ICCJ. Decizia nr. 1010/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1010/2014

Dosar nr. 927/323/2013

Şedinţa de la 27 februarie 2014 din camera de consiliu

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia Judecătoriei Târnăveni

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târnăveni, la data de 9 iulie 2013, sub nr. 927/323/2013, petenta SC M.T. SRL Târnăveni a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Cluj anularea procesului-verbal de contravenţie nr. C1. din data de 19 iunie 2013, încheiat de G.C., angajat al Borş Punct Trecere Frontieră.

În motivarea plângerii petenta a arătat că a fost sancţionată contravenţional cu suma totală de 17500 RON, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 41 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, contând în aceea că autotractorul şi remorca cu nr. de înmatriculare Q1. şi Q2. au circulat pe traseul Târgu-Mureş-Borş cu dimensiunile L- 17,00m, l- 2,70 şi h-4,10 m faţă de L-16,50m, l-2,55m, h-4,00 admise, fără a avea Autorizaţie specială de transport.

Prin sentinţa nr. 692 din 30 septembrie 2013, Judecătoria Târnă veni a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei conform cărora plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

2. Soluţia Judecătoriei Oradea

Prin sentinţa nr. 646 din 21 ianuarie 2012, Judecătoria Oradea a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Târnăveni şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele.

Potrivit prevederilor art. 101 din O.G. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

A reţinut instanţa că în speţă, sediul petentei este în Localitatea Târnăveni judeţul Mureş, care este situată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Târnăveni.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - regulatorul de competenţă

Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În cauză este necontestat că petenta SC M.T. SRL Târnăveni a sesizat instanţa de judecată cu plângere contravenţională formulată împotriva Procesului - verbal nr. C1. din 19 iunie 2013 încheiat în P.C.T.F. Borş, prin care s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 41 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, constând în depăşirea dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 ale acestei ordonanţe.

Astfel fiind, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, care rămân/sunt aplicabile în cazul contravenţiilor prevăzute de această ordonanţă.

Cum, în cazul contravenţiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997 nu există dispoziţii derogatorii de la prevederile O.G. nr. 2/2001 (la care se face trimitere în mod expres în art. 62 din O.G. nr. 43/1997) rezultă că rămân aplicabile dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, competenţa teritorială aparţinând judecătoriei în raza căreia a fost săvârşită contravenţia, adică Judecătoria Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC M.T. SRL Târnăveni şi pârâta C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Cluj în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1010/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond