ICCJ. Decizia nr. 1203/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1203/2014
Dosar nr. 6743/2/2009*
Şedinţa publică de la 11 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC B.T. SA, în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei, a solicitat în principal, anularea integrală a deciziei din 16 iunie 2009, ca urmare a inexistenţei unei înţelegeri anticoncurenţiale de natura celei prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, iar în subsidiar, modificarea deciziei din 16 iunie 2009, în sensul reducerii cuantumului amenzii aplicate reclamantei, ca urmare a încălcării de către pârâta Consiliul Concurenţei a dispoziţiilor art. 52 din Legea concurenţei şi a Ordinului nr. 107/2004 privind punerea în aplicare a instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor.
De asemenea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, a solicitat suspendarea deciziei din 16 iunie 2009 emisă de Consiliul Concurenţei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiuni.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca, la data de 31 octombrie 2006, în cadrul pregătirii cadrului legislativ pentru aderarea la Uniunea Europeană, s-a publicat în M. Of. Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1856/2006, prin care au fost aprobate noi „Norme de autorizare a şcolilor de conducători auto”.
Aceste norme conţineau modificări importante în legătură cu cerinţele/condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească atât şcolile de conducători auto, cât şi autovehiculele destinate instruirii practice a cursanţilor.
Potrivit art. 19 din aceste norme, şcolile de conducători auto trebuiau să îndeplinească noile cerinţe de autorizare, precum şi toate condiţiile prevăzute de acestea, până cel târziu la prima viză anuală ulterioară datei aderării României la Uniunea Europeană.
Întrucât acest termen a fost considerat nerealist şi insuficient pentru a realiza investiţiile şi dotările legale, prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 398/2007, s-a modificat art. 19, în sensul prelungirii termenului limită până la care şcolile de şoferi auto trebuie să îndeplinească cerinţele de mai sus, până cel târziu la data de 30 iunie 2007.
Cu toate acestea, nici acest ultim termen nu a putut fi respectat.
De aceea, prin eforturile marilor şcoli de şoferi, printre cele mai afectate de acestei noi cerinţe, s-a convenit în mod neoficial un moratoriu de cel puţin încă 6 luni cu Autoritatea Rutieră Română, în calitate de organ care autorizează ori după caz re-autorizează şcolile de şoferi.
În acest interval de timp şcolile auto mai mici (din totalul de câteva sute) şi instructorii independenţi (aproximativ 2.000) nu au efectuat investiţiile cerute de legislaţie şi nu şi-au adaptat dotările, existând astfel un climat concurenţial dezechilibrat între cei care se conformau legislaţiei şi cei care nu se conformau.
În acest context economic total defavorabil, a apărut necesitatea unor întâlniri între reprezentanţii celor mai multe dintre şcoli (cu participarea Autorităţii Rutiere Române) pentru a se discuta în principal modalităţile în care se poate asigura supravieţuirea marilor şcoli auto de tradiţie şi necesitatea majorării tarifelor pentru a se asigura un tarif concurenţial normal.
Probatoriul reţinut de către Consiliul Concurenţei pleacă de la premisa existentei unei premeditări din partea membrilor Federaţiei Patronale a Şcolilor de Şoferi Particulare din România.
Pentru a reţine că membrii Federaţiei Patronale a Şcolilor de Şoferi Particulare din România s-au constituit într-un cartel şi au premeditat „încă din 30 iunie 2007” o înţelegere cu privire la tarifele practicate, Consiliul Concurenţei se bazează în esenţă pe procesele-verbale întocmite cu ocazia acestor întâlniri, despre care nu se cunoaşte cine şi când le-a întocmit şi în ce scop.
De asemenea, reclamanta a susţinut că nu a fost iniţiatorul întâlnirilor şi nu a avut un rol primordial de constituire a prezumtivului cartel incriminat de Consiliul Concurenţei.
A mai susţinut că participanţii la înţelegere nu au avut reprezentarea faptului ca o astfel de înţelegere ar aduce atingere sau ar denatura concurenţa, aceştia fiind vătămaţi de concurenţa neloială exercitată de instructorii independenţi şi şcolile mai mici şi, prin urmare, nu au avut ca scop primordial decât supravieţuirea.
