ICCJ. Decizia nr. 1425/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1425/2014

Dosar nr. 11793/299/2013

Şedinţa Camerei de Consiliu de la 19 martie 2014

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, SC R.C.I.L.R.I.F.N. SA a solicitat în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. anularea procesului-verbal de contravenţie din 6 februarie 2013 şi exonerarea de la plata amenzii aplicate.

2. Hotărârea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 19542 din 11 octombrie 2013 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care competenţa de soluţionare a plângerilor contravenţionale aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi, având în vedere faptul că locul săvârşirii contravenţiei este DN1 Km 463+200m, localitatea V., în raza de competenţă a Judecătoriei Cluj-Napoca, şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.

3.Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca

Prin sentinţa nr. 371 din 10 ianuarie 2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

În pronunţarea acestei soluţii instanţa a avut în vedere modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, care prin art. III alin. (2) introduce art. 101 la O.G. nr. 15/2002, în conformitate cu care prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din noul C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte a constatat că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului-verbal de contravenţie din 6 februarie 2013 şi exonerarea de la plata amenzii aplicate contestatoarei SC R.C.I.L.R.I.F.N. SA, proces-verbal prin care, în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, contestatoarea a fost sancţionată contravenţional cu amendă pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, reţinându-se în sarcina acesteia că, la data de 6 februarie 2013, autovehiculul, proprietatea sa, ar fi circulat pe DN1, km.463+200m V., fără a deţine rovinietă valabilă.

Potrivit art. 101din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, publicată în M.Of. nr. 89/12.02.2013, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

Legea nr. 2/2013 a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 şi se aplică tuturor proceselor începute după această dată.

Regimul juridic al contravenţiilor este prevăzut de O.G. nr. 2/2001, iar, potrivit art. 32, plângerea este de competenţa în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia. Însă, conform art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, „Prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul”.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. a fost publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, intrând în vigoare, conform art. 78 din Constituţia României, republicată, la 3 zile de la această dată, respectiv la 15 februarie 2013, în textul ei neprevăzându-se o dată ulterioară.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 1 martie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, fiind aplicabile dispoziţiile acestei legi, respectiv dispoziţiile derogatorii ale art. 101din O.G. nr. 15/2002.

Regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură este cea înscrisă în dispoziţiile art. 24 coroborate cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

De asemenea, art. 101din O.G. nr. 15/2002, anterior citat, face referire la introducerea plângerii la judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază petentul.

Prin urmare, competenţa teritorială trebuie stabilită prin raportare la momentul sesizării instanţei, relevanţă având domiciliul petentei, care este în Bucureşti, B-dul A., sector 1, în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea SC R.C.I.L.R.I.F.N. SA şi intimata C.N.A.D.N.R., Cestrin în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1425/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond