ICCJ. Decizia nr. 1452/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1452/2014
Dosar nr. 781/33/2012
Şedinţa de la 20 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul R.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a solicitat anularea hotărârii din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea acţiunii, iar în justificarea poziţiei procesuale adoptate a relevat că la baza recunoaşterii statutului de refugiat, în cazul în care nu există un document oficial, stau declaraţiile notariale a doi martori.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 794 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de R.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin hotărârea din 24 aprilie 2012, analizând actele de stare civilă, adeverinţele eliberate de Arhivele Naţionale şi declaraţiile autentificate a doi martori, a respins cererea reţinând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calităţii de beneficiar.
De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că actele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi că reclamantul se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că din cauza absenţei reclamantului şi a martorilor, nu s-au putut audia aceştia din urmă, cu atât mai mult cu cât reclamantul a depus un răspuns la întâmpinare şi precizări prin care critică apărările pârâtei şi reiterează poziţia sa iniţială, fără a indica probele de care înţelege să se folosească în susţinerea acţiunii, solicitând să fie validate declaraţiile notariale; or, declaraţiile notariale nu sunt mijloace de probă în procesul civil, martorii trebuind să depună în faţa instanţei, nemijlocit.
Prin urmare, s-a constatat că acţiunea reclamantului urmează este neîntemeiată întrucât statuările din actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situaţia sa se încadrează în dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999 în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1941 şi până la 26 august 1944 a avut de suferit persecuţii din motive etnice care l-au determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu.
3. Recursul declarat de reclamantă
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică şi nelegală.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că instanţa de fond şi-a depăşit puterile judecătoreşti când a pus în discuţie necesitatea audierii martorilor, iar lipsa acestora a întărit în mod greşit convingerea instanţei că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a avea calitatea de refugiat, fără a lua în considerare vârsta acestora.
Recurentul a mai arătat că în opinia sa, hotărârea atacată este nemotivată în fapt şi în drept, fiind indicată generic existenţa unor date contradictorii fără a se motiva în concret care anume date sunt contradictorii şi sub ce aspect.
De asemenea, recurentul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 5.280 RON reprezentând contravaloarea pensiei pe o lună înmulţit cu numărul de luni de întârziere.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea hotărârii din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, reţinând, în mod corect, atât faptul că reclamantul nu a făcut dovada că a avut de suferit persecuţii din motive etnice care au determinat-o să se refugieze din localitatea de domiciliu, cât şi faptul că declaraţiile martorilor nu se coroborează cu alte probe de la dosar.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată saşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative susmenţionate trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
În lipsa unor acte oficiale care să facă dovada împrejurărilor invocate în susţinerea acţiunii, în cauză s-a încuviinţat administrarea probei cu martori, însă aşa cum a constatat şi instanţa de fond, martorii nu s-au prezentat la audieri, astfel că în speţă nu s-a probat refugiul reclamantului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect, a apreciat Curtea de Apel Cluj că simpla susţinere din partea reclamantului că a fost nevoită să se refugieze, nu este suficientă pentru a forma convingerea instanţei.
Cum din probele administrate nu rezultă refugiul reclamantului, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant nu a făcut dovada susţinerilor sale, simpla mutare dintr-o localitate în alta, neputând fi considerată refugiu/strămutare, în sensul dispoziţiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999. Având în vedere menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, solicitările recurentei privind obligarea pârâtei la plata de daune, sunt neîntemeiate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele menţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.G. împotriva sentinţei civile nr. 599/2012 din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1442/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1453/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
