ICCJ. Decizia nr. 1049/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1049/2014
Dosar nr. 1350/33/2011
Şedinţa publică de la 4 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1350/33/2011, reclamanta SC N. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC B. SRL, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea autorizaţiei de funcţionare emisă de Ministerul Sănătăţii pe numele SC B. SRL, pentru spaţiul situat în Oradea, str. R., în incinta Complexului comercial C.S.
2. Pârâta SC B. SRL a invocat, în condiţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a autorizaţiei de funcţionare din 18 martie 2011 eliberată de Ministerul Sănătăţii pentru funcţionarea farmaciei comunitare SC N. SRL Cluj-Napoca, la adresa din municipiul Oradea str. R.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea excepţiei de nelegalitate invocată de pârâta SC B. SRL, constatarea nelegalităţii autorizaţiei de funcţionare din 18 martie 2011 eliberată de pârâtul Ministerul Sănătăţii în favoarea SC N. SRL, respingerea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii principale, invocată de pârâtă, respingerea acţiunii reclamantei SC N. SRL, având ca obiect anularea autorizaţiei de funcţionare, ca neîntemeiată, şi obligarea reclamantei la plata către pârâta SC B. SRL a sumei de 6.200 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut, în special, următoarele:
Litigiul de faţă are ca premisă eliberarea de către pârâtul Ministerul Sănătăţii a două autorizaţii de funcţionare pentru farmacii în spaţiul din Oradea, str. R., în incinta Complexului comercial C.S.
O primă autorizaţie a fost eliberată în favoarea SC F. SRL care, prin contractul de vânzare-cumpărare fond de comerţ din 6 septembrie 2009 şi-a vândut drepturile către SC N. SRL, reclamanta din prezenta cauză.
Pe baza documentaţiei înaintate din 17 ianuarie 2011, a fost eliberată de Ministerul Sănătăţii autorizaţia de funcţionare din 18 martie 2011 în favoarea reclamantei, cu menţiunile că farmacia de la adresa din Oradea str. R. este înfiinţată pe excepţie, centru comercial şi că s-a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare fond de comerţ din 6 septembrie 2009.
Pârâta SC B. SRL a fost autorizată ca şi farmacie comunitară, pe criteriul demografic (o farmacie la 3500 de locuitori) la data de 27 august 1998. Potrivit menţiunii, anexă la autorizaţia de funcţionare a pârâtei din 22 august 2007, farmacia a funcţionat în baza autorizaţiei de funcţionare din data de 27 august 1998, care a fost preschimbată în baza prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1199/2004 art. 15 alin. (2).
Aceeaşi autorizaţie cuprinde menţiunea potrivit căreia, începând cu data de 16 mai 2011, pârâta a funcţionat cu activitatea de receptură şi laborator la noua adresă din Oradea, str. R., în temeiul art. 19 din Legea nr. 266/2008.
Pârâta a închiriat spaţiul destinat comercializării produselor farmaceutice de la proprietarul acestuia, SC C.S. SA, prin contractul de închiriere din 20 aprilie 2011, pe perioada 20 aprilie 2011-31 decembrie 2013.
Excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii nu poate fi primită, în condiţiile în care aceasta invocă motive de nulitate a autorizaţiei de funcţionare a pârâtei, iar interesul este subsumat unei eventuale bune valorificări a propriei autorizaţii, obţinută în baza unui „contract de vânzare-cumpărare fond de comerţ”.
3.1. În ceea ce priveşte autorizaţia reclamantei:
Farmaciile înfiinţate în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, articol abrogat la 30 decembrie 2010, sunt exceptate de la regula criteriului demografic, ele putând fi înfiinţate numai în gări, aerogări şi centre comerciale de mare suprafaţă.
Art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 a fost abrogat expres prin O.U.G. nr. 130/2010, care a intrat în vigoare la data de 30 decembrie 2010.
Pentru ca autorizaţia să fie eliberată în temeiul art. 12 alin. (2), era obligatoriu, potrivit art. II din O.U.G. nr. 130/2010, ca cererea de eliberare a autorizaţiei de funcţionare pentru farmacie, împreună cu documentaţia completă, să fi fost depusă la Ministerul Sănătăţii până la 30 decembrie 2010, ceea ce nu s-a respectat, astfel încât eliberarea actului în favoarea reclamantei s-a făcut în afara cadrului legal.
