ICCJ. Decizia nr. 1393/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1393/2014
Dosar nr. 4246/2/2012
Şedinţa publică de la 19 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 24 mai 2012, reclamanta G.I.L. a solicitat anularea raportului de evaluare din 3 mai 2012 întocmit de pârâta A.N.I.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, din punct de vedere procedural, raportul de evaluare a fost întocmit nelegal, deoarece nu i s-a permis exercitarea dreptului la apărare reglementat de art. 20 din Legea nr. 176/2010, fiind astfel în imposibilitate de a prezenta un punct de vedere.
Pe fondul cauzei, reclamanta a susţinut că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât după validarea mandatului său de primar şi-a depus demisia din funcţia de administrator al SC R. SRL, demisie înregistrată din 7 septembrie 2009 în evidenţele societăţii.
Reclamanta a mai arătat că pretinsa incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu avea cum să producă efecte juridice, deoarece trebuia ca aceasta să fie efectivă, adică persoana în cauză să exercite efectiv atribuţiile specifice funcţiei de administrator într-o societate comercială, ceea ce nu se poate reţine în cazul său.
Cum demisia este prin natura sa un act unilateral şi irevocabil, cu efecte juridice depline inter partes de la data la care a fost comunicată societăţii, reclamanta a învederat că înregistrarea la registrul comerţului nu este constitutivă de drepturi, producând efecte numai pentru opozabilitatea faţă de terţi, în timp ce raporturile juridice dintre societate şi asociaţi/administratori sunt guvernate de actele încheiate între aceştia.
2.Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 5421 din 1 octombrie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Instanţa de fond a constatat legalitatea raportului de evaluare din 3 mai 2012 întocmit de pârâta A.N.I. cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta în perioada 11 septembrie 2009-19 martie 2010, în care a exercitat simultan atât funcţia de autoritate publică de primar al comunei S.G., judeţul Ialomiţa, cât şi funcţia de administrator al SC R.I. SRL.
Motivul de nelegalitate prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare a fost respins, constatându-se că au fost respectate dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, pentru că reclamanta a primit la data de 8 martie 2012 informare scrisă despre declanşarea activităţii de evaluare, fără ca aceasta să prezinte un punct de vedere şi fără să formuleze o cerere de studiere a dosarului.
Motivul de nelegalitate invocat pe fondul cauzei a fost de asemenea respins, constatându-se că starea de incompatibilitate a reclamantei a fost corect stabilită faţă de încălcarea dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 161/2003, care prevăd că, funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa de fond a considerat că pentru a fi în prezenţa unei stări de incompatibilitate este necesară şi suficientă simpla deţinere a ambelor calităţi şi din acest motiv, a fost respinsă ca lipsită de relevanţă susţinerea reclamantei referitoare la neexercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de administrator al societăţii comerciale în perioada evaluată.
Cererea de demisie din funcţia de administrator al societăţii comerciale a fost apreciată de prima instanţă ca fiind un act întocmit pro causa de reclamantă, nefiind administrate dovezi din care să rezulte data la care a fost întocmit, cu atât mai mult cu cât nu s-a depus o copie certificată pentru conformitate a registrului în care se pretinde că a fost înregistrată demisia din 7 septembrie 2009.
În atare situaţie, s-a reţinut că demisia reclamantei nu poate fi opusă terţilor, cât timp aceasta nu a îndeplinit formalităţile necesare pentru publicitatea actului, prin aducerea lui la cunoştinţă publică şi prin înregistrarea lui în condiţiile legii.
Susţinerea reclamantei că a înţeles să încredinţeze soţului său responsabilitatea efectuării menţiunilor necesare la Registrul comerţului a fost considerată de prima instanţă ca o dovadă a propriei culpe, cu atât mai mult cu cât nu a fost dovedit un asemenea mandat, iar persoana respectivă este cetăţean portughez, cu domiciliul în Portugalia, fiind necesar ca aceasta să-şi stabilească în prealabil domiciliul în România, astfel că formalităţile necesitau cel puţin câteva luni.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta G.I.L., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării raportului de evaluare din 3 mai 2012 întocmit de A.N.I.
În primul motiv de recurs a fost criticată concluzia instanţei de fond că nu există probe din care să rezulte încălcarea dreptului la apărare de către autoritatea intimată în procedura administrativă, arătându-se că această situaţie rezultă chiar din răspunsul intimatei la întrebarea nr. 1 din interogatoriu.
Considerând că în mod greşit instanţa de fond a înţeles să dea prioritate aspectelor formale în detrimentul celor de esenţă, recurenta a subliniat că, principiul prevalenţei substanţei asupra formei şi principiul esenţial al respectării dreptului la apărare, în orice procedură judiciară sau jurisdicţională, raportată la recunoaşterea intimatei, trebuia să determine o cu totul altă concluzie decât cea reţinută în hotărârea atacată.
