ICCJ. Decizia nr. 7727/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7727/2013
Dosar nr. 1008/1/2013
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile declarate de intervenienta Asociaţia Familială C.N. şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură împotriva Sentinţei nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut în esenţă următoarele.
Soluţia adoptată de prima instanţă, de admitere a acţiunii reclamantei SC A.M. SRL (cu consecinţa dispunerii anulării Contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 103 din 24 mai 2006) şi de respingere ca nefondată a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Asociaţia Familială C.N., se priveşte ca fiind legală, pe de altă parte, urmare efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Este neîndoielnic că, dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, vine să asigure, din nevoia de ordine şi de stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, astfel că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă sau să se obţină stabilirea contrariului a ceea ce s-a stabilit judecătoreşte anterior. Or, în litigiu, atâta vreme cât s-a stabilit, prin Sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanţa, devenită irevocabilă şi pusă în executare, că dreptul de proprietate asupra unei părţi din amenajarea piscicolă concesionată prin Contractul nr. 103 din 24 mai 2006 nu aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale, ci constituie obiect al dreptul de proprietate privată, nu se poate statua în alt mod, în alt litigiu, în condiţiile în care nu s-a probat că regimul juridic al imobilului respectiv s-a schimbat între timp, în condiţiile legii.
Împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, C.M. Întreprindere Familială a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5, se arată, în esenţă, că după pronunţarea deciziei atacate, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică şi care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, respectiv Decizia nr. 332 din 04 martie 2011, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 3305/256/2009, Decizia civilă nr. 511/C din 24 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Recurentul C.M. Întreprindere Familială a formulat cerere de revizuire întemeiată şi pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile supuse analizei fiind Sentinţa nr. 5249 din 10 martie 1993 pronunţată în Dosarul nr. 9429/1992 de Judecătoria Constanţa, Sentinţa civilă nr. 1740 din 14 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 540/36/2011, Decizia civilă nr. 332 din 4 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 3305/256/2009, Sentinţa civilă nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 5535/36/2006.
Înalta Curte sesizată cu cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti este o cale extraordinară de atac de retractare şi nesuspensivă de executare ce provoacă rejudecarea cauzei, urmărind înlăturarea autorităţii de lucru judecat ataşat de lege hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
Interesul revizuentului reflectat în susţinerile formulate vizează cu precădere evocarea fondului cauzei şi încearcă a atrage o nouă judecată, de această dată, având în vedere şi înscrisurile aşa-zis "noi" invocate în susţinerea cererii.
Însă, a apreciat instanţa că înainte de evocarea fondului trebuie să se examineze dacă sunt îndeplinite cele patru condiţii de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., şi anume: să fie vorba de un înscris doveditor; înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere; înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; înscrisul să fi fost hotărâtor în soluţionarea pricinii.
Admiterea cererii de revizuire presupune în primul rând ca înscrisurile invocate să fie noi, în sensul că acestea să nu fi fost folosite în primul ciclu procesual, să nu fi făcut astfel obiectul cercetării de către instanţa de judecată, care ar fi putut statua asupra valorii probatorii a acestora.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, ea decurge tocmai din raţiunea avută în vedere de legiuitor amintită anterior. Formularea aleasă "reţinută de partea adversă sau care nu a putut fi înfăţişată" conduce la concluzia că anterioritatea înscrisurilor a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare.
Admiterea soluţiei contrare ar duce la situaţia de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligenţa pe care o manifestă partea cu prilejul soluţionării cererii (obligaţie impusă în mod expres de art. 129 C. proc. civ.) şi ca acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probe în mai multe cicluri procesuale.
Din această perspectivă se reţine că înscrisurile invocate existau sau ar fi putut fi produse la data pronunţării sentinţei atacate, astfel încât caracterul lor de anterioritate nu a putut fi pus în discuţie.
Referitor la caracterul determinant al înscrisurilor, se reţine că acestea, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecăţii pricinii, ar fi fost de natură să ducă la altă soluţie decât cea adoptată în cauză. Or, înscrisurile invocate nu sunt susceptibile să schimbe soluţia pronunţată.
Astfel, documentele despre care se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplinesc niciuna din condiţiile enunţate.
Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, a constatat că cererea de faţă nu întruneşte cerinţele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se reţine că, termenul de introducere a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, în cazul în care ultima hotărâre este a instanţei de recurs, curge de la pronunţarea acestei hotărâri.
În speţă, Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011, supusă analizei, a fost pronunţată la data de 27 ianuarie 2011, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 13 februarie 2013, deci cu depăşirea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Mai trebuie precizat faptul că în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi curge de la pronunţarea ultimei hotărâri, indiferent dacă partea a fost sau nu prezentă la dezbateri sau la pronunţare.
Văzând şi dispoziţiile art. 324 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv declarată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., de C.M. Întreprindere Familială împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de C.M. Întreprindere Familială împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv introdusă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7726/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7742/2013. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