Chiar dacă reclamanta afirmă că nu a înfiinţat pe cale de excepţie o farmacie, ci a preluat o autorizaţie de funcţionare deja existentă, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, trebuie reţinut că însăşi autorizaţia preluată de la SC N. SRL a fost eliberată pe excepţie, centru comercial, conform menţiunilor de pe aceasta, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, pe baza documentaţiei înaintate din 17 ianuarie 2011.
În acelaşi sens, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, autorizaţia nu se poate elibera decât dacă farmacia face dovada înregistrării ca punct de lucru a spaţiului destinat farmaciei comunitare.
Potrivit contractului de închiriere din 25 septembrie 2008 încheiat între SC C.S. SA şi SC F. SRL, locatarul a închiriat spaţiul situat în incinta Magazinului U., la parter, în suprafaţă de 79 mp.
La data de 22 septembrie 2010, contractul iniţial de închiriere a încetat, sens în care s-a încheiat un proces-verbal de predare a spaţiului şi a cheilor, iar la data de 25 noiembrie 2010 s-au predat şi documentele contabile, ştampila unităţii, casa de marcat, reţete medicale, telefon mobil firmă şi router wireless.
Prin adresa din 29 septembrie 2011, SC C.S. SA, proprietarul spaţiului situat la parterul Complexului comercial C.S. din Oradea, str. R., arată că nu a încheiat niciun contract de închiriere sau alt tip de contract cu privire la spaţiul respectiv cu SC N. SRL.
Prin adresa din 10 aprilie 2012, Ministerul Sănătăţii recunoaşte că reclamanta a fost autorizată să desfăşoare activităţi specifice la punctul de lucru fără întocmirea unui raport de inspecţie, numai pe baza declaraţiei pe proprie răspundere dată de farmacista M.A.R.
Această declaraţie vine în contradicţie cu restul probelor administrate în cauză şi care conduc la concluzia că reclamanta nu deţine niciun titlu locativ cu privire la spaţiul pentru care a fost autorizată să funcţioneze.
Toate aceste elemente evidenţiază nelegalitatea autorizaţiei emisă în favoarea reclamantei, impunându-se aplicarea art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Existenţa unor înregistrări la registrul comerţului nu conduce la concluzia că actele depuse în vederea efectuării de menţiuni sunt esenţialmente legale, procedura desfăşurată în condiţiile Legii nr. 29/1990 fiind una necontencioasă, desfăşurată exclusiv în faţa funcţionarilor Registrului care, de altfel, ar fi trebuit să sesizeze lipsa acordului expres al proprietarului imobilului la cesiunea contractului de închiriere, cu toate consecinţele ce se desprind din punct de vedere juridic.
3.2. În ceea ce priveşte autorizaţia pârâtei
Pârâtei SC B. SRL i-a fost eliberată autorizaţia de funcţionare din 22 august 2007, pentru farmacia comunitară din Oradea, str. M. Începând cu data de 16 mai 2011 pârâta a funcţionat cu activitate de receptură şi laborator la noua adresă din Oradea, str. R., în temeiul art. 19 din Legea nr. 266/2008.
Reclamanta susţine, în mod neîntemeiat, că nu pot funcţiona două farmacii în acelaşi spaţiu dar, pe de o parte, s-a constatat anterior că autorizaţia acesteia este nelegală, iar, pe de altă parte, chiar pârâtul Ministerul Sănătăţii arată implicit, în adresa din 10 aprilie 2012, că o astfel de interdicţie nu exista, raportat la prevederile legale aplicabile la momentul depunerii cererilor de autorizare.
Susţinerile reclamantei referitoare la faptul că pârâta nu deţine mobilier, ustensile şi aparatură sunt neîntemeiate.
