ICCJ. Decizia nr. 1485/2014. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1485/2014
Dosar nr. 4387/2/2011
Şedinţa publică de la 21 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.F.C., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a solicitat anularea hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti din 30 noiembrie 2010, obligarea Consiliului Baroului Bucureşti să emită o hotărâre de admitere a cererii sale de înscriere ca avocat definitiv în Baroul Bucureşti, anularea art. 24 alin. (1) din Decizia nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România ca nelegal şi nestatutar şi obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în valoare de 100.000 RON.
În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 1 septembrie 2010, a depus la Baroul Bucureşti o cerere de înscriere în barou, ca avocat definitiv, însoţită de documentele necesare dovedirii îndeplinirii celor două condiţii legale şi statuare pentru aceasta, respectiv să fi susţinut examen de admitere şi să fi fost definitivat pe funcţie juridică.
A susţinut că prima cerinţa impusă de art. 16 din Legea nr. 51/1995, este atestată chiar de către Baroul Bucureşti, conform deciziei Consiliului Baroului Bucureşti de primire în profesie din 13 decembrie 2006, iar definitivarea pe funcţie juridică reiese din analiza documentelor prezentate, acestea fiind conforme cerinţelor rezultate în urma interpretării sensului şi spiritului art. 19 din Legea nr. 51/1995 şi art. 281 din Statutul profesiei, copie de pe cartea de muncă, adeverinţa din 3 aprilie 2008 emisă de S.R.I. şi decizia Colegiului Consilierilor Juridici Giurgiu de înscriere ca membru cu drepturi depline, care atestă definitivarea pe funcţie juridică înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 514/2003.
De asemenea, a considerat că decizia nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nu se poate aplica retroactiv şi pentru cei ce au susţinut examen de admitere în barou în anii anteriori, reclamantul susţinând examen de admitere în noiembrie 2006, după regulamentul în vigoare la acea dată, respectiv decizia Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România din 11 noiembrie 2006 care nu prevedea un astfel de termen.
A mai arătat reclamantul că prin susţinerea examenului, a dobândit, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995 şi art. 33 din Statut, un drept subiectiv, acela de a fi primit în profesie şi nu într-un barou sau altul, acest drept neputând fi retras.
De asemenea, astfel cum reiese din regulament, termenul de doi ani ar fi un termen de decădere, singura entitate ce ar putea constata o eventuală decădere a reclamantului din dreptul subiectiv de primire în profesie fiind o instanţă judecătorească.
Cu privire la capătul de cerere referitor la daunele morale în valoare de 100.000 RON, având în vedere vătămarea dreptului ce i-a fost recunoscut de Legea nr. 51/1995, de a se înscrie în condiţiile legale în Baroul Bucureşti, prin hotărârea din 30 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului Bucureşti, atât sub aspectul tardivităţii acestui act, cât şi sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii sale, reclamantul se consideră îndreptăţit, în temeiul dispoziţiilor art. 998, art. 999 C. civ. şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să solicite reparaţii pentru daune morale.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2420 din 4 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul G.F.C., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România şi l-a obligat pe acesta la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul Baroul Bucureşti şi la plata sumei de 800 RON cu acelaşi titlu către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate aduse hotărârii din 30 noiembrie 2010 de către reclamant prin acţiunea introductivă.
Astfel, la data înscrierii la examenul pentru admitere în profesie, legislaţia în materie prevedea ca situaţii distincte: primirea în profesie ca avocat stagiar (urmată de susţinerea examenului de definitivat în condiţiile legii) şi, respectiv, primirea în profesie direct ca avocat definitiv cu scutire de examen.
Or, din cererea formulată de reclamant, rezultă că s-a înscris la examenul de admitere în profesie ca avocat stagiar, iar din actele depuse ulterior, rezultă că la data susţinerii examenului nu îndeplinea, oricum, condiţiile pentru primirea ca avocat definitiv.
Chiar dacă ulterior reclamantul a îndeplinit condiţiile prevăzute de lege pentru cea de-a doua situaţie, o dată admis în profesie ca avocat stagiar, nu exista temei legal pentru definitivarea sa în alt mod decât prin parcurgerea distinctă a procedurii pentru primirea în profesie ca avocat definitiv prevăzută expres de lege.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a sesizat Baroul Bucureşti cu o cerere de primire în profesie ca avocat definitiv cu scutire de examen, pentru a i se putea aplica art. 19 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare atât la data susţinerii examenului, cât şi la data emiterii hotărârii Consiliului, ci cu o cerere de înscriere ca avocat definitiv, în baza unei decizii prin care fusese admis în profesie ca avocat stagiar, dreptul subiectiv invocat de reclamant referindu-se la această calitate, şi nu la aceea de avocat definitiv.
