ICCJ. Decizia nr. 1318/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1318/2014
Dosar nr. 8046/2/2012
Şedinţa publică de la 14 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 37 din 09 ianuarie 2013, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A.C.N. în contradictoriu cu pârâții M.A.I., I.G.S.U. și I.S.U. „C.V.” al Județului Ilfov.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esență, faptul că reclamantul nu a probat îndeplinirea procedurii administrative prealabile, condiție de exercițiu a dreptului la acțiune în materia contenciosului administrativ.
2. Recursul declarat de reclamantul A.C.N.
În recursul său, reclamantul a solicitat casarea sentinţei, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, dar și conexarea celor două pricini.
În motivarea căii extraordinare de atac, care nu a fost structurată pe motive de recurs, după cum impun prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
1. Măsura disjungerii cauzelor și soluționarea lor de către instanțe cu grad diferit este nelegală, după cum s-a statuat și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.
2. În cadrul recursului administrativ a contestat implicit și ordinele nr. I/658/2011 emis de M.A.I. și nr. 080211 din 11 iunie 2011 emis de Inspectorului General al I.S.U., însă, prin soluția adoptată, prima instanță a dat dovadă de formalism excesiv.
3. Apărările formulate de intimați
Intimații au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului, ca nefundat, pentru argumentele prezentate la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în întâmpinări, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Referitor la măsura disjungerii
Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect:
- nulitatea măsurii punerii la dispoziție începând cu data de 15 iunie 2011;
- nulitatea absolută a măsurilor premergătoare trecerii în rezervă, respectiv „interviul” desfășurat în vederea ocupării posturilor vacante;
- nulitatea absolută a ordinului de trecere în rezervă nr. 25862 din 14 septembrie 2011 emis de Inspectorul Șef al I.S.U. „C.V.” al Județului Ilfov;
- repunerea în situația anterioară emiterii ordinului de trecere în rezervă, adică acordarea funcției de subofițer operativ principal și a drepturilor salariale cuvenite.
La data de 21 martie 2012, recurentul-reclamant a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Ordinului M.A.I. nr. I/658/2011 și a Ordinului Inspectorului General I.S.U. nr. 080211 din 11 iunie 2011.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 6026 din 24 octombrie 2012:
- a disjuns capetele de cerere privind anularea Ordinului M.A.I. nr. I/658/2011 și a Ordinului Inspectorului General I.S.U. nr. 080211 din 11 iunie 2011 și a fixat termen pentru continuarea judecății, cauza primind nr. de înregistrare nr. 8046/2/2012;
- a declinat în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a capetelor de cerere privind anularea măsurii punerii la dispoziție, a măsurilor premergătoare trecerii în rezervă, precum și a Ordinului de trecere în rezervă nr. 25862 din 14 septembrie 2011 emis de Inspectorul Șef al I.S.U. „C.V.” al Județului Ilfov (dosar nr. 10651/2/2011).
Critica recurentului referitoare la măsura disjungerii capetelor de cerere dispusă de către Curtea de Apel nu poate fi primită: partea avea posibilitatea să recureze sentința nr. 6026 din 24 octombrie 2012 pronunțată de această instanță și să prezinte argumentele pentru care aprecia că această măsură nu este legală.
2. Referitor la inadmisibilitatea acțiunii
Intimatul M.A.I. a argumentat excepția inadmisibilității prin faptul că partea adversă nu a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinului M.A.I. nr. I/658/2011, act administrativ unilateral cu caracter individual prin care a fost aprobată structura organizatorică a I.G.S.U., conform Regulamentului aprobat prin Ordinul M.A.I. nr. 533/2003, și a Ordinului Inspectorului General I.S.U. nr. 080211 din 11 iunie 2011, act administrativ unilateral cu caracter individual prin care s-au aprobat statele de organizare ale structurilor subordonate I.G.S.U.
La nivelul unităților operative, cele două ordine au fost aduse la cunoștință prin Ordinul de zi pe unitate din data de 16 iunie 2011, aspect relevat de recurent în cererea completatoare a acțiunii introductive de instanță.
Recurentul arată că a urmat procedura prealabilă prin actul aflat la dosar C.A.B.
Înalta Curte nu poate primi această susținere.
În argumentarea acestui punct de vedere se va pleca de la câteva consideraţii de ordin teoretic care vor fi expuse în cele ce urmează.
În mod tradiţional, recursul prealabil a fost reglementat în legislaţia românească, el reprezentând o condiţie obligatorie pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ.
Art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, stabileşte ca regulă necesitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, statuând asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită în funcţie de tipul actului administrativ aflat în discuţie.
Această reglementare este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, având ca scop atât protecţia autorităţii publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârşite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare, cât şi pe cea a particularului care are posibilitatea de a obţine revocarea actului printr-o procedură administrativă mai simplă şi scutită de taxă de timbru.
Astfel, în alin. (1) al articolului comentat, se prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În alin. (3) al aceluiași articol, se menționează că este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
În fine, în alin. (7) al articolului aflat în discuție, se arată că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului; termenul de 6 luni este termen de prescripție.
Prin plângerea prealabilă adresată la data de 11 octombrie 2011 Inspectorul Șef al I.S.U. „C.V.” al Județului Ilfov, înregistrată la această autoritate publică cu nr. 135187 din 14 octombrie 2011, recurentul a solicitat următoarele: „anularea tuturor actelor prealabile emiterii Ordinului Inspectorul Șef al I.S.U. „C.V.” al Județului Ilfov nr. 25862 din 14 septembrie 2011, respectiv examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului, ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul M.A.I., desfășurat în perioada 13 iulie 2011 – 22 iulie 2011, ca fiind exercitate fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare.”
Ca atare, contrar celor susținute în memoriul de recurs, partea a solicitat în cadrul recursului administrativ, atunci când s-a referit la „actele prealabile„ emiterii ordinului de trecere în rezervă doar „anularea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului.”
Ca atare, nicăieri în cuprinsul recursului administrativ, recurentul nu a făcut referire la cele două ordine contestate în cauza de față, pentru a putea da posibilitatea emitenților să evalueze legalitatea lor și, eventual, să procedeze la revocarea acestora.
De astfel, pentru a obține revocarea Ordinului nr. I/658 din 11 iunie 2011, recurentul trebuia să se adreseze emitentului său, respectiv M.A.I., iar pentru a obține revocarea Ordinului nr. 080211 din 11 iunie 2011, recurentul trebuia să se adreseze Inspectorului General al I.G.S.U.
Așadar, soluția pronunțată de prima instanță respectă cerința impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.
III. Soluția Înaltei Curţi asupra recursului
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect dispoziţia normativă anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.C.N. împotriva sentinţei civile nr. 37/2013 din 9 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1278/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1327/2014. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