Raportul de inspecţie efectuat de Direcţia Politica Medicamentului din cadrul Ministerului Sănătăţii arată că, la data inspecţiei, 9 iunie 2011, există dotări cu mobilier şi echipamente specifice activităţii farmaceutice. În acest sens sunt şi facturile depuse la dosarul cauzei de către pârâtă care fac dovada achiziţionării echipamentului şi mobilierului necesare activităţii farmaceutice.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, se impune respingerea acţiunii reclamantei SC N. SRL, având ca obiect anularea autorizaţiei de funcţionare, ca neîntemeiată.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 301 din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC N. SRL, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
4.1. Referitor la excepţia de nelegalitate privind autorizaţia de funcţionare emisă de Ministerul Sănătăţii în favoarea reclamantei SC N. SRL.
Dispunând admiterea excepţiei de nelegalitate, prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 266/2008.
Astfel, reclamanta deţine şi deţinea la momentul eliberării autorizaţiei către pârâta SC B. SRL o autorizaţie de funcţionare valabilă pentru spaţiul situat în Oradea, str. R., autorizaţie preluată prin cumpărarea fondului de comerţ de la SC D.I. SRL (fostă SC F. SRL).
Autorizaţia eliberată către SC F. SRL era una pe excepţie de la criteriul demografic, dat fiind că spaţiul în discuţie se afla în incinta unui centru comercial.
Reclamanta nu a înfiinţat o farmacie pe excepţie de la criteriul demografic, în condiţiile art. 12 din Legea nr. 266/2008 şi, prin urmare, nu trebuia să depună, în condiţiile art. II din O.U.G. nr. 130/2010, documentaţia pentru eliberarea unei astfel de autorizaţii pentru spaţiul în discuţie până la 30 decembrie 2010.
Reclamantei i-a fost eliberată autorizaţia de funcţionare pentru spaţiul din Oradea în urma cumpărării autorizaţiei de la SC F. SRL, caz în care sunt incidente prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 coroborate cu art. 12 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 266/2008, aprobate prin Ordinul nr. 962/2009, şi nicidecum prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.
Reclamanta trebuia să facă dovada cu privire la faptul că deţinea spaţiul în discuţie, contractul preluat de la SC F. SRL, că a înregistrat punctul de lucru la locaţia respectivă, să depună declaraţia pe propria răspundere, nefiind necesar un aviz de inspecţie fiscală, aşa cum în mod nefondat reţine prima instanţă, această ultimă condiţie fiind necesară doar la înfiinţarea farmaciei pe excepţie, ceea ce nu este cazul în speţă.
În mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a avut un contract de închiriere încheiat cu proprietarul spaţiului SC C.S. SA şi, prin urmare, înregistrarea punctului de lucru la locaţia din Oradea str. R. nu ar fi una valabilă.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă fără echivoc faptul că reclamanta avea înregistrat punctul de lucru la adresa din Oradea, str. R., la data eliberării autorizaţiei de funcţionare, anterior acesteia, precum şi în prezent.
Faptul că între reclamantă şi proprietarul imobilului nu există încheiat un contract de închiriere nu este relevant în speţă, întrucât reclamanta a preluat prin cesiune contractul de închiriere pe care proprietarul spaţiului îl avea încheiat cu SC F. SRL, preluare care a fost făcută cu acordul proprietarului, astfel cum rezultă din acordul depus la dosarul cauzei. Acest acord de principiu este dat fără rezerve, nefiind necesară vreo înştiinţare prealabilă din partea proprietarului.
Chiar dacă s-ar accepta teza instanţei, proprietarul spaţiului a fost notificat de SC F. SRL anterior preluării contractului, aspect ce rezultă atât din adresele emise de SC F. SRL, depuse la dosarul cauzei, precum şi din corespondenţa electronică dintre avocatul reclamantei şi SC C.S. SA prin care se negocia forma contractului.
Contractul dintre reclamantă şi proprietarul spaţiului nu s-a mai perfectat, dat fiind faptul că SC C.S. SA a încheiat ulterior un contract de închiriere cu pârâta SC B. SRL.
Prin prezenta excepţie de nelegalitate nu se poate tinde la anularea sau radierea punctului de lucru deschis de reclamantă, ci se poate verifica doar dacă autorizaţia eliberată reclamantei a fost sau nu legală.
