ICCJ. Decizia nr. 1353/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1353/2014
Dosar nr. 4249/2/2012
Şedinţa publică de la 18 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4249/2/2012, reclamantul Consiliul Judeţean Buzău a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea deciziei din 18 aprilie 2012 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi, pe cale de consecinţă, anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 9 martie 2012, aferentă contractului de finanţare din 15 aprilie 2009 având ca obiect „Modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice cu potenţial demonstrate ale judeţului Buzău”.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 5859 din 22 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Conturi a României, respingerea acţiunii în contradictoriu cu aceasta, precum şi respingerea acţiunii reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi petenta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în considerentele decisive ale hotărârii, următoarele:
Prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 conform cărora instanţa poate introduce în cauză şi alte subiecte de drept nu îşi găsesc aplicarea, întrucât Curtea de Conturi nu este emitentul actelor contestate, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Conturi se impune a fi admisă.
Aprecierea reclamantului, în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 este unul de decădere, este neîntemeiată, dat fiind faptul că legiuitorul nu a prevăzut o sancţiune (decăderea) pentru nerespectarea acestuia.
Teza reclamantului, potrivit căreia ar fi beneficiat de reducerea perioadei prevăzute de art. 75 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 cu 12 zile, prin aplicarea art. 75 alin. (5) cu referire la art. 4 din O.U.G. nr. 34/2006, este neîntemeiată întrucât, în speţă, este vorba de o transmitere a anunţului de participare în format electronic, spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar alin. (5) al art. 75 din acelaşi act normativ face vorbire despre publicarea documentaţiei de atribuire în SEAP.
Conform O.U.G. nr. 66/2011, corecţiile financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile publice sunt prevăzute în Anexa la O.U.G. nr. 66/2011. Potrivit pct. 1.12, corecţia financiară aplicabilă este de 5%.
Prin plata necuvenită a unei sume de bani aferentă contractului din 14 septembrie 2009 atribuit prin organizarea unei licitaţii cu nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 s-a produs un prejudiciu bugetului european, apărările reclamantei în sensul lipsei prejudiciului nefiind întemeiate.
Argumentele reclamantului sunt neîntemeiate şi în privinţa încălcării principiului contradictorialităţii în soluţionarea contestaţiei administrative, având în vedere conţinutul deciziei administrative din care rezultă atât acordarea posibilităţii contestatorului de a-şi prezenta punctul de vedere, cât şi motivarea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor cu privire la aspectele de nelegalitate invocate.
În concluzie, prima instanţă a apreciat acţiunea promovată de reclamant ca fiind neîntemeiată şi a dispus respingerea acesteia.
3. Împotriva sentinţei civile nr. 5958 din 22 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Consiliul Judeţean Buzău, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
În mod eronat prima instanţă a reţinut că termenul statuat de art. 21 alin. (23) coroborat cu alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, de maxim 60 de zile de la primirea raportului de audit întocmit de autoritatea de audit, pentru a întocmi nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este de recomandare şi nu un termen de decădere, pe motiv că nu este prevăzută o sancţiune pentru nerespectarea sa.
Termenul de 60 de zile în care poate fi întocmită nota de constatare a neregulilor este un termen maxim, ceea ce înlătură caracterul de recomandare invocat de pârâtă şi instituie caracterul imperativ al respectării lui.
Apare evident faptul că intenţia legiuitorului a fost de a stabili un termen maxim în interiorul căruia Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului avea obligaţia exercitării unui anumit drept subiectiv, termen a cărui nerespectare atrage decăderea titularului său din exercitarea dreptului.
Nu este necesară prevederea unei sancţiuni pentru ca un termen să fie considerat de decădere şi nici ca un text normativ să îl califice astfel. În acest sens, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 544/2012.
În mod eronat prima instanţă a înlăturat apărările reclamantului legate de lipsa faptei, reţinând că reducerea perioadei de 52 zile de la alin. (1) al art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006 nu s-a făcut cu respectarea prevederilor alin. (4) şi alin. (5) ale aceluiaşi articol, de vreme ce către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost transmis exclusiv anunţul de participare, nu şi documentaţia de atribuire.
