ICCJ. Decizia nr. 1664/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1664/2014
Dosar nr. 9258/2/2012
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea supusă recursului în prezenta cauză
Prin sentinţa civilă nr. 804 din 22 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Secretariatul General al Guvernului în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, acţiune având ca obiect anularea parţială a deciziei nr. 23 din 07 septembrie 2012, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct II.1 şi II.2, precum şi suspendarea executării deciziei nr. 23 din 07 septembrie 2012 în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct II.1 şi II.2 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare, conform dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că în urma controlului efectuat la Secretariatul General al Guvernului în cursul anului 2012 a fost emisă Decizia nr. 23 din 07 septembrie 2012 pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în procesul verbal de constatare nr. PV1. din 08 august 2012 anexat la raportul de audit financiar nr. PV1. din 08 august 2012 încheiat în urma acţiunii de „Audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat pe anul 2011”. Secretariatul General al Guvernului a formulat, iniţial, obiecţiuni la concluziile echipei de auditori publici externi din procesul verbal de constatare înregistrat la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 20/17462/IM din 08 august 2012 şi, ulterior, a contestat în termen legal Decizia nr. 23 din 07 septembrie 2012, însă, prin încheierea nr. 142 din 20 noiembrie 2012 a fost respinsă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor cererea de anularea în parte a deciziei menţionate, în ceea ce priveşte măsurile prevăzute la punctul II de stabilire şi recuperare a prejudiciului pentru plata sumei de 2.045.075 RON acordată unor salariaţi care au fost disponibilizaţi fără respectarea prevederilor legale, respectiv de continuare a demersurilor care să conducă la îndeplinirea măsurii dispuse anterior, prin decizia nr. 5 din 30 septembrie 2009.
Prima instanţă a apreciat că în speţă nu există motive de nulitate sau de suspendare a executării actelor contestate.
Cu privire la motivele de nulitate, Curtea a constatat că intimata a dispus in baza competentelor sale legale stabilirea întinderii prejudiciului cauza de angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata nelegală în perioada 2010-2012 a sumei de 2.045.075 RON (în anul 2010-1.698.837 RON; în anul 2011-63.021 RON; în anul 2012-292.217 RON) acordată unor foşti salariaţi ai cancelariei Primului Ministru, Departamentul de Control al Guvernului şi Departamentului pentru Luptă Antifraudă, care au fost disponibilizaţi în anul 2009, acestea reprezentând plăţi făcute din fonduri publice, care nu sunt aferente unei contraprestaţii în perioada la care se referă, în condiţiile în care persoanele beneficiare nu au desfăşurat activităţi profesionale în cadrul entităţii, sumele nefiind recuperate de la persoanele răspunzătoare de concedierile nelegale, deşi instanţa a stabilit că desfacerea contractelor de muncă s-a făcut în mod nelegal urmare a nerespectării de către angajator a prevederilor C. muncii, iar activitatea a fost desfăşurată de persoane nou-angajate; recuperarea prejudiciului stabilit de la persoanele care se fac răspunzătoare pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la concedierea colectivă, inclusiv a dobânzilor aferente; virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente. Termen 31 decembrie 2012. Or, aceste măsuri dispuse nu reprezintă titluri executorii sau creanţe fiscale ci măsuri de investigare pe care petenta trebuie să le îndeplinească.
Concedierile au avut loc şi fără respectarea prevederilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 17 din 04 martie 2009 cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu.
Prin Sentinţele civile, în baza art. 78 C. muncii, s-a dispus reintegrarea angajaţilor în posturile deţinute anterior concedierii şi plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii, până la data reintegrării.
În consecinţă au fost angajate şi plătite în perioada 2010-2012 cheltuieli cu despăgubirile acordate salariaţilor disponibilizaţi, în sumă de 580.591 RON. În aceste condiţii, s-a procedat la utilizarea nelegală a creditelor bugetare, întrucât plăţile făcute din fonduri publice nu sunt aferente unei cheltuieli care să aibă legătura cu activitatea Secretariatul General al Guvernului, nu au în corespondent o contraprestaţie, persoanele beneficiare nemaidesfăşurând activităţi profesionale în cadrul entităţii, din cauza desfacerii nelegale a contractelor de muncă, în acelaşi timp activitatea fiind desfăşurată de persoane nou-angajate.
Deşi instanţa a stabilit că desfacerea nelegală a contractelor de muncă s-a făcut urmare a nerespectării de către angajator a prevederilor C. muncii, la Secretariatul General al Guvernului nu s-a procedat la recuperarea fondurilor publice utilizate pentru plata despăgubirilor de la persoanele răspunzătoare de concedierile nelegale, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14, art. 22 alin. (1) şi alin. (2) lit. a).
