ICCJ. Decizia nr. 1201/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1201/2014

Dosar nr. 920/44/2008*

Şedinţa publică de la 11 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 920/44/2008, reclamanta SC U.T.H. SA, în contradictoriu cu pârâtele U.A.T. a comunei C. şi U.A.T. a municipiului Brăila, a solicitat anularea dispoziţiei din 26 iunie 2008 emisă de emisă de U.A.T. a comunei C., cât şi a deciziei de impunere din 4 iunie 2008 pentru stabilirea impozitului, taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2008, pentru clădirile aferente punctului de lucru situat în incinta Staţiunii L.S., judeţul Brăila, exonerarea de la plata obligaţiilor stabilite prin actele atacate, suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta U.A.T. a comunei C. a solicitat respingerea acţiunii, dat fiind că imobilul în discuţie se află pe raza U.A.T. a comunei C.

Prin întâmpinare, pârâta U.A.T. a Municipiului Brăila a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, susţinând că actele emise de pârâta U.A.T. a comunei C. sunt nelegale.

Prin cererea depusă la data de 13 noiembrie 2009, reclamanta a formulat cerere de chemare în garanţie a U.A.T. a municipiului Brăila, solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, aceasta să-i restituie sumele plătite fără să fie debit cu titlu de impozite şi taxe locale pentru imobilele proprietatea reclamantei, situate în Staţiunea L.S., judeţul Brăila, pentru perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2008, cu dobânda legală până la data restituirii.

Prin sentinţa nr. 187 din 31 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC U.T.H. SA în contradictoriu cu pârâta U.A.T. a comunei C.

A fost admisă cererea de chemare în garanţie şi a fost obligată U.A.T. a municipiului Brăila să restituie reclamantei sumele plătite cu titlu de impozite şi taxe locale pentru imobilele proprietatea sa, situate în Staţiunea L.S., judeţul Brăila pentru perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2008, cu dobânda legală până la data restituirii efective.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta SC U.T.H. SA şi pârâta U.A.T. a municipiului Brăila.

Pe parcursul soluţionării recursului, pârâta U.A.T. a comunei C. a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la H.G. nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al municipiului Brăila, Anexa nr. 2, lit. g); hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, sub aspectul însuşirii inventarului întocmit de Comisia de inventariere a Primăriei Municipiului Brăila la sfârşitul anului 2000 pentru bunurile ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Brăila în baza Legii nr. 213/1998; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001 privind aprobarea Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism pentru Municipiul Brăila; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, până la data aprobării noului Plan Urbanistic General al municipiului Brăila, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2013 şi hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Staţiunea L.S.”.

Prin încheierea din 22 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 920/44/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia de nelegalitate a actelor administrative menţionate anterior. S-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.

Dosarul având ca obiect excepţia de nelegalitate a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 920/44/2008* din 29 iunie 2012.

În motivarea excepţiei de nelegalitate, U.A.T. a comunei C. a reţinut că ceea ce se susţine atât de către reclamantă, cât şi de pârâta U.A.T. a municipiului Brăila este faptul că imobilele pentru care au fost emise actele administrative contestate în vederea plăţii impozitelor pe teren şi clădiri se află pe teritoriul administrativ al municipiului Brăila, întrucât prin H.G. nr. 363/2002, Anexa nr. 2 lit. g), este atestată, la capitolul Sistemele de infrastructură privind administrarea domeniului public, cu terenurile aferente-lacuri şi plaje, la rubrica „Denumirea bunului”, Staţiunea L.S.

La situaţia juridică actuală se arată că aceasta se află în patrimoniul Consiliului Municipal Brăila, conform procesului-verbal din 10 mai 1951.

La baza adoptării acestei hotărâri a stat hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, hotărâre prin care Municipiul Brăila şi-a însuşit inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al Municipiului Brăila, în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică.

Faţă de această situaţie, autoarea excepţiei de nelegalitate a susţinut că la data reactualizării acestui inventar (în care se precizează că pe o suprafaţă de 7326 mp se află construcţii), construcţiile şi terenurile aferente erau, în majoritatea lor, în proprietatea particularilor, Staţiunea L.S. fiind privatizată integral încă din anul 1998.

Pe de altă parte, titlul în temeiul căruia se afirmă că bunurile au intrat în patrimoniul Municipiului Brăila nu este unul valabil, procesul-verbal din 10 mai 1951 nu reprezintă un titlu de proprietate.

Acest proces-verbal, cât şi deciziile ulterioare (nr. 699/1960 a Sfatului Popular Regional Galaţi) au fost emise în temeiul Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 295/1951, publicată în M. Of. nr. 46/17.04.1951, act normativ ce a fost abrogat expres de Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 558/1970, care, prin art. 2, trece întreprinderile balneoclimatice în subordinea consiliilor populare judeţene, predarea acestor unităţi realizându-se pe bază de protocol, cu întreg activul şi pasivul aferent.