În cel de-al doilea motiv de recurs, invocat pe fondul cauzei, s-a susţinut că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată cu încălcarea principiului rolului activ al instanţei, a principiului prezumţiei de nevinovăţie, a principiului bunei-credinţe, a principiului prevalenţei substanţei asupra formei şi prin interpretarea greşită a prevederilor Legii nr. 26/1990.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat că şi-a îndeplinit obligaţia personală care îi revenea în conformitate cu Legea nr. 161/2003 şi a demisionat din funcţia de administrator al societăţii, calitate care a încetat la data demisiei, întrucât raporturile juridice dintre societate şi administrator sunt guvernate de actele încheiate între aceştia şi nu de menţiunile înregistrate la Registrul comerţului.
Hotărârea atacată a fost considerată de către recurentă ca fiind rezultatul unui raţionament subiectiv al judecătorului fondului, ca urmare a înlăturării greşite a tuturor probelor administrate în cauză şi în principal, a copiei registrului în a fost înregistrată cererea de demisie din 7 septembrie 2009 şi a declaraţiei de martor dată de contabila societăţii, deşi intimata nu a contestat împrejurările astfel dovedite.
Recurenta a susţinut că este greşită şi dezlegarea dată problemei de drept, cu motivarea că judecătorul fondului nu a dat demisiei din 7 septembrie 2009 semnificaţia de încetare a stării de incompatibilitate, dat fiind că menţiunile de la Registrul comerţului au numai rolul de opozabilitate faţă de terţi, iar A.N.I. nu este un terţ în această procedură.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
În raportul de evaluare din 3 mai 2012, A.N.I. a constatat că în perioada 11 septembrie 2009, data validării mandatului de primar al comunei S.G., judeţul Ialomiţa şi 19 martie 2010, data încetării funcţiei de administrator al SC R.I. SRL, prin exercitarea simultană atât a funcţiei de autoritate publică de primar, cât şi a funcţiei de administrator al societăţii comerciale, recurenta-reclamantă G.I.L. s-a aflat în stare de incompatibilitate, potrivit regimului juridic al incompatibilităţilor reglementat de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Conform acestor dispoziţii legale, funcţia de primar şi de viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere sau de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice.
Legalitatea raportului de evaluare contestat în prezenta cauză a fost corect constatată de instanţa de fond, atât sub aspect procedural, prin respectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate, cât şi sub aspectul de fond, privind existenţa unei stări de incompatibilitate, ca urmare a exercitării simultane a funcţiei publice de primar şi a funcţiei de administrator al unei societăţi comerciale.
Motivul de nelegalitate a procedurii administrative prealabile întocmirii raportului contestat a fost respins în mod întemeiat prin hotărârea instanţei de fond şi în consecinţă, se constată că este nefondată critica formulată în acest sens în primul motiv de recurs.
Pe baza înscrisurilor depuse la dosar, judecătorul fondului a reţinut corect ca fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 20 din Legea nr. 176/2010 prin informarea recurentei cu adresa din 5 martie 2012 întocmită de inspectorul de integritate cu privire la identificarea elementelor în sensul existenţei unei incompatibilităţi, fiind invitată să prezinte un punct de vedere, precum şi date şi informaţii necesare lămuririi aspectelor semnalate. Persoana evaluată a fost de asemenea informată că are dreptul să fie asistată sau reprezentată de avocat.
Informarea înregistrată din 5 martie 2012 a fost transmisă la domiciliul recurentei, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, iar primirea a fost confirmată la data de 8 martie 2012.
Situaţia de fapt concretă dovedită în cauză confirmă concluzia primei instanţe privind realizarea procedurii administrative de către intimata-pârâtă cu respectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate, fiind asigurate toate garanţiile legale pentru realizarea efectivă acestui drept, care însă nu a fost exercitat de către recurentă.
Interpretarea dată de prima instanţă prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010 este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa C.J.U.E. referitoare la limitele şi conţinutul dreptului la apărare.
Prin hotărârile pronunţate în cauza Solvay c. Comisia şi în cauza Sopropé, Organizaҫões de Calҫado Lda c. Fazenda Pública, instanţa europeană a arătat că, anterior luării unei decizii cauzatoare de prejudicii, organul de stat trebuie să asigure particularului accesul la toate informaţiile relevante pe care le-a avut în vedere cu ocazia luării deciziei, pentru ca acesta să poată studia veridicitatea respectivelor informaţii şi pentru a putea pregăti o apărare de calitate. De asemenea, s-a arătat că, în funcţie de complexitatea deciziei cauzatoare de prejudicii, organul de stat trebuie să-i asigure particularului o perioadă de timp suficientă în vederea pregătirii unei apărări de calitate, precum şi faptul că, administraţia trebuie să analizeze în mod serios şi cu atenţie punctul de vedere exprimat de către particular.
