ICCJ. Decizia nr. 1669/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1669/2014
Dosar nr. 3287/2/2012
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Fondul Proprietatea SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, anularea art. 3.1.alin. (4) din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2985/2011.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în cursul anului 2011 Statul Român a acordat mai multor societăţi comerciale cu capital mixt alocaţii bugetare pentru investiţii, care au devenit proprietatea acestor societăţi.
A criticat faptul că, prin ordinul atacat, respectiv art. 3.1. alin. (4) din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2011, statul a decis să schimbe, pe cale administrativă, natura juridică a sumelor alocate, transformându-le în aport la capitalul social al societăţilor comerciale în cauză, acţiunile emise în urma majorării capitalului social urmând să-i fie atribuite în întregime, fără plata unei prime de emisiune.
A arătat că această măsură este neconstituţională, operând ca o expropriere a societăţilor de sumele primite cu titlu de alocaţii bugetare şi retransferarea lor cu titlu de aport şi nelegală, pentru că încalcă dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că dispoziţiile contestate nu încalcă atribuţiile Adunării Generale a acţionarilor, pentru majorarea patrimoniului sau a capitalului social urmându-se procedura prevăzută de Legea nr. 31/1990, că nu încalcă dreptul de proprietate asupra acţiunilor şi atributele acestui drept, iar reclamantul nu face dovada vătămării sale într-un drept sau interes legitim prin dispoziţiile a căror anulare se solicită.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie, în favoarea pârâtului, C.N.A.P.D.M. SA, solicitând respingerea cererii în anulare ca nefondată.
A susţinut, în esenţă, că argumentele reclamantului se bazează pe interpretarea eronată a dispoziţiilor legale pretins încălcate, dar şi pe prezentarea distorsionată a situaţiei de fapt.
Prin sentinţa civilă nr. 5907 din 19 octombrie 2012 , Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamantul Fondul Proprietatea SA, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de C.N.A.P.D.M. SA şi a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intervenientei, în sumă de 7.004 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţiile art. 3.1. alin. (4)) din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2011 aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2985/2011 s-au stabilit următoarele: Regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale şi societăţile comerciale care au beneficiat în anul 2011 de sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor îşi majorează patrimoniul sau capitalul social, după caz, cu valoarea acestora, în condiţiile legii. Se exceptează sumele acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor aferente domeniului public, precum şi sumele acordate pentru finanţarea investiţiilor care au scheme de ajutor de stat aprobate conform prevederilor legale.
Instanţa de fond a apreciat că aceste dispoziţii constituie un instrument pentru proiectata majorare a patrimoniului sau capitalului social al societăţilor comerciale în care statul are calitatea de acţionar şi care au beneficiat în anul 2011 de sume de la bugetul de stat pentru finanţarea investiţiilor, majorare care ar urma să aibă loc în condiţiile Legii nr. 31/1990, în funcţie de valoarea investiţiilor.
A mai apreciat că, raportat la titlul cu care aceste alocaţii bugetare au fost acordate de la bugetul de stat, nu rezultă că acestea au reprezentat subvenţii de la bugetul de stat, devenind venituri ale societăţilor comerciale în cauză, că sumele au fost acordate pentru cheltuieli de investiţii, respectiv pentru finanţarea investiţiilor de natura domeniului privat al statului, care se regăsesc înregistrate în patrimoniul operatorilor economici beneficiari, al căror statut se impune a fi clarificat în sensul preconizat de ordinul atacat, respectiv ca aport bugetar din partea statului ca acţionar.
Curtea a arătat că majorarea capitalului social ca urmare a aportului adus de stat are ca efect emiterea de noi acţiuni în favoarea statului, fără să influenţeze valoarea sau numărul acţiunilor pe care reclamantul le deţine în portofoliu la societăţile comerciale vizate de investiţii, condiţii în care nu se poate discuta de o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantei, mai ales că investiţiile în cauză au fost aprobate de Adunările generale ale acţionarilor, din care fac parte şi reprezentanţii Fondului Proprietatea SA.
A mai arătat că reclamantul trebuie să accepte şi consecinţele finanţării investiţiilor în exclusivitate de către acţionarul majoritar şi neparticipării sale la finanţările respective.
A concluzionat că argumentele reclamantului ţinând de aplicarea Legii nr. 31/1990 nu privesc legalitatea ordinului în cauză, ci, punctual, legalitatea hotărârilor adoptate de Adunările Generale ale acţionarilor în cazul fiecărei societăţi în parte, iar argumentul vizând încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, respectiv a principiului specializării bugetare prevăzut de art. 12 din lege este, de asemenea, nefondat, întrucât reclamanta nu a dovedit că respectivele cheltuieli bugetare ar fi fost clasificate drept subvenţii şi că, în conformitate cu ordinul atacat, ar avea loc o modificare a clasificării.
