ICCJ. Decizia nr. 1682/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1682/2014
Dosar nr. 7082/2/2012
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta O.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în principal, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.454.279,51 RON, reprezentând contravaloare accize aferente produsului exportat şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la soluţionarea cererii de restituire depusă din 15 septembrie 2011, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea unei penalităţi de 1.000 RON/zi întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 7207 din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta O.P. SA şi, în consecinţă, a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantei înregistrată din 15 septembrie 2011.
A respins ca inadmisibil capătul de cerere privind restituirea contravalorii accizelor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâta nu a soluţionat cererea reclamantei în termenul procedural statuat de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, fără a prezenta nici o justificare obiectivă.
Împotriva sentinţei civile nr. 7207 din 19 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termenul legal, atât reclamanta O.P. SA, cât şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În cererea sa de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
A susţinut, în esenţă, că în mod eronat a fost obligată, de către instanţa de fond să soluţioneze cererea de restituire din 15 septembrie 2011, raportat la dispoziţiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, referitoare la posibilitatea de prelungire a termenului de soluţionare.
La rândul său, reclamanta O.P. SA a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, susţinând că aceasta a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.454.279,51 RON, având în vedere că termenul de soluţionare a cererii de restituire, prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, a fost depăşit.
În subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii în totalitate a capătului doi din cererea introductivă de instanţă, respectiv obligarea pârâtei la soluţionarea cererii de restituire depusă din 15 septembrie 2011, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea unei penalităţi de 1.000 RON/zi întârziere.
Această recurentă a argumentat, în esenţă, că instanţa de fond era competentă a dispune măsuri pentru recunoaşterea dreptului subiectiv, aceasta implicând posibilitatea de a obliga autoritatea fiscală să restituie suma solicitată atunci când consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, iar soluţia de respingere parţială a capătului doi de cerere a fost dată cu aplicarea greşită a art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă O.P. SA a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la soluţionarea cererii de restituire/compensare accize înregistrată din 15 septembrie 2011.
Conform art. 70 C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare:
„(1) Cererile depuse de către contribuabil, potrivit prezentului cod, se soluţionează de către organul fiscal, în termen de 45 zile de la înregistrare.
(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate”.
În speţa de faţă, nu au fost respectate dispoziţiile procedurale mai sus citate, în condiţiile în care, din materialul probator administrat în cauză, rezultă cu certitudine faptul că recurenta-reclamantă a îndeplinit cerinţele formale prevăzute de legislaţia în materie pentru soluţionarea cererii de restituire/compensare a unor accize; cu alte cuvinte, nu exista niciun impediment de soluţionare a cererii generat de conduita societăţii intimate. Mai mult decât atât, după împlinirea termenului de 45 zile, intimata a revenit cu adrese la recurentă fără, însă, a primi un răspuns la cererea sa.
Pentru a fi incidente prevederile alin. (2) al art. 70 C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, era necesar ca solicitarea de informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei asupra cererii de restituire/compensare a accizelor formulată de intimată să se fi realizat în cadrul termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii.
Or, în cauza de faţă, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a făcut dovada existenţei unor asemenea circumstanţe şi deci nu poate invoca textul legal anterior arătat pentru a justifica conduita sa culpabilă, constând în nesoluţionarea cererii intimatei în termenul de 45 zile aflat în discuţie.
Soluţia instanţei de fond este întemeiată şi din perspectiva criticilor dezvoltate de recurenta-reclamantă O.P. SA, în condiţiile în care, în situaţia de faţă, aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu poate presupune altceva decât obligarea autorităţii fiscale la soluţionarea cererii de restituire accize, respectiv emiterea actului administrativ fiscal.
În fine, se mai constată că însăşi recurenta-reclamantă a învederat instanţei că Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a restituit suma de 2.454.279,51 RON, conform notei de restituire din 5 iulie 2013, circumstanţe raportat la care, în mod evident, argumentele şi demersul judiciar al părţilor apar ca nefondate.
Pentru aceste considerente, apreciindu-se că nu există motive pentru modificarea sau casarea hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul O.P. SA Bucureşti şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 7207 din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1681/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1683/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
