pe tabelul avocaţilor definitivi în baza art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 republicată.
Recurentul arată că situaţia sa se încadrează în dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 chiar în condiţiile în care el avocat suspendat a fost definitivat în profesia de consilier juridic ulterior primirii în profesia de avocat.
Recurentul arată că prima instanţă nu a ţinut cont de Hotărârea interpretativă nr. 3/2008 şi de Deciziile nr. 557 şi 558/2012 ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care s-a concluzionat că prevederile art. 20 alin. (5) şi (6) se vor aplica în cazul persoanei care a promovat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 270/2010 şi se află în derularea stagiului, suspendat în cazul recurentului pe durata profesiei de consilier juridic.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul anulării celor două decizii contestate şi pe fond admiterea cererii sale privind înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi prin scutirea de la efectuarea stagiului de avocat.
În baza art. 305 C. proc. civ. recurentul a depus acte la dosarul cauzei.
Intimaţii au formulat întâmpinării prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 20(5) din Legea nr. 51/1995 republicată.
Prin Decizia nr. 168 din 23 decembrie 2011 intimatul Baroul Dâmboviţa a admis în parte cererea reclamantului din 21 septembrie 2011, fiind respins capătul cerere privind scutirea de stagiu şi înscrierea pe tabloul avocaţilor incompatibili apreciindu-se de această autoritate că în cazul recurentului nu sunt aplicabile dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 republicată deoarece a fost definitivat în profesia de consilier juridic ulterior primirii în profesia de avocat şi nu anterior primirii în profesie, cum prevăd dispoziţiile legale.
Fapt de necontestat recurentul a fost primit în profesia de avocat conform Deciziei nr. 3613 sin 18 iunie 1999 în baza art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, iar ulterior primirii în profesie, în perioada stagiului a fost suspendat ca urmare a angajării ca jurisconsult în perioada 21 decembrie 1999 - 24 noiembrie 2011.
În această perioadă el a dobândit calitatea de consilier juridic definitiv de drept în baza Legii nr. 514 din 28 noiembrie 2003, având o vechime de peste 10 ani ca şi consilier juridic.
Prin Decizia intimatul Uniunea Naţională a Barourilor din România a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 168/2011 pe considerente diferite, respectiv pe motivul că recurentul nu a probat cu acte susţinerea examenului de definitivat în profesia de consilier juridic.
Curtea apreciază că în cauză în mod greşit prima instanţă prin soluţia de respingere a solicitat legalitatea celor două hotărâri care sunt nelegale şi netemeinice, având motivări contradictorii în raport de situaţia de fapt a recursului.
Prima hotărâre Decizia nr. 168/2011 este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pe motiv că recurentul a fost definitivat în profesia de consilier juridic ulterior primirii în profesia de avocat şi nu anterior. Aceasta este o interpretare greşită deoarece conform Hotărârii interpretative nr. 3/2008 a Baroului Bucureşti şi a Deciziilor nr. 557/2012 şi 558/2012 dispoziţiile art. 20 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 51/1999 pot fi aplicate şi avocaţilor stagiari deveniţi incompatibili, care în perioada de incompatibilitate exercită o perioadă mai mare de 5 ani funcţii juridice în sensul celor prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi care au fost definitivaţi în aceste funcţii, dobândesc calitatea de avocat definitiv la data ridicării suspendării, deci la data încetării incompatibilităţii, cu condiţia depunerii de înscrisuri justificative în acest sens.
Recurentul se încadrează în această ipoteză deoarece acesta ulterior primirii în profesia de avocat şi în perioada de incompatibilitate a exercitat funcţia de consilier juridic o perioadă mai mare de 10 ani 1999 - 2011 şi a fost definitivat de drept în profesia de consilier juridic în baza Legii nr. 514/2008. Condiţia susţinerii unui examen de definitivat în profesia de consilier juridic impusă recurentului prin Decizia UNBR nr. 343/2012 este o condiţie imposibilă pentru recurent deoarece el nu se putea înscrie la un examen de definitivat în 2011 deoarece avea calitatea de consilier juridic definitiv de drept prin efectul Legii nr. 514/2003, fiind definitivat în profesie, în perioada de incompatibilitate, ulterior primirii în profesie şi nu anterior.
În opinia Curţii, recurentul a probat cu actele noi depuse în recurs, că îndeplineşte condiţiile pentru a fi scutit de stagiu şi a fi trecut pe lista avocaţilor definitivi ca urmare a dobândirii calităţii de consilier juridic definitiv şi aceasta indiferent de momentul intervenirii acestei definitivări - anterior sau ulterior intrării în profesia de avocat. Aceasta cu condiţia probării cu documente justificative a acestei calităţii şi a susţinerii unui examen de trecere din categoria debutant în categoria superioară.
Recurentul a probat susţinerea unui examen de verificare a competenţei profesionale conform actelor depuse în recurs, iar calitatea de consilier juridic definitiv a dobândit-o în baza Legii nr. 514/2003 privind profesia de consilier juridic care prevede că „Consilierii juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechimea în activitatea juridică sunt trecuţi pe „Tablou” cu menţiunea „definitiv”.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că recursul este fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Va modifica sentinţa atacată în sensul că va fi admisă cererea recurentului de scutire de la efectuarea stagiului şi la înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi, în baza art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 republicată.
Va anula în parte Decizia nr. 168/2011 şi în tot Decizia nr. 343/2012 şi va obliga Baroul Dâmboviţa să procedeze la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor definitivi, prin scutirea de la efectuarea stagiului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.P.C. împotriva Sentinţei nr. 160 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului şi în consecinţă:
Anulează în parte Decizia nr. 168 din 23 decembrie 2011 a Consiliului Baroului Dâmboviţa şi în tot Decizia nr. 343 din 3 martie 2012 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Obligă pârâtul Baroul Dâmboviţa să procedeze la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor definitivi prin scutirea de la efectuarea stagiului de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5607/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7219/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
