ICCJ. Decizia nr. 7620/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7620/2013

Dosar nr. 1271/1748/2012

Şedinţa de la 5 decembrie 2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 30 ianuarie 2012, petentul M.N. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - C.E.S.T.R.I.N. Bucureşti anularea procesului-verbal seria R12 nr. 000482.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin Încheierea din 11 aprilie 2013, Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea cauzei de pe rol în temeiul art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013, trimiţând dosarul pe cale administrativă Judecătoriei Brăila, apreciind că aceasta este competentă să judece cauza.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Cornetu a avut în vedere faptul că la data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă prin care s-a modificat competenţa în privinţa plângerilor contravenţionale având ca obiect plata rovinietei, competente fiind instanţele de la domiciliul/sediul contravenientului, iar nu cele de la locul săvârşirii faptei.

Prin Sentinţa nr. 5785 din 23 septembrie 2013 Judecătoria Brăila a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Instanţa a constatat că plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 30 ianuarie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., fiind supusă, din punctul de vedere al instanţei, vechii reglementări, respectiv potrivit art. 24 din noul C. proc. civ. care are aplicabilitate generală. Prin urmare, norma de competenţă se aplică numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15 februarie 2013.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

În fapt, se reţine că la data de 11 ianuarie 2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică Cestrin procesul verbal de contravenţie seria R12 nr. 0027744, prin care s-a reţinut săvârşirea de către contestator a contravenţiei constând în aceea că a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare nr. X pe A2 Km 12 + 450m Glina Jud. Ilfov, fără a deţine rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat petentului amendă contravenţională în cuantum de 250,00 RON în baza art. 8, alin. (2) din O.G. nr. 15/2002.

Înalta Curte, constată că prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanţelor de judecată la data de 30 ianuarie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., ale cărui dispoziţii potrivit dispoziţiilor art. 24, se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare.

Apreciază Înalta Curte că este eronată invocarea a dispoziţiilor art. 101 introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013 potrivit cărora "Prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.".

În acest sens, se reţine că dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora procesele în prima instanţa, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecata la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competentei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi, trebuie interpretate restrictiv, în sensul că se aplică numai situaţiilor expres reglementate în acest articol.

Astfel, textul de lege expus anterior menţionează că modificarea de competenţă se aplică doar proceselor în primă instanţă, precum şi căilor de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, regula derogatorie prevăzută de acest articol aplicându-se doar în cazul litigiilor din materia contenciosului administrativ, din care nu fac parte şi litigiile din materie contravenţională, având în vedere că Legea nr. 2/2013 face o distincţie clară între cele două tipuri de litigii, aspect ce reiese chiar din conţinutul acesteia legi, din denumirea Secţiunii a 2-a, intitulată "Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal".

De asemenea, Înalta Curte reţine că prevederile alin. (1) - (4) ale art. XXIII din Legea nr. 2/2013 sunt corelate, între acestea existând o strânsă legătură, scopul legiuitorului fiind de a aplica procedura de degrevare administrativă doar în ceea ce priveşte litigiile aflate în fond la curţile de apel şi în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în materia contenciosului administrativ şi fiscal.

Pentru aceste considerente, se constată că schimbarea de competenţă realizată prin Legea nr. 2/2013 în ceea ce priveşte soluţionarea plângerilor formulate împotriva proceselor verbale de contravenţie întocmite în baza O.G. nr. 15/2002 nu se aplică litigiilor în curs de judecată la data intrării acesteia în vigoare, acestea urmând să fie judecate în continuare de instanţa competentă potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, şi anume de judecătoria de la locul săvârşirii contravenţiei.

Cum din procesul-verbal de contravenţie aflat la fila 4 din dosarul Judecătoriei Cornetu, rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului este pe A2 Km 12+450m Glina Jud. Ilfov, instanţa competentă a soluţiona cauza este Judecătoria Cornetu.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul M.N. în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - Cestrin în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7620/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond