ICCJ. Decizia nr. 140/2014. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 140/2014
Dosar nr. 10245/2/2011
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 decembrie 2011, reclamantul R.T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.I.I.C.O.T., anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al autorităţii pârâte prin care a fost acordat avizul cu privire la propunerea de numire în funcţia de procuror şef al B.C.I.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, hotărâre ce nu i-a fost comunicată niciodată.
Totodată, a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea în fond a acţiunii principale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 16 septembrie 2011 şi-a depus candidatura pentru reînvestirea în funcţia de procuror şef al B.C.I.V. din cadrul P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, în şedinţa Colegiului a fost luată în discuţie această candidatură, prin hotărârea atacată, care nu i-a fost comunicată, a fost acordat avizul cu privire la propunerea de numire în această funcţie, aflând însă, în mod neoficial, că a fost acordat aviz nefavorabil candidaturii sale.
Reclamantul a susţinut că la data de 03 noiembrie 2011 s-a adresat pentru apărarea dreptului său cu o plângere prealabilă autorităţii emitente, prin care a solicitat să se revină asupra măsurii dispuse, întrucât este nelegală şi îi încalcă flagrant drepturile recunoscute de lege, iar prin Adresa din 23 noiembrie 2011 i s-a comunicat că plângerea a fost respinsă ca nefondată, situaţie care îi prejudiciază grav interesele si drepturile sale recunoscute de lege.
1.2. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes în exercitarea acţiunii, motivat de pronunţarea Hotărârii nr. 350 din 05 decembrie 2011 de către C.S.M., secţia pentru procurori, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
A susţinut că suspendarea executării hotărârii contestate nu mai este posibilă la momentul de faţă, actul a cărui suspendare se solicită şi-a produs efectele.
Astfel, în şedinţa din 05 decembrie 2011, secţia pentru procurori a C.S.M. a decis respingerea solicitării reclamantului de amânare a discutării propunerii de numire în funcţia de conducere a doamnei A.A. şi prin Hotărârea nr. 350 a dispus numirea acesteia în funcţia de procuror şef al B.C.I.V. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 05 decembrie 2011, astfel că, în prezent, postul corespunzător funcţiei pentru care domnul R.T.A. şi-a depus candidatura nu mai este vacant.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pârâtul a susţinut că hotărârea contestată nu constituie act administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului atacat şi a cererii de anulare a acestui act, ca nefondate.
Prin Încheierea din 5 martie 2012, prima instanţă a respins cererea reclamantului privind imposibilitatea sa de prezentare, soluţionând cauza pe fond.
1.3. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1750 din 12 martie 2012, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării actului atacat şi, în consecinţă, a respins această cerere, ca inadmisibilă.
Totodată, a respins cererea de anulare a hotărârii Colegiului de conducere a D.I.I.C.O.T. formulată de reclamant, ca nefondată.
1.4. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată de pârât, prima instanţă a apreciat că nu se poate susţine că interesul reclamantului de anulare a Hotărârii Colegiului de conducere din 5 octombrie 2011 al D.I.I.C.O.T. nu este actual, motivat de faptul că cererea a fost înregistrată pe rolul instanţei la 02 decembrie 2011 înainte de emiterea Hotărârii C.S.M., secţia pentru procurori, cu nr. 350 din 5 decembrie 2011.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării actului atacat, prima instanţă a avut în vedere că prin sentinţa nr. 649 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare a executării aceluiaşi act emis de D.I.I.C.O.T. a cărui suspendare şi anulare se solicită în prezenta cauză, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat anularea Hotărârii Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. prin care a fost avizată favorabil candidatura unui alt procuror, A.A. şi, în consecinţă, a fost respinsă candidatura sa depusă pentru numirea în funcţia de procuror şef al B.C.I.V. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, şedinţa având loc la 5 octombrie 2011.
Prima instanţă a reţinut, din înscrisurile aflate la dosar, că la adoptarea hotărârii atacate s-a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 303/2004, republicată, şi de Regulamentul privind transferul şi detaşarea, delegarea şi numirea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de conducere aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 9 martie 2006 şi Hotărârea nr. 93 din 19 octombrie 2005 a C.S.M., secţia pentru Procurori prin care s-a aprobat procedura numirii procurorilor în funcţii de conducere şi etapele selecţiei candidaturilor.
De asemenea, recomandarea Procurorului şef al Direcţiei a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, fiind însuşită de procurorul general al P.Î.C.C.J. conform prevederilor legale.
Totodată, potrivit dispoziţiilor legale citate, desemnarea candidaturii ce urmează a fi recomandată procurorului general se află la aprecierea conducătorului Direcţiei, opiniile procurorilor cât şi avizul acordat de Colegiul de conducere având doar rol consultativ.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că nu se poate reţine o încălcare a drepturilor recunoscute de lege în favoarea reclamantului şi nici nelegalitatea procedurii urmate de Colegiul de conducere al D.I.I.C.O.T. în selectarea candidaturilor depuse.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei hotărâri şi a Încheierii din data de 5 martie 2012, a formulat recurs reclamantul R.T.A., susţinând că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, invocând următoarele critici:
- I-a fost încălcat dreptul la apărare, prin aceea că la data de 5 martie 2012, instanţa de fond i-a respins cererea de amânare a cauzei, deşi s-a aflat în stare de imposibilitate de prezentare (art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - 1865);
- Instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a Hotărârii Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T., raportându-se la sentinţa civilă nr. 649 din 31 ianuarie 2012, care nu rămăsese însă irevocabilă (art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865);
- Hotărârea pronunţată este nelegală şi în ceea ce priveşte respingerea ca nefondată a cererii de anulare a actului administrativ atacat, prin aceea că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbându-i natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - 1865).
