ICCJ. Decizia nr. 7381/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7381/2013
Dosar nr. 845/44/2011
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul P.R., în calitate de Primar al comunei Barcea, judeţul Galaţi, a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. 1 din 3 iunie 2011 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Camerei de Conturi a judeţului Galaţi, solicitând totodată anularea acesteia, precum şi a Deciziei nr. 14 din 18 aprilie 2011 şi a Raportului de audit financiar nr. 788 din 31 aprilie 2011.
Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind nefondată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 43/2012 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de contestatorul P.R. - Primar al Comunei Barcea, în contradictoriu cu intimata Camera de Conturi Galaţi, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, aşa cum rezultă din analiza făcută prin actul de control, cantitatea de 6.317 litri de motorină nu a putut fi justificată de entitatea controlată, întrucât aceasta nu deţine alte mijloace de transport.
De asemenea, corect s-a reţinut prin actul de control că au fost acordate drepturi salariale în afara cadrului legal întrucât Hotărârile Consiliului Local Barcea au ignorat dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 330/2009.
În ceea ce priveşte cele trei contracte încheiate cu SC S.P. SRL, corect a reţinut autoritatea pârâtă că în derularea acestora nu au fost respectate termenele de execuţie a serviciilor, iar serviciile contractate au fost prestate defectuos sau nu au fost prestate integral şi cu toate acestea entitatea contractată a achitat integral valoarea celor trei contracte.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta Comuna Barcea prin primar a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, reclamanta învederează că instanţa de fond competentă să soluţioneze cererea era Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi nu Curtea de Apel. Aşa cum s-a mai pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României în cauze similare, competenţa pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de către Primarii comunelor din judeţe împotriva Deciziilor pronunţate de Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor din cadrul Camerelor de Conturi judeţene, revine Tribunalului ca primă instanţă, rămânând în sarcina Curţilor de Apel doar cele formulate de Primarii Municipiilor reşedinţă de judeţ. Aşadar, hotărârea Curţii de Apel Galaţi s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care atrage casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa competentă.
Pe de altă parte, susţine recurenta, hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivarea hotărârii judecătoreşti fiind un element indispensabil al acestui important act procedural.
Totodată, hotărârea instanţei de fond nu prezintă temeiul în baza căruia s-a pronunţat. Din modul în care s-a redactat hotărârea nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu. S-a prezentat art. 18 din Legea nr. 554/2004 la modul general fără a se indica concret temeiul legal în baza căruia s-a pronunţat; astfel, devine incident art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport de actele depuse la dosar, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 14 din 18 aprilie 2011 şi a Raportului de audit financiar nr. 788 din 31 aprilie 2011, întocmite de Camera de Conturi Galaţi, precum şi anularea Încheierii nr. 1 din 3 iunie 2011 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Camerei de Conturi Galaţi.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie intervine desfiinţarea/anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost soluţionată irevocabil în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi constatării faptului că sunt nelegale dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze. De asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.
De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunţate ca regulator de competenţă, cât şi în astfel de litigii, cum este şi cel care face obiectul cauzei deduse judecăţii, că revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 şi nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte judecarea acestora.
Înalta Curte, ţinând seama de considerentele expuse, reţine că revenea competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza întâi şi alin. (61) şi art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, Înalta Curte reţine că pronunţarea acestei soluţii face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurentei, formulate în faţa instanţei de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comuna Barcea prin primar împotriva Sentinţei nr. 43/2012 din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7837/2013. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 7385/2013. Contencios → |
|---|
