ICCJ. Decizia nr. 1037/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1037/2014
Dosar nr. 9753/4/2013
Şedinţa publică de la 28 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1444 din 21 martie 2013, Judecătoria Brezoi, secţia civilă, a admis excepţia privind necompetenţa teritorială a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul C.V.V. şi pe intimata C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Brezoi a reţinut că potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, „(...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul”, iar în speţă contravenientul are sediul în circumscripţia Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 12199/2013 din 19 noiembrie 2013, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul C.V.V., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Brezoi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Brezoi, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, competenţa teritorială de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, legea stabilind în acest caz o competenţă teritorială exclusivă; că din procesul-verbal de contravenţie contestat în cauză rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului a fost localitatea S., din judeţul Vâlcea, care, în raport de prevederile H.G. nr. 337/1993, cu modificările şi completările ulterioare, se află în circumscripţia Judecătoriei Brezoi; că, p rin urmare, având în vedere caracterul absolut, de ordine publică, al competenţei teritoriale exclusive reglementată în materie contravenţională, faţă de dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanţa va admite excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Referitor la incidenţa art. 101 din O.G. nr. 15/2002 introdus prin Legea nr. 2/2013 şi înaintarea, în baza art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din aceeaşi lege, pe cale administrativă, a dosarului cauzei, instanţa a reţinut că temeiurile invocate în această privinţă sunt aplicabile numai în materie de contencios administrativ şi fiscal, după cum prevede expres textul art. XXIII din Legea nr. 2/2013, nu şi în materie contravenţională, precum şi faptul că acest articol se va aplica numai în raport cu faptele săvârşite după intrarea sa în vigoare, nu şi pentru cele anterioare, neexistând o prevedere legală în aceasta privinţă.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin procesul-verbal de contravenţie din 31 ianuarie 2012, întocmit de agentul constatator din cadrul C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, petentul C.V.V. a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002 cu amendă contravenţională în cuantum de 250 RON.
S-a constatat că la data de 10 august 2011, vehiculul aparţinând petentului a circulat pe DN 7 Km 188+900 m, în localitatea S., judeţul Vâlcea, fără a deţine rovinietă valabilă.
Din procesul-verbal rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului a fost DN 7 Km 188+900 m, localitatea S., judeţul Vâlcea, situată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi, judeţul Vâlcea.
La data introducerii plângerii contravenţionale erau aplicabile dispoziţiile generale ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind competenţa în materie contravenţională, nefiind aplicabile dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013, astfel încât competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii era judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta contravenţională, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Chiar dacă prin sentinţa civilă nr. 1444 din 21 martie 2013 Judecătoria Brezoi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, apreciind că urmare a introducerii art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competentă să judece prezenta cauză este judecătoria unde îşi are sediul contravenientul, normele de procedură fiind de imediată aplicare, Înalta Curte apreciază că în situaţia specială a stabilirii competenţei normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în situaţia în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta.
Or, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privinţa plângerilor contravenţionale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanţelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenţei teritoriale prin introducerea art. 101în acest act normativ.
Cu toate că prin art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor instanţei legal investite, se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”, Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil şi plângerilor contravenţionale întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ şi fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincţie între cele două materii în secţiunea a II-a din acelaşi act normativ, secţiune intitulată „modificarea şi completarea unor acte normative în materia contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”.
Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză, sens în care dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 îşi păstrează aplicabilitatea, pentru cauzele având ca obiect plângere contravenţională întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002.
Raportat la circumstanţele cauzei, faţă de prevederile legale susmenţionate, Înalta Curte constată că locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentului este localitatea S., judeţul Vâlcea, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi şi, prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze pricina este această judecătorie.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul C.V.V. şi pe intimata C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1036/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1038/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
