ICCJ. Decizia nr. 1039/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1039/2014
Dosar nr. 1394/118/2013
Şedinţa de la 28 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, înregistrată sub nr. 1394/118/2013, contestatoarea Fundaţia Universitară D.M.N., în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B. a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:
1. anularea din 6 decembrie 2012 emisă de Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B.,
2. anularea notei de constatare din 9 iulie 2012,
3. anularea notei de debit din 9 iulie 2012, în valoare de 441.071,22 RON.
Prin încheierea nr. 2519 din 24 aprilie 2013, Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, iar, prin sentinţa civilă nr. 262/CA din 2 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanţa a dispus în sensul declinării competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa, pe rolul instanţei cauza fiind înregistrată la data de 23 septembrie 2013.
Pentru a dispune în acest sens Curtea de Apel a reţinut incidenţa prevederilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care „Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare”, precum şi faptul că în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită anularea unui act care vizează obligaţii bugetare de natură fiscală, indiferent de denumirea pe care acestea o poartă, este în competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal stabilită după valoarea litigiului.
Curtea a reţinut că în cauza de faţă obiectul acţiunii este reprezentat de anularea notei de constatare din 9 iulie 2012 şi anularea notei de debit din 9 iulie 2012, în valoare de 441.071,22 RON, valoarea actului contestat fiind sub 500.000 RON, aspect care atrage competenţa materială a tribunalului în soluţionarea litigiului în fond.
Prin sentinţa civilă nr. 4425/CA din 27 noiembrie 2013 Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamanta Fundaţia Universitară D.M.N., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin actele administrative contestate în sarcina contestatoarei a fost stabilită obligaţia de plată a sumei de 450.989,81 RON (91% contribuţie din fonduri UE şi 9% contribuţie publică naţională), reprezentând cheltuieli neeligibile în cadrul proiectului Calificări europene pentru centrele turistice din România, cheltuieli care au devenit neeligibile ca urmare a nerespectării unor obligaţii contractuale.
S-a mai reţinut că reclamanta a contestat atât decizia de soluţionare a contestaţiei din 6 decembrie 2012, cât şi nota de constatare din 9 iulie 2012, solicitând şi anularea notei de debit din 9 iulie 2012, acte administrative emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B. şi prin care au fost stabilite obligaţiile de plată, controlul fiind efectuat în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Având în vedere că obiectul cauzei de faţă priveşte acte administrative emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B. şi vizează creanţa rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor europene şi celor de la bugetul de stat, Tribunalul a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare este stabilită potrivit dispoziţiilor art. 101 din Legea nr. 554/2004, în favoarea curţilor de apel.
Tribunalul a reţinut şi dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, care reglementează măsurile pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cu care p rocesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor acestei legi, a competenţei instanţelor legal învestite, se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile legale invocate, Tribunalul a apreciat asupra caracterului întemeiat al excepţiei, dispunând în consecinţă.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei din 6 decembrie 2012 emisă de pârât, prin care s-a respins contestaţia reclamantei şi, pe cale de consecinţă, anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 9 iulie 2012 şi a notei de debit din 9 iulie 2012, acte emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud Est B.
Decizia din 6 decembrie 2012 a comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în situaţia indisponibilităţii sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.
Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalităţii actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale şi că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privinţa competenţei de soluţionare a acţiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale prealabile, la dispoziţiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare şi recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific şi reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligaţie bugetară, ce poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.
În raport de această caracterizare a creanţei respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenţei materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.
Actele contestate de reclamantă se referă la o creanţă bugetară care nu depăşeşte suma de 500.000 RON (respectiv 441.871,22 RON), iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului se stabileşte, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
În speţă nu se aplică dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 5 februarie 2013, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Fundaţia Universitară D.M.N. şi pe pârâtul Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U., Regiunea Sud Est, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1038/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1042/2014. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