4.2. Referitor la acţiunea în anulare a autorizaţiei emisă de Ministerul Sănătăţii în favoarea SC B. SRL.
Prin hotărârea primei instanţe s-a reţinut în mod nefondat că autorizaţia eliberată în favoarea SC B. SRL pentru spaţiul situat în Oradea, str. R., la data de 14 iunie 2011, este valabilă.
Astfel, legalitatea acestei autorizaţii a fost contestată, pe motiv că a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 266/2008, atât timp cât o altă farmacie, cea deţinută de reclamantă, avea autorizaţie pentru aceea locaţie şi acelaşi spaţiu comercial.
Petru locaţia în discuţie, centru comercial se poate elibera o singură autorizaţie, aşa cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.
Prin urmare, reţinerile primei instanţe, în sensul că nu există nicio interdicţie legală pentru ca două farmacii să funcţioneze în acelaşi spaţiu comercial sunt total eronate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe de altă parte, nici condiţia prevăzută de art. 10 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 266/2008 privind dotarea cu mobilier nu este îndeplinită, prima instanţă reţinând în mod nejustificat că SC B. SRL ar fi făcut dovada existenţei mobilierului în spaţiul în discuţie cu facturile depuse în probaţiune. Însă reclamanta a depus atât acte justificative care atestă proprietatea SC F. SRL asupra acestui mobilier, cât şi contractul de vânzare-cumpărare prin care a achiziţionat acest mobilier de la SC F. SRL, dar instanţa nu a luat în considerare aceste înscrisuri.
În concluzie, pentru motivele arătate, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei recurate, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate în ceea ce priveşte autorizaţia din 18 martie 2011 şi admiterii acţiunii având ca obiect anularea autorizaţiei din 22 august 2007, modificată cu menţiunile din data de 14 iunie 2011, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul şi pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Asupra excepţiei de nelegalitate privind autorizaţia de funcţionare din data de 18 martie 2011 eliberată de Ministerul Sănătăţii pe numele SC N. SRL.
Această autorizaţie de funcţionare a farmaciei comunitare cu denumirea SC N. SRL a fost emisă în baza art. 10 alin. (8) din Legea farmaciei nr. 266/2008, forma în vigoare începând cu data de 30 decembrie 2010, potrivit cărora:
„În cazul în care farmacia comunitară îşi schimă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătăţii eliberează o nouă autorizaţie de funcţionare pe numele noii persoane juridice, în termen de 30 de zile de la data solicitării; până la eliberarea noii autorizaţii, farmacia comunitară funcţionează în baza vechii autorizaţii. Documentele pe baza cărora se vor face modificările vor fi prevăzute în norme”.
Aşadar, fiind o autorizaţie emisă în temeiul art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008 şi nu în temeiul art. 12 alin. (2) din acest act normativ, cum în mod eronat a reţinut prima instanţă, documentaţia necesară eliberării acesteia este cea prevăzută în Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 962/2009.
Conform art. 12 alin. (2) din Norme, documentele necesare la schimbarea deţinătorului de autorizaţie, persoană juridică sunt următoarele:
a) cerere-tip, modelul nr. 6 din anexa la norme;
b) autorizaţia de funcţionare, în original;
c) documentele de la registrul comerţului care să ateste schimbarea solicitată, precum şi documentele de înregistrare a societăţii;
d) documentele de deţinere a spaţiului şi declaraţie privind asigurarea condiţiilor de autorizare;
c) contractele de muncă ale personalului înregistrate pe numele noului titular de autorizaţie;
f) dovada achitării taxei;
g) documentul care atestă anunţarea schimbării deţinătorului de autorizaţie, persoană juridică la colegiul farmaciştilor judeţean şi, respectiv al municipiului Bucureşti.
Cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei reclamanta SC N. SRL nu a făcut dovada deţinerii spaţiului la adresa din municipiul Oradea, str. R., cerinţa prezentării documentelor de deţinere a spaţiului fiind prevăzută la art. 12 alin. (2) lit. d) din Normele aprobate prin Ordinului ministrului sănătăţii nr. 962/2009.
