ICCJ. Decizia nr. 7694/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7694/2013
Dosar nr. 1635/88/2011
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 2274/88/2010 reclamanta S.C. A.I. S.R.L. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Administraţia Finanţelor Publice Macin, solicitând anularea în tot a titlului executoriu nr. 7 din 06 iulie 2010 şi somaţia nr. 36/40/3/2010/1520 din 06 iulie 2010.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că deţine şi utilizează jurnalele de TVA (jurnalul pentru vânzări şi pentru cumpărări) completate la zi în ordine cronologică, iar sumele înscrise în acestea sunt în concordanţă cu evidenţa contabilă, societatea fiind înregistrată ca plătitor de TVA prin opţiune, începând cu data de 30 septembrie 2002, conform certificatului de înregistrare în scopuri de TVA seria B nr. 0126692.
A mai arătat reclamanta că, deconturile privind TVA-ul aferent perioadei de 01 noiembrie 2006 - 31 decembrie 2009 au fost depuse în termen la AFP Macin, respectiv lunar în această perioadă.
Totodată a mai arătat societatea că a depus declaraţiile recapitulative privind livrările/achiziţiile intracomunitare de bunuri la termenele stabilite de lege pentru perioadele în care a efectuat operaţiuni intracomunitare. De asemenea, a întocmit şi depus în termen declaraţiile informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional aferente perioadei verificate, nerealizând operaţiuni scutite care dau drept de deducere concomitent cu operaţiunile scutite care nu dau drept de deducere.
S-a mai arătat că în timpul inspecţiei fiscale s-au verificat corelaţiile dintre sumele înscrise în documentele contabile şi sumele înscrise în jurnalele de TVA, nefiind constatate diferenţe.
La termenul de judecată din 10 septembrie pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Tulcea, în raport de dispoziţiile art. 172 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Macin.
Prin Sentinţa civilă nr. 2429 din 08 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a admis excepţia invocată şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Macin, reţinând că în conformitate cu art. 172 - 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă, în timp ce art. 373 alin. (2) C. proc. civ., stipulează că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Macin sub nr. 1277/253/ 2010.
În şedinţa publică din 26 ianuarie 2011 contestatoarea a depus la dosar precizări la acţiune, prin care a arătat că prezenta cererea este o contestaţie la Decizia de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 25657 din 31 mai 2010, raport ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere şi implicit a tuturor actelor subsecvente, respectiv titlul executoriu nr. 7 din 06 iulie 2010 şi a somaţiei nr. 36/40/3/2010/1502 din 06 iulie 2010, solicitând să se dispună anularea în întregime a Deciziei de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 25657 din 31 mai 2010, raport ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere şi implicit a tuturor actelor subsecvente, respectiv titlul executoriu nr. 7 din 06 iulie 2010 şi a somaţiei nr. 36/40/3/2010/1502 din 06 iulie 2010.
În fapt, a arătat reclamanta că în perioadele 07 aprilie 2009 - 09 aprilie 2009, 15 aprilie 2009, 10 februarie 2010 - 12 februarie 2010, 15 - 16 februarie 2010, 18 februarie 2010, 23 - 24 februarie 2010, 02 martie 2010 - 05 martie 2010, 08.03 - 12 martie 2010, 15 martie - 19 martie 2010, 22 martie 2010, 23 martie 2010, 30 martie 2010, 01 - 02 aprilie 2010, 06 aprilie 2010 - 09 aprilie 2010, 26 - 28 mai 2010, a făcut obiectul unui control financiar privind taxa pe valoare adăugata şi în urma căruia s-a stabilit în sarcina sa o bază impozabilă suplimentară în sumă de 9.296.195 RON şi o bază de calcul a majorărilor de întârziere în cuantum de 1.766.277 RON ceea ce a determinat o taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar în cuantum de 1.766.277 RON şi majorări de întârziere de 1.507.008 RON.
A considerat reclamanta că s-a ajuns la această situaţie datorită faptului că organele de control, în mod eronat, au apreciat că societatea a dedus TVA aferentă unor facturi de prestări servicii care nu au la bază documente justificative pentru prestaţiile efectuate.
Cu privire la tranzacţiile desfăşurate între S.C. A.I. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., a apreciat că s-au desfăşurat cu respectarea prevederilor legale şi decontarea operaţiunilor între cele două societăţi au fost transparente, plăţile făcându-se prin virament bancar.