În aceste condiţii, nu poate fi considerată ca având un efect semnificativ o astfel de majorare a tarifului, chiar concertată, întrucât tariful a fost dictat de costurile mari.
De asemenea, contextul economic (aderarea la Uniunea Europeană) şi legislativ (prin adoptarea unor cerinţe de autorizare greu de atins intr-o perioada scurta de timp) trebuia reţinut de Consiliul Concurenţei ca circumstanţă atenuantă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2010, Curtea a admis excepţia de conexitate invocata din oficiu şi a conexat Dosarul nr. 6992/2/2009 la Dosarul nr. 6743/2/2009, reţinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 164 C. proc. civ, anume strânsa legătura dintre cele doua cauze, ambele reclamante SC B.T. SRL şi SC A. SRL solicitând anularea deciziei Consiliului Concurenţei din 16 iunie 2009, prin care au fost sancţionate pentru realizarea unei înţelegeri anticoncurenţiale.
Astfel, prin cererea ce formează obiectul Dosarului nr. 6992/2/2009, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat anularea deciziei din 16 iunie 2009 emisă de către acesta din urmă, susţinând că în mod eronat s-a reţinut în speţă constituirea unui cartel şi denaturarea concurentei pe piaţa româneasca a serviciilor oferite de şcolile de şoferi.
Prin sentinţa nr. 7147 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererile conexate formulate de reclamanţii SC B.T. SRL şi SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 35/2009 a Consiliului Concurenţei s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, prin realizarea unei înţelegeri orizontale având ca obiect majorarea tarifului la serviciile de şcolarizare auto categoria B, în municipiul Bucureşti, începând cu data de 1 februarie 2008 şi fixarea tarifului la un nivel minim de 800 RON de către 32 de agenţi economici, din care 31 de societăţi comerciale şi un instructor de conducere auto-persoană fizică autorizată, printre societăţile comerciale regăsindu-se şi reclamantele .
Participanţii la cartel au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională, plecând de la nivelul de bază de 6% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2008, în baza art. 55 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată pentru săvârşirea faptelor prevăzute la art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 52 din lege.
S-a reţinut, de asemenea că, la data de 14 mai 2008, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la mai multe şcoli de şoferi şi la sediul Federaţiei Patronale a Şcolilor de Şoferi Particulare din România.
La sediul federaţiei, în biroul de lucru al directorului general al SC A.G. SA, au fost găsite două registre de procese-verbale, unul aparţinând federaţiei, iar celălalt societăţii.
Dintre procesele-verbale înscrise în cele două registre, unele prezentau modificări, în sensul că toate cuvintele cheie, respectiv tarife, preţuri, nivel minim au fost şterse (prin haşurare) şi înlocuite cu alte cuvinte, cu alt înţeles, cum ar fi: modalităţi de pregătire, prestaţie, plan, iar altele erau descompletate.
În acest context, prima instanţă a apreciat că, atâta timp cât modificările făcute se referă doar la cuvintele cheie care relevă existenţa cartelului de tarif, apare fundamentată concluzia Consiliului Concurenţei în sensul că persoana care a efectuat modificările a avut în intenţie să ascundă conţinutul real al înţelegerii de tarif, cunoscând prevederile legii concurenţei şi efectele încălcării acesteia.
Procesele-verbale care au fost modificate sunt cele de la întâlnirile din 12 iunie 2007, 30 noiembrie 2007 şi 13 decembrie 2007.
Alături de aceste înscrisuri, Curtea a apreciat ca relevante declaraţiile unora dintre reprezentanţii societăţilor sancţionate, privitor la înţelegerea de majorare şi stabilirea tarifului minim aplicabil.
În raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea de apel a constatat că, în mod judicios, a concluzionat pârâtul că la întâlnirea din 31 ianuarie 2008 s-a stabilit înţelegerea anticoncurenţială pe orizontală de majorare a tarifului pentru categoria B, începând cu data de 1 februarie 2008 şi fixarea tarifului la nivelul minim de 800 RON. Luarea deciziei, urmată de punerea sa în practică, este rezultatul voinţelor participanţilor la respectiva întâlnire şi a urmărit adoptarea unei conduite comune, respectiv practicarea unor tarife care să nu coboare sub nivelul stabilit.