În argumentarea acestui motiv de recurs, reclamantul a susţinut că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe un viciu fundamental de legalitate a procedurii de numire în funcţia de conducere în litigiu, acceptând ca fiind legal procedeul prin care Colegiul de conducere D.I.I.C.O.T. avizează şi transmite C.S.M.-ului o singură candidatură dintre cele depuse, ceea ce constituie o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
2.2. Intimata D.I.I.C.O.T. a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului, solicitând respingerea acestuia şi susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - 1865, instanţa de recurs reţine că Încheierea de şedinţă din data de 5 martie 2012 este legală şi temeinică, cererea transmisă prin fax în dimineaţa zilei de 5 martie 2012 (ora 09:12) nefiind motivată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.
Oricum, instanţa de fond, potrivit art. 156 alin. (2) C. proc. civ. - 1865, a amânat pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise, respectând dreptul legal la apărare al recurentului-reclamant.
3.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865, referitor la soluţia dată cererii de suspendare a actului în litigiu, care a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa de recurs constată că este nefondat.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive”.
Or, în cauză, este necontestat că recurentul-reclamant formulase două cereri de suspendare a Hotărârii Colegiului de conducere D.I.I.C.O.T., dintre care una fusese soluţionată anterior, prin sentinţa civilă nr. 649 din 31 ianuarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 10258/2/2011 al aceleiaşi Curţi de apel.
3.3. În ceea ce priveşte criticile încadrate de recurent la motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. - 1865, instanţa de recurs constată că acestea nu sunt în măsură să justifice o altă soluţie în cauză.
Astfel, în cauză, este necontestat că prin Hotărârea nr. 350/ 5 decembrie 2011 a C.S.M., secţia pentru procurori, procurorul A.A. a fost numit în funcţia de procuror-şef al B.C.I.V. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura centrală, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 5 decembrie 2011.
În considerentele hotărârii se reţine că pentru ocuparea funcţiei respective de conducere, la D.I.I.C.O.T. - Structura centrală au fost depuse două candidaturi, procurorul R.T.A. şi procurorul A.A., iar în şedinţa din data de 6 octombrie 2011, Colegiul de conducere al D.I.I.C.O.T. a acordat aviz favorabil celei de-a doua candidaturi şi aviz nefavorabil pentru candidatura recurentului-reclamant.
Într-adevăr, reţinând că Hotărârea din data de 6 octombrie 2011 adoptată de Colegiul de conducere al D.I.I.C.O.T. este un act administrativ producător de efecte juridice şi respingând ca neîntemeiată cererea de anulare, instanţa de fond a interpretat în mod greşit/ nelegal natura juridică a actului respectiv.
În cauză, este necontestat că Hotărârea nr. 350 din 5 decembrie 2011 a C.S.M., secţia pentru procurori s-a întemeiat/ a avut la bază Hotărârea din data de 6 octombrie 2011 a Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. prin care a fost acordat aviz nefavorabil recurentului-reclamant şi, respectiv, aviz favorabil celei de-a doua candidaturi, procurorul A.A. fiind numit în funcţia de conducere vacantă.
Deci, au alte cuvinte, Hotărârea Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. a contribuit/ a fundamentat adoptarea actului administrativ producător de efecte juridice: Hotărârea nr. 350/2011 a C.S.M., secţia pentru procurori, prin care s-a realizat numirea în funcţia respectivă de conducere, primul act având natura juridică a unei operaţiuni administrative/ act pregătitor, în raport cu cel de-al doilea act, singurul care are natura unui act juridic administrativ producător al efectului juridic urmărit: ocuparea funcţiei de conducere vacante.
Or, potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios competentă să verifice legalitatea actului administrativ atacat, se poate pronunţa şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
Altfel spus, operaţiunile administrative nu pot forma obiect al controlului de legalitate decât împreună cu actul administrativ la baza emiterii căruia au stat, neputând fi atacate separat.
Totuşi, în cauză, nu rezultă că recurentul-reclamant justifică un interes ca cererea de anulare a Hotărârii Colegiului de conducere D.I.I.C.O.T. din data de 6 octombrie 2011 să-i fie respinsă ca inadmisibilă, astfel că motivul de recurs încadrat la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - 1865 nu va fi primit.
3.4. În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că instanţa de fond, prin soluţia pronunţată, a achiesat la un procedeu nelegal prin care se transmite C.S.M., secţia pentru procurori, o singură candidatură dintre cele depuse pentru ocuparea unei funcţii de conducere, instanţa de recurs reţine că sunt nefondate.
Astfel, în cauză, este necontestat că acordarea/ neacordarea avizului prin Hotărârea Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. din data de 6 octombrie 2011 s-a făcut cu respectarea prevederilor legal în materie: art. 1 lit. a) pct. 4 din Hotărârea nr. 93/2005 a C.S.M., secţia pentru procurori, adoptată în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (9) şi art. 55 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi art. 21 alin. (1), (3), (4) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului C.S.M., adoptată în temeiul art. 48 alin. (9) şi art. 49 alin. (9) din Legea nr. 303/2004.
Or, în cauză, nu s-a invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 93/2005 şi nici a Hotărârii nr. 193/2006, după cum nu s-a invocat nici neconstituţionalitatea prevederilor din Legea nr. 303/2004, în temeiul cărora au fost adoptate cele două hotărâri ale C.S.M., astfel încât nu se poate reţine că procedura vizată de criticile recursului ar fi nelegală/ neconstituţională şi că ar încălca principiul consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În concluzie, având în vedere considerentele prezentate mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.T.A. împotriva sentinţei nr. 1750 din 12 martie 2012 şi a Încheierii din 5 martie 2012 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1393/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1424/2014. Contencios. Conflict de... → |
---|