Prin urmare, a arătat că municipiul Brăila nu poate invoca acest proces-verbal în dovedirea caracterului legal al intrării în domeniul public al municipiului a Staţiunii L.S., situaţia juridică a bunurilor fiind complet schimbată în anul 1970.

Din dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, precum şi anexa la Legea nr. 213/1998 rezultă că nu pot fi considerată ca făcând parte din domeniul public al municipiului bunuri care se află pe teritoriul administrativ al altei comune.

Pentru aceleaşi motive a apreciat că este nelegală şi hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, sub aspectul însuşirii inventarului ce cuprinde Staţiunea L.S.

În ceea ce priveşte caracterul nelegal al hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001 privind aprobarea Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism pentru Municipiul Brăila; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, până la data aprobării noului Plan Urbanistic General al municipiului Brăila, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2013 şi hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Staţiunea L.S.”, U.A.T. a comunei C. a susţinut că Planul Urbanistic General întocmit este nelegal sub aspectul includerii în acesta a unor părţi situate în limita teritoriului administrativ al comunei C.

A arătat că regimul juridic al bunurilor şi amplasarea acestora în interiorul municipiului Brăila s-a realizat în temeiul unor acte juridice abrogate sau caduce.

Astfel, la data întocmirii Planului Urbanistic General Brăila, Decretul Consiliului de Stat nr. 51/1976, emis în aplicarea Legii nr. 58/1974, a devenit caduc, întrucât Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi a localităţilor rurale şi urbane a fost abrogată prin Decretul-lege nr. 1/1989. Or, actele normative emise în aplicarea unei legi abrogate devin caduce, în acest sens fiind pronunţate şi Deciziile nr. 1/1993 şi nr. 75/1995 ale Curţii Constituţionale.

De asemenea, procesul-verbal din 10 mai 1951, act prin care Municipiul Brăila pretinde că a dobândit drept de proprietate asupra Staţiunii L.S., a fost emis în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 295/1951, publicată în M. Of. nr. 46/17.04.1951, act normativ ce a fost abrogat expres de Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 558/1970 privind îmbunătăţirea activităţii balneoclimaterice.

A mai arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 2/1968, comunele ce aparţin de municipiul Bucureşti, de celelalte municipii şi oraşe, sunt comune suburbane.

La data de 2 aprilie 1989 a fost adoptată Legea nr. 2/1989 privind îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, prin care a fost abrogată Legea nr. 2/1968.

Prin Decretul-lege nr. 38/1990 privind abrogarea Legii nr. 2/1989 privind îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, s-a dispus repunerea în vigoare a prevederilor Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu excepţia prevederilor art. 6 alin. (2) privitoare la comunele suburbane, care se abrogă.

Potrivit art. 3 din acest decret-lege, Anexa la Legea nr. 2/1968 se modifică în mod corespunzător, potrivit prevederilor prezentului decret-lege, art. 4 şi art. 5 din acest decret-lege instituind măsuri referitoare la localităţile reînfiinţate.

S-a susţinut că, de la această dată, comuna C., cu cele trei localităţi componente, a dobândit statutul de unitate administrativ teritorială independentă, exercitând toate prerogativele legale cu privire la aceste teritorii, iar această realitate faptică şi juridică a fost acceptată de municipiul Brăila, cu excepţia câtorva zone situate în perimetrul comunei C.: Platforma Industrială C. situată în C., staţiunea L.S. situată în sat L.S., zona fabricii de celofibră, suprafeţe de teren şi construcţiile aferente, pe care au fiinţat obiective industriale în perioada anterioară anului 1989, în temeiul Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi a localităţilor rurale şi urbane, care a abrogat Legea nr. 3/1968.

La data de 16 martie 1976 au fost aprobate schiţele de sistematizarea teritoriului, care atestau într-adevăr aceste obiective în perimetrul municipiului Brăila.

Însă, prin Decretul-lege nr. 1/1989, Legea nr. 58/1974 a fost abrogată, astfel încât şi celelalte acte normative adoptate în temeiul acesteia au devenit caduce.

Mai mult, U.A.T. a comunei C. a precizat că, la data elaborării acestui Planului Urbanistic General, numeroşi proprietari de imobile aveau deja deschise cărţi funciare în comuna C., toate zonele în discuţie regăsindu-se în planurile parcelare.

A mai susţinut că au fost încălcate dispoziţii legale, precum art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică; art. 10 alin. (1) din Legea nr. 213/1998; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998; art. 9 din Legea nr. 213/1998 şi art. 20 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor şi că, deşi aceste nelegalităţi au fost sesizate municipiului Brăila, această instituţie a înţeles să prelungească, la data de 31 ianuarie 2011, valabilitatea Planului Urbanistic General fără un temei legal, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data acestei prelungiri, această posibilitate nu exista, Planul Urbanistic General fiind valabil pe o perioadă de la 5 la 10 ani.