Referitor la puterea probatorie a proceselor-verbale analizate şi la susţinerea reclamantei SC B.T. SRL în sensul că acestea nu îi sunt opozabile câtă vreme nu au fost semnate de către aceasta, pe de o parte, instanţa de fond a reţinut că unul dintre aceste procese-verbale, anume cel din data de 13 decembrie 2007, poarta semnătura reprezentatului societăţii reclamante, iar pe de alta parte, dispoziţiile legale incidente nu prevăd limitări în materie de probaţiune, precum şi faptul că practica C.J.U.E. a statuat în mod constant asupra standardului probator în domeniul concurentei, invocând în acest sens hotărârea curţii din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland şi alţii/Comisia, cauzele conexate C 204/00 P, C 205/00 P, C 211/00 P, C 213/00 P, C 217/00 P şi C 219/00 P.
A mai reţinut, de asemenea, judecătorul fondului că afirmaţia reclamantelor potrivit cu care majorarea tarifelor a avut loc în considerarea situaţiei economice a societăţilor, este contrazisă de materialul probator administrat în cauză.
Astfel, măsura de majorare a tarifelor nu s-a produs pe baza unor fundamente economice şi financiare impuse de situaţia concreta a fiecărei societăţi în parte, ci exclusiv în considerarea înţelegerii intervenite, având prefigurarea evitării unui risc economic viitor, prin aceea ca toţi participanţii vor adopta acelaşi tarif pe piaţa relevanta, edificatoare în acest sens fiind împrejurarea că reclamantele, alături de ceilalţi participanţi la înţelegere, au stabilit acelaşi tarif minim de 800 RON începând cu 24 ianuarie 2008, deşi probabilitatea existenţei unor costuri identice pentru toate aceste societăţi este minimă, luând în considerare specificul organizării activităţii fiecăreia.
De altfel, ambele reclamante invocă scăderea profitabilităţii întreprinderilor lor începând cu anul 2007, dar nu justifica de ce abia în anul 2008, au înţeles a-şi majora tarifele din raţiunile economice invocate.
Curtea de apel a reţinut, totodată, că agenţii economici, printre care şi reclamanta SC B.T. SRL, au organizat întâlniri şi după data de 31 ianuarie 2008, cu scopul de a se supraveghea modul de implementare a tarifului minim stabilit.
De altfel, chiar şi pentru ipoteza în care înţelegerea anticoncurenţială din 31 ianuarie 2008 nu era pusă în aplicare, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 tot se considera a fi încălcate, realizarea înţelegerii constituind o denaturare a concurentei prin obiect.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei SC A. SRL, potrivit căreia Consiliul Concurentei a stabilit nelegal piaţa relevantă a produsului, prima instanţă a constatat că aceasta nu a motivat în vreun fel afirmaţia făcută.
Aceeaşi reclamantă a susţinut şi că piaţa relevanta geografica a fost incorect stabilita de către Consiliul Concurenţei ca fiind piaţa municipiului Bucureşti, întrucât cursanţii pot urma cursurile şcolii de şoferi în oricare judeţ al ţării.
În speţă, investigaţia a vizat agenţii economici cu sediul social sau care sunt autorizaţi să desfăşoare activitatea de şcolarizare auto categoria B pe teritoriul municipiului Bucureşti, precum şi faptul că susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere se poate face doar pe raza de competenţă teritorială unde candidaţii îşi au domiciliu sau reşedinţa.
De altfel, pentru ipoteza unor înţelegeri prin obiect nici nu se impune o analiză mai detaliată a pieţei relevante, deoarece astfel de înţelegeri intră întotdeauna sub incidenţa legii.
În ceea ce priveşte critica reclamantei SC B.T. SRL legată de cuantumul amenzii aplicate, instanţa de fond a reţinut că fapta săvârşită de către reclamantă se încadrează în categoria celor de gravitate mare, câtă vreme priveşte restricţionările pe orizontală de tipul cartelului.
Prin urmare, cuantumul preconizat pentru determinarea nivelului de bază al amenzilor se situează între 4% şi 8% din cifra de afaceri.