În ceea ce priveşte relaţia furnizor-cumpărător materiale de construcţii (balast, nisip, pietriş, transport), relaţie comercială în urma căreia s-au întocmit următoarele facturi: factura seria TCB 93 nr. 0000002 din 04 iulie 2007 în valoare de 643.635 RON, factura seria TCB 93 nr. 0000008 din 12 iulie 2007 în valoare de 1.428.495 RON, factura seria TCB 93 nr. 0000021 din 31 iulie 2007 în valoare de 1.907.948 RON şi factura seria 0000023 din 31 iulie 2007 în valoare de 3.002627 RON a apreciat reclamanta că acestea au conţinut toate datele necesare prevăzute de legislaţia în vigoare având anexate documente justificative din care să rezulte efectuarea acestor prestaţii, precum şi informaţii cu privire la expediţia şi primirea mărfii; (aviz de însoţire a mărfii, avize de expediţie, bonuri de transport, procese verbale de recepţie, de redare primire).
În ceea ce priveşte relaţia prestator-beneficiar desfăşurata în baza Contractului nr. 1084 din 01 iunie 2007, în baza căreia s-au emis următoarele facturi: factura seria BVDW nr. 1018540 din 01 iunie 2007 în valoare de 1.095.361,68 RON, factura seria BVDW nr. 1018560 din 28 iunie 2007 în valoare de 1.142.204,84 RON, factura seria BVDW nr. 018564 din 29 iunie 2007 în valoare de 623.983. RON şi factura seria BVDW nr. 1018568/1018567 din 27 iunie 2007 în valoare de 1.036.891 RON a considerat reclamanta că şi acestea au fost corect întocmite şi cu respectarea prevederilor legale şi ca acestea conţin denumirea produselor sau a serviciilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 99 din 09 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Macin s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, s-a constatat ivit conflict negativ de competentă iar dosarul a, fost înaintat la Curtea de Apel Constanţa în vederea soluţionării conflictului.
Prin Sentinţa civilă nr. 99/CA/2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, s-a stabilit instanţa competentă ca fiind Tribunalului Tulcea.
Prin Sentinţa civilă nr. 2.871 din 12 august 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Constanţa, reţinând că este vorba de un litigiu ce priveşte taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.766.277 RON la care se adaugă 1.507.00 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 1635/88/2011 la Curtea de Apel Constanţa.
În faţa acestei instanţe, pârâta D.G.F.P. Tulcea a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat scoaterea sa din cauză şi introducerea în cauză a Administraţiei Finanţelor Publice Voluntari, motivat de faptul că reclamanta şi-a schimbat sediul social şi domiciliul fiscal în localitatea Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov.
La data de 28 septembrie 2011 reclamanta a depus la dosar precizări la contestaţie prin care a arătat că a fost soluţionată contestaţia prin Decizia nr. 4 din 07 martie 2011 emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Faţă de aceste noi aspecte a înţeles să formuleze contestaţie împotriva următoarelor acte administrativ fiscale:
Deciziei nr. 64 din 07 martie 2011 emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiei depusă de către S.C. A.I. S.R.L. şi comunicată la data de 11 martie 2011;
Deciziei de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală D.G.F.P. Tulcea şi comunicată la data de 03 mai 2011, Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 25657 din 31 mai 2010 întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Tulcea, activitatea de inspecţie fiscală, raport ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere şi implicit a tuturor actelor subsecvente, solicitând anularea în parte a actelor administrative enumerate mai sus.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1008/36 din 06 septembrie 2011 la Curtea de Apel Constanţa, reclamanta a învestit instanţa cu aceeaşi acţiune.
Prin Încheierea nr. 336/CA din 12 octombrie 2011 Curtea a constatat îndeplinite condiţiile art. 163 C. proc. civ. şi a dispus conexarea dosarului nr. 1008/36/2011 la dosarul nr. 1635/88/2011.