Împotriva sentinţei civile nr. 5907 din 19 octombrie 2012 a declarat recurs reclamantul Fondul Proprietatea SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantul Fondul Proprietatea SA a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond s-a bazat pe o falsă distincţie terminologică între subvenţii şi alocaţii bugetare, fără să lămurească dacă sumele primite de societăţile comerciale de la stat pentru investiţii, indiferent cu ce titlu (subvenţii sau alocaţii) pot fi ulterior transformate în aport al statului la capitalul social al respectivelor societăţi.
Sumele acordate de la buget au intrat în patrimoniul societăţii, fiind, astfel, nelegală deposedarea acesteia de respectivele sume, pentru ca mai apoi ele să fie transportate cu titlu de aport. Instanţa de fond, din confuzie, a analizat însă încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, iar nu a societăţilor vizate, constatând că nu există o astfel de încălcare faţă de faptul că investiţiile în cauză au fost aprobate de adunările generale ale acţionarilor din care fac parte şi reprezentanţii Fondului Proprietatea SA.
Operaţiunea prevăzută la art. 3.1 din ordinul atacat nu poate fi pusă în practică după niciunul din modelele de majorare a capitalului prevăzute de Legea nr. 31/1990, instanţa de fond apreciind greşit că argumentele invocate în sprijinul acestei susţineri nu privesc legalitatea ordinului în cauză, ci legalitatea fiecărei hotărâri A.G.A. care urmează să fie adoptată în acest temei, şi că prevederile atacate reprezintă doar manifestare de voinţă a statului în sensul valorificării alocaţiilor prin majorarea capitalului social al societăţilor vizate.
Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra faptului că majorarea capitalului social al societăţii în lipsa unei prime de emisiune conduce la o adevărată îmbogăţire fără justă cauză a acţionarului majoritar Autorul aportului s-ar îmbogăţi fără justă cauză deoarece ar beneficia de o valoare mai mare a acţiunii plătind doar o parte din valoarea acesteia, iar ceilalţi acţionari ar pierde deoarece creşterea numărului de acţiuni se traduce într-o diminuare a valorii activului net pe acţiune.
Recursul este nefondat.
Contrar afirmaţiilor recurentului, însă în acord cu opinia judecătorului fondului exprimată în sentinţa recurată, Înalta Curte consideră că sumele de bani acordate în anul 2011 de la bugetul de stat pentru finanţarea investiţiilor regiilor autonome, societăţilor sau companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care Statul Român este acţionar nu reprezintă subvenţii, cum eronat consideră Fondul Proprietatea SA, ci reprezintă aport bugetar din partea statului ca acţionar, astfel cum, de exemplu, se degajă neechivoc din prevederile H.G. nr. 1066/2011, privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2011 al C.N.A.P.D.M. SA Galaţi, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, publicat în M. Of. nr. 779/3.11.2011. Corect a observat prima instanţă că pentru calificarea sumelor în discuţie drept subvenţii este obligatorie respectarea legislaţiei în materie, inclusiv a celei referitoare la ajutorul de stat, cu luarea în considerare a regulilor europene. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că este exclusă interpretarea recurentului, în sensul că ar fi vorba de o formă de sprijin a amintitelor societăţi comerciale, în condiţiile în care nu au fost parcurse procedurile naţionale în materia ajutorului de stat reglementate în O.U.G. nr. 117/2006 şi nu există o autorizare în acest sens din partea Comisiei Europene, astfel cum se pretinde în termeni imperativi şi inderogabili în art. 3 din actul normativ precitat.
Prin urmare, singura interpretare corectă este cea a judecătorului fondului că sumele alocate de la buget reprezintă investiţii realizate de statul român în calitate de acţionar majoritar.
În consecinţă, Statul Român este pe deplin îndreptăţit să urmărească majorarea capitalului social cu sumele alocate de la buget, ca aport la capitalul social al societăţilor la care este acţionar majoritar.
Neîndoios, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, majorarea capitalului social cu alocaţiile bugetare are ca efect emiterea de noi acţiuni în favoarea statului, însă aceasta nu influenţează nici valoarea şi nici numărul acţiunilor pe care Fondul Proprietatea SA le deţine în portofoliul lui. Contrar celor arătate de recurentă, prin norma juridică atacată, art. 3.1 alin. (4) din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2011, nu se autorizează o intervenţie administrativă peste atribuţiile adunării generale a acţionarilor, dimpotrivă, investiţiile realizate sunt aprobate de adunările generale, pe de o parte, iar pe de altă parte, se asigură acţionarilor minoritari, păstrarea participaţiilor la capitalul social în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990.
Faţă de cele ce preced, evident că afirmaţia recurentului în sensul că alocaţiile bugetare în discuţie sunt venituri proprii ale societăţilor în cauză, nu poate fi primită. Aceste alocaţii reprezintă investiţii realizate de Statul Român în calitate de acţionar majoritar, astfel că este îndreptăţit să pretindă majorarea capitalului social cu sumele acordate societăţilor indicate în art. 3.1 din ordinul atacat.