Astfel, în mod eronat aceasta susţine că nu este relevant în speţă faptul că nu există încheiat contract de închiriere cu proprietarul spaţiului, SC C.S. SA.
Contractul de închiriere din 25 septembrie 2008 a fost încheiat între SC C.S. SA, în calitate de locator, şi SC F. SRL, în calitate de locatar, având valabilitate până la data de 31 decembrie 2013.
Acordul de principiu emis de SC C.S. SA, în vederea concesionării contractului de închiriere de către SC F. SRL către o terţă persoană, cu toate clauzele cuprinse în acesta a fost emis cu condiţia respectării următoarelor proceduri:
(i) SC F. SRL va cesiona contractul numai după ce va încunoştinţa locatorul cu cel puţin 30 de zile înainte cu privire la persoana către care se va face concesionarea;
(ii) locatorul va concesiona contractul numai către o societate care va desfăşura aceeaşi activitate în spaţiul închiriat.
De asemenea, la art. 4.2, Capitolul IV din contractul de închiriere din 25 septembrie 2008 s-a stipulat obligaţia locatarului de a nu subînchiria spaţiul luat în chirie, de a nu cesiona contractul şi de a nu se asocia aducând aport spaţiului închiriat, fără aprobarea scrisă a locatorului.
O astfel de aprobare scrisă a locatorului nu a existat în vederea subînchirierii ori cesiunii contractului de închiriere de către SC F. SRL către reclamanta SC N. SRL, iar adresele din 29 septembrie 2011 şi din 19 octombrie 2011 emise de SC C.S. SA evidenţiază faptul că între proprietarul spaţiului şi reclamanta SC N. SRL nu a fost încheiat niciun act juridic şi că acesteia nu i s-a permis să desfăşoare activitatea de farmacie în locul SC F. SRL fără încheierea unui contract şi fără achitarea datoriilor de către SC F. SRL.
Prin urmare, faţă de neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 962/2009, autorizaţia de funcţionare din data de 18 martie 2011 a fost în mod nelegal emisă reclamantei SC N. SRL, astfel că în mod corect prima instanţă a constatat nelegalitatea acestei autorizaţii, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Faptul că reclamanta a înregistrat la Registrul comerţului punctul de lucru la adresa din Oradea, str. R. nu o exonerează pe aceasta de obligaţia prezentării documentelor de deţinere a spaţiului în vederea exercitării controlului de legalitate asupra autorizaţiei în cadrul procesual instituit de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Cum documentele prezentate nu fac dovada deţinerii spaţiului, în mod corect a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată de pârâta SC B. SRL.
1.2. Asupra cererii reclamantei de anulare a autorizaţiei din 22 august 2007 emisă de Ministerul Sănătăţii pe numele SC B. SRL.
În mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de reclamanta SC N. SRL.
Astfel, motivul de nelegalitate privitor la nerespectarea interdicţiei legale de funcţionare a două farmacii în acelaşi spaţiu comercial nu se mai impune a fi examinat, raportat la constatarea nelegalităţii autorizaţiei emise pe numele SC N. SRL, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, susţinerile legate de lipsa mobilierului, a ustensilelor şi a aparaturii specifice activităţii de farmacie desfăşurate de SC B. SRL nu se confirmă, atât timp cât în raportul de inspecţie întocmit de Direcţia Politica Medicamentului din cadrul Ministerului Sănătăţii se menţionează faptul că, la data inspecţiei, 9 iunie 2011, existau dotări cu mobilier şi echipamente specifice activităţii farmaceutice.
În plus, din procesele-verbale încheiate între SC C.S. SA şi SC F. SRL la 22 septembrie 2010 şi 25 noiembrie 2010, urmare a expirării contractului de închiriere, nu rezultă că în spaţiul din str. R. unde îşi desfăşoară activitatea farmaceutică SC B. SRL ar fi rămas mobilier şi echipamente aparţinând SC F. SRL.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC N. SRL, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N. SRL Cluj-Napoca prin administrator judiciar Casa de insolvenţă I.S. SPRL împotriva sentinţei civile nr. 301 din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 183/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1051/2014. Contencios → |
|---|