Contrar celor susţinute de către reclamanta SC B.T. SRL, consecinţele pe care înţelegerea sancţionată le-a produs asupra concurenţei, au fost considerabile asupra mediului concurenţial pe piaţa respectivă, câtă vreme din cei 32 de agenţi economici care au realizat înţelegerea anticoncurenţială, 31 au majorat tariful la nivelul de 800 RON, un singur agent majorându-l la nivelul de 790 RON.
Nu în ultimul rând, mediatizarea în presă a celor stabilite de agenţii economici la întâlnirea din 31 ianuarie 2008 a influenţat modul de a acţiona pe piaţă al celorlalţi agenţi economici.
Totodată, s-a constatat ca nivelul de baza al amenzii nu a fost stabilit la maximul de 8%, ci la 6%, tocmai în considerarea particularităţilor cazului, cu luarea în considerare a criteriilor stabilite în Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 56 din Legea concurenţei nr. 21/1996, pârâtul majorând nivelul de baza al amenzii cu 2% reţinând circumstanţa agravanta prevăzuta la art. III din Instrucţiuni, anume rolul de iniţiator al cartelului.
Referitor la cererea de suspendare, Curtea de apel a constatat că reclamanta SC B.T. SRL nu a argumentat îndeplinirea celor doua cerinţe impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea unui act administrativ, anume cazul bine justificat şi paguba iminenta, motivele prezentate în susţinerea cererii de anulare a actului de sancţionare neputând fi valorificate în cadrul unei cereri de suspendare, dat fiind că ne este permisă prejudecarea fondului litigiului în cadrul unei proceduri în cadrul căreia pot fi dispuse numai masuri provizorii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs reclamanta SC B.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. invocându-se nepronunţarea motivată a primei instanţe asupra tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, în special incidenţa dispoziţiilor europene în materia concurenţei şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte aprecierea legalităţii deciziei Consiliului Concurenţei din 16 iunie 2009, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta arată că prima instanţă nu a motivat soluţia de respingere dispusă conform dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că nu au fost analizate solicitările privind incidenţa dispoziţiilor europene în materia concurenţei, iar soluţia recurată este legată exclusiv pe apărările formulate de Consiliul Concurenţei.
Se apreciază că absenţa motivării echivalează cu necercetarea fondului solicitându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cuprinde aplicarea şi interpretarea greşită a legii în ceea ce priveşte aprecierea legalităţii deciziei contestate sub două aspecte. Primul priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 în ceea ce priveşte existenţa înţelegerii anticoncurenţiale din data de 31 ianuarie 2008 şi al doilea priveşte individualizarea sancţiunii aplicate, respectiv solicitarea de a-i fi diminuată amenda aplicată stabilită la 6% din cifra de afaceri aferentă anului 2008 a recurentei.
Recurenta arată că la baza înţelegerii de majorare a tarifului şi de fixare a unui tarif minim de 800 RON au stat raţiuni economice determinate de investiţiile pe care şcolile de şoferi au fost obligate să le facă potrivit Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1856/2006, iar în ceea ce priveşte cererea prin care se solicită, în subsidiar diminuarea amenzii, recurenta arată că prima instanţă nu a verificat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate reclamantei.
Se solicită admiterea recursului şi admiterea acţiunii, respectiv anularea deciziei nr. 35/2009 şi în subsidiar anularea în parte, prin modificarea cuantumului amenzii aplicate.
La dosar intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat în cauză soluţia de respingere a acţiunii, fiind motivate în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de natură a fi exercita controlul judecătoresc.
Nu poate fi reţinută susţinerea în sensul că prima instanţă nu a în cercetarea fondului pe motiv că nu a răspuns expres la toate argumentele invocate de reclamantă în condiţiile în care prima instanţă a apreciat, în acord şi cu jurisprudenţa comunitară, asupra comportamentului agenţilor economici care au participat la întâlnirea din 31 ianuarie 2008. În mod corect s-a apreciat că recurenta a participat la realizarea înţelegerii pe orizontală privind tarifele, ceea e reprezintă o gravă restricţionare a concurenţei având ca efect o creştere concomitentă a tarifelor pe piaţă şi restricţionarea posibilităţilor de aplicare a consumatorului.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat în cauză sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, în raport de probele administrate atât în ceea ce priveşte existenţa înţelegerii anticoncurenţiale cât şi în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate recurentei-reclamante.
