ICCJ. Decizia nr. 1278/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1278/2014
Dosar nr. 552/33/2012
Şedinţa publică de la 13 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Cluj şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării soluţionării cauzei în favoarea acestei din urmă instanţă, prin Sentinţa nr. 2976 din 19 martie 2012, reclamanta SC K.M. SRL, prin lichidator judiciar S.R.L. IPURL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj Napoca, anularea Deciziilor nr. 76 din 25 mai 2010 şi nr. 231 din 19 februarie 2010, obligarea pârâtei la rambursarea TVA, cu emiterea unei decizii în acest sens, precum şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că decizia de impunere este netemeinică şi nelegală, deoarece în cadrul acesteia nu i s-a acordat dreptul de deducere pentru suma de 1.968.960 lei, reprezentând TVA, împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 76 din 25 mai 2010, emisă de pârâtă.
Prin întâmpinare, pârâta A.F.P.M. Cluj Napoca a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, deoarece deciziile de impunere şi raportul de inspecţie fiscală au fost întocmite de către D.G.F.P.J. Cluj, instituţie care nu a fost chemată în judecată, solicitând respingerea acţiunii.
La data de 20 iunie 2011, reclamanta şi-a extins acţiunea faţă de D.G.F.P.J. Cluj, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a acestei instituţii, pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce urmează a se pronunţa.
Prin întâmpinare, D.G.F.P.J. Cluj a solicitat respingerea acţiunii faţă de A.F.P.M. Cluj-Napoca, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Totodată, a solicitat să fie respinsă şi acţiunea extinsă, cu privire la care invocă excepţiile prescripţiei şi tardivităţii acesteia, având în vedere că Decizia nr. 76/2010 prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. 231/2010 a fost comunicată reclamantei la data de 27 mai 2010, în timp ce extinderea de acţiune împotriva instituţiei pârâte (care a emis atât decizia de impunere cat si decizia de soluţionare a contestaţiei) a fost înregistrată la Tribunalul Cluj la data de 20 iunie 2011.
Prin urmare, termenele de prescripţie şi de decădere prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. a) şi de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost depăşite de către reclamantă cu peste 6 luni de zile,şi, respectiv, cu 25 de zile, solicitând admiterea acestor excepţii.
Totodată, a invocat lipsa dovezii calităţii de reprezentant al administratorului special al societăţii reclamante, care a formulat extinderea de acţiune împotriva instituţiei pârâte, întrucât la data de 20 iunie 2011 (când a fost înregistrată, la Tribunalul Cluj, extinderea de acţiune împotriva instituţiei pârâte), societatea putea fi reprezentată de lichidatorul judiciar şi nicidecum de către administratorul special.
În ceea ce priveşte suma de 1.881.547 lei, pârâta a solicitat să se respingă, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 76 din 25 mai 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010 şi de obligare a instituţiei pârâte la rambursarea taxei pe valoarea adăugată.
Referitor la această sumă, prin Decizia nr. 76/2010 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 până când organele în drept se vor pronunţa asupra infracţiunilor de evaziune fiscală cu care au fost sesizate de către organele de inspecţie fiscală, fiind incidente dispoziţiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 593 din 21 septembrie 2012, a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins contestaţia formulată de către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 05 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu A.F.P.M. Cluj Napoca, anularea Deciziei nr. 76 din 25 mai 2010 şi a Deciziei nr. 231 din 19 februarie 2010, obligarea pârâtei să-i ramburseze TVA cu emiterea unei decizii în acest sens, precum şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010.
Prin Decizia nr. 76/2010 a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, în sensul respingerii acesteia cu privire la suma de 7.882 lei şi suma de 83.508 lei TVA, precum şi cu privire la solicitarea de a se lua în considerare facturile nr. 9804876 din 16 ianuarie 2007 şi 9804877 din 07 februarie 2007, pentru rambursarea TVA, dispunându-se suspendarea soluţionarea contestaţiei cu privire la suma de 1.881.547 lei, TVA.
La data de 20 iunie 2011, reclamanta şi-a extins acţiunea faţă de D.G.F.P.J. Cluj, solicitând introducerea acesteia în cauză, în calitate de pârâtă, a pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce urmează a se pronunţa.
În speţă, Decizia nr. 76 din 25 mai 2010, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 231 din 19 februarie 2010 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 135196 din 19 februarie 2010 a fost comunicata reclamantei la data de 27 mai 2010, sub semnătură de primire peste care a fost aplicată ştampila, în timp ce extinderea de acţiune faţă de D.G.F.P.J. Cluj a fost înregistrată la Tribunalul Cluj doar la data de 20 iunie 2011, adică peste termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, judecătorul fondului a apreciat că este întemeiată excepţia tardivităţii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.J. Cluj, soluţie faţă de care nu a mai analizat celelalte apărări şi excepţii invocate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC K.M. SRL Cluj Napoca arătând, în esenţă, următoarele:
Termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 încep să curgă doar după încetarea suspendării şi a reluării procedurilor. Suspendarea procedurii prealabile a fost decisă în baza art. 214 C. proc. fisc., oricum urmărirea penală nu a fost începută, invocarea unei eventuale prescripţii sau tardivităţi apare ca absurdă, în condiţiile în care termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 încă nu a început să curgă.
Conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul prevăzut în art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ este un termen de prescripţie. Având în vedere că acţiunea în contencios administrativ a fost introdusă în termenul legal de 6 luni, sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, iar cursul prescripţiei a fost întrerupt.
Acţiunea a fost corect îndreptată împotriva actelor administrative considerate vătămătoare, calitatea de pârât putând fi atribuită doar autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.
Astfel, indicarea greşită a pârâtului în cuprinsul acţiunii nu poate conduce la respingerea acesteia, atâta timp cât din indicarea corectă a actului contestat se observă cu certitudine identitatea pârâtei.
Conform art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată poate introduce în cauză alte subiecte de drept, dispoziţii speciale ce permit introducerea în cauză a unei părţi, situaţia reglementată de aceste prevederi legale nereprezentând o nouă cerere de chemare în judecată.
Recursul este nefondat.
Conform recurentei-reclamante, având în vedere că acţiunea a fost îndreptată împotriva actelor administrative considerate vătămătoare, calitatea de pârât poate fi atribuită doar autorităţii publice emitente a respectivelor acte.
Afirmaţia este corectă, observă Înalta Curte, fiind de principiu că în materia contenciosului administrativ calitatea de pârât o are autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat sau autoritatea publică ce refuză în mod nejustificat soluţionarea unei cereri ori nu o soluţionează în termenul legal. Cu toate acestea, nu este suficient ca în cererea de chemare în judecată să fie indicate actele administrative contestate, fiind obligatoriu să se arate expres care este cel chemat în judecată în calitate de pârât. Cu alte cuvinte, într-un litigiu de contencios administrativ, acţiunea este îndreptată de reclamant împotriva pârâtului, autoritatea publică despre care reclamantul afirmă că i-a încălcat sau nu i-a recunoscut dreptul/interesul legitim (protejat de lege) motiv pentru care solicită, pe cale judiciară, realizarea pretenţiilor sale prin anularea actului infralegislativ contestat. Altfel, indicarea unei alte autorităţi publice decât emitentul actului administrativ ca pârât, aşa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, ilustrează lipsa îndeplinirii uneia din condiţiile de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, aceea referitoare la calitatea procesuală.
Desigur, este admisibil un demers de tipul celui iniţiat de reclamanta SC K.M. SRL Cluj Napoca de a elimina iregularitatea din cererea de chemare în judecată, referitoare la autoritatea publică atrasă în proces ca pârât, prin chemarea în judecată a D.G.F.P. Cluj, emitentul actelor infralegislative contestate.
Cu toate acestea, este contrar logicii sistemului contenciosului administrativ român de a admite ca o astfel de corecţie să se producă fără nici o limitare în timp, în condiţiile în care Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie în termeni imperativi reguli privitoare la termenele în carte pot fi contestate actele administrative ale autorităţilor publice. Apare, aşadar, în deplină consonanţă cu prevederile art. 11 alin. (1) din actul normativ precitat că precizarea de acţiune formulată de SC K.M. SRL Cluj Napoca trebuie formulată în cel mult 6 luni de la data la care îi fusese comunicată decizia de soluţionare a contestaţiei, nr. 76 din 25 mai 2010, termen care a început să curgă de la 27 mai 2010, însă cum extinderea de acţiune s-a produs abia la 20 iunie 2011, în mod corect prima instanţă a respins, ca tardivă, cererea de chemare în judecată.
Pe de altă parte, este de observat că odată cu reluarea procedurii soluţionării plângerii prealabile, procedură ce a fost suspendată prin art. 2 din decizia nr. 75 din 25 mai 2010, şi finalizarea acesteia prin emiterea unui noi decizii, conform art. 216 C. proc. fisc., se deschide calea pentru contestarea actelor administrativ fiscale la instanţa de contencios administrativ. Evident, din acest punct de vedere, termenul de 6 luni prevăzut în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru atacarea în justiţie a actelor administrativ fiscale, în privinţa sumelor indicate la pct. 2 din decizia nr. 75 din 25 mai 2010, nu a început să curgă.
Apoi, evident că prin introducerea unei acţiuni în justiţie cursul prescripţiei se întrerupe, consecinţă a incidenţei prevederilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958. Este de reţinut însă că instanţa de fond nu a respins acţiunea reclamantei pentru că ar fi intervenit prescripţia extinctivă, ci pentru cu totul alt motiv, acela că precizarea de acţiune s-a produs tardiv, peste termenul legal, ceea ce face să apară ca inutilă referirea recurentei la prevederile Decretului nr. 167/1958.
În fine, art. 161 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu reprezintă baza legală pentru introducerea unor părţi din oficiu de către instanţa de judecată, în speţă a pârâtului (organul emitent al actului atacat), deoarece acest text legal nu prevede în mod expres această posibilitate. Norma precitată se referă doar la introducerea în cauză, la cerere, a organismelor sociale interesate, şi la punerea în discuţie, din oficiu, a necesităţii introducerii în cauză fie a acestor organisme, fie a altor subiecte de drept.
Faţă de cele ce preced, recursul promovat de reclamanta SC K.M. SRL Cluj Napoca este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate,
Respinge recursul declarat de SC K.M. SRL prin lichidator judiciar S.R.L. IPURL împotriva Sentinţei nr. 593 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Cu opinia separată a doamnei judecător C.I., în sensul admiterii recursului şi casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 126/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1318/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