Ulterior, la data de 24 octombrie 2011, reclamanta a depus în completare, precizări la acţiune, înţelegând să conteste în parte raportul de inspecţie fiscală şi Decizia de impunere nr. 379 din 31 mai 2010, în sensul contestării taxei suplimentare stabilită de plată în valoare de 1.744.849 RON cu majorările de întârziere aferente şi recunoaşte taxa suplimentară de plată în valoare de 21.428 RON şi majorările de întârziere aferente.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 165/CA din 28 martie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei S.C. A.I. S.R.L., astfel cum a fost precizată, a anulat în parte Decizia nr. 64 din 07 martie 2011 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Decizia de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 emisă de D.G.F.P. Tulcea şi Raportul de inspecţie fiscală parţială nr. 25657 din 31 mai 2010 întocmit de D.G.F.P. Tulcea - Activitatea de Inspecţie Fiscală pentru suma de 1.744.849 RON reprezentând TVA suplimentară, precum şi pentru majorările de întârziere aferente calculate de organul fiscal şi a menţinut dispoziţiile referitoare la suma de 21.248 RON TVA suplimentar şi 12.358 RON accesorii aferente.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a constatat că reclamanta recunoaşte suma de 21.428 RON debit principal şi accesoriile aferente, în valoare de 12.3518 RON şi contestă taxa suplimentară stabilită de plată în valoare 1.744.849 RON şi majorările de întârziere aferente.
Din examinarea documentelor depuse de părţi, coroborate cu expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat Curtea că din facturile aferente sumelor contestate emise de cei doi furnizori de bunuri şi servicii, S.C. C.L. S.R.L. şi S.C. T.C. S.R.L., cu care reclamanta a avut relaţii contractuale în perioada supusă verificării, lipsesc unele din elementele principale, respectiv: numele delegatului, datele de identitate, mijlocul de transport, semnătura de primire; însă din documentele aflate şi înregistrate în contabilitatea reclamantei rezultă faptul că fiecare factură de aprovizionare mărfuri/ prestări servicii are anexate avize de însoţire a mărfii care au stat la baza emiterii facturilor şi în care sunt înscrise toate datele privind expediţia mărfii precum şi semnătura de primire a acesteia.
A apreciat Curtea că atât timp cât legea contabilă este permisivă sub aspectul corelării informaţiilor obligatorii care trebuie înscrise în facturi, în sensul că acestea se pot completa cu documente de gestiune (de însoţire a mărfii pe timpul transportului, devize acceptate de beneficiar în conformitate cu contractele) care la rândul lor permit înregistrarea în gestiunea primitorului, sensul strict al normei fiscale de completare a facturii nu poate deroga de la acest principiu.
A reţinut Curtea că documentele contabile justificative care stau la baza emiterii facturilor s-au corelat cu sumele din factură, preţul stabilit prin contracte, conţin şi furnizează toate informaţiile prevăzute de legea în vigoare la data deducerii TVA, astfel că pentru suma de 1.114.885 RON, reprezentând TVA aferentă facturilor, au fost respectate condiţiile prevăzute de către lege pentru ca taxa pe valoare adăugata să fie dedusă, reclamanta achiziţionând marfa în vederea realizării obiectului său de activitate, este înregistrată ca plătitoare de TVA, deţine facturi în conformitate cu documentele care stau la baza întocmirii lor şi în conformitate cu contractele încheiate şi care justifică suma pe care o deduce, înregistrează în jurnalele de cumpărări TVA aferent facturilor, declară TVA lunar prin decontul de TVA şi semestrial în declaraţia 394, plăteşte TVA aferent facturilor furnizorilor.
De asemenea, în ceea ce priveşte relaţia prestator-beneficiar desfăşurată între S.C. A.I. S.R.L., în calitate de locator, şi S.C. T.C. S.R.L., în calitate de locatar în temeiul contractului nr. 1084 din 01 iunie 2007, în baza căruia s-au emis facturile seria BVDW nr. 1018540 din 01 iunie 2007 în valoare de 1.095.361,68 RON; seria BVDW nr. 1018560 din 28 iunie 2007 în valoare de 1.142.204,84 RON; seria BVDW nr. 1018564 din 29 iunie 2007 în valoare de 623.983 RON şi seria BVDW nr. 1018568/1018567 din 27 iunie 2007 în valoare de 1.036.891 RON, având o taxă pe valoarea adăugată aferentă de 622.440 RON s-au reţinut următoarele:
Deşi organele fiscale au considerat că nu se poate deduce suma de 622.440 RON motivat de faptul că nu se menţionează la rubrica "denumirea produselor sau a serviciilor" contractul în baza căruia s-au prestat serviciile, expertul contabil a constatat că fiecare factură are ataşată două anexe, una în care sunt detaliate utilajele închiriate, tipul utilajului, a kilometrilor parcurşi de fiecare în parte, preţul unitar al chiriei, orele de funcţionare şi preţul unitar pe fiecare oră de funcţionare, valoarea totală a prestaţiilor efectuate şi alta care centralizează valorile prestaţiilor din prima anexă cu menţionarea contractului în baza căruia s-au efectuat prestaţiile de servicii mecanizare.
