ICCJ. Decizia nr. 1362/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1362/2014
Dosar nr. 1090/45/2011
Şedinţa publică de la 18 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 07 decembrie 2011 sub nr. 1090/45/2011, reclamanţii V.E., V.M., V.I., F.P., F.G., P.V., P.L., I.L., L.E. şi I.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului, SC M. SA, Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Primarul Municipiului Iaşi, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată Seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994 emis de Ministerul Industriilor pentru SC M. SA, să se dispună obligarea pârâtelor la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 107 din 19 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii având ca obiect „constatarea nulităţii absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994”, admiterea excepţiei tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, constatând decăderea reclamanţilor din dreptul de a mai putea solicita anularea actului administrativ contestat, respingerea în totalitate a cererii reclamanţilor, obligarea reclamanţilor, în solidar, la plata sumei de 1240 RON cheltuieli de judecată către intervenienta SC F.H.G. SRL. Totodată, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cererii formulate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Municipiul Iaşi.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Societatea comercială pe acţiuni SC M. SA a fost înfiinţată în baza H.G. nr. 1254/1990, prin reorganizarea fostei I.I.L. Iaşi, în temeiul Legii nr. 15/1990 şi a Legii nr. 31/1990. În cursul anului 1992, aceasta a iniţiat procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991, în vederea recunoaşterii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se aflau amplasate activele sale, printre care se numără şi atelierul - şcoală ce funcţiona în imobilul situat în Iaşi, str. U.
Prin sentinţa civilă nr. 2343 din 2 martie 1994 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în Dosarul nr. 1766/1994, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Iaşi, şi s-a constatat că reclamanta este proprietara, printre altele, şi a terenului în suprafaţă de 2069,38 mp situat în Iaşi, str. U. (incintă atelier- şcoală), hotărâre ce a rămas definitivă.
În considerarea acestei hotărâri, a documentaţiei tehnice întocmite şi a avizului Oficiului de cadastru şi Organizare a Teritoriului, Ministerul Industriilor a emis, în temeiul H.G. nr. 451/1994, H.G. nr. 834/1991 şi Legii nr. 15/1990, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994, act administrativ prin care se atestă că SC M. SA deţine în proprietate exclusivă suprafaţa de 185.822,80 mp, identificată prin anexa nr. 2 şi planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor înregistrată la O.C.O.T Iaşi.
După obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, SC M. SA a vândut „Atelierul Şcoală” către SC A. SA în baza contractului autentificat sub nr. C1. din 6 decembrie 2002, aceasta din urmă înstrăinându-l către numiţii S.G.M. şi S.V. prin contractul autentificat sub nr. 4505 din 31 octombrie 2007. Ultimii dobânditori au vândut imobilul către SC F.H.G. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C2. din 23 noiembrie 2007, dobânditor ale cărui drepturi au fost înscrise în C.F. a Municipiului Iaşi în baza încheierii nr. 94429 din 6 decembrie 2007 a O.C.P.I Iaşi.
Din Fişa pentru reevaluarea clădirilor de locuit şi a construcţiilor gospodăreşti aflate în administrarea Sfatului Popular al oraşului Iaşi rezultă că în imobilul situat în Iaşi, str. U. funcţiona anterior anului 1990, la parter, „Atelier”, etajul având destinaţia de locuinţe individuale, care au fost închiriate în decursul timpului unor persoane fizice printre care se află şi o parte dintre reclamanţii din prezenta cauză.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995, Consiliul Local al Municipiului Iaşi a încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu numiţii B.M., P.L. şi E., F.P. şi G., V.I. şi E. şi L.E., pentru locuinţele pe care aceştia le ocupau în calitate de chiriaşi, precum şi pentru dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinţei, respectiv o cotă indiviză din teren.
La data de 22 noiembrie 2011, reclamanţii au solicitat ministrului economiei şi comerţului să „retracteze actul individual” şi să se „constate nulitatea absolută parţială a Certificatului nr. XX1. din 22 septembrie 1994”, cerere căreia nu i s-a dat curs.
În aceste condiţii, se constată că reclamanţii şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că excepţia lipsei procedurii prealabile urmează a fi respinsă.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâţi şi de intervenientă, se constată că termenul de un an calculat în condiţiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 6 decembrie 2008, iar termenul la care se consideră că persoanele vătămate au luat la cunoştinţă de existenţa Certificatului seria X. nr. XX1. din 23 septembrie 1994 este reprezentat de data la care acesta a fost înscris în C.F., prin încheierea nr. 944 29 din 6 decembrie 2007.
În aceste condiţii, observând că cererea de chemare în judecată a fost primită la instanţă la data de 7 decembrie 2011, după expirarea termenului de decădere de un an, se constată că excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii formulate de reclamanţi.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 107 din 19 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii V.M., F.P., B.J.G., V.E., V.I., F.G., P.V., P.L., I.L., L.E. şi I.G., susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive.
În mod greşit prima instanţă a reţinut că pe parcursul derulării procedurii de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, SC M. SA s-a adresat Judecătoriei Iaşi, solicitând să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului aflat în folosinţă. În acest context, pârâta are două titluri de proprietate, respectiv sentinţa în constatarea dreptului de proprietate şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate, aspect nesesizat de instanţă şi care plasează cel de-al doilea act administrativ, în totalitate, în sfera nelegalităţii.