Nu este întemeiat aspectul de nelegalitate referitor la lipsa de relevanţă a materialului probatoriu aflat la dosarul pricinii, afirmaţia intimatei Consiliul Concurenţei privind realizarea unei înţelegeri cu obiect anticoncurenţial pe piaţa în cauză, de către 32 de agenţi economici, fiind neîndoielnic probată prin inspecţiile inopinante la sediile mai multor agenţi economici care activau pe piaţa respectivă, precum şi la sediul Federaţiei Patronale a Şcolilor de Şoferi Particulare din România, în cadrul cărora au fost ridicate procese-verbale întocmite de agenţii economici participanţi la înţelegerea anticoncurenţială din 31 ianuarie 2008. Recurenta a participat la întâlnirea din data de 31 ianuarie 2008, cunoscând obiectul întâlnirii, cu scopul realizării înţelegerii anticoncurenţiale, prin îndeplinirea obiectivului comun unic, acela de a majora şi de a fixa la nivelul de 8.000 RON tariful pentru serviciile de şcolarizare auto.
În ceea ce priveşte declaraţii ale agenţilor economici date ulterior datei de 31 ianuarie 2008, în mod judicios prima instanţă a reţinut că sunt relevante, din punct de vedere al realizării înţelegerii anticoncurenţiale, şi aceste declaraţii, date în cadrul investigaţiei, inspectorilor de concurenţă, de către reprezentanţii agenţilor economici la întâlnirea din 31 ianuarie 2008. Intenţia de majorare a tarifelor începând cu data de 1 februarie 2008 a fost anunţată dealtfel şi în presă, de către reprezentantul SC T.C. SRL, la data de 15 ianuarie 2008, fiind anunţată public conduita ce urma să fie adoptată, acest anunţ atestând astfel intenţia agenţilor economici de materializare a planului anticoncurenţial prin realizarea înţelegerii din data de 31 ianuarie 2008.
În cauză, Consiliul Concurenţei, pe lângă faptul că a demonstrat încheierea, între cei 32 de agenţi economici, a unei înţelegeri de fixarea a tarifului, a probat şi punerea în aplicare a tarifului majorat şi a unui tarif minim de 800 RON. Or, implementarea înţelegerii anticoncurenţiale a reprezentat o confirmare în plus a existenţei unei înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa serviciilor oferite de şcolile de şoferi pentru obţinerea permisului de conducere categoria B. În concluzie, se desprinde concluzia, din întreg probatoriul administrat înaintea primei instanţe, că participanţii la întâlnirea din 31 ianuarie 2008, printre care şi reclamanta recurentă au încheiat o înţelegere privind nivelul tarifelor practicate pe termen lung, această înţelegere reprezentând fără echivoc o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 a concurenţei, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la aspectul de nelegalitate privind individualizarea sancţiunii aplicate prin decizia Consiliului Concurenţei atacată, se reţine că au fost avute în vedere Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 56 din Legea concurenţei nr. 21/1996, instanţa de fond apreciind astfel în mod întemeiat că fapta săvârşită de reclamanta recurentă se încadrează în categoria celor de gravitate mare. În mod întemeiat judecătorul fondului a relevat că la individualizarea sancţiunii aplicate reclamantei a fost avută în vedere durata mai mică de un a duratei săvârşirii contravenţiei, precum şi consecinţele pe care înţelegerea le-a produs asupra concurenţei, acestea fiind considerabile asupra mediului concurenţial pe piaţa respectivă. Consiliul Concurenţei nu a aplicat reclamantei circumstanţe agravante, ci acestea au fost luate în considerare numai în cazul societăţilor iniţiatoare ale încălcării art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 a concurenţei. Împrejurările invocate de recurentă, ca prezentând relevanţa unor circumstanţe atenuante, nu sunt convingătoare, astfel că în mod justificat intimatul nu a putut încadra elementele faptice respective în vreuna dintre situaţiile prevăzute în instrucţiuni ca circumstanţe atenuante.
Toate aceste aspecte de fapt au determinat în mod corect fixarea unui nivel de bază al amenzii de 6% din cifra de afaceri aferentă anului 2008 a societăţii reclamante.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.T. SRL împotriva sentinţei nr. 7147 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1201/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1214/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