A precizat Curtea că această anexă este semnată şi ştampilată de ambele părţi şi în baza ei s-au emis facturile menţionate mai sus, fiind respectate dispoziţiile art. 155 alin. (8) din Codul fiscal şi pct. 72 alin. (3) din H.G. nr. 44/2004 privind îndeplinirea condiţiilor de emitere a facturii centralizatoare.
În ceea ce priveşte TVA în sumă de 7.523 RON, în opinia instanţei se cuvenea a fi dedusă deoarece factura există în contabilitate, are informaţiile cerute de C.f., are documente justificative din care rezultă realitatea prestaţiilor efectuate în baza raporturilor contractuale dintre cele două părţi.
Critica principală adusă de pârâta D.G.F.P. Tulcea în sensul că documentele cuprinse în Anexa 1 precum şi în anexa 2 la raportul de expertiză contabilă nu au fost puse la dispoziţie organelor de control în timpul inspecţiei fiscale nu a fost reţinută de instanţa de fond întrucât această situaţie este lipsită de relevanţă în condiţiile în care aceste documente există, sunt înregistrate în contabilitatea reclamantei, sunt apte a justifica operaţiunile efectuate şi facturate conform facturilor arătate mai sus.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei cu privire la facturile nr. 157 din 31 august 2007 şi nr. 158 din 31 august 2007 întocmite de S.C. A.I. S.R.L. şi comunicate către S.C. D.A. S.R.L., Curtea a constatat că este neavenită în raport de limitele investirii instanţei de către reclamantă cu prezenta acţiune.
Concluzionând, Curtea a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată, aceasta având dreptul de deducere TVA pentru serviciile prestate celor două societăţi, aşa cum s-a stabilit şi prin expertiza contabilă, motiv pentru care Raportul de inspecţie fiscală parţială nr. 25657 din 31 mai 2010 întocmit de D.G.F.P. Tulcea - Activitatea de Inspecţie Fiscală, Decizia de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 emisă de D.G.F.P. Tulcea şi Decizia nr. 64 din 07 martie 2011 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, sunt nelegale.
Având în vedere faptul că organul fiscal a calculat până la data de 28 mai 2010, în conformitate cu dispoziţiile art. 116 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003, pentru debitul suplimentar în cuantum de 1.744.849 RON, majorări de întârziere, în opinia Curţii acestea sunt calculate nelegal urmând ca în conformitate cu principiul acessorium sequitur principale, să fie de asemenea anulate.
A precizat instanţa că anularea în parte a actelor administrativ fiscale contestate este determinată de recunoaşterea reclamantei a sumei de 21.428 lei debit principal precum şi a accesoriilor aferente în valoare de 12.3518 lei.
3. Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Constanţa au declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
3.1. Recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi
Motivele de recurs sunt întocmite pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că prima instanţă nu a analizat întregul material probatoriu administrat de D.G.F.P. Tulcea şi s-a rezumat strict la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Recurenta solicită a nu fi apreciate ca mijloace de probă înscrisurile depuse de reclamantă cu ocazia efectuării expertizei judiciare contabile, deoarece la data inspecţiei fiscale şi pe tot parcursul soluţionării contestaţiei depuse la organul fiscal, societatea nu a prezentat documentele.
Referitor la sumele de 1.114.885 RON TVA, se arată că facturile invocate nu cuprind date referitoare la transport sau referitoare la expediţia/primirea mărfii şi nu au avut anexate în momentul verificării documente justificative din care să rezulte efectuarea prestaţiilor.
Organul de control a avut suspiciuni în legătură cu realitatea operaţiunilor efectuate, însă expertul contabil nu s-a pronunţat în raportul de expertiză asupra rezultatului controlului încrucişat la S.C. T.B. S.R.L.
Societatea reclamantă emite facturi de livrare ca produse finite către S.C. D.A. S.R.L., conţinând aceleaşi cantităţi aprovizionate de la S.C. T.B. S.R.L.