S-a constatat faptul că Secretariatul General al Guvernului, deşi a primit aceste sentinţe judecătoreşti, din care rezultă nerespectarea unor atribuţii de serviciu ale personalului de specialitate în domeniul resurselor umane, cât şi ale managementului entităţii, referitor la concedierile colective, nu a luat măsuri de stabilire a responsabilităţii celor care se fac vinovaţi de acest lucru.
Instanţa de fond a apreciat că nu i se poate imputa Curţii de Conturi neluarea în considerare de către instanţele judecătoreşti a apărărilor formulate de Secretariatul General al Guvernului referitor la dispoziţiile art. 68-72 C. muncii, forma în vigoare la data încetării raporturilor de muncă ale salariaţilor Cancelariei Primului Ministru, şi nici practica neunitară a acestor instanţe. A mai arătat că în conţinutul cererii de chemare în judecată sunt menţionate acte normative/decizii ale Curţii Constituţionale ulterioare faptelor constatate şi prevederi din legislaţia europeană care diferenţiază condiţiile în care au loc concedierile colective, precizându-se că nu se pot face asimilări între personalul care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public, faţă de cele care activează în sectorul privat. Cu toate acestea, în condiţiile în care aceste argumente nu au fost acceptate de instanţele de judecată, Curtea de Conturi nu se poate substitui acestora, care au dispus anularea ordinelor de concediere. De altfel, Secretariatul General al Guvernului a dispus neutilizarea căii de recurs, pentru toate cazurile, acceptând dispoziţiile din hotărârile judecătoreşti privind reintegrarea persoanelor concediate şi plata despăgubirilor.
Criticile asupra legislaţiei în vigoare şi eventuale propuneri de modificare nu modifică abaterea de la legalitate constatată de Curtea de Conturi constând în plata unor cheltuieli ce nu au în corespondent o contraprestaţie, în condiţiile în care instanţe de judecată au constatat că acest lucru se datorează nerespectării de către angajaţi ai Secretariatului General al Guvernului a prevederilor C. muncii.
Abaterea de la legalitate consemnată în Raportul de audit financiar nr. PV1. din 08 august 2012, detaliate în Procesul Verbal de constatare nr. PV1. din 08 august 2012 anexat raportului de audit financiar şi în decizia nr. 23 din 07 septembrie 2008 la punctul 12 constă în neducerea la îndeplinire în totalitate a unei măsuri dispuse anterior de Curtea de Conturi, actele normative încălcate de conducerea Secretariatului General al Guvernului fiind diferite de cele care au fost invocate anterior şi care au stat la baza dispunerii măsurii din decizia nr. 5 din 30 septembrie 2009, astfel că împotriva măsurii nr. II.2 dispuse pentru intrarea în legalitate nu se pot susţine aceleaşi argumente cu cele invocate anterior.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 804 din 22 februarie 2013 a declarat recurs reclamantul Secretariatul General al Guvernului solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041C. proc. civ.
În argumentarea primului motiv de recurs, s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de conţinut, fiind bazată exclusiv pe apărările intimatei, fără a fi arătate motivele pentru care susţinerile recurentului-reclamant au fost înlăturate şi fără a fi argumentată respingerea contestaţiei.
În continuare, recurentul a invocat existenţa unor erori şi contradicţii între raportul de audit financiar şi decizia contestată, precum şi aspecte de nulitate ale acesteia din urmă.
A criticat, în esenţă, constatările echipei de audit financiar cu privire la utilizarea nelegală a creditelor bugetare şi existenţa unei culpe a instituţiei, raportat la cadrul legal şi hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care s-a dispus obligarea recurentului la plata unor sume de bani.
Considerentele instanţei de control judiciar
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.
În speţă, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ipoteza care se regăseşte în cauza supusă judecăţii are în vedere nemotivarea hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanţă nu a realizat o minimă examinare a motivelor de nelegalitate pe care reclamanta le-a invocat în susţinerea cererii de anulare a deciziei emise de autoritatea pârâtă, limitându-se la a relua, neconvingător, argumentele pârâtei.
O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigenţelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată.
Principiul general consacrat de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanţe obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de prezenta „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Or, în speţă, reluarea exclusiv a argumentelor uneia dintre părţi, fără a le însoţi de analiza proprie a aspectelor de fapt şi de drept relevante, nu corespunde exigenţelor textului legal sus-citat.
Nemotivarea hotărârii pronunţate este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, echivalând cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar.
În aceste condiţii, pentru considerentele expuse în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 314 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul Secretariatul General al Guvernului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei civile nr. 804 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1643/2014. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1690/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