Autoarea excepţiei a mai arătat că, la momentul acestei prelungiri, s-a încălcat flagrant Legea nr. 351/2001 privind aprobarea planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, respectiv art. 41 alin. (3), art. 56 alin. (1), dar şi întreaga Secţiune a IV-a, prin aceste hotărâri fiind practic smulse hectare întregi din interiorul localităţii C.

În ceea ce priveşte nelegalitatea aprobării prin hotărâre de consiliu local a Planului Urbanistic Zonal Staţiunea L.S., aceasta derivă în mod evident din caracterul nelegal al hotărârilor prin care a fost aprobat şi ulterior prelungit Planul Urbanistic General.

Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a arătat, în principal, că excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al municipiului Brăila, Anexa nr. 2, lit. g) este inadmisibilă.

Astfel, deşi prin Deciziile nr. 425/2008 şi nr. 426/2008, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21, art. 23, art. 44 din Constituţie, se constată că aceste dispoziţii legale care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii şi dreptului la justiţie.

În consecinţă, cu privire la excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, soluţie adoptată şi de plenul secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în şedinţa din 26 mai 2008.

Pe fondul cererii, a arătat că hotărârea de guvern a fost adoptată în conformitate cu dispoziţiile legale, impunându-se respingerea excepţiei de nelegalitate ca nefondată.

Prin întâmpinare, U.A.T. a Municipiului Brăila a invocat, în principal, excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Galaţi, în ceea ce priveşte judecarea excepţiei de nelegalitate a hotărârilor emise de Consiliul Local Municipal Brăila, susţinând că în raport de dispoziţiile art. 2 lit. d), art. 3 alin. (1), art. 158 şi art. 159 alin. (2) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele administrative enumerate la pct. 2-pct. 5 din motivarea excepţiei revine Tribunalului Brăila, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe fondul cauzei, a arătat că Staţiunea L.S. nu se confundă şi nu este acelaşi lucru cu satul L.S., fiind două teritorii distincte, cu regim juridic distinct. Astfel, satul L.S. este sat aparţinător al comunei C., iar Staţiunea L.S. a fost şi este zonă a municipiului Brăila.

De asemenea, SC U.T.H. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Galaţi în ceea ce priveşte judecarea excepţiei de nelegalitate a hotărârilor emise de Consiliul Local Municipal Brăila, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, actele administrative invocate fiind adoptate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data adoptării lor.

La termenul din 5 noiembrie 2012, U.A.T. a comunei C. a depus la dosar precizări cu referire la excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 363/2002, precum şi precizări în legătură cu temeiurile de fapt şi de drept ale excepţiei de nelegalitate invocate cu privire la hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 şi hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011.

Astfel, în legătură cu H.G. nr. 363/2002, autoarea excepţiei a solicitat instanţei să aibă în vedere că, în anul 1989, Staţiunea L.S., dar şi Platforma Industrială C. se aflau în proprietatea statului, care ulterior a şi încuviinţat privatizarea acestor obiective prin hotărâri de guvern.

La data de 13 februarie 2001 a avut loc divizarea SC U. SA Timişoara, acţionarul majoritar al SC T. SA şi, urmare a divizării, a rezultat SC U.T. SA, parte în litigiul de contencios administrativ de faţă.

Aceste aspecte relevă împrejurarea că regimul juridic al bunurilor în anul 2001, la data întocmirii inventarului de către Consiliul Local Brăila şi adoptării hotărârii de Guvern de atestare a acestui domeniu public, era schimbat faţă de conţinutul titlului invocat în apărare, care ar atesta dreptul de proprietate publică asupra bunurilor situate în localitatea L.S.

A arătat că H.G. nr. 363/2002 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 213/1998 şi a celorlalte dispoziţii legale invocate în cererea introductivă.

În ceea ce priveşte hotărârea Consiliului Local din 2001, autoarea excepţiei a solicitat instanţei să se constate că, deşi în preambulul acestei hotărâri se indică adoptarea ei în temeiul Legii nr. 213/1998, tocmai acest act normativ a fost încălcat, întrucât, în anul 1989, Staţiunea L.S., dar şi Platforma Industrială C. se aflau în proprietatea statului, care ulterior a şi încuviinţat privatizarea acestor obiective prin hotărâri de guvern.

De asemenea, a menţionat faptul că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate enunţate la art. 7 din Legea nr. 213/1998 nu era dovedit în cauză la data adoptării H.G. nr. 363/2002.

În ceea ce priveşte hotărârea Consiliului Local din 2001, autoarea excepţiei a solicitat să se constate că au fost încălcate chiar textele de lege invocate în preambulul acestei hotărâri, respectiv art. 20 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 69/1991.

