ICCJ. Decizia nr. 1679/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1679/2014
Dosar nr. 3468/2/2012
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5083 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi, în consecinţă, a constatat calitatea pârâtului P.Ş. de lucrător al Securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că, potrivit notei de constatare din 07 martie 2012, întocmită de Direcţia Investigaţii a CNSAS, pârâtul P.Ş. a avut gradul de căpitan în cadrul IJS Mureş, Serviciul I, respectiv maior în cadrul ISJ Mureş, Serviciul I/B şi că, în această calitate a luat măsuri şi a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, anume dreptul la viaţă privată şi dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 5083 din 19 septembrie 2012 a formulat recurs pârâtul P.Ş., solicitând casarea acesteia şi respingerea cererii reclamantului CNSAS, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9, precum şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca insuficient motivată şi conţinând, pe de altă parte, motive contradictorii, fără a se răspunde la excepţiile şi argumentele invocate de pârâtul-recurent prin întâmpinare sau precizările depuse.
S-a susţinut că instanţa de fond a realizat o interpretare eronată a situaţiei de fapt, întrucât recurentul-pârât nu a realizat, practic, îngrădirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate prin măsurile luate în condiţiile în care decizia privind selectarea persoanelor şi aprobarea finală a măsurilor nu îi aparţinea şi că instanţa fondului a aplicat eronat şi cu rea-credinţă prevederile O.U.G. nr. 24/2008.
Recurentul a mai invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a CNSAS şi implicit lipsa calităţii procesuale active a acestuia, criticând O.U.G. nr. 24/2008 şi efectul acesteia.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi înscrisurile dosarului, prin prisma criticilor aduse în recurs şi raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător a recurentului-pârât.
Verificările au fost efectuate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către M.Ş., în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prima instanţă a reţinut în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că recurentul-pârâta avut calitatea de ofiţer al Securităţii şi că, prin activitatea desfăşurată, a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, şi aceasta este şi concluzia instanţei de recurs.
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii are calitate procesuală activă de a promova acţiunea în constatarea calităţii de „lucrător” al securităţii împotriva pârâtului, fiindu-i conferită această calitate de dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008, art. 9-11, criticile fiind nefondate şi sub acest aspect.
Recurentul nu a motivat şi susţinut excepţia lipsei de interes, astfel că şi această critică se priveşte ca neîntemeiată.
Susţinerile recurentului – pârât asupra fondului cauzei reprezintă, astfel după cum constată Înalta Curte, în cea mai mare parte, consideraţii personale asupra scopului O.U.G. nr. 24/2008, reflecţii subiective cu privire la activităţile desfăşurate de foştii ofiţeri ai securităţii şi interpretări proprii a dispoziţiilor legale de deconspirare a activităţii acestora care a adus atingere unor drepturi fundamentale ale omului recunoscute la legislaţia în vigoare la acea dată, prin suprimarea sau îngrădirea acestora, fără a reprezenta veritabile critici la adresa sentinţei atacate.
Analizând cele prezentate de recurent prin prisma dispoziţiilor legale indicate de acesta, se constată că nu sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât sentinţa recurată este corespunzător şi temeinic motivată, fără a cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, în sensul acestui text şi nici ale art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nu s-a schimbat natura sau înţelesul lămurit sau neîndoielnic al acestuia, aşa cum prevede acest text invocat de recurent.
Motivele de recurs formulate de pârât privind neexercitarea unor acţiuni, activităţi care să fi suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, verificând hotărârea şi prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 „lucrător al securităţii” este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Recurentul – pârât P.Ş. îndeplineşte acest condiţii, deoarece a avut gradele căpitan în cadrul IJS Mureş, Serviciul I, respectiv maior în cadrul ISJ Mureş, Serviciul I/B.
Înscrisurile depuse la dosar dovedesc cu prisosinţă imixtiunile recurentului în viaţa privată a unor persoane prin măsuri dispuse sau aprobate de recurentul – pârât, care au încălcat drepturi sau libertăţi fundamentale cum ar fi dreptul la viaţă privată şi dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice.
Recurentul, ca lucrător al Securităţii, a făcut parte dintr-un mecanism pus la cale de către un guvern considerat acum totalitar, care a pus în aplicare legi şi decrete, al căror scop era limitarea şi îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale anului.
O.U.G. nr. 24/2008, stabileşte condiţiile care trebuie întrunite de o persoană pentru a fi calificată lucrător al Securităţii. În acest fel, aceste persoane sunt consemnate public pentru activitatea de poliţie politică comunistă, fără să antreneze o altă răspundere decât cea morală.
Din acest punct de vedere, cele reţinute de reclamanta CNSAS, precum şi de instanţa de fond privind activitatea recurentului prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, reprezintă un „minim necesar de gravitate” pentru a intra în domeniul de aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În acord cu cele judicios arătate şi reţinute şi de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite apărările recurentului-pârât în sensul că măsurile dispuse în dosarele de urmărire informativă se înscriau în conţinutul prevederilor legale în vigoare la acel moment câtă vreme toate acţiunile demonstrate ale pârâtului, vizând punerea sub lupă a vieţii private dar şi profesionale a persoanelor urmărite pentru opiniile lor referitoare la regimul comunist, pentru intenţia de părăsire a ţării, au suprimat, respectiv au îngrădit efectiv drepturi şi libertăţi fundamentale consacrate legislativ în epocă.
În fine, din examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., a rezultat că nu subzistă în cauză nici un alt motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul P.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 5083 din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1678/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1681/2014. Contencios → |
|---|