Aceste exigenţe au fost îndeplinite în cauză, întrucât recurenta avut cunoştinţă cu două luni înainte de finalizarea raportului de evaluare de toate elementele de fapt şi de drept avute în vedere în evaluarea cazului său sub aspectul regimului juridic al incompatibilităţilor, astfel după cum rezultă cu evidenţă din conţinutul adresei susmenţionate.
Recurenta nu a dovedit prin probe concludente pretinsele demersuri pe care le-ar fi efectuat în procedura administrativă pentru studierea dosarului său, iar răspunsul intimatei la întrebarea nr. 1 din interogatoriu, prin care s-a confirmat convorbirea telefonică din 8 martie 2012 cu inspectorul de integritate, nu poate fi interpretat în sensul solicitat prin recurs, neavând semnificaţia unui refuz al autorităţii de a permite accesul persoanei evaluate la documentele întocmite pe numele său.
În consecinţă, judecătorul fondului a apreciat în mod judicios că această singură dovadă nu are forţa probantă invocată de către persoana evaluată şi, în lipsa altor demersuri concrete de exercitare a dreptului la apărare, nu poate fi reţinută ca argument pentru încălcarea acestui drept şi pentru nelegalitatea actului astfel întocmit.
Cel de-al doilea motiv de recurs, invocat pe fondul cauzei, este de asemenea nefondat, constatându-se că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat corect dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, pentru încălcarea cărora s-a reţinut prin actul dedus judecăţii că recurenta-reclamantă s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 septembrie 2009-19 martie 2010, datorită exercitării simultane a funcţiei de primar al comunei S.G., judeţul Ialomiţa şi a funcţiei de administrator al SC R.I. SRL.
Recurenta-reclamantă nu a contestat situaţia de fapt avută în vedere la întocmirea raportului de evaluare atacat, susţinând însă fără temei că pretinsa stare de incompatibilitate a încetat prin înregistrarea din 7 septembrie 2009 în evidenţele SC R.I. SRL a demisiei sale din funcţia de administrator al societăţii.
Actul de demisie a fost analizat de prima instanţă, constatându-se corect că acesta nu poate produce efectele juridice invocate prin acţiune şi deci nu este susceptibil să determine încetarea stării de incompatibilitate, pentru că nu rezultă data certă a înregistrării lui anterior datei de 17 martie 2010, la care Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a procedat la darea de dată certă a înscrisului reprezentând hotărârea adunării generale a acţionarilor din 8 martie 2010, prin care s-a aprobat modificarea actului constitutiv al SC R.I. SRL, prin renunţarea recurentei-reclamante la mandatul de administrator al societăţii.
Susţinerile recurentei-reclamante şi declaraţia martorei audiate în cauză referitoare la consecinţele actului de demisie sunt infirmate de înscrisurile depuse la dosar şi din care rezultă în mod neechivoc că, starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 şi constatată prin raportul de evaluare din 3 mai 2012 nu a încetat anterior datei la care s-a dovedit înregistrarea demisiei din funcţia de administrator al societăţii la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voinţă exprimată.
Recurenta-reclamantă nu a dovedit înregistrarea demisiei sale cu dată certă în evidenţele societăţii, cu atât mai mult cu cât, se reţine că tabelul anexat în acest sens nu cuprinde nici un element de identificare a persoanei juridice emitente şi nu a fost certificat pentru conformitate de către reprezentanţii acesteia.
În raport cu data certă la care a fost înregistrată demisia recurentei-reclamante din funcţia de administrator al societăţii comerciale, rezultă că aceasta nu a respectat dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, conform cărora, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie, iar alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor secţiunii legii referitoare la incompatibilităţile aleşilor locali, este obligat să demisioneze din una din funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.
Cum recurenta-reclamantă nu a îndeplinit în termenul prevăzut de lege obligaţia care-i revenea pentru încetarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat după validarea mandatului de primar al comunei S.G., judeţul Ialomiţa, rezultă că sunt nefondate susţinerile acesteia din recurs privind pronunţarea soluţiei de respingere a acţiunii sale în anulare cu încălcarea principiului rolului activ al instanţei, a principiului prezumţiei de nevinovăţie,a principiului bunei-credinţe şi a principiului prevalenţei substanţei asupra formei.
De asemenea este nefondată susţinerea din recurs privind nelegalitatea hotărârii primei instanţe pentru interpretarea greşită a Legii nr. 26/1990 privind Registrul comerţului, constatându-se că dezlegarea dată pricinii este conformă acestei reglementări cu privire la efectele menţiunilor înscrise şi la data producerii lor.
Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte constată că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi pe cale de consecinţă, va respinge ca nefondat prezentul recurs.
2. Soluţia instanţei de recurs
În temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de G.I.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.I.L. împotriva sentinţei civile nr. 5421 din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1391/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 140/2014. Contencios → |
|---|