În plus, data formulării acestei din urmă cereri depăşeşte termenul limită prevăzut de art. 24 din Regulamentul aprobat prin Decizia nr. 268/2007, iar cu privire la acest din urmă act administrativ, reclamantul a solicitat anularea parţială abia prin prezenta acţiune, introdusă la 11 mai 2011, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termenul prevăzut de lege, ceea ce este inadmisibil.
3. Recursul declarat de G.F.C.
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs reclamantul G.F.C., invocând dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a combătut hotărârea atacată sub următoarele aspecte:
- a fost ignorat primul capăt de cerere al acţiunii introductive;
- s-au extras din legislaţia relevantă doar pasajele care se potriveau „sensului motivării”;
- s-a citat art. 16 din Legea nr. 51/1995, nu şi Decizia nr. 268/2007 pe care se bazează în principal respingerea cererii sale;
- deşi este adevărat că la data susţinerii examenului nu îndeplinea condiţiile pentru primirea ca avocat definitiv, nu ar fi avut nicio logică susţinerea examenului de admitere în profesie ca stagiar, în condiţiile în care era deja definitivat într-o funcţie juridică şi avea „un loc de muncă mult mai bine plătit decât ar fi putut stagiatura să-mi ofere”;
- interpretarea dispoziţiilor art. 17 din lege, pe care a realizat-o instanţa de fond lipseşte de efect dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi art. 19 din Legea nr. 51/1995, precum şi dispoziţiile art. 33 şi art. 281 din Statut;
- decizia nr. 268/2007 a UNBR nu i-a fost comunicată, deci nu îi este opozabilă; termenul de decădere prevăzut de art. 24 nu exista în noiembrie 2006, când a susţinut examenul de primire în profesie.
4.Apărările Baroului Bucureşti
În recurs a formulat întâmpinare numai intimatul Baroul Bucureşti, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Reluând principalele considerente ale sentinţei, intimatul a insistat asupra faptului că la data promovării examenului de intrare în profesie, recurentul nu îndeplinea condiţiile pentru primirea în profesie ca avocat definitiv.
Referitor la decizia nr. 268/2007 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România intimatul a arătat că nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 astfel încât nu se poate solicita anularea parţială odată cu cererea de chemare în judecată.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a întâmpinării, a înscrisurilor noi depuse în recurs (hotărârea nr. 3/2008 a Baroului Bucureşti şi decizia nr. 63/2011 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România) cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Referitor la obiectul cauzei
Recurentul-reclamant G.F.C. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având următoarele petite:
- anularea hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti din 30 noiembrie 2010;
- obligarea Consiliului Bucureşti să emită o hotărâre de admitere a cererii sale de înscriere ca avocat definitiv în Baroul Bucureşti;
- anularea art. 24 alin. (1) din Decizia nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România;
- obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale.
Contrar susţinerilor recurentului, primul capăt de cerere a fost examinat de instanţa de fond, partea cea mai consistentă a motivării, redate rezumativ la pct. 2 din decizie, vizând tocmai solicitarea de anulare a hotărârii, prin care i s-a respins cererea de înscriere în Baroul Bucureşti ca avocat definitiv.
Este adevărat că în cadrul motivelor de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată, reclamantul s-a prevalat şi de nesoluţionarea contestaţiei sale administrative în termenul de 30 de zile, însă nu a formulat vreo pretenţie concretă în această privinţă, dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. fiind pe deplin respectate. Pe de altă parte, pe parcursul soluţionării acţiunii, prin decizia din 3 decembrie 2011, Uniunea Naţională a Barourilor din România i-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva hotărârii Baroului Bucureşti din 30 noiembrie 2010, cu o motivare identică, iar curtea de apel, în analiza sa, s-a raportat la ambele acte emise de organele profesiei de avocat.
Referitor la fondul cauzei
Problema centrală a cauzei vizează legalitatea refuzului Baroului Bucureşti de a-l înscrie pe recurentul-reclamant ca avocat definitiv, refuz exprimat prin hotărârea din 30 noiembrie 2010.