Astfel, reducerea perioadei de 52 de zile prevăzută la alin. (1) al art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006 se putea face în temeiul alin. (5) pentru publicarea în SEAP a documentaţiei de atribuire, ceea ce reclamantul a făcut, respectiv, în temeiul alin. (4) pentru transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţului de participare, lucru de asemenea făcut de reclamant, dovadă fiind anunţul publicat în data de 26 mai 2009. Prin aplicarea acestor două texte normative era disponibilă o reducere la 40 zile a termenului de la alin. (1) din art. 75 al O.U.G. nr. 34/2006, iar reducerea aplicată de reclamant a fost de 9 zile, respectiv la 43 zile.
În ceea ce priveşte prejudiciul creat, prima instanţă a reţinut greşit că, prin încălcarea prevederilor art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006, reclamantul ar fi încasat sume plătite necuvenit.
În realitate, Consiliul Judeţean Buzău nu a încasat niciun fel de sume în plus din aşa-zisa încălcare a dispoziţiilor art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006. Prin procedura organizată de acesta şi considerată viciată de autoritatea pârâtă s-a realizat o economie de peste 35.000.000 RON, de nu mai puţin de 48,40% din alocările financiare aferente liniei bugetare de lucrări a proiectului.
Aceste sume au fost plătite în integralitate executantului selectat prin procedura de achiziţie respectivă, iar bugetul Uniunii Europene/bugetele ordonatorilor publici internaţionali şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora au fost grefate cu sume de 35.000.000 RON mai mici decât cele previzionate la momentul perfectării contractului de finanţare.
În aceste condiţii, este de neînţeles cum se poate susţine că s-ar fi încasat de către reclamant sume plătite necuvenit.
Din cuprinsul notelor scrise depuse de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la prima instanţă la data de 11 octombrie 2012 rezultă că nici acesta nu a considerat că fapta reclamantului de a reduce termenul de la art. 75 alin. (1) ar contraveni legii, câtă vreme propriile lor verificări au infirmat recomandările autorităţii de audit din raportul din 15 iulie 2011. Revenirea acestuia însă, şi menţinerea recomandărilor şi prin raportul din 21 decembrie 2011, precum şi obligaţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului de a implementa recomandările formulate, potrivit art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 au determinat aplicarea unei corecţii financiare în care nici intimatul nu credea.
În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei civile nr. 5958 din 22 octombrie 2012, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
4. Apărările formulate de intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică, reiterând apărările formulate în primă instanţă în combaterea aspectelor de nelegalitate invocate de reclamant.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Este neîntemeiată critica ce vizează greşita interpretare şi aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24.
În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că termenul de 60 de zile stabilit de lege pentru emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de a stabilire a creanţelor bugetare este unul de recomandare, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut, în cazul nerespectării lui, sancţiunea decăderii sau o altă sancţiune similară, de natură să afecteze valabilitatea actului întocmit după împlinirea termenului.
Nerespectarea obligaţiei de întocmire a procesului-verbal menţionat în termenul legal este calificată drept abatere de art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, de natură să atragă, cel mult, sancţionarea personalului care se face vinovat de săvârşirea acesteia.
Pe fondul cauzei, în mod legal, prima instanţă a validat constatările autorităţii pârâte, în sensul săvârşirii unei nereguli în procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări din 14 septembrie 2009.
Astfel, reclamantul, în calitate de autoritate contractantă în procedura de achiziţie publică, a redus perioada minimă de 52 de zile prevăzută de art. 75 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, la 43 de zile, în condiţiile în care anunţul de intenţie nu a cuprins toate informaţiile prevăzute în Anexa 3A la O.U.G. nr. 34/2006, iar reducerea permisă de art. 75 alin. (4) din acelaşi act normativ era de 7 zile, respectiv la 45 de zile, urmare a transmiterii anunţului de participare în format electronic, spre publicare, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Dispoziţiile art. 75 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât vizează publicarea în SEAP a documentaţiei de atribuire, aspect reţinut corect de prima instanţă.
Susţinerile recurentului în ceea ce priveşte nelegalitatea actelor contestate, faţă de inexistenţa unui prejudiciu, sunt neîntemeiate, întrucât neregula, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, este reprezentată de orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele ordonatorilor publici internaţionali şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.
Prin urmare, prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a fondurilor accesate atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.
În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii, statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării, regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obţinut în mod fraudulos.
În aceste condiţii, în mod legal, prima instanţă a constatat că acţiunea promovată de reclamant este neîntemeiată şi a dispus respingerea acesteia.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul Consiliul Judeţean Buzău, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Judeţean Buzău împotriva sentinţei civile nr. 5958 din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1351/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1354/2014. Contencios → |
|---|