În recurs, Fondul Proprietatea SA reia argumentele prin care tinde să demonstreze că operaţiunea prevăzută în art. 3.1. din ordinul atacat nu poate fi pusă în practică după nici unul din modelele de majorare a capitalului prevăzute de Legea nr. 31/1990. Sub acest aspect, prima instanţă corect a învederat că argumentele dezvoltate nu vizează actul administrativ contestat, observaţie împărtăşită şi de instanţa de recurs, fiind evident că norma infralegislativă în discuţie, art. 3.1 alin. (4) din Normele metodologice, nu face decât să reflecte intenţia acţionarului majoritar, Statul Român, de a obţine majorarea capitalului social cu sumele reprezentând alocaţii bugetare destinate finanţării investiţiilor care constituie aporturi noi, fără ca prin aceasta să fie lezate drepturile acţionarilor minoritari, cum este cazul recurentului, privitoare la valoarea şi numărul acţiunilor deţinute la societăţile comerciale care au beneficiat de alocaţii bugetare. Cum bine s-a argumentat în sentinţa recurată, alegaţia recurentului este contrazisă de realitatea operaţiunilor efectuate de către una din societăţile care au primit alocaţii bugetare, intervenienta din prezenta cauză. Astfel, C.N.A.P.D.M. SA a procedat la îndeplinirea obligaţiei rezultate din norma atacată, iar adunarea generală a acţionarilor, prin hotărârea nr. Z din 2 aprilie 2012, a aprobat majorarea capitalului social cu suma de 7.425.840 RON, prin emisiunea unui număr de 742.584 acţiuni cu o valoare nominală de 10 RON/actiune. De asemenea, prin hotărârea nr. ZZ din 2 aprilie 2012 adunarea generală a acţionarilor a aprobat acordarea dreptului de preferinţă acţionarilor de a subscrie noi acţiuni, în aşa fel încât aceştia să-şi poată menţine cota de participare la capitalul social. Aceasta demonstrează cu evidenţă, aşadar, netemeinicia susţinerilor recurentului dezvoltate la pct. II.3 din memoriul de recurs.
Evident, afirmaţia recurentului că în lipsa unei prime de emisiune, majorarea capitalului social conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a acţionarului majoritar, nu poate fi primită. În primul rând, Legea nr. 31/1990 nu conţine prevederi care să impună fixarea unei astfel de prime de emisiune pentru majorarea capitalului social pe acţiuni, astfel încât să se poată discuta despre nelegalitatea ordinului în sensul neconformităţii acestuia cu o dispoziţie imperativă situată pe un palier normativ superior. În situaţia dată nu se poate pune însă problema nelegalităţii art. 3.1 alin. (4), deoarece validitatea juridică a normei amintite nu este afectată în nici un fel de lipsa unei prevederi referitoare la obligativitatea unei prime de emisiune. Mai exact spus, omisiunea de reglementare reclamată de recurentul-reclamant nu face ca art. 3.1 alin. (4) să fie invalidă juridic, şi chiar în ipoteza anulării de către instanţa de judecată a dispoziţiei precitate nu s-ar da nici o satisfacţie celui ce pretinde o vătămare în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât omisiunea în discuţie nu poate fi corectată decât printr-o completare a reglementării şi nu prin desfiinţarea dispoziţiei criticate.
În fine, instanţa de fond nu a comis o confuzie atunci când a analizat posibila încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului, iar nu al societăţilor vizate, astfel cum se susţine în recurs. În materia contenciosului administrativ subiectiv observă Înalta Curte, este garantată protecţia drepturilor şi intereselor personale ale celui care promovează o acţiune în justiţie, oricine se consideră vătămat de o autoritate publică putând să recurgă la o cale de atac în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum se degajă fără echivoc din prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum şi din cele ale art. 21 alin. (1) şi art. 52 din Constituţia României, pentru apărarea drepturilor şi/sau a intereselor sale legitime. Altfel spus, cel care are calea deschisă în justiţie este titularul dreptului/interesului legitim, căruia i s-a produs o vătămare printr-un act infralegislativ, prin tăcerea administraţiei sau prin refuzul nejustificat de rezolvare a cererii. Aşa fiind, corect, prima instanţă, în consonanţă cu dispoziţiile legale citate, a exercitat controlul de legalitate al ordinului atacat, din perspectiva titularului acţiunii în contencios administrativ, pentru a verifica dacă acestuia i-a fost produsă o vătămare, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată s-a pretins încălcarea dreptului de proprietate. Prin urmare, pretenţia reclamantului Fondul Proprietatea SA de a se examina încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane, respectiv al societăţilor menţionate în art. 3.1 alin. (4) este lipsită de bază legală, aceasta neputându-se realiza pe calea contenciosului administrativ, fiind lipsit de relevanţă juridică faptul că reclamatul are calitatea de acţionar în cadrul acelor societăţi.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat de reclamantul Fondul Proprietatea SA, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Fondul Proprietatea SA împotriva sentinţei civile nr. 5907 din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1663/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1672/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
