ICCJ. Decizia nr. 7800/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7800/2013
Dosar nr. 918/42/2011
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 94 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul Municipiul Târgovişte prin Primar în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, acţiune având ca obiect anularea încheierii din 7 octombrie 2011 emisă de pârâtă şi a Deciziei nr. 33/2011 a Camerei de Conturi Dâmboviţa.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a apreciat corecte constatările pârâtei în sensul că entitatea auditată nu ar fi respectat prevederile art. 14 alin. (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, pct. 1 alin. (12) din O.M.F. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale şi art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999 (republicată) privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006.
Împotriva Sentinţei nr. 94 din 20 martie 2012 a declarat recurs reclamantul Municipiul Târgovişte prin Primar, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii contestaţiei şi anulării încheierii din 7 octombrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României şi a Deciziei nr. 33/2011 emisă de Camera de Conturi Dâmboviţa cu privire la pct. 17, 18 şi 19.
În motivarea cererii de recurs s-a susţinut, referitor la pct. 17, cele semnalate de reprezentanţii Curţii de Conturi la momentul întocmirii Deciziei nr. 33/2011 sunt nejustificate, întrucât din verificarea situaţiilor de plată reiese clar faptul că toate sumele declarate de auditorii publici externi, ca "încasate nelegal" de firmele SC T.C. SRL şi respectiv SC C. SRL, au fost recuperate integral prin noile facturi fiscale emise şi transmise în deconturile justificative către MDRT. De asemenea, sumele decontate de la bugetul de stat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru lucrările suplimentare la obiectivele Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe Târgovişte, nu au fost solicitate spre returnare până la data de 31 decembrie 2010 şi nu au fost calculate penalităţi pentru facturile stornate şi cuprinse în deconturile justificative, iar în această situaţie nu se poate pune în discuţie existenţa unor plăţi suplimentare în raport de obiectul şi valoarea totală a contractului.
În ceea ce priveşte situaţia reţinută la pct. 18, s-a arătat că auditorii financiari ai Curţii de Conturi au confundat criteriul de atribuire al contractelor de achiziţie publică "preţul cel mai scăzut" cu preţul materialelor intrate în operă, că ulterior atribuirii contractului autoritatea competentă nu poate cenzura preţurile la care se aprovizionează prestatorul şi că, în final, devizul a fost acelaşi.
În fine, referitor la pct. 19, recurenta a susţinut că lucrările care fac obiectul acestei măsuri au fost realizate la termen, doar factura întocmindu-se la o dată ulterioară.
Hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru faptul că s-a rezumat la a enumera motivele invocate de pârâtă prin întâmpinare sau prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, fără a face referire la susţinerile recurentei-reclamante sau la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, invocată de această instanţă din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel" iar art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."
Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat recurs la data de 14 iunie 2012, în condiţiile în care hotărârea recurată a fost comunicată acestuia la data de 18 aprilie 2012 şi, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 4 mai 2012.
Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Târgovişte prin Primar împotriva Sentinţei civile nr. 94 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7795/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 7817/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
