ICCJ. Decizia nr. 7325/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7325/2013
Dosar nr. 955/57/2012
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta SC T.C.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în speţă sunt îndeplinit condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare.
Sub aspectul existenţei cazului bine justificat, s-a argumentat că decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală au fost emise fără ca în prealabil să fi avut loc discuţia finală cu contribuabilul, a fost încălcat dreptul contribuabilului de a fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale, drept prevăzut de art. 107, alin. (1) C. proc. fisc., că actul fiscal nu i-a fost comunicat reclamantei, că a fost încălcată obligaţia legală prevăzută de art. 105 C. proc. fisc. de examinare în cadrul inspecţiei fiscale a tuturor documentelor justificative, că inspecţia fiscală a depăşit durata prevăzută de art. 104, alin. (1) C. proc. fisc. şi că există documente justificative neanalizate care dovedesc realitatea operaţiunilor derulate între reclamantă şi alte societăţi comerciale.
A apreciat că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, întrucât, dacă decizia de impunere ar fi pusă în executare, atât activitatea curentă a societăţii, cât şi finalizarea contractelor aflate în derulare ar urma să fie paralizate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 355/2012 din 1 noiembrie 2012, Curtea le Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 474 din 27 iulie 2012, formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 474 din 27 iulie 2012 formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia de impunere nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012 au fost stabilite obligaţii de plată suplimentare în sarcina reclamantei în sumă de 3.793.408 RON.
Examinând dispoziţiile legale invocate de către reclamantă, raportat la situaţia de fapt conturată de ansamblul probator, Curtea a mai reţinut că administratorului societăţii i s-a dat posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere, acesta dând pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale mai multe note explicative şi prezentând documentele pe care le aprecia ca relevante, şi că, în esenţă, nu pot fi primite susţinerile reclamantei conform cărora organul de inspecţie fiscală nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la realizarea inspecţiei fiscale.
A apreciat că deşi durata inspecţiei fiscale a fost mai mare de 3 luni, acest aspect nu determină automat nulitatea inspecţiei fiscale, ci contribuabilul trebuie să facă dovada că depăşirea termenului de 3 luni i-a creat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului vătămător, iar în speţă reclamanta nu a făcut o astfel de dovadă.
Curtea a mai apreciat că alte critici invocate de reclamantă vizează însăşi fondul cauzei iar, în această fază a procedurii, instanţa nu poate proceda la o analiză amănunţită, pe fond, a nelegalităţii măsurilor dispuse.
Din această perspectivă, nu a mai fost necesară analiza îndeplinirii condiţiei pagubei iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost respinsă cu motivarea că aceasta nu are calitatea de emitent al actului a cărui suspendare se solicită.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 355/2012 din 1 noiembrie 2012 a declarat recurs reclamanta SC T.C.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei de drept al demersului său, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041C. proc. civ. cu referire la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. Recurenta-reclamantă a susţinut şi dezvoltat, în esenţă, următoarele aspecte critice în legătură cu hotărârea primei instanţe:
- au fost tratate selectiv motivele de nelegalitate invocate, fiind astfel lăsate ca neanalizate o serie de aspecte esenţiale în determinarea unei îndoieli serioase asupra legalităţii actului atacat, cum ar fi lipsa discuţiei finale cu contribuabilul, înainte de finalizarea inspecţiei fiscale, conform art. 107 alin. (5) şi art. 109 alin. (2) C. proc. fisc.;
- instanţa de fond a făcut aprecieri greşite atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt, cât şi cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 şi dacă ar fi „pipăit cu adevărat fondului cauzei, ar fi constatat că inspecţia fiscală nu s-a încheiat la 9 iulie 2012 câtă vreme, ulterior acestui moment, s-au purtat şi alte discuţii cu organele fiscale iar reprezentanţii societăţii au depus un volum considerabil de documente, spre a fi examinate de organele fiscale;
- nu a fost luată în considerare depăşirea duratei inspecţiei fiscale după cum nu a fost valorificat nici dreptul contribuabilului de-a fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale, relevantă fiind de altfel şi lipsa comunicării către contribuabil a procesului verbal, conform art. 108 alin. (2) C. proc. fisc.;
- şi în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, apreciată ca fiind de prisos pentru a mai fi analizată de către prima instanţă, se impunea a se reţine că este îndeplinită în cauză, raportat nu doar la debitul deosebit de mare, de 3.703.408 RON ci şi la faptul că prin această executare s-ar crea societăţii reclamante un prejudiciu de natură a conduce nu numai la imposibilitatea continuării activităţii dar chiar la intrarea acesteia în faliment, cei 32 de salariaţi ai societăţii rămânând şi ei fără salarii şi practic, fără slujbe.
