ICCJ. Decizia nr. 1215/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1215/2014
Dosar nr. 1334/59/2012
Şedinţa publică de la 11 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 1334/59/2012 din 12 noiembrie 2012, reclamanta T.B.I.S., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, a solicitat obligarea celui din urmă pârât să avizeze şi să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licenţă şi suplimentul de diplomă ce revin absolvenţilor şi desemneze unitatea de specialitate producătoare de a pune la dispoziţia Universităţii S.H. Bucureşti tipizatele necesare pentru eliberarea actelor finale de studii ce îi revin de drept, aşa cum rezultă din adeverinţa de studii depusă în probaţiune; obligarea Universităţii S.H. Bucureşti de a-i elibera diploma de licenţă, conform adeverinţei de studii anexate, suplimentul la diplomă, cât şi de a-i restitui diploma de bacalaureat depusă în original la dosarul de înscriere; ca hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în prezenta cauză să ţină loc de diploma de licenţă până la eliberarea acesteia în fapt; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în fapt, conform adeverinţei de studii din 23 iulie 2009 emisă de către pârâta Universitatea S.H., a absolvit în sesiunea iulie 2009, o facultate acreditată din cadrul Universităţii S.H., dobândind pe această cale titlul de licenţiată în ştiinţe economice.
Având în vedere faptul că, pârâta Universitatea S.H. nu a soluţionat favorabil nici până la această dată cererile reclamantei de eliberare a diplomei de studii, cereri transmise acesteia pe parcursul anilor 2010, 2011 şi 2012, prin intermediul curieratelor poştale, ultima expediată la data de 12 septembrie 2012, la care încă nu i s-a comunicat nici un răspuns, a înţeles să se adreseze instanţei de judecată în termenul prevăzut de lege, solicitând acesteia să oblige pârâta Universitatea S.H., corelativ cu obligaţia pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la eliberarea actelor finale de studii, în acord cu primele două capete de cerere formulate în speţă.
Reclamanta a solicitat a se observa că, deşi ambii pârâţi în cauză au, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, atribuţii precise în procedura de eliberare a actelor finale de studii, aceştia încearcă să îşi paseze reciproc responsabilităţile, blocând astfel, de mai bine de doi ani, eliberarea actelor finale de studii al reclamantei, nesocotindu-i astfel, un drept legal.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22 februarie 2013, pârâta Universitatea S.H. Bucureşti a solicitat instanţei să constate că şi-au îndeplinit obligaţiile legale faţă de reclamanta T.B.I.S., în sensul că, după finalizarea completă a studiilor şi susţinerea examenului de licenţa, la cererea acesteia, a eliberat adeverinţa de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor, emisă 21 mai 2009.
A susţinut că s-a adresat ministerului, prin adresele din 6 aprilie 2009; din 25 august 2009; din 21 iunie 2010; din 12 octombrie 2010; din 18 octombrie 2010; din 26 octombrie 2010; din 3 februarie 2011; din 8 octombrie 2009; din 5 august 2010, prin care a solicitat să le fie dată aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la SC R. SA, pentru absolvenţii anului 2009, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autorităţii administrative.
În prezent, a arătat că se află în imposibilitatea practică de a obţine în totalitate tipărirea formularelor tipizate, constând în actele de studii solicitate de reclamantă, datorită refuzului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru aceleaşi motive, pârâta Universitatea S.H. a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru a fi obligat la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diploma de licenţă, sub sancţiunea prevăzuta de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 RON/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 136 din 11 martie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T.B.I.S. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, obligând pârâta Universitatea S.H. Bucureşti să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentele de diplomă.
A respins în rest acţiunea în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de eliberare a foii matricole şi a diplomei de bacalaureat, ca fiind prematur formulată, cererea acesteia în sensul ca hotărârea judecătorească ce se pronunţa să ţină loc de diplomă de licenţa până la eliberarea acesteia în fapt, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti la avizarea şi aprobarea tipăririi formularelor tipizate de diploma de licenţa şi desemnarea unităţii producătoare care să pună la dispoziţie tipizatele.
A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, ca fiind formulata împotriva unei instituţii care nu are calitate procesuala pasiva.
A admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de Universitatea S.H. Bucureşti şi, în consecinţă, a obligat chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti să aprobe tipărirea pentru reclamantă a formularelor tipizate, constând în diplomă de licenţă şi suplimentele de diplomă.
A respins în rest cererea de chemare în garanţie în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, a obligat pârâta Universitatea S.H. Bucureşti şi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti la plata către reclamată a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu parţial avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că regimul actelor de studii în sistemul învăţământului superior este dat de Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007, emis în temeiul Legii nr. 84/1995, în vigoare la data absolvirii facultăţii de către reclamantă (Regulamentul).
Regulamentul stabileşte obligaţii pentru fiecare din participanţii la procedură, iar îndeplinirea lor converge spre scopul final, eliberarea documentelor de studii către persoanele îndreptăţite.
În cauză, prima instanţă a reţinut că Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului nu şi-a îndeplinit obligaţia de a aviza achiziţionarea de către Universitatea S.H., de la SC R. SA, a formularelor tipizate pentru toţi absolvenţii promoţiei 2009, fapt ce rezultă din împrejurarea că nu există nici un aviz pentru formularele de diplomă solicitate de Universitatea S.H. prin adresa din 25 august 2009. Avizele transmise de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului unităţii care asigură tipărirea se referă la alte solicitări ale universităţii pârâte (unele, pentru alte promoţii, altele fără să specifice promoţia).
Pe fond, Curtea de apel a constatat că există o lipsă de coordonare între două autorităţi publice [Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi Universitatea S.H., cea din urmă asimilată unei autorităţi publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004], care converge spre vătămarea dreptului reclamantei de obţinere a diplomei de licenţă şi a suplimentelor la diplomă (supliment reprezentând anexă la diplomă, cf. Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5289/2008).
În acest context, judecătorul fondului a respins acţiunea formulată de reclamantă în ceea ce priveşte obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a aviza şi aproba tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licenţă şi suplimente de diplomă, motivat de faptul că nu există un raport juridic direct între reclamantă şi această instituţie publică.
Raportat la prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins petitul din cererea de chemare în judecată, având ca obiect solicitarea reclamantei ca hotărârea judecătorească pronunţată să ţină loc de diplomă de licenţă până la eliberarea acesteia.
A constatat că petitul din cererea de chemare în judecată cu privire la eliberarea foii matricole şi a diplomei de bacalaureat este prematur introdus, întrucât această obligaţie legală a pârâtei Universitatea S.H. urmează să fie îndeplinită după eliberarea diplomei de licenţă.
De asemenea, în temeiul art. 28 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 63 alin. (1) C. proc. civ., a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H., în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligând chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licenţă şi suplimentele la diplomă.
Solicitarea pârâtei în ceea ce priveşte acordarea daunelor solicitate în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă raportat la împrejurarea că acest articol vizează situaţia în care autoritatea publică nu respectă obligaţia stabilită printr-o hotărâre judecătorească în termenul stabilit prin aceasta sau în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ipoteză în care s-ar putea solicita aplicarea conducătorului autorităţii publice a unei amenzi sau despăgubiri pentru întârziere.
De asemenea, faţă de prevederile art. 274 C. proc. civ., pârâta Universitatea S.H. Bucureşti şi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti au fost obligaţi la plata către reclamată a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu parţial avocat.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învăţământului superior şi nu a ţinut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituţia de învăţământ superior cu aprobarea ministerului.
A mai susţinut că Ministerul Educaţiei Naţionale nu poate fi obligat să emită formulare tipizate pentru diplome dacă specializările urmate nu s-au desfăşurat conform prevederilor legale.
De asemenea, a arătat că nu se poate vorbi de o culpă a ministerului în organizarea de către universitatea pârâtă a unor specializări şi forme de învăţământ nelegale.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Atât intimata-reclamantă T.B.I.S., cât şi intimata-pârâtă Universitatea S.H., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi al Universităţii S.H.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea S.H., ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Ministerul Educaţiei Naţionale este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte, Universitatea S.H., competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Reţinând în mod greşit că este competentă să soluţioneze cauza de faţă în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei nr. 136 din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1214/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1231/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