A susţinut că nelegalităţile privind întocmirea a două variante de Plan Urbanistic General, din care una prezentată ministerului şi alta supusă spre aprobare, au fost semnalate şi de Consiliul Judeţean Brăila, Instituţia Arhitectului Şef, prin adresele din 2007 se confirmă faptul că limitele teritoriale nu au fost modificate de la adoptarea Legii nr. 2/1968.

În ceea ce priveşte Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1108/1968, act normativ în temeiul căruia se susţine corecta delimitare a municipiului Brăila, acesta a fost adoptat în executarea Legii nr. 3/1968 privind asigurarea conducerii locale de stat în unităţile administrativ teritoriale până la alegerea consiliilor populare.

Însă, Legea nr. 3/1968 în executarea căreia a fost adoptată Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1108/1968 a fost abrogată la data de 14 ianuarie 1974, prin Decretul 691/1973, Anexa nr. 1.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârea Consiliului Local din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi Regulamentului de Urbanism, U.A.T. a comunei C. a susţinut că termenul de valabilitate a planului urbanistic general era depăşit la momentul adoptării hotărârii prin care s-a dispus prelungirea, iar hotărârea consiliului local este nelegală, la momentul adoptării neexistând posibilitatea juridică de a dispune prelungirea.

Toate motivele de nelegalitate invocate cu privire la hotărârea Consiliului Local din 2001 sunt în egală măsură incidente.

De asemenea, au fost încălcate dispoziţiile art. 41 alin. (3), art. 56 alin. (1), respectiv întreaga Secţiune a IV-a din Legea nr. 351/2001, precum şi dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârea Consiliului Local din 2011, autoarea excepţiei a solicitat să se constate că au fost încălcate dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 315/2001, potrivit cărora nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

A arătat că iniţiatorul proiectului de întocmire a Planului Urbanistic Zonal pentru Staţiunea L.S., persoană care a şi votat în şedinţa respectivă, a fost consilierul local B.S.E., acesta având şi calitatea de reprezentat al SC U.T.H. SA.

La data adoptării actelor normative, această societate era în litigiu cu comuna C., actele administrative contestate pe calea excepţiei de nelegalitate au fost depuse în probaţiune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile, respectiv înlăturării obligaţiei societăţii de a plăti impozit către comuna C.

La termenul din 3 decembrie 2012, U.A.T. a Municipiului Brăila a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 5757/113/2012, aflat pe rolul Tribunalului Brăila, motivând că, prin cererea ce face obiectul dosarului sus menţionat, Instituţia Prefectului Judeţului Brăila a pus în aplicare prevederile art. II din Legea nr. 133/2012, prevedere cu caracter imperativ, care impune acestei instituţii să procedeze la sesizarea instanţei de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ teritoriale.

Curtea de apel a respins cererea de suspendare a judecării cauzei prin încheierea din 3 decembrie 2012, motivat de faptul că, pe calea excepţiei de nelegalitate, se verifică concordanţa actelor administrative supuse analizei cu actele normative cu forţă juridică superioara în temeiul şi în executarea cărora au fost emise, neavând relevanţă actele normative adoptate sau situaţiile de fapt intervenite ulterior.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă au fost puse în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi inadmisibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate cu privire la hotărârile Consiliului Local Municipal Brăila.

Cu privire la excepţia de necompetenţă materială a instanţei, Curtea de Apel Galaţi a constatat că se invocă nelegalitatea unor dispoziţii dintr-o hotărâre de guvern şi din hotărâri ale consiliului local, toate actele administrative având legătură cu problema includerii în teritoriul administrativ al municipiului Brăila a Staţiunii L.S. şi Platformei Industriale C., zone considerate de comuna C. ca aparţinându-i, astfel că operează o prorogare de competenţă, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Curţii de Apel Galaţi.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate cu privire la hotărârile de consiliu local, instanţa de fond a apreciat că nu se pot reţine susţinerile U.A.T. a municipiului Brăila, în sensul naturii de act normativ a actelor administrative în discuţie, întrucât prin actele administrative menţionate se aprobă Planul Urbanistic General şi Regulamentul de Urbanism pentru Municipiul Brăila, respectiv inventarul reactualizat la data de 30 iunie 2001 pentru bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului Brăila, întocmit de Comisia de inventariere a Primăriei Municipiului Brăila în baza Legii nr. 213/1998, destinatarii actelor administrative sunt subiecte de drept determinate, sfera bunurilor la care se referă cele două acte fiind în mod evident limitată şi determinată sau determinabilă, astfel că sunt acte cu caracter individual.

Tot astfel, prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 s-a dispus prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism, astfel cum au fost aprobate prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, iar prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011 a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal „Staţiunea L.S.”, astfel că sunt acte administrative cu caracter individual ulterioare şi aflate în strânsă legătură cu hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001 şi H.G. nr. 363/2002.