Analizând situaţia tranzacţiilor dintre cei trei agenţi economici, recurenta constată că reclamanta a achiziţionat iniţial de la o firmă din Bucureşti (T.) o cantitate impresionantă de nisip, pietriş, balast, etc., pentru ca ulterior să vândă toată cantitatea (94 transporturi) către o altă firmă din Bucureşti (Delta).
Referitor la suma de 622.440 RON, reprezentând TVA, prestări-servicii mecanizare, se arată că toate facturile nu au înscrise la rubrica "denumirea produselor sau serviciilor" contractul în baza căruia s-au prestat serviciile de mecanizare şi nu sunt completate în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 29/2003.
Autorizaţia de construire face referire la "modernizare şi retehnologizare carieră, cântar basculă, cabină paznici, staţie betoane", ceea ce presupune ca reclamanta să aibă înregistrată în evidenţa contabilă din anul 2007 ca activă platforma, lucru care nu există.
Factura nr. 101 din 30 iunie 2007 a fost stornată, fără să se emită o factură cu aceleaşi valori cu semnul minus şi fără să transmită un exemplar beneficiarului, nerespectându-se prevederile art. 159 din C. fisc.
Reclamanta a emis factura nr. 157 din 31 august 2007 pentru care aplică măsuri de simplificare şi înscrie pe factură "taxare inversă", dar şi TVA aferentă, fără a respecta prevederile art. 160 alin. (3) C. fisc.
Factura nr. 157 din 31 august 2007 nu a fost comunicată S.C. D.A. S.R.L., iar factura nr. 158 din 31 august 2007 a fost anulată.
La controlul efectuat asupra cotoarelor de facturi, organele de inspecţie fiscală au găsit toate cele trei exemplare anulate la cotor.
Facturile nr. 163 şi 164 din 31 decembrie 2007 nu au fost comunicate către S.C. D.A. S.R.L..
Cu privire la suma de 7.523 RON reprezentând TVA emisă de S.C. C.L. S.R.L., s-a constatat că nu s-a prezentat în timpul inspecţiei fiscale procesul-verbal de predare-recepţie.
3.2. Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că societatea nu poate beneficia de exercitarea dreptului de deducere a TVA, întrucât facturile prezentate nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, nu au completate toate elementele obligatorii prevăzute de normele legale şi nu au anexate documente justificative, încălcându-se prevederile art. 145 alin. (2) lit. a), art. 155 alin. (5) din C. fisc., precum şi dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată.
Nu s-a putut stabili realitatea şi legalitatea operaţiunilor efectuate cu S.C. T.B. S.R.L., deoarece societatea nu a putut fi identificată la sediul social declarat.
Nu s-a demonstrat că achiziţiile sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile, instanţa de fond a menţionat doar generic că tranzacţiile dintre cele două societăţi s-au desfăşurat cu respectarea prevederilor legale.
4. Apărările formulate de intimata-reclamantă S.C. A.I. S.R.L.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
În ceea ce priveşte relaţia comercială cu S.C. C.L. S.R.L., TVA a fost dedusă în mod corect. Prestaţiile s-au efectuat în baza documentelor justificative şi sunt probate cu procese-verbale predare-recepţie lucrări forare din data de 14 septembrie 2007.
Serviciul de forare şi derocare a fost efectiv prestat şi având în vedere obiectul de activitate al societăţii, cheltuielile au fost necesare prin specificul activităţii desfăşurate.
Cu privire la tranzacţiile desfăşurate pe parcursul anului 2007 între reclamantă şi S.C. T. S.R.L. se arată că s-au desfăşurat cu respectarea prevederilor legale şi decontarea operaţiunilor a fost transparentă, plăţile făcându-se prin virament bancar.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că facturile în cauză conţin toate datele necesare prevăzute de legislaţia în vigoare, au anexate documente justificative din care rezultă realitatea prestaţiilor, precum şi informaţii cu privire la expediţia şi primirea mărfii.
T.V.A. în sumă de 622.440 RON a fost dedusă în mod corect, deoarece facturile au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, conţin denumirea produselor/serviciilor şi toate documentele justificative.
Autorizaţia de construire a fost eliberată la 14 ianuarie 2009, iar achiziţiile erau destinate pentru realizarea de venituri impozabile.
Este demonstrată realitatea operaţiunilor prin documentele anexate.
