ICCJ. Decizia nr. 1659/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1659/2014
Dosar nr. 2490/117/2012/a1*
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Excepţia de nelegalitate ce face obiectul prezentei cauze
În cauza cu nr. 2490/117/2012, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a luat spre examinare recursul formulat de reclamantul C.V. împotriva sentinţei civile nr. 10256 din 8 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ, conflicte de muncă şi asigurări sociale, având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de pensionare.
În faţa acestei instanţe, recurentul-reclamant C.V. a invocat excepţia de nelegalitate a clasificării H.G. nr. S.1019/2010 şi a Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. 132/2010, prin care s-au adus modificări unor acte normative aplicabile în cauză, în ceea ce priveşte încadrarea recurentului raportat la condiţiile de muncă.
În motivarea excepţiei, recurentul a susţinut, în esenţă, că această clasificare s-a făcut cu nerespectarea art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi a art. 8 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002.
Prin încheierea din 14 mai 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la rezolvarea excepţiei de către secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Cluj, precum şi sesizarea secţiei de contencios administrativ în acest scop.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 383 din 28 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a clasificării H.G. nr. S.1019/2010 şi a Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. 132/2010, invocată de reclamantul C.V.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat, mai întâi, ca fiind incidenţă în speţă forma art. 4 din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data sesizării instanţei, care permit suspendarea judecăţii şi sesizarea instanţei sau secţiei de contencios administrativ şi în raport de care a apreciat admisibilă invocarea unei excepţii de nelegalitate a unor acte administrative cu caracter normativ.
În continuare, examinând dispoziţiile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi prevederile Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, instanţa de fond a apreciat criticile recurentului ca lipsite de temei, în condiţiile în care instanţa de judecată are acces la informaţiile clasificate, cu respectarea unor reguli şi proceduri, care nu au ca scop obstrucţionarea justiţiei, ci protecţia informaţiilor clasificate şi a interesului general.
A mai arătat că necesitatea clasificării H.G. nr. S.1019/2010 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi nr. 3 la H.G. nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, precum şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.S. 132/2010 pentru modificarea anexei nr. 1 la „Normele metodologice privind încadrarea în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice cadrelor militare în activitate” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.116/2002, ca act subsecvent H.G. nr. S.1019/2010, este justificată în raport de dispoziţiile art. 2 şi art. 8 din H.G. nr. 585/2002 şi în raport de conţinutul anexelor nr. 1 şi nr. 3 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, deoarece aceste anexe cuprind unităţile şi funcţiile din Ministerul Apărării Naţionale care se încadrează în condiţiile de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii, fiind informaţii clasificate deoarece se referă la activitatea unităţii şi care nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul naţional, conform criteriilor şi recomandările N.A.T.O.
Curtea a mai concluzionat că această clasificare a actelor obiect al excepţiei de nelegalitate este în concordanţă cu prevederile Convenţiei, cu Acordul dintre România şi Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informaţii clasificate, precum şi pe cele ale art. 3 din Acordul dintre părţile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informaţiilor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 383 din 28 iunie 2013 a declarat recurs reclamantul C.V., solicitând modificarea în întregime a acesteia şi admiterea excepţiei de nelegalitate, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât informaţiile privind încadrarea în grupe de muncă nu au fost clasificate potrivit legii, ci cu încălcarea legii, criticând considerentele potrivit cărora necesitatea clasificării acestor acte este dată de conţinutul anexelor nr. 1 şi nr. 3, deoarece aceste anexe ar cuprinde unităţile şi funcţiile din Ministerul Apărării Naţionale care se încadrează în condiţiile de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii, fiind informaţii clasificate deoarece se referă la activitatea unităţii şi care nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul naţional,, conform criteriilor şi recomandările N.A.T.O.
S-a mai susţinut că prima instanţă nu a analizat motivele invocate de recurent privind atingerea primelor două valori protejate de art. 33 din Legea nr. 182/2002, respectiv interesul personal şi necesitatea respectării legii.
Recurentul a mai arătat că instanţa de fond nu a făcut o analiză a îndeplinirii sau neîndeplinirii în cauză a condiţiilor impuse de art. 80 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, pentru ca informaţiile să poată fi clasificate ca secrete de serviciu, şi nici a neîndeplinirii condiţiilor impuse de C.E.D.O. pentru ca îngrădirea dreptului de acces la informaţii publice să fie permisă.
În fine, a mai susţinut că cea mai mare parte a considerentelor hotărârii de fond se referă la necesitatea protejării informaţiilor clasificate şi nu la chestiunea care face obiectul cauzei, anume legalitatea sau nelegalitatea clasificării celor două acte administrative.
4. Apărările formulate
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.
A argumentat, mai întâi, că operaţiunea de clasificare a actului nu poate fi asimilată unui act administrativ.
A mai arătat, cu referire la H.G. nr. S.1019/2010, act normativ cu aplicabilitate generală, că cercetarea legalităţii pe calea excepţiei este deschisă numai actelor administrative cu caracter individual, nu şi celor cu caracter normativ, care nu pot forma obiectul excepţiei de nelegalitate.
5. Considerentele şi soluţia instanţei de control judiciar
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile recurentei şi în limitele recursului formulat de aceasta, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, obiectul excepţiei de nelegalitate dedusă judecăţii în prezenta cauză îl reprezintă clasificarea H.G. nr. S.1019/2010 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi nr. 3 la H.G. nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, precum şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.S. 132/2010 pentru modificarea anexei nr. 1 la „Normele metodologice privind încadrarea în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice cadrelor militare în activitate” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.116/2002.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Contrar susţinerilor intimatului Guvernul României, Înalta Curte s-a pronunţat, în mod constant, în sensul că este admisibilă examinarea, în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a legalităţii unui act administrativ normativ (a se vedea, de exemplu, decizia nr. 4949 din 10 noiembrie 2009 sau decizia nr. 5770 din 18 iunie 2013).
Odată cu instituţionalizarea excepţiei de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este chemată a stabili, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepţii.
Prin urmare, excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative strict prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanţa unui act juridic care produce efecte cu o forţă juridică inferioară faţă de actul juridic care produce efecte cu forţă juridică superioară, fundamentul constituţional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) şi, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituţie.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ale cărei considerente fac referire în mod convingător şi exhaustiv la aspectele relevante pentru soluţionarea cauzei, raportat la obiectul excepţiei de nelegalitate.
Nici unul dintre argumentele aduse de recurent nu este de natură a demonstra nelegalitatea clasificării H.G. nr. S.1019/2010 şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. 132/2010, raportat la chiar dispoziţiile legale invocate de acesta.
Astfel, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a interpretat în mod corect efectul dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, Înalta Curte apreciind că, în perspectivă, câtă vreme ansamblul prevederilor normative permit instanţelor de judecată exercitarea controlului atât asupra clasificării, cât şi asupra dispoziţiilor cu caracter clasificat sau aplicării lor, nu poate fi reţinută încălcarea eventualului interes public sau personal sau acoperirea eludării legii.
Tot întemeiată este şi aprecierea legalităţii clasificării, prin prisma conţinutului actelor nominalizate, raportat la dispoziţiile legale incidente în speţă.
În concluzie, Înalta Curte mai constată că argumentele instanţei de fond abordează toate aspectele relevante pentru examinarea legalităţii clasificării H.G. nr. S.1019/2010 şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. 132/2010, susţinerile recurentului privind motivarea superficială sau omisivă fiind neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva sentinţei nr. 383 din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1503/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1663/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