În consecinţă, excepţia de inadmisibilitate invocată a fost respinsă ca nefondată.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 52 din 25 februarie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta U.A.T. C., judeţul Brăila, în contradictoriu cu pârâţii SC U.T.H. SA, prin Sucursala Traian Brăila, U.A.T. a municipiului Brăila, Consiliul Municipal Brăila şi Guvernul României, având ca obiect excepţia de nelegalitate act administrativ şi a constatat nelegalitatea H.G. nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al municipiului Brăila, Anexa 2, lit. g); nelegalitatea hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, sub aspectul însuşirii inventarului ce cuprinde Staţiunea L.S.; nelegalitatea parţială a hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, privind aprobarea Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism pentru Municipiul Brăila, sub aspectul includerii în Planul Urbanistic General a „trupurilor” 2 şi 3; nelegalitatea hotărârii de Consiliu Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism şi nelegalitatea hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Staţiunea L.S.”.

Totodată, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de Guvernul României cu privire la H.G. nr. 363/2002, ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate invocată de Guvernul României cu privire la excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, actele administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi pot face obiectul controlului pe calea excepţiei de nelegalitate.

A constatat, de altfel, că şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 404/2008 a reţinut că art. 4 din Legea nr. 554/2004 instituie un mijloc procedural, prin care partea interesată poate contesta legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual de care partea adversă înţelege să se prevaleze pentru a-şi demonstra pretenţiile sau pentru a-şi apăra ori valorifica un drept.

A apreciat că obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepţiei de nelegalitate. Contestarea pe cale incidentală a legalităţii, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia pronunţată de instanţă riscă să fie fondată pe un act ilegal.

În ceea ce priveşte soluţia de principiu adoptată de plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal la data de 26 mai 2008, referitoare la aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a considerat că are relevanţă statuarea potrivit căreia judecătorul naţional poate (nefiind obligat) să înlăture aplicabilitatea acestui articol dacă vine în contradicţie cu dreptul unei persoane la un proces echitabil şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii principiului securităţii juridice.

În aceeaşi soluţie de principiu s-a reţinut că instanţa naţională pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aplicarea comportamentului atât a beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul comunităţii să fie luat pe deplin în considerare.

Or, a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile nici art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nici art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, nu există nici un particular, ci doar autorităţi administrative şi nu interesează comunitatea problema actelor administrative reclamate a fi nelegale, prin care se atestă domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale.

Mai mult, refuzul instanţei de a analiza excepţia de nelegalitate ar conduce el însuşi la încălcarea principiului legalităţii, al statului de drept, al autonomiei locale, principii aplicabile administrării publice în toate ţările UE şi consacrate expres în art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie (Cauza C- 249/11 Hristo Byankov împotriva Glaven sekretar na Ministersvo na vatreshnite raboti).

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular Galaţi s-a înfiinţat, la 1 aprilie 1960, Întreprinderea Balneo-Climaterică L.S.

Procesul-verbal din 10 mai 1951, act prin care Municipiul Brăila pretinde că a dobândit drept de proprietate asupra Staţiunii L.S., a fost emis în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 295/1951, publicată în M. Of. nr. 46/17.04.1951, privind clasificarea staţiunilor balneo-climatice şi de odihnă, precum şi înfiinţarea întreprinderilor de stat.

Acest act normativ a fost abrogat expres de Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 558/1970 privind îmbunătăţirea activităţii balneoclimaterice, în temeiul acestui act toate bunurile fiind preluate de întreprinderile balneo-climatice din subordinea Consiliilor populare judeţene.

La data de 16 martie 1976, au fost aprobate schiţele de sistematizarea teritoriului, care atestau aceste obiective în perimetrul municipiului Brăila.

Însă, Decretul Consiliului de Stat nr. 51/1976, emis în aplicarea Legii nr. 58/1974, a devenit caduc, întrucât Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi a localităţilor rurale şi urbane a fost abrogată prin Decretul-lege nr. 1/1989. Or, actele normative emise în aplicarea unei legi abrogate devin caduce, în acest sens fiind pronunţate şi Deciziile nr. 1/1993 şi nr. 75/1995 ale Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1108/1968, act normativ în temeiul căruia s-a susţinut corecta delimitare a municipiului Brăila, acesta a fost adoptat în executarea Legii nr. 3/1968 privind asigurarea conducerii locale de stat în unităţile administrativ teritoriale până la alegerea consiliilor populare.

Însă, Legea nr. 3/1968, în executarea căreia a fost adoptată Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1108/1968, a fost abrogată la data de 14 ianuarie 1974, prin Decretul 691/1973, Anexa nr. 1.

La data de 2 aprilie 1989, a fost adoptată Legea nr. 2/1989 privind îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, prin care a fost abrogată Legea nr. 2/1968.