Intimata-reclamantă mai arată că prin Decizia nr. 238 din 24 iunie 2011 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost desfiinţată Decizia de impunere nr. 10 din 26 aprilie 2011 prin care s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar pentru aceleaşi facturi şi relaţii comerciale care fac obiectul prezentului recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursurile sunt nefondate.
1.1. Cu privire la suma de 1.114.885 RON reprezentând TVA aferentă facturilor ce rezultă din relaţia comercială cu S.C. T.B. S.R.L. din anul 2007.
Soluţionarea acţiunii se poate face numai în raport de toate documentele depuse, fie în faţa organului fiscal ce a realizat inspecţia fiscală sau a soluţionat contestaţia administrativă, fie în faţa instanţei de judecată.
Prima instanţă a procedat în mod corect când a analizat toate probele administrate în cauză şi nu s-a limitat doar la a analiza înscrisurile depuse în faza prealabilă administrativă.
Potrivit prevederilor art. 129, art. 167 - 170 C. proc. civ., în faţa instanţei de judecată se administrează orice probă prevăzută de lege şi încuviinţată de către judecător.
Astfel, documentele cuprinse în Anexa 1 şi Anexa 2 la raportul de expertiză, precum şi avizele de însoţire a mărfurilor transportate de la S.C. T.B. S.R.L., reprezintă probe ce trebuie evaluate alături de celelalte dovezi administrate.
Pârâtele-recurente sunt obligate să-şi formuleze apărările în raport de toate probele şi nu să le ignore pe cele administrate în faţa instanţei de judecată şi încuviinţate de judecătorul cauzei.
În mod corect instanţa de fond a considerat că susţinerea pârâţilor în sensul că nu au fost depuse documente în faza administrativă este nerelevantă, în condiţiile în care actele există, sunt înregistrate în contabilitatea societăţii şi sunt apte să justifice operaţiunile comerciale.
La dosar s-au depus documentele de expediţie a mărfii - avize de expediţie şi note de intrare-recepţie a mărfii, fişe de magazie, întocmite de reclamantă.
S-a făcut şi dovada primirii mărfii prin actele depuse de către S.C. T.B. S.R.L. - note de recepţie, fişe de magazie.
Suspiciunile în legătură cu realitatea operaţiunilor nu s-au confirmat, deoarece pe de o parte, nu a avut loc un control la S.C. T. S.R.L., iar pe de altă parte, toate documentele solicitate au fost depuse la dosar.
1.2. Referitor la suma de 622.440 RON reprezentând TVA din relaţia comercială cu S.C. T.B. S.R.L. (locaţiune), se constată că s-a depus la dosar autorizaţia de construire din anul 2009 şi că facturile conţin toate elementele prevăzute de lege.
Împrejurarea neînregistrării în evidenţa contabilă din anul 2007 ca activă a platformei nu poate conduce la nedeductibilitatea cheltuielilor, deoarece societatea obţinuse certificatul de urbanism în anul 2007, în timp ce autorizaţia de construire a fost eliberată în anul 2009.
Se poate pune problema unei sancţiuni întemeiată pe Legea nr. 50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi nu sancţiunea refuzului de deducere a TVA, în condiţiile îndeplinirii tuturor criteriilor legale pentru aceasta.
De asemenea, nerespectarea dispoziţiilor legale pentru facturile nr. 156, 157, 158 din 31 august 2007 conduce la aplicarea altor sancţiuni legale şi nu cea a refuzului deducerii de TVA, pentru operaţiuni reale ce îndeplinesc prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc.
1.3. Cu privire la suma de 7.523 RON reprezentând TVA din factura emisă de S.C. C.L. S.R.L. se reţine că a fost depus la dosar procesul-verbal predare-recepţie, dovedindu-se realitatea prestaţiei.
Cheltuiala a fost necesară societăţii deoarece specificul activităţii (extracţia pietrei) presupune şi derocarea prin împuşcare.
În plus, se vor reţine şi concluziile organului fiscal din cuprinsul Deciziei nr. 238 din 24 iunie 2011 privind soluţionarea contestaţiei reclamantei la decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare - impozit pe profit şi majorări de întârziere - ce rezultă din analizarea aceleiaşi perioade şi aceloraşi facturi, prin care s-a constatat existenţa documentelor justificative doveditoare şi realitatea prestaţiilor.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi împotriva Sentinţei nr. 165/CA din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7692/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7717/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
