ICCJ. Decizia nr. 725/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 725/2013
Dosar nr. 954/54/2012
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta SC E.S. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Olt, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 29 martie 2012 şi comunicată la 02 aprilie 2012, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv a deciziei sus-menţionate şi a raportului de inspecţie fiscală din 29 martie 2012, care a stat la baza emiterii deciziei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că inconsecvenţele de raţionament ale organului fiscal în ceea ce priveşte caracterul nedeductibil al unor cheltuieli, constituie o împrejurare suficientă pentru a concluziona existenţa cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate a suspendării executării actului administrativ unilateral, aceea de prevenire a unei pagube iminente, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere se evidenţiază faptul că societatea ar avea un debit către D.G.F.P. Olt, în cuantum de 1.123.711 lei, iar prin executarea silită deja pornită împotriva societăţii prin decizia sus amintită, aceasta este grav prejudiciată, cu consecinţa imposibilităţii continuării activităţii.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 503 din 9 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E.S. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Olt Și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 280 din 29 martie 2012, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în actele de control a fost invocată neprezentarea la solicitarea organelor de control a reprezentanţilor societăţilor cu care reclamanta a desfăşurat activităţi comerciale, ceea ce nu poate conduce la ideea de culpă a societăţii reclamante, iar argumentele aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actelor administrativ – fiscale contestate.
De asemenea, prima instanță a apreciat că, în cauză, cazul bine justificat derivă şi din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la existenţa unei pagube iminente, judecătorul fondului a reținut că şi această condiţie este îndeplinită în speţă fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reţinută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societăţii reclamante aşa cum acesta a fost dovedită în cauză.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, aşa cum prevede art. 126 şi urm. C. proc. fisc. pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, şi nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Olt, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 Și 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă ar fi îndeplinite condițiile cazului bine justificat Și a prevenirii pagubei iminente.
Astfel, recurenta a arătat că reclamanta nu a dovedit în ce măsură executarea actului administrativ i-ar produce o pagubă iminentă Și nici nu a dovedit aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal atacat.
De asemenea, a arătat recurenta, reclamanta nu a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative atacate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Analizând sentinţa atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă, văzând şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actele administrative vizate de cererea de suspendare sunt constituite de Decizia de impunere nr. 280 din 29 martie 2012 şi Raportul de Inspecţie fiscală din 29 martie 2012, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.123.711 lei.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Prin urmare, Înalta Curte, având în vedere că reclamanta nu a formulat acțiune în anularea actului administrativ contestat, întrucât potrivit susţinerilor sale, decizia atacată a fost suspendată de D.G.F.P. Olt până la soluționarea cauzei penale, constată că suspendarea a încetat de drept.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul şi va respinge cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de D.G.F.P. Olt împotriva Sentinţei nr. 503 din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC E.S. SRL, privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 280 din 29 martie 2012, emisă de pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 722/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 726/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