Deci, de la această dată, comuna C., cu cele trei localităţi componente, a dobândit statutul de unitate administrativ teritorială independentă, exercitând toate prerogativele legale cu privire la aceste teritorii.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că Consiliul Local al Municipiului Brăila trebuia să-şi limiteze competenţa la localitatea din componenţa U.A.T. pe care o reprezintă, fiind inadmisibil ca Planul Urbanistic General, respectiv regulamentul de urbanism să vizeze suprafeţele de teren aflate în altă unitate administrativ teritorială.

S-a constatat că, la adoptarea hotărârii din 31 ianuarie 2001 privind aprobarea Panului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism pentru Municipiul Brăila, au fost încălcate dispoziţiile art. 20 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 69/1991; art. 20 din Legea nr. 50/1991; art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi ale art. 22 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.

În ceea ce priveşte hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, prin care a fost însuşit inventarul reactualizat la data de 30 iunie 2001 şi H.G. nr. 363/2002, prin care s-a atestat apartenenţa la domeniul public al judeţului Brăila, precum şi al municipiului, comunelor şi oraşelor din judeţul Brăila a bunurilor cuprinse în Anexele nr. 1-nr. 44, prima instanţă a constatat că, în cauză, nu au fost produse probe din care să rezulte că bunurile în discuţie au intrat în domeniul public al municipiului Brăila.

În aceste condiţii, nu rezultă temeiul inventarierii realizată de comisia specială pentru inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Brăila, respectiv actele care au stat la baza acestei inventarieri şi nici temeiul atestării prin hotărâre de guvern a apartenenţei acestor bunuri la domeniul public al municipiului Brăila.

În consecinţă, s-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998; art. 7 din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 7 alin. (1) din Legea contabilităţii 82/1991.

În ceea ce priveşte hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011, prin care s-a dispus prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism, astfel cum au fost aprobate prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, judecătorul fondului a reţinut că toate motivele de nelegalitate prezentate cu privire la hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila nr. 2/2001 sunt în egală măsură incidente.

În plus, O.U.G. nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, care a instituit, în art. III, posibilitatea prelungirii valabilităţii planului urbanistic general, a intrat în vigoare la 11 februarie 2011.

Prin urmare, termenul de valabilitate a planului urbanistic general era depăşit la momentul adoptării hotărârii prin care s-a dispus prelungirea, iar hotărârea consiliului local este nelegală, la momentul adoptării neexistând posibilitatea juridică de a dispune prelungirea.

În ceea ce priveşte hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 2011 privind aprobarea Planului urbanistic zonal Staţiunea L.S., instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că toate motivele de nelegalitate invocate cu privire la hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 2001 sunt în egală măsură incidente.

Recursul

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat recurs pârâţii SC U.T.H. SA, Sucursala Traian Brăila, Consiliul Local al Municipiului Brăila, Guvernul României şi U.A.T. a municipiului Brăila, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin recursurile formulate în cauză, recurenţii-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Brăila şi U.A.T. a municipiului Brăila au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., casarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Brăila, susţinând că, în ceea ce priveşte hotărârile de consiliu local în privinţa cărora a fost formulată excepţia de nelegalitate, hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a acestei instanţe, pe care au invocat-o prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond.

Au susţinut, de asemenea, că se impune casarea sentinţei recurate şi faţă de prevederile art. 312 pct. 3 teza a II-a C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a ţine seama de o probă determinantă şi hotărâtoare în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, Curtea de Apel Galaţi nu a luat în considerare faptul că apartenenţa Staţiunii L.S. la municipiul Brăila a fost definitiv şi irevocabil stabilită prin sentinţa civila nr. 285/2000 dată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 4066/2000, definitiva şi irevocabila ca urmare a respingerii recursului declarat de U.A.T. a comunei C., conform deciziei civile nr. 209/R/2000 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 1062/2000, prin care s-a reţinut că zonele în discuţie sunt ale municipiului Brăila în fapt şi în drept şi nu au aparţinut niciodată recurentei.

Recurenţii au mai arătat că sentinţa Curţii de Apel Galaţi este criticabilă şi în ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, au susţinut că s-a făcut o confuzie între ceea ce înseamnă reglementare legală a dreptului de proprietate publică a U.A.T. şi legislaţia de drept public, administrativ şi fiscal, în privinţa dreptului de administrare a unui teritoriu şi incidenţa capacităţii de drept financiar şi fiscal a U.A.T.

Prin H.G. nr. 363/2002 emisă în baza prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, s-a atestat apartenenţa la domeniul public al judeţului Brăila, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Brăila, a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1-nr. 44, iar în anexa nr. 2, au fost incluse bunurile inventariate ca atare în inventarul public al municipiului Brăila, situate în Staţiunea L.S. Aceste bunuri sunt deţinute de municipiul Brăila cu titlu reprezentat de Hotărârea fostului Consiliu de Miniştri nr. 295/1951 şi procesul-verbal de predare-primire din 10 mai 1951, prin care Staţiunea L.S., cu teritoriul şi întreg inventarul trece în patrimoniul Sfatului Popular Brăila de la Ministerul Sănătăţii.

