ICCJ. Decizia nr. 1019/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1019/2014
Dosar nr. 991/59/2012
Şedinţa publică de la 28 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială, judeţul Arad, Consiliul judeţean Arad, prin preşedinte, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, D.G.A.M.P.O.S., solicitând anularea deciziei din 31 mai 2012 emisă de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi, pe cale de consecinţă, admiterea în totalitate a contestaţiei formulate împotriva notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 27 martie 2012, anularea notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare din 27 martie 2012, emisă de Ministerul Mediului şi Pădurilor, D.G.A.M.P.O.S., cu consecinţa exonerării reclamantei de la plata corecţiilor financiare aplicate.
Prin sentinţa civilă nr. 88 din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială, judeţul Arad, Consiliul judeţean Arad împotriva pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor, D.G.A.M.P.O.S., a anulat nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare din 27 martie 2012 şi decizia din 31 mai 2012, emise de pârât, exonerând reclamanta de creanţa stabilită prin aceste acte administrative.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 27 martie 2012, emisă de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, D.G.A.M.P.O.S. în urma unui control efectuat la reclamantă, legat de contractul din 29 iulie 2011 „Furnizare de echipamente Lot 2: Vehicul pentru colectarea şi transportul deşeurilor” din cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad”, control efectuat în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, O.G. nr. 92/2003, O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006 şi ale contractului de finanţare din 2010, pârâtul a constatat că procedura de achiziţie realizată de reclamantă, ca autoritate contractantă, a încălcat art. 15 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006.
În consecinţă, pârâtul a aplicat reclamantei corecţia financiară de 5%, în sumă de 105.400 RON din valoarea contractului de furnizare, fără TVA, pentru constatarea unor nereguli prevăzute la anexa la O.U.G. nr. 66/2011.
S-a mai reţinut de către instanţă că, în procedura prealabilă, prin decizia din 31 mai 2012, pârâtul a admis în parte contestaţia reclamantei, menţinându-se doar o singură corecţie financiară de 5%, conform notei de constatare, stabilită în baza anexei la O.U.G. nr. 66/2011, respectiv pentru aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire şi că, potrivit actelor încheiate de pârât, corecţia financiară din litigiu s-a aplicat pentru existenţa unei nereguli în activitatea reclamantei, beneficiară a unui contract de finanţare european.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii recurate că noţiunea de neregulă reglementată de acest act normativ presupune dovada existenţei unei abateri de la legalitate, regularitate, etc., care are ca şi consecinţă directă crearea unui prejudiciu sau posibilitatea creării unui prejudiciu entităţilor enumerate în articolul suscitat; că pârâtul nu a demonstrat că s-a produs sau se putea produce un asemenea prejudiciu, urmare a încălcării de către reclamantă a prevederilor art. 15 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006; că, având în vedere că cerinţele legale cumulative ale art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţă nu sunt îndeplinite, impunerea este nelegală şi vătămătoare pentru reclamantă, fiind lipsite de relevanţă juridică invocarea unor prevederi din art. 8 lit. a) alin. (16) din contractul de finanţare din 2010, art. 1, art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, a art. 2 lit. o) din O.U.G. nr. 119/1999, atâta timp cât până la data încheierii notei de constatare nu s-a produs niciun prejudiciu la care face referire art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, dovada producerii acestuia revenindu-i pârâtului.
Reţinând că pârâtul nu a demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu prezent sau posibil de produs, instanţa a apreciat că actele încheiate de acesta încalcă dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond a stabilit în mod eronat că Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice nu a demonstrat că încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor legale menţionate în actele administrative a produs sau a putut produce un prejudiciu, respectiv că din conţinutul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 27 martie 2012 nu rezultă existenţa vreunui prejudiciu.
Arată recurentul că, în speţă, contractul din 29 iulie 2011 „Furnizare de echipamente”, în a cărui procedură de atribuire a fost săvârşită de către reclamantă abaterea de la legalitate, este finanţat din fonduri post-aderare, acordate condiţionat de la bugetul Uniunii Europene, iar condiţia principală a acordării acestor fonduri este stricta respectare a legalităţii în utilizarea lor, în special a prevederilor referitoare la achiziţiile publice şi orice atingere adusă principiilor fundamentale ale achiziţiilor publice conduce la consecinţa cheltuirii necuvenite a unei părţi din aceste sume şi, în consecinţă, prejudiciază bugetul Uniunii Europene.
Mai arată recurentul că, drept consecinţă, Uniunea Europeană are dreptul de a recupera aceste prejudicii de la Statul Român în baza mecanismului corecţiilor financiare, care, la rândul lor, creează un prejudiciu bugetului de stat, iar gradul în care sumele sunt folosite nelegal şi deci necuvenit, cu consecinţa prejudicierii bugetului Uniunii Europene, este stabilit procentual de prevederile O.U.G. nr. 66/2011 prin raportare la valorile contractelor afectate de respectivele nereguli, cu luarea în considerare a gravităţii respectivei nereguli.
Recurentul solicită admiterea recursului, iar pe fond respingerea cererii de anulare a deciziei din 31 mai 2012 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 27 martie 2012, acte administrative emise de către Ministerul Mediului şi Pădurilor, D.G.A.M.P.O.S., constatând că cele două acte administrative sunt temeinice şi legale.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată în cauză, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei din 31 mai 2012, emisă de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă şi, pe cale de consecinţă, anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 27 martie 2012 întocmită de D.G.A.M.P.O.S. din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor.
Decizia din 31 mai 2012 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerul Mediului şi Pădurilor, D.G.A.M.P.O.S. a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în situaţia indisponibilităţii sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.
Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalităţii actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale şi că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privinţa competenţei de soluţionare a acţiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale prealabile, la dispoziţiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare şi recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific şi reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligaţie bugetară, ce poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.
În raport de această caracterizare a creanţei respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenţei materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.
Actele contestate de reclamantă se referă la o creanţă bugetară care nu depăşeşte suma de 500.000 RON (respectiv 105.400 RON), iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului se stabileşte, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
În speţă nu se aplică dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 31 iulie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice împotriva sentinţei civile nr. 88 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1018/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1025/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