Sentinţa civilă nr. 2343 din 2 martie 1994 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 1766/1994 constată, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iaşi, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2069,38 mp situat în Iaşi, str. U. (incintă atelier -şcoală)
În conformitate cu dispoziţiile acestei sentinţe, amplasamentul terenului este în curtea atelierului şi nu sub construcţie, atelier şcoală, care are două etaje, din care parterul a aparţinut SC M. SA, iar etajul a fost în folosinţa reclamanţilor, cotele indivize de teren aferente celor 5 apartamente fiind cumpărate de către reclamanţi în baza Legii nr. 112/1995.
În mod nelegal prima instanţă a reţinut că reclamanţii nu au motivat în drept cererile de chemare în judecată. Astfel, la termenul din data de 12 martie 2012, aceştia au depus în scris motivarea în drept a cererii şi au făcut toate precizările solicitate de instanţă la primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită.
Hotărârea primei instanţe cuprinde considerente contradictorii, în sensul că, pe de o parte, se apreciază că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, pe motiv că cererea nu are corespondent în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, se reţine că cererea este de competenţa secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Iaşi.
În mod nelegal prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 7/1996, în condiţiile în care Legea nr. 554/2004 se completează cu dispoziţii din alte materii, inclusiv din materie civilă.
De la efectul opozabilităţii înscrierilor în C.F., legiuitorul a instituit o excepţie prevăzută la art. 32 lit. a) din Legea nr. 7/1997 care prevede faptul că efectul înscrierilor în C.F. nu este opozabil terţilor în condiţiile în care se contesta „suprafaţa terenurilor, destinaţia, categoria de folosinţă, valoarea sau alte asemenea aspecte”.
Acest text de lege este incident în cauză, aşa cum în mod constant Înalta Curte a reţinut în numeroase decizii, astfel că excepţia tardivităţii acţiunii invocate de pârâtă este nelegală.
În mod nelegal Curtea de Apel Iaşi a reţinut că data de la care curge termenul de un an este data la care certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost înscris în C.F., respectiv încheierea nr. 94429 din 6 decembrie 2007, fără a avea în vedere că această încheiere se referă la înscrierea contractului de vânzare-cumpărare dintre soţii S. şi SC F.H.G. SRL şi că pârâţii în susţinerea excepţiei tardivităţii nu au dovedit că actul administrativ a fost transcris, iar reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa acestuia la o altă dată decât cea indicată.
Un alt aspect de nelegalitate privind hotărârea recurată rezidă în modul în care prima instanţă înţelege să soluţioneze cele două excepţii privind inadmisibilitatea şi tardivitatea cererii de chemare în judecată, excepţii care se exclud una pe cealaltă şi care impuneau în sarcina instanţei să soluţioneze cu prioritate excepţia inadmisibilităţii.
În concluzie pentru toate aceste motive, recurenţii au solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi înaintarea dosarului la Curtea de Apel Iaşi în vederea soluţionării acţiunii de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii judiciare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, îl constituie anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994 emis de Ministerul Industriilor pentru SC M. SA.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 836/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat este un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acţiunea în anularea acestuia este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Este lipsit de relevanţă faptul că reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a acestui certificat, atât timp cât instanţa are obligaţia de a-i da cererii calificarea juridică exactă, ţinând seama şi de inexistenţa în dreptul administrativ a unei distincţii de regim juridic între cele două tipuri de nulitate.
Prin urmare, în mod legal, prima instanţă a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii, reţinând că solicitarea reclamanţilor de a se constata nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu îşi are corespondent în art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi că prevederile art. 2 din decretul nr. 167/1958 nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile şi interesele lor legitime, pe de altă parte.
Hotărârea primei instanţe nu cuprinde motive contradictorii, astfel că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În mod corect prima instanţă a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru a determina astfel cadrul procesual în care urma să examineze celelalte excepţii invocate în cauză, prin raportare la normele cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Referitor la excepţia tardivităţii promovării acţiunii, critica recurenţilor este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 au fost interpretate şi aplicate corect de prima instanţă în pricina supusă judecăţii.
Astfel, reclamanţii sunt terţi în raport cu actul administrativ contestat, situaţie în care termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ este cel prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv 1 an de la data luării la cunoştinţă, fiind evident că faţă de aceştia nu exista obligaţia comunicării actului.
Dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de teren înscrisă în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994 a fost intabulat în C.F. la data de 6 decembrie 2007, conform încheierii de CF nr. 94429 din 6 decembrie 2007, astfel că de la această dată dreptul de proprietate a devenit opozabil erga omnes fiind presupus a fi cunoscut inclusiv de către reclamanţi cel puţin de la această dată.
În aceste circumstanţe, în mod corect prima instanţă a reţinut că termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 6 decembrie 2008 şi că cererea de anulare a actului administrativ înregistrată la instanţă la data de 7 decembrie 2011, este tardiv formulată.
Prevederile art. 32 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 invocate de recurenţi nu pot fi reţinute, întrucât ele au fost abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanţi, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii V.M., F.P., B.J.G., V.E., V.I., F.G., P.V., P.L., I.L., L.E. şi I.G. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1699/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1369/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