De la acest moment şi până în prezent, municipiul Brăila a stăpânit, posedat, administrat şi dispus asupra acestor bunuri în mod continuu public şi sub nume de proprietar.

Au susţinut că eventuala abrogare, caducitate sau alte evenimente legislative ulterioare, invocate de U.A.T. a comunei C., a actelor administrative invocate în sprijinul poziţiei municipiului Brăila nu au relevanţă câtă vreme Legea nr. 2/1968 este în vigoare, iar raportarea din Legea nr. 350/2001 cu privire la teritoriul administrativ se face la aceasta.

Examinarea legalităţii trebuia făcută în temeiul forţei juridice a actelor normative contemporane cu cele a căror legalitate a fost cercetată.

Recurenţii-pârâţi au arătat că până la apariţia Decretului-lege nr. 38/1990, comuna C. şi-a păstrat regimul juridic de comuna suburbana, iar prin Decretul-lege nr. 38/1990 a fost repusa în vigoare Legea nr. 2/1968, privind organizarea administrativa a teritoriului României, cu excepţia prevederilor art. 6, alin. (2) din aceasta, privitoare la comunele suburbane care a fost abrogata.

În acest context, fosta comuna suburbana C. cu satele C., L.S. şi V., a devenit o unitate administrativ teritorială distinctă, autonoma care nu a înglobat şi nici nu putea îngloba Staţiunea L.S. şi cele doua platforme industriale, decât prin respectarea art. 3 din Legea nr. 69/1991 care statua ca „delimitarea comunelor, oraşelor şi judeţelor se stabileşte prin lege (...)”.

Au precizat că până la aceasta data nu a apărut nicio lege care sa modifice limitele administrativ teritoriale şi dreptul de administrare statuat de Legea nr. 2/1968 şi Decretul-lege nr. 38/1990.

Au mai susţinut recurenţii inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate cu referire la actele administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepţie asupra căreia, în mod greşit, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia.

Au solicitat, în principal, casarea sentinţei nr. 52/2013 a Curţii de Apel Galaţi şi trimiterea spre rejudecare a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 920/44/2008*, cu respectarea normelor privind competenţa, iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii recursului aşa cum a fost formulat, cu consecinţa respingerii excepţiilor de nelegalitate, ca inadmisibile, iar pe fondul cauzei ca nefondate.

În motivarea recursului, recurenta SC U.T.H. SA Timişoara, Sucursala Traian Brăila, a susţinut că hotărârea este lipsita de temei legal şi a fost pronunţata cu aplicarea greşita a legii, actele administrative invocate fiind adoptate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data adoptării lor.

A arătat, de asemenea, ca se impune respingerea excepţiei de nelegalitate, întrucât priveşte şi acte administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca nefondata.

În motivarea recursului, recurentul-pârât Guvernul României a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 363/2002.

A arătat că dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica C.E.D.O., precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii şi dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie, precum şi practicii Curţii de Justiţie de la Luxemburg, în cauze similare, care a reţinut că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţie de nelegalitate.

A invocat în acest sens şi soluţia de principiu din data de 26 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A considerat, de asemenea, că în mod eronat instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 363/2002, aceasta fiind adoptată de executiv prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Administraţiei Publice.

A susţinut că la elaborarea sa au fost respectate dispoziţiile H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre aprobare Guvernului, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei.

Apărările formulate în faţa instanţei de recurs

Intimata-reclamantă U.A.T. a comunei C. a formulat întâmpinare atât la recursul declarat de Guvernul României, cât şi la recursurile promovate de Consiliul Local al Municipiului Brăila şi de Municipiul Brăila, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Primarului Municipiului Brăila pentru Consiliul Local Municipal Brăila, excepţia lipsei calităţii procesual active a Municipiului

Brăila în ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Municipiului Brăila, excepţia lipsei calităţii procesual active a Consiliului local municipal Brăila şi a Municipiului Brăila în ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei cu privire la modul de soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 363/2002, iar pe fondul cererilor de recurs, a solicitat respingerea acestora, ca neîntemeiate.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a primarului pentru Consiliul Local Municipal Brăila, invocată de intimata-reclamanta U.A.T. a comunei C., o apreciază ca fiind nefondată pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, primarul este acela care reprezintă interesele U.A.T., iar în justiţie unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.

În speţa de faţă, titularul cererii de recurs este Consiliul Local al Municipiului Brăila, entitate distinctă de primar, prima având atribuţii deliberative, iar primarul fiind autoritate executivă, având şi reglementări diferite în ceea ce priveşte reprezentarea lor.