4. Întâmpinarea intimatei
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, a formulat în cauză întâmpinare şi concluzii scrise, solicitând, în esenţă, respingerea recursului promovat de reclamantă ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.
Intimatul-pârât a arătat că probatoriile solicitate în recurs de recurenta-reclamantă sunt irelevante şi lipsite de utilitate în cauză, astfel că se impune respingerea lor pe acest considerent.
5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de actele şi lucrările dosarului dar şi raportat la prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine că este întemeiat recursul de faţă, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Reclamanta SC T.C.S. SRL a sesizat instanţa de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată în cuantum de 3.703.408 RON, stabilită de inspecţia fiscală nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv până la pronunţarea instanţei cu acţiunea de fond, vizând anularea actelor administrativ fiscale atacate.
Instanţa de fond, analizând cererea reclamantei, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 2 lit. t) şi ş) din acelaşi act normativ, a apreciat că nu este îndeplinită în cauză condiţia cazului bine justificat, urmare a analizei detaliate întreprinse asupra aspectelor sesizate în cererea de suspendare executare vizând pretinsa încălcare de către organul fiscal a dispoziţiilor referitoare la drepturile contribuabilului pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale şi la încheierea acesteia.
Raportat la criticile recurentei-reclamante dar şi la practica sa consolidată în această materie, Înalta Curte apreciază că numeroasele argumente înfăţişate de prima instanţă în susţinerea concluziei potrivit cu care organul fiscal a respectat întocmai prevederile legale referitoare la desfăşurarea inspecţiei fiscale, reprezintă o veritabilă prejudecare a fondului cauzei pe acest aspect, chiar şi numai formal.
Independent de împrejurarea că în procedura specială a suspendării de executare se impune numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, nefiind permisă prejudecarea aspectelor ce ţin de fondul litigiului, în cazul de faţă, de anularea actelor administrativ fiscale atacate, Înalta Curte reţine totodată că statuările şi concluziile judecătorului fondului nu sunt corespunzătoare situaţiei de fapt descrise de recurenta-reclamantă, care, prima facie, transpare din actele depuse la dosar.
Astfel, fără a realiza o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, tocmai pentru a nu prejudeca fondul cauzei, Înalta Curte reţine totuşi că neclarităţile ivite în legătură cu data la care ar fi avut loc finalizarea inspecţiei fiscale, relevantă prin prisma documentaţiei suplimentare depusă şi despre care nu se poate afirma dacă a mai fost sau nu evaluată, ca şi lipsa unor dovezi evidente în legătură cu modalitatea de respectare a drepturilor contribuabilului, raportat la conţinutul art. 105 alin. (1), art. 107 alin. (1) şi 109 alin. (2) C. proc. fisc., sunt de natură să contureze îndoieli justificate în privinţa legalităţii actelor a căror suspendare a fost solicitată.
Şi aceasta, întrucât, orice contribuabil, atunci când este supus unor verificări de tipul celor întreprinse faţă de recurenta-reclamantă, trebuie să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce-i revine, în contextul acordării şi respectării drepturilor ce-i sunt legal garantate.
În fine, pe aspectele ce privesc condiţia cazului bine justificat, cu privire la care Înalta Curte conchide în sensul că se impunea reţinerea îndeplinirii acesteia în speţă, este de menţionat şi că instituţia juridică a suspendării executării actelor administrative a fost concepută ca o măsură de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare şi, în acelaşi timp, ca o cale de evitare a exercitării abuzive a prerogativelor autorităţilor publice. Or, tocmai din această perspectivă, în cauză, raportat la situaţia concretă, se apreciază că elementele sumare evidenţiate conturează şi se circumscriu cerinţei cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Referitor la condiţia pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte reţine, că probele sumar administrate în cauză conduc la concluzia că executarea debitului fiscal reţinut, consistent de altfel, s-ar repercuta negativ asupra activităţii societăţii dar şi asupra celor 32 de angajaţi pentru care nu ar mai putea fi asigurate fondurile necesare plăţii salariilor.
Prin urmare, apreciind în sensul temeiniciei recursului recurentei-reclamante şi al întrunirii cumulative în cauză a cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru a se dispune suspendarea de executare solicitată, Înalta Curte urmează a admite recursul de faţă în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a modifica hotărârea primei instanţe în sensul admiterii cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată, până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.C.S. SRL Deva împotriva Sentinţei civile nr. 355 din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL, şi în consecinţă suspendă executarea Deciziei de impunere nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7286/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7837/2013. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