Curtea de apel a stabilit că acest refuz este justificat, atât prin prisma motivului expus în cuprinsul actului administrativ, formularea cererii cu depăşirea termenului prevăzut de art. 24 din Regulamentul aprobat prin Decizia Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 268/2007, cât şi a dreptului subiectiv născut odată cu promovarea examenului de admitere în profesia de avocat.
Soluţia curţii de apel este la adăpost de orice critică.
Într-adevăr, recurentul-reclamant nu a formulat plângere prealabilă conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 împotriva Deciziei nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care a fost aprobat Regulamentul cadru privind organizare examenului de primire în profesia de avocat şi a examenului de obţinere a titlului profesional de avocat definitiv, act normativ accesibil pe website-ul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi al barourilor componente deşi, potrivit alin. (11) al aceluiaşi articol, plângerea prealabilă putea fi formulată oricând. Ca urmare, în mod legal a reţinut prima instanţă că este inadmisibilă cererea de anulare a dispoziţiilor art. 24 din acest regulament.
Nici critica potrivit căreia art. 24 din regulamentul indicat i-a fost aplicat retroactiv, nefiind în vigoare la data organizării examenului de primire în profesie, nu poate fi primită.
Textul amintit are următorul cuprins:
„(1) Neînscrierea în Barou, în termen de cel mult 2 ani de la data afişării rezultatelor examenului, a candidatului declarat admis atrage decăderea acestuia din dreptul de a solicita înscrierea în Barou.
(2) Pentru candidaţii declaraţi admişi în urma examenelor organizate în baza regulamentelor anterioare prezentului regulament termenul de decădere prevăzut la alin. (1) va fi calculat de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.”
Recurentul-reclamant nu avea la data adoptării regulamentului în discuţie o situaţie juridică definitiv conturată, ci în curs de formare (facta pendentia). Deşi fusese declarat admis la examenul de primire în profesie prin decizia din 13 decembrie 2006 a Baroului Bucureşti, recurentul nu s-a înscris în barou, continuând să-şi desfăşoare activitatea de ofiţer la S.R.I. (până la data de 15 aprilie 2008) şi apoi de consilier juridic la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Ca urmare, prevederile Regulamentului adoptat prin Decizia nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România erau de imediată aplicare, recurentul având obligaţia de a se înscrie în barou cel mai târziu la data de 22 septembrie 2009.
Or, după cum s-a arătat, cererea de înscriere în barou a fost depusă abia la data de 1 septembrie 2010, fiind în mod justificat respinsă prin actele administrative atacate.
În fine, şi celălalt argument al primei instanţe, referitor la calitatea în care a fost primit în profesie, ca avocat stagiar, este corect.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data susţinerii examenului) calitatea de avocat definitiv se dobândea numai prin promovarea examenului de definitivat de către avocatul stagiar, alin. (1), respectiv prin definitivarea în funcţiile juridice anterioare, în situaţia avocaţilor înscrişi în profesie în condiţiile art. 16 alin. (2), după distincţiile cuprinse în alin. (2) şi alin. (3) ale aceluiaşi articol.
În mod evident, recurentul nu se regăseşte în niciuna dintre ipotezele normative arătate. După cum recunoaşte chiar prin motivele de recurs, la data promovării examenului de primire în profesia de avocat nu fusese definitivat într-o altă funcţie juridică, acest fapt realizându-se abia ulterior.
Ca urmare, este lipsită de temei legal pretenţia sa de a fi înscris în barou, ca avocat definitiv.
Nu în ultimul rând, după cum bine a punctat judecătorul de la curtea de apel, din chiar formularul completat cu ocazia înscrierii la examenul de primire în profesie rezultă că acesta viza calitatea de avocat stagiar, candidatul asumându-şi prin semnătură toate obligaţiile aferente (de exemplu să-şi asigure formarea profesională pe perioada stagiului).
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea sentinţei atacate, aşa încât în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul de faţă va fi respins ca nefondat.
Totodată, ca parte „căzută în pretenţii”, recurentul va fi obligat în temeiul art. 274 C. proc. civ. să plătească intimaţilor cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.F.C. împotriva sentinţei civile nr. 2420 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 RON către intimatul-pârât Baroul Bucureşti şi în sumă de 500 RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1454/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1503/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