Astfel, potrivit art. 79³ O.G. nr. 35/2002 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a Consiliilor locale, „Apărarea intereselor consiliului local în faţa instanţelor de judecată se face de persoanele angajate, potrivit art. 79¹, dacă acestea au pregătirea profesională corespunzătoare, sau de un apărător ales, în măsura în care asistenţa juridică nu poate fi asigurată altfel.”

Prin urmare, Primarul nu poate fi reprezentantul legal al Consiliului Local şi nu poate acţiona în numele acestuia, inclusiv în faţa instanţelor de judecată, decât în măsura în care Consiliul Local, în şedinţă, convocată şi desfăşurată în conformitate cu dispoziţiile art. 39-44 din Legea nr. 215/2001, hotărăşte în acest sens.

Or, la dosarul cauzei, în faţa instanţei de recurs, s-a depus hotărârea Consiliul Local Municipal Brăila din 20 decembrie 2013, prin care se face dovada calităţii de reprezentant a primarului pentru aceasta autoritate publică locală.

Pe fond, în ceea ce priveşte H.G. nr. 363/2002 anexa 2, hotărârea Consiliul Local Municipal Brăila din 13 iulie 2001 şi hotărârea Consiliul Local Municipal Brăila din 31 ianuarie 2001, Înalta Curte constată că data emiterii acestora este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât excepţia de nelegalitate invocată va fi respinsă ca neîntemeiată, potrivit soluţiei de principiu adoptată de plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 mai 2008.

Fără a ignora sau a nega consistenţa argumentelor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 874/2008, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, făcând trimitere la alte decizii anterioare cu nr. 425/2008 şi 426/2008, trebuie precizat că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare.

Curtea de Justiţie de la Luxemburg, cu privire la rolul ce revine judecătorului naţional în calitate de prim judecător comunitar, a reţinut şi ea că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare” (hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C – 385/06).

În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica C.E.D.O., precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 39).

Este de reţinut şi faptul că, sub aspectul posibilităţii de cenzurare a legalităţii unui act juridic, C.E.D.O. a reţinut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (C.E.D.O., hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, în M. Of. nr. 414/31.08.2000), în opinia separată la această hotărâre precizându-se că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată (…) trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie”, garantat de art. 6 din Convenţie.

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg este constantă şi unitară, în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/1995 pct. 15 şi urm.), hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe (C-239/1999, pct. 28 şi urm.), hotărârea din 23 februarie 2006, Artzeni şi alţii (C-346/03 şi C-529/03 pct. 30 şi urm.) etc.

Înalta Curte constată că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi, mai cu seamă, prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina preambulului Convenţiei.

Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O. şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, în raport şi cu soluţia de principiu amintită anterior, Înalta Curte va înlătura în speţă aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2006, cu privire la actele administrative cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a căror legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.

Cât priveşte excepţia de nelegalitate a hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism, până la data aprobării noului Plan Urbanistic General al municipiului Brăila, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2013, şi hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila din 27 iunie 2011 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Staţiunea L.S.”, Înalta Curte constată că aceste acte au caracter subsidiar faţă de H.G. nr. 363/2002 şi hotărârea Consiliului Local din 13 iulie 2001, respectiv Hotărârea Consiliului Local din 31 ianuarie 2001.

Neexistând o interdependenţă între aceste acte, instanţa de recurs reţine că motivele de nelegalitate invocate cu privire la hotărârea Consiliului Local din 31 ianuarie 2011 şi hotărârea Consiliului Local din 27 iunie 2011 nu pot fi analizate distinct în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1)–alin. (3) C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de SC U.T.H. SA, Sucursala Traian Brăila, Consiliul Local al Municipiului Brăila, Guvernul României şi U.A.T. a Municipiului Brăila şi se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a primarului pentru Consiliul Local al Municipiului Brăila, ca nefondată.

Admite recursurile declarate de SC U.T.H. SA, Sucursala Traian Brăila, Consiliul Local al Municipiului Brăila, Guvernul României şi U.A.T. a Municipiului Brăila împotriva sentinţei nr. 52 din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta U.A.T. a comunei C. cu privire la H.G. nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al municipiului Brăila, anexa nr. 2 lit. g); hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila din 13 iulie 2001 sub aspectul însuşirii inventarului întocmit de Comisia de inventariere a Primăriei Municipiului Brăila la sfârşitul anului 2000 pentru bunurile ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Brăila în baza Legii nr. 213/1998; hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila din 31 ianuarie 2001 privind aprobarea Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism pentru Municipiul Brăila; hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi a Regulamentului de Urbanism, aprobat prin HCLM Brăila nr. 2 din 31 ianuarie 2001, până la data aprobării noului Plan Urbanistic General al municipiului Brăila, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2013; hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila din 27 iunie 2011 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Staţiunea L.S.”, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1199/2014. Contencios. Litigiu privind...		ICCJ. Decizia nr. 1203/2014. Contencios →

ICCJ. Decizia nr. 1201/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1201/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs