ICCJ. Decizia nr. 1038/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Suspendare executare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1038/2014
Dosar nr. 3962/110/2012
Şedinţa de la 28 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2156/2013 din 13 noiembrie 2013, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în Titlul IV, la art. 54 alin. (3) se dispune: „La articolul 10, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:
„(11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.”
Tribunalul a reţinut că, în cauză, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B. a implementat în parteneriat cu Fundaţia de Sprijin Comunitar proiectul Phare „Reţeaua de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice”; că, pentru finanţarea proiectului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B. a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse contractul de finanţare Phare.
Faţă de aceste aspecte, tribunalul a constatat că în baza art. 101 din Legea nr. 554/2004 Curţii de Apel Bacău îi revine competenţa de soluţionare a prezentei cauze, motiv pentru care, în baza art. 132 C. proc. civ. a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bacău şi a declinat competenţa pentru legală soluţionare, Curţii de Apel Bacău.
Prin sentinţa nr. 236/2013 din 12 decembrie 2013 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în materia contenciosului administrativ promovată de contestatoarea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B., în contradictoriu cu intimata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, în favoarea Tribunalului Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, în speţă, obiectul cererii de chemare în judecată este contestarea unui proces-verbal emis în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, act care face trimitere la competenţa instanţelor de contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004; că prin Legea nr. 76/2012 s-a introdus alin. (11) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, dar această formă completată a art. 10, ce modifică normele de competenţă, este aplicabilă doar proceselor începute după data de 15 februarie 2013, neavând incidenţă în cazul proceselor demarate anterior acestei date, care rămân supuse normelor de competenţă aplicabile la data sesizării instanţei, în acest sens fiind dispoziţiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 [ca şi dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 134/2010].
A mai reţinut Curtea de Apel Bacău că dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cauză; că acest articol se referă doar la procesele în primă instanţă şi la căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 2/2013, a competenţei instanţelor, or, competenţa de soluţionare a cererilor privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, a fost schimbată prin art. 54 din Legea nr. 76/2012, lege care, a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 şi se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, curtea a constatat că în prezenta cauză competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Bacău, declinând competenţa în favoarea acestei instanţe.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actului administrativ emis de instituţia în cauză, respectiv procesul-verbal, emis de Autoritatea de Management şi înregistrată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din 1 iunie 2012, comunicată la data înregistrării, precum şi repararea pagubei, în sensul stingerii debitului prevăzut în procesul-verbal din 1 iunie 2012, în valoare de 12.987,58 euro.
În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de contestarea unui proces-verbal emis în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, act care face trimitere la competenţa instanţelor de contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în situaţia indisponibilităţii sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.
Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalităţii actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale şi că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privinţa competenţei de soluţionare a acţiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale prealabile, la dispoziţiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare şi recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific şi reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligaţie bugetară, ce poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.
În raport de această caracterizare a creanţei respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenţei materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.
Actele contestate de reclamantă se referă la o creanţă bugetară care nu depăşeşte suma de 500.000 RON (respectiv 12.987,58 euro), iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului se stabileşte, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
În speţă nu se aplică dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 22 iunie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B. şi pe intimata Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în favoarea Tribunalului B., secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1037/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1039/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